fond funciar . Jurisprudență Fondul funciar

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 5322 din data de 04.07.2013

Dosar nr. 2909/318/2012

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5322

Ședința publică din 04 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier ALINA MEZDREA

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții G. I și B. R. și pe intimații COMISIA LOCALĂ ............ DE FOND FUNCIAR, Primarul comunei ....................., în calitate de președinte al comisiei locale și COMISIA JUDEȚEANĂ ................ DE FOND FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, reclamanții fiind reprezentați de avocat S. S. în substituire pentru avocat M. D.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamanților învederează că nu are obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

Avocat S. S. pentru reclamanți a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 2909/318/2012, reclamanții G. I și B. R. în contradictoriu cu intimații COMISIA LOCALĂ ................ DE FOND FUNCIAR, Primarul comunei ................., în calitate de președinte al comisiei locale și COMISIA JUDEȚEANĂ .............. DE FOND FUNCIAR, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea HCJ nr. 5834/03.02.2012 și a actelor premergătoare eliberării acesteia și reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren agricol de 0,0906 ha, precum și obligarea celor două comisii la plata daunelor de întârziere pentru fiecare zi de întârziere în validarea dreptului de proprietate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului agricol în suprafață de 0,0906 ha situat în intravilanul localității Lelești și că, deși au depus acte doveditoare pentru emiterea titlului de proprietate, cele două comisii refuză nejustificat să procedeze la validarea dreptului de proprietate.

Reclamanții au mai arătat că dețin acte de proprietate care dovedesc că sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren și că în mod nelegal Comisia Locală Lelești a propus invalidarea dreptului lor de proprietate pentru terenul de 0,0906 ha.

În drept, au fost invocate disp. Legii 18/1991, ale Legii 247/2005, ale Legii nr. 1/2000, precum și ale Legii 169/1997.

Pentru dovedire, reclamanții au depus la dosar, în copie, adresa nr. 521/14.02.2012, HCJ nr. 5834/03.02.2012.

Legal citată, intimata Comisia Locală ..............de Fond Funciar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, arătând că terenul in litigiu este ocupat în prezent de clădirea Școlii Generale ........... și de clădirea Grădiniței nr. 1 .............. A atașat întâmpinării actele care au stat la baza emiterii HCJ nr. 5834/03.02.2012.

La data de 05.04.2012, cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. , fiind repusă pe rol, la solicitarea reclamanților, fiind stabilit termen de judecată la 25.04.2013.

În cauză a fost întocmită expertiză topografică de către expertul L. I. G., fiind stabilite următoarele obiective: să se identifice terenul din titlul de proprietate nr. 1516484/22.02.2010; să se verifice dacă prin titlul de proprietate nr. 1516484/22.02.2010 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață din punctul "Siliștea Casei"; menționată în Registrul Agricol, teren având ca vecini: la MN-G. N.I., la Mzi-P. V., la răsărit-pârâtul lui Gheorghe și la Apus-linia satului.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 19.06.2013, părțile neformulând obiecțiuni cu privire la acesta.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin HCJ nr. 5834 din 02.02.2012 s-a respins contestația formulată de reclamanții B. R. și G. I. și s-a invalidat dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,0906 ha teren agricol cu motivarea că nu a fost îndeplinite disp. art. 9 din Legea 18/1991 și art. 6 din legea 1/2000.

Considerând că în mod nelegal li s-a invalidat dreptul de proprietate cu privire la acest teren, care în prezent este ocupat de Școala Generală ..........., reclamanții au formulat plângere împotriva hotărârii de invalidare.

Din probele administrate în cauză, instanța constată că reclamanții sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu situat în Siliștea Casei.

În procesul verbal din data de 13.12.2011, încheiat de Primăria Comunei ............ s-a reținut că " în urma ședinței din data de 09.06.2010 s-a înaintat documentația Școlii Generale pentru ca moștenitorilor autorului de drept să le fie atribuită în compensare o suprafață de teren din terenul reconstituit în proprietatea Școlii generale ..............";.

Astfel , instanța constată că se recunoaște de către Comisia Locală dreptul de proprietate al reclamanților, contrar motivării din hotărârea de invalidare în care se precizează că nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 9 din legea 18/1991 și art. 6 din Legea 1/2000, adică reclamanții nu și-ar fi dovedit proprietatea.

Din registrul agricol al autorului reclamanților reiese că acesta avea înscrisă suprafața de 9,07 ha , din care 0,62 ha teren intravilan . Prin cererea de reconstituire înregistrată sub nr. 642 din 07.03.1991 (fila 38) autorul reclamanților a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 11 ha din care 0,62 ha siliștii în intravilan.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert L. G. reiese că prin titlul de proprietate nr. 1516484 din 22.02.2010, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul din Siliștea Casei, înscris în registrul agricol, însă pentru terenul de 1500 mp., pe care a existat un grajd al bunicului reclamanților, teren identificat de Comisia Locală cu suprafața de 906 mp., nu a fost reconstituit dreptul de proprietate deși a fost solicitat prin cererea nr. 45/2005.

De asemenea, expertul concluzionează că terenul în litigiu în suprafață de 906 mp., nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate și că pentru acest teren nu a fost atribuit prin compensare un alt teren.

Față de starea de fapt constatată, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 2 alin. 1 din legea 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, iar potrivit alin. 3 al art. 2 când reconstituirea pe vechile amplasamente nu mai este posibilă, aceasta se face prin compensare cu un alt teren sau prin despăgubiri.

Întrucât reclamanților nu li s-a sat prin compensare un alt teren echivalând cu terenul în litigiu, instanța consideră că HCJ de invalidare este nelegală, deoarece reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate, drept recunoscut și de Comisia Locală , însă aceasta invocă faptul că prin titlul de proprietate nr. 1516484/2010 s-a reconstituit întreaga suprafață avută în proprietate de autorul reclamanților și că nu se mai impune reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 906 mp.

Nu se va reține această susținere pentru mai multe motive. În primul rând, acest titlul de proprietate s-a eliberat în 2010, iar în 2011, prin procesul verbal nr. 4259 din 13.12.2011 s-a recunoscut de către Primăria Comunei .............. faptul că reclamanților nu li se atribuise prin compensare terenul ocupat de Școala Generală. Deci în titlul de proprietate au fost înscrise doar terenuri pe care le deținea efectiv proprietarul și nu teren în compensare pentru terenul în litigiu. Dacă în titlul de proprietate s-ar fi inclus și terenul dat în compensare pentru acest teren, nu s-ar mai fi înaintat documentația la Școala Generală pentru compensarea terenului în litigiu. Că, nu s-a putut realiza un schimb de terenuri între Școala Generală ...........și reclamanții (așa cum se menționează în procesul verbal nr. 4259/2011) nu este culpa reclamanților ci a Comisiei Locale care nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea 18/1991.

De asemenea, nu se va reține susținerea Comisiei Locale menționate mai sus deoarece există contradicție între motivarea din hotărârea de validare și motivarea din întâmpinare. În hotărârea de invalidare se menționează că reclamanții nu și-au dovedit proprietatea , iar în întâmpinare Comisia Locală precizează că pentru terenul în litigiu s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 1416484/2011.

Susținerea Comisiei Locale este nefondată și pentru faptul că deși în titlul de proprietate este înscrisă suprafața de 6247 mp., instanța constată că în speță sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. 2 2 din legea 1/2000, potrivit cărora "diferențele între suprafețele înscrise în titlurile de proprietate, în registrele agricole, în cererile de înscriere în cooperativă, în actele de donație către stat, în Arhivele Statului din perioada 1945 -1990 și situația de fapt la data punerii în posesie se corectează în favoarea foștilor proprietari";. Astfel, instanța constată că suprafața din titlul de proprietate din Siliștea casei este terenul înscris în registrul agricol , iar suprafața de 906 mp., teren în litigiu excede asupra acestei suprafețe și diferența se va corecta în favoarea proprietarului, fiind cunoscut faptul că registrul agricol fiind declarativ, proprietari nu declarau întreaga suprafață pe care o aveau în proprietate.

Astfel, instanța consideră că reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate, motiv pentru care va anula HCJ nr. 5834/2012 și va reconstitui drept de proprietate pentru suprafața de 906 mp., prin compensare.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii , instanța îl consideră neîntemeiat pentru că potrivit art. 64 alin. 1 din legea 18/1991 " în cazul în care Comisia Locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de Comisia Județeană sau punerea efectivă în posesie , persoanele nemulțumite pot face plângere la instanță";, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol " dacă instanța admite plângerea , Primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau după caz punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere";.

În speță, reclamanții solicită reconstituirea dreptului de proprietate și nu eliberarea titlului de proprietate sau punerea în posesie, reconstituirea fiind etapa premergătoare punerii în posesie și eliberării titlului de proprietate.

Cu aceste considerente va admite în parte acțiunea, va anula HCJ nr. 5834/02.02.2012 și va reconstitui dreptul de proprietate în favoarea reclamanților pentru suprafața de 0,0906 ha prin compensare cu teren din rezerva Comisiei Locale de fond funciar, va respinge capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor de întârziere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții G. I și B. R. domiciliați în ......................... în contradictoriu cu intimații COMISIA LOCALĂ ............... DE FOND FUNCIAR, Primarul comunei ..............., în calitate de președinte al comisiei locale și COMISIA JUDEȚEANĂ .............. DE FOND FUNCIAR.

Anulează HCJ nr. 5834/02.02.2012 și reconstituie dreptul de proprietate în favoarea reclamanților pentru suprafața de 0,0906 ha prin compensare cu teren din rezerva Comisiei Locale de fond funciar.

Respinge capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor de întârziere.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 04 Iulie 2013, la Judecătoria Târgu-Jiu.

Președinte,

PARASCHIVA CATRINOIU

Grefier,

ALINA MEZDREA

Red. Jud. P.C. 09 Iulie 2013

Tehn . AB/ex.5.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre fond funciar . Jurisprudență Fondul funciar