Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 5250 din data de 03.07.2013
Dosar nr. 7907/318/2013 Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5250
Ședința publică din 03.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALEXANDRU BOGDAN POPESCU
GREFIER: NEGRILĂ LUCIANA IONELIA
Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de către contestatorul C.C., în contradictoriu cu intimații ...., B.E.J. ....și cu intervenientul accesoriu B.L.C..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata .... prin consilier juridic D.M., intervenientul accesoriu B.L.C. personal și asistat de avocat P.R., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Consilier juridic D.M. pentru intimata .... și avocat P.R. pentru intervenientul accesoriu B.L.C. solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
În temeiul art. 167 Cod pr. civ., considerând-o pertinentă, concludentă și utilă, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Din oficiu, instanța invocă excepția tardivității formulării contestației în privința publicației de vânzare, a procesului-verbal de cheltuieli și a raportului de evaluare, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. Drăgan Costinel Romeo, punând excepțiile invocate din oficiu în discuția părților.
Consilier juridic D.M. pentru intimata .... și avocat P.R. pentru intervenientul accesoriu B.L.C. formulează concluzii de admitere a excepțiilor formulate din oficiu.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei, asupra contestației la executare și cererii de intervenție accesorie.
Consilier juridic D.M. pentru intimata .... și avocat P.R. pentru intervenientul accesoriu B.L.C. solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare și admiterea cererii de intervenție accesorie, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 7907/318/2013, contestatorul C.C., în contradictoriu cu intimații .... și B.E.J. …, a formulat contestație la executare împotriva procesului-verbal de licitație nr. 395/E/2012 emis la data de 22.04.2013, a procesului-verbal de cheltuieli, a actului de adjudecare emis la data de 07.05.2013, a publicației de vânzare ce a stat la baza licitației și a raportului de evaluare, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea acestor acte execuționale și suspendarea executării până la soluționarea contestației.
În motivare, contestatorul a arătat că a garantat cu imobil situat în comuna … creditul debitorului principal I.N., acesta neachitând creditul, iar imobilul fiind scos la vânzare de către creditoarea Bank … fără a i se comunica publicația de vânzare.
A mai arătat că adjudecatarul are posibilitatea întoarcerii executării de la creditor, iar prețul adjudecării imobilului este unul derizoriu, impunându-se ca executorul să procedeze la o nouă evaluare, cu respectarea procedurii de publicitate prevăzută de lege, solicitând totodată atașarea dosarului de executare nr. 395/E/2012 al B.E.J. ....și a dosarului nr. 16572/318/2012 al Judecătoriei Târgu-Jiu.
În drept, contestatorul a invocat disp. art. 242, art. 399 și urm. Cod pr. civ.
În dovedire, contestatorul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 204 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei (fila 14).
În cauză, intimata .... a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, arătând în motivare că executorul judecătoresc a respectat procedura prevăzută de art. 500 și urm. Cod pr. civ., că nu este dovedit prin niciun înscris că bunul imobil a fost adjudecat în cadrul procedurii execuționale la un preț derizoriu și neserios, învederând totodată că a mai fost formulată contestație la executare, respinsă definitiv și irevocabil prin decizia nr. 756/21.03.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 16572/318/2012, împrejurare în raport de care se pune în discuție tardivitatea formulării contestației.
A mai susținut că cererea de executare silită formează obiectul dosarului de executare nr. 395/E/2012 al B.E.J. …, ca urmare a neachitării la scadență a creditului contractat de debitorul I.N. și declarării exigibilității anticipate a acestuia, în vederea garantării rambursării obligațiilor de plată fiind constituită ipotecă prin contractul nr. 418/28.06.2006, asupra bunului imobil proprietatea contestatorului, acesta cunoscând că în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute în contractul de credit și în contractul de ipotecă se va proceda la executarea silită a garanției, în vederea recuperării creanței și a accesoriilor, potrivit art. 371 ind. 1 alin. 3 Cod pr. civ.
A precizat intimat că prețul de pornire la licitație de 103.500 lei nu este modic, fiind neîntemeiată susținerea contestatorului în acest sens, mai ales că la prima licitație nu au existat ofertanți care să adjudece imobilul, acesta fiind ulterior adjudecat la prețul de 77.625 lei, reprezentând 75% din prețul de evaluare, stabilit conform art. 509 Cod pr. civ., de către intervenientul accesoriu B.L.C..
În drept, intimata a invocat disp. art. 115-118 Cod pr. civ.
În dovedire, intimata a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, publicație de vânzare și proces-verbal cu dovezi de comunicare, sentință civilă, extras portaljust (filele 22-29).
La data de 18.06.2013, adjudecatarul bunului imobil B.L.C. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea intimaților, prin care a solicitat amendarea contestatorului pentru rea-credință.
În motivare, a arătat că prin actul de adjudecare nr. 395/E/07.05.2013 a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna …, făcând obiectul dosarului de executare ale cărui proceduri sunt contestate în prezenta cauză.
A susținut că formularea contestației la executare este făcută cu rea-credință, contestatorul neînțelegând să-și respecte obligațiile asumate privind garantarea creditului, acesta având mai multe astfel de litigii pe rolul instanțelor, întrucât contractează credite pe care ulterior nu le mai rambursează, executarea silită fiind efectuată potrivit legii.
În drept, intervenientul accesoriu a invocat disp. art. 61 și urm Cod pr. civ.
În dovedire, intervenientul accesoriu a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 19.06.2013, B.E.J. ....a înaintat instanței, în copie certificată, dosarul de executare nr. 395/E/2012, solicitat în baza 402 alin. 1 Cod pr. civ.
Prin încheierea din ședință publică de la data de 19.06.2013, instanța a respins ca neîntemeiată cererea contestatorului de suspendare a executării silite și a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea intimaților.
Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:
În conformitate cu art. 137 alin. 1 Cod pr. civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond invocate în cauză, și anume asupra excepției tardivității formulării contestației în privința publicației de vânzare, a procesului-verbal de cheltuieli și a raportului de evaluare și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. ….
În privința primei excepții invocate din oficiu, arată instanța că, potrivit art. 401 alin. 1 lit. a Cod pr. civ., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat la cunoștință de actul de executare pe care-l contestă.
Așa fiind, din analiza dosarului de executare nr. 395/E/2012 al B.E.J. … rezultă că publicația de vânzare i-a fost comunicată contestatorului la data de 28.03.2013 (fila 50 verso), procesul-verbal de cheltuieli i-a fost comunicat la data de 28.09.2012 (fila 101, iar raportul de evaluare i-a fost comunicat la data de 18.02.2013 (fila 67 verso), față de 13.05.2013 data expedierii prin poștă la instanță a contestației la executare (fila 3), așa încât termenul legal pentru contestarea acestor acte de executare a fost depășit, în consecință urmând a fi admisă excepția tardivității invocată din oficiu și respinsă contestația împotriva acestor acte de executare, ca tardiv formulată.
În privința celei de-a doua excepții, invocată din oficiu de către instanță, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.
Astfel, reținându-se că, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, așa încât nu pot avea calitatea de parte într-o contestație la executare în care raporturile juridice sunt stabilite între creditor și debitor, excepția invocată din oficiu va fi admisă, în consecință urmând a fi respinsă contestația față de B.E.J. …, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, arată instanța că, potrivit art. 399 alin. 1, 2 Cod pr. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar nerespectarea dispozițiilor privind executarea silită însăși sau efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Prin cererea de față, contestatorul a solicitat instanței anularea procesului-verbal de licitație nr. 395/E/2012 emis la data de 22.04.2013, a procesului-verbal de cheltuieli, a actului de adjudecare emis la data de 07.05.2013, a publicației de vânzare ce a stat la baza licitației și a raportului de evaluare, acte de executare efectuate în dosarul nr. 395/E/2012 al B.E.J. …, fiind admisă excepția tardivității formulării contestației în privința publicației de vânzare, a procesului-verbal de cheltuieli și a raportului de evaluare.
În ceea ce privește procesul-verbal de licitație nr. 395/E/2012 emis la data de 22.04.2013, comunicat contestatorului la data de 30.04.2013 (fila 41 verso) și actul de adjudecare emis la data de 07.05.2013, reține instanța că întocmirea acestor acte de executare respectă disp. art. 500 și urm. Cod pr. civ., respectiv disp. art. 516 și urm. Cod pr. civ., fiind astfel lipsită de orice temei și suport probator susținerea contestatorului în sens contrar.
Așa fiind, constatându-se că actele de executare contestate respectă dispozițiile legale, contestația la executare de față se privește ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
În privința cererii de intervenție accesorie, văzând și disp. art. 49 Cod pr. civ., potrivit cărora oricine are interes poate interveni într-o pricină dintre alte persoane, intervenția fiind în interesul uneia dintre părți atunci când sprijină numai apărarea acesteia, instanța urmează să o admită, față de soluția de respingere a cererii principale, așa încât apărarea intervenientului accesoriu a fost utilă intimatului, care nu a căzut în pretenții.
Instanța însă va respinge capătul de cerere al intervenției accesorii privind amendarea contestatorului, văzând și disp. art. 404 alin. 2 Cod pr. civ., potrivit cărora, în cazul respingerii contestației la executare exercitate cu rea-credință, contestatorul va putea fi amendat, la cerere, întrucât intervenientul accesoriu nu a răsturnat prin probe prezumția relativă de bună-credință, așa încât este lipsită de suport probator susținerea acestuia în sensul relei-credințe a contestatorului.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod pr. civ., instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității formulării contestației în privința publicației de vânzare, a procesului-verbal de cheltuieli și a raportului de evaluare, invocată din oficiu de către instanță, și respinge contestația împotriva acestor acte de executare, ca tardiv formulată.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. …, cu sediul în …, invocată din oficiu de instanță, și respinge contestația față de acesta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatorul C.C., domiciliat în …, în contradictoriu cu intimata ...., cu sediul în ..
Admite cererea de intervenția accesorie, formulată de intervenientul accesoriu B.L.C., domiciliat în …
Respinge capătul de cerere al intervenției accesorii privind amendarea contestatorului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2013, la Judecătoria Târgu-Jiu.
PREȘEDINTE:
ALEXANDRU BOGDAN POPESCU
GREFIER:
NEGRILĂ LUCIANA IONELIA
Red. A.B.P./09.07.2013
Tehn. A.B./ex. 6
← Amenzi. Jurisprudență Amenzi | pretenţii. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală → |
---|