Apărarea drepturilor de autor. Dreptul la recunoaşterea calităţii de autor al operei. Dreptul la utilizarea operei colective
| Comentarii |
|
Decretul nr. 321/1956, art. 11 Legea nr. 8/1996 în art. 10 lit. b)
1. La data creării operei erau în vigoare dispoziţiile Decretului nr. 321/1956, care prevedeau în art. 3 alin. (1) pct. 2 că autorul operei are dreptul de a fi recunoscut ca autor, drept consacrat de noua Lege nr. 8/1996, în art. 10 lit. b).
Prin urmare, recunoaşterea dreptului la paternitatea operei îşi are izvorul în lege, iar faptul că în contractul încheiat cu studioul s-a făcut referire numai la indicarea numelui reclamantului ca autor al scenariului literar nu o exonerează pe pârâtă de obligaţia de a recunoaşte reclamantului atât calitatea de autor al scenariului, cât şi calitatea de autor al comentariului.
Omisiunea repetată a numelui reclamantului de pe materialele de promovare a filmului încalcă dispoziţiile legale referitoare la dreptul moral al autorului la recunoaşterea calităţii de autor.
2. încălcarea dreptului moral de autor este prin ea însăşi aptă să producă autorului operei un prejudiciu, aşa încât susţinerea intimatei în sensul că reclamantul nu ar fi făcut dovada acestui prejudiciu în condiţiile art. 1169 C. civ. este lipsită de temei.
Prejudiciul moral încercat de reclamant prin aceea că, pe parcursul anilor, nu şi-a văzut numele alăturat materialelor de promovare a filmului la care a contribuit atât ca autor al scenariului literar, cât şi ca autor al comentariului, nu poate fi stabilit pe bază de probe, astfel încât instanţa urmează să-l stabilească prin apreciere.
3. Este adevărat că la data încheierii contractului de către reclamant nu erau în vigoare dispoziţiile H.G. nr. 532/1992, dar erau în vigoare dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 321/1956, care prevedeau că studiourile cinematografice au drept de autor asupra operelor colective pe care le realizează.
Prin urmare, deşi reclamantul a avut calitatea de autor al scenariului literar şi al comentariului, cuprinse în opera colectivă care este filmul documentar, asupra operei colective în întregul său dreptul de autor revine studioului cinematografic, reclamantul nefiind îndreptăţit să pretindă alte drepturi patrimoniale decât cele încasate pentru contribuţia sa la realizarea filmului.
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 2385 din 21 decembrie 2004, în R.R.D.P.I. nr. 2(3)/septembrie 2005, p. 206
Prin acţiunea înregistrată la 6.03.2003, reclamantul P.M.D. a chemat în judecată pe pârâta Editura V. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 1.000.000 lei daune materiale şi a sumei de 500.000.000 lei daune morale.
In motivarea acţiunii reclamantul arată că în anul 1992, în baza unui contract încheiat la 24.02.1992, a fost realizat la comanda pârâtei, de către Studioul Cinematografic „A.S.”, filmul documentar intitulat „Orele Teatrului”.
La realizarea acestui film reclamantul a contribuit în mai multe calităţi: autor unic al scenariului literar, autor unic al comentariului de specialitate şi lector al acestui comentariu în proporţie de 90%.
Prin încălcarea dispoziţiilor legale în materie, numele reclamantului a fost omis, în calităţile menţionate, din genericul filmului şi de pe materialele publicitare întocmite şi difuzate de pârâtă pentru promovarea acestuia.
Pe de altă parte, pârâta nu i-a achitat nicio sumă de bani din încasarea preţului vânzării şi închirierii casetelor video care conţin filmul sau din difuzarea sa pe diferite posturi de televiziune.
In drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 8/1996, ale Decretului nr. 321/1956, ale art. 969 şi urm. C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 941/15.10.2003, Tribunalul Bucureşti -Secţia a IlI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
în anul 1992, în baza contractului încheiat la 24.02.1992 cu Studioul Cinematografic „A.S.”, reclamantul a participat la realizarea filmului „Orele Teatrului” în calitate de autor al comentariului şi scenariului literar.
In raport de clauzele contractului şi de dispoziţiile art. 969 C. civ., numele reclamantului ca autor al scenariului a fost menţionat, în acord cu obligaţiile contractuale asumate de producător.
In ceea ce priveşte susţinerea reclamantului în sensul că ar fi fost normal şi legal ca pe genericul filmului să fie menţionate şi calităţile de autor al comentariului de specialitate şi lector, aceasta este lipsită de temei şi nu poate constitui un argument pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei, pentru plata de despăgubiri materiale.
Referitor la remuneraţia cuvenită reclamantului, Tribunalul a reţinut că acesta a optat cu ocazia negocierii, conform dispoziţiilor art. 11 din Decretul nr. 321/1956 şi art. 1 pct. 2 din H.G. nr. 532/1992, să pri
mească o sumă globală, motiv pentru care nu mai este îndreptăţit să pretindă şi încasarea periodică a unor sume de bani rezultate din exploatarea operei.
In ceea ce priveşte prejudiciul moral, Tribunalul a reţinut că reclamantul nu a administrat nicio probă în dovedirea afirmaţiei conform căreia i-au fost aduse prejudicii grave în cariera de critic de teatru şi film, fiindu-i afectată în mod serios evoluţia profesională şi fiind pus într-o lumină nefavorabilă.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, invocând următoarele motive:
Este nefondată constatarea instanţei, în sensul că numele reclamantului ar fi trebuit să apară numai ca autor al scenariului, câtă vreme chiar din procesul-verbal de recepţie nr. 360/9.09.1992 rezultă că a avut calitatea şi de autor al comentariului.
De asemenea, lipsa numelui său de pe materialele de promovare a filmului reiese din înscrisurile depuse la dosar referitoare la publicitatea produselor oferite de pârâtă.
Prin aceste omisiuni cariera reclamantului a fost serios afectată, puţinii profesionişti din domeniu trăgând concluzii cu totul negative despre el, o dovadă în plus fiind omiterea numelui reclamantului din singura lucrare de referinţă a filmului românesc „1234 Cineaşti Români”.
Referitor la daunele materiale, apelantul susţine că nu i s-a achitat nicio sumă de bani rezultată din încasarea preţului casetelor pe care este imprimat filmul, deşi legislaţia în materie conţine prevederi în acest sens. Decretul nr. 321/1956 asigura autorilor de creaţii intelectuale remunerarea pentru operele realizate, iar H.G. nr. 532/1992 la care se referă prima instanţă nu exista la data încheierii contractului.
Apelantul a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, pentru următoarele motive:
Editura „V.” şi-a respectat obligaţia de plată a preţului convenit cu reclamantul prin art. 5 din contractul nr. 601/13.11.1991, iar sub imperiul Decretului nr. 321/1956, în vigoare la acea dată, opera cinematografică este o operă colectivă, iar studiourile cinematografice au drept de autor asupra operelor colective pe care le realizează.
Prin urmare, intimata-pârâtă are toate prerogativele specifice exploatării operei, iar reclamantul nu este îndreptăţit să pretindă încasarea periodică a unor sume rezultate din această exploatare, deoarece
remuneraţia cuvenită acestuia a fost stabilită prin contract sub forma unei sume globale.
Referitor la prejudiciul moral pretins de reclamant, niciun înscris depus la dosarul cauzei nu atestă că reclamantul ar fi suferit un atare prejudiciu, fiind încălcate dispoziţiile art. 1169 C. civ. referitoare la sarcina probei.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de apelant şi pe baza dovezilor administrate în cauză, Curtea reţine următoarele:
Prin contractul încheiat la 21.02.1992 între reclamant şi Studioul Cinematografic „A.S.” s-a încheiat un contract de achiziţionare a scenariului literar şi a comentariului pentru filmul „Orele Teatrului”, realizat la comanda pârâtei.
Contribuţia reclamantului la realizarea filmului a constat în crearea scenariului literar şi în realizarea comentariului ce însoţeşte imaginile filmate, fapt care rezultă atât din clauzele contractuale, cât şi din procesul-verbal de recepţie încheiat la 9.09.1992, în care se arată că filmul „Orele Teatrului” - scenariul şi comentariul D.P. - s-a predat la data de 9 mai 1992, că pc genericul filmului se menţionează numele acestuia doar în calitate de autor al scenariului, nu şi al comentariului, aşa cum era înscris în textele aprobate de Editura V., precum şi din răspunsul la întrebarea nr. 1 la interogatoriul propus de reclamant.
Prima instanţă a reţinut că, întrucât în clauza nr. 5 din contract producătorul s-a obligat să indice numele autorului scenariului literar pe toate copiile filmului şi pe toate materialele de popularizare a acestuia, nu exista nicio obligaţie a pârâtei în sensul de a indica numele reclamantului şi ca autor al comentariului.
Acest punct de vedere nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
La data crcării operei erau în vigoare dispoziţiile Decretului nr. 321/1956, care prevedeau în art. 3 alin. (1) pct. 2 că autorul are dreptul de a fi recunoscut ca autor, drept consacrat de noua Lege nr. 8/1996, în art. 10 lit. b).
Prin urmare, recunoaşterea dreptului la paternitatea operei îşi arc izvorul în lege şi faptul că în contractul încheiat cu studioul s-a făcut referire numai la indicarea numelui reclamantului ca autor al scenariului literar nu o exonerează pe pârâtă de obligaţia de a recunoaşte reclamantului atât calitatea de autor al scenariului, cât şi calitatea de autor al comentariului.
Aceasta deoarece clauza din contractul încheiat de reclamant cu studioul cinematografic, şi nu cu pârâta beneficiară, poate fi interpretată ca o achiesare a reclamantului la menţionarea în generic doar a
calităţii sale de autor al scenariului literar. In ceea ce priveşte însă toate materialele publicitare, care au fost realizate de pârâtă, aceasta avea obligaţia de a respecta dreptul moral al autorului scenariului şi comentariului de a i se recunoaşte respectivele calităţi, conform art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 321/1956.
Din probele administrate în cauză rezultă că pe genericul filmului s-a menţionat numai calitatea reclamantului de autor al scenariului literar, iar pe materialele publicitare menite să promoveze filmul numele reclamantului nu a fost niciodată menţionat, în acest sens fiind relevante înscrisurile depuse la dosar în faţa primei instanţe.
Astfel, de fiecare dată când publicitatea se referă la filmul „Orele Teatrului” este menţionat doar numele regizorului, A.G., cu toate că pentru celelalte filme promovate se menţionează autorii scenariului, regiei şi, după caz, imaginii şi comentariului.
Această omisiune repetată a numelui reclamantului de pe materialele de promovare a filmului încalcă dispoziţiile legale referitoare la dreptul moral al autorului la recunoaşterea calităţii de autor.
încălcarea dreptului moral de autor este prin ea însăşi aptă să producă autorului unei opere un prejudiciu, aşa încât susţinerea intimatei în sensul că reclamantul nu ar fi făcut dovada acestui prejudiciu în condiţiile art. 1169 C. civ. este lipsită de temei.
Prejudiciul moral încercat de reclamant prin aceea că, pe parcursul anilor, nu şi-a văzut numele alăturat materialelor de promovare a filmului la care a contribuit atât ca autor al scenariului literar, cât şi ca autor al comentariului, nu poate fi stabilit pe bază de probe, astfel încât instanţa urmează să-l stabilească prin apreciere, ţinând seama de faptul că în ceea ce priveşte calitatea de autor al scenariului literar, aceasta a fost menţionată pe genericul filmului şi nu lipseşte cu desăvârşire, aşa cum a susţinut reclamantul în acţiune.
In ceea ce priveşte despăgubirile materiale solicitate, hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală.
Este adevărat că la data încheierii contractului de către reclamant nu erau în vigoare dispoziţiile H.G. nr. 532/1992 la care se referă Tribunalul, dar erau în vigoare dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 321/1956, care prevedeau că studiourile cinematografice au drept de autor asupra operelor colective pe care le realizează.
Prin urmare, deşi reclamantul a avut calitatea de autor al scenariului literar şi al comentariului, cuprinse în opera colectivă care este filmul documentar, asupra operei colective în întregul său dreptul de autor revine studioului cinematografic, iar în speţă pârâtei, în baza contractului încheiat de aceasta cu Studioul Cinematografic „A.S.”.
Pentru contribuţia sa la realizarea filmului, reclamantul a convenit cu studioul plata unei sume fixe de bani, 25.000 lei, care i-a fost achitată, iar pentru exploatarea ulterioară a filmului reclamantului nu i se cuvine plata vreunei remuneraţii.
In raport de cele reţinute, Curtea a admis apelul şi, în baza art. 296 C. proc. civ., a schimbat în parte sentinţa şi a admis în parte acţiunea reclamantului.
Curtea a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 250.000 lei daune morale către reclamant şi a menţinut sentinţa în ceea ce priveşte respingerea cererii de daune materiale.
Notă: Potrivit actualei reglementări, opera cinematografică (şi opera audiovizuală în general) este calificată ca fiind operă comună prin art. 66 din Legea nr. 8/1996, care face trimitere la art. 5 din aceeaşi lege. în speţă, însă, raporturile juridice dintre părţi s-au născut sub imperiul Decretului nr. 321/1956, care, în art. 11, se referea la operele create de studiourile cinematografice ca fiind opere colective.
| ← Pârâta avea acceptul primăriei de a amplasa viitorul post de... | Apărarea drepturilor de autor. Prezumţia calităţii de autor... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Apărarea drepturilor de autor. Dreptul la recunoaşterea calităţii de autor al operei. Dreptul la utilizarea operei colective
