Apărarea drepturilor de autor. Prezumţia calităţii de autor al operei. Calitate procesuală activă
| Comentarii |
|
Legea nr. 8/1996, art. 4 alin. (1), art. 7 lit. b), art. 39 alin. (1)
1. încălcarea drepturilor de autor poate fi invocată de autorul operei sau, după caz, de titularul dreptului de autor, atunci când drepturile au fost cedate în favoarea unei alte persoane, cu precizarea că numai drepturile patrimoniale pot face obiectul cesiunii în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
2. în ceea ce priveşte calitatea de autor, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 instituie prezumţia potrivit căreia este autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică.
In lipsa unor dovezi contrare, în mod corect a reţinut instanţa că nu s-a răsturnat prezumţia calităţii de autor a persoanelor sub numele cărora opera s-a adus pentru prima dată la cunoştinţa publică şi nici nu s-a făcut dovada că, cel puţin în privinţa drepturilor patrimoniale, ar fi operat o cesiune a acestora, care să legitimeze procesual activ pe reclamante pentru a invoca încălcarea dreptului de utilizare a operei.
3. Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost în mod corect admisă de către instanţă şi analizată cu prioritate faţă de aceea a calităţii procesuale pasive şi de fondul cauzei, inclusiv de apărarea potrivit căreia studiul în discuţie nu ar fi o operă protejată.
Calitatea de a dovedi că studiul arheologic se încadrează în categoria operelor ştiinţifice prevăzute în art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 şi că pârâta este cea care a încălcat drepturile conferite de operă aparţine autorului sau, după caz, titularului dreptului de autor.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia civilă nr. 135
din 21 aprilie 2005, nepublicată
Prin cererea înregistrată la 10 mai 2004 reclamantele Universitatea T. II - L.M., EPSCT, Franţa şi Centrul N.C.S., EPST, Franţa au chemat în judecată pe pârâta Asociaţia A. „A.M.”, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să constate încălcarea de către pârâtă a drepturilor de autor deţinute de reclamante cu privire la studiul intitulat „Ancient Gold Mines of Dacia”, să o oblige pe pârâtă la plata de daune morale în valoare simbolică de 1 leu, să o oblige pe pârâtă să retragă de îndată studiul de pe website-ul www.rosiamontana.org, să o oblige pe pârâtă să publice într-un cotidian naţional de largă circulaţie sau pe pagina introductivă a aceluiaşi website un comunicat de presă prin care să-şi ceară scuze pentru încălcarea drepturilor de autor şi să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, în anii 2001-2002, angajaţii Centrului şi ai Universităţii au participat în colaborare cu Laboratorul de Arheologie şi Istorie al aceleiaşi universităţi şi cu Muzeul Naţional de Istorie al României, la realizarea unui studiu geologic şi arheologic în zona Roşia Montană.
Rezultatul cercetărilor şi concluziile acestora au fost cuprinse în studiul intitulat „Ancient Gold Mines of Dacia”.
In cursul anului 2003, reclamanţii au constatat că pe pagina de internet www.rosiamonta.org, despre care se precizează chiar în cuprinsul acesteia că este susţinută de voluntari ai Asociaţiei non-guvernamentale „A.M.”, a fost publicat studiul, fară a se obţine acordul prealabil al reclamanţilor, titulari ai dreptului de autor.
Reclamanţii susţin că acest studiul este o operă ştiinţifică, protejată conform art. 7 din Legea nr. 9/1996.
In ceea ce priveşte drepturile încălcate, reclamanţii invocă: reproducerea fară drept a studiului, ceea ce reprezintă încălcarea dreptului exclusiv de a decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată sau exploatată opera, inclusiv de a consimţi la utilizarea operei de către terţi.
Totodată, reclamanţii mai invocă şi încălcarea dreptului de a aduce studiul la cunoştinţa publicului la data şi modalitatea considerate adecvate de către autori.
In ceea ce priveşte prejudiciul, reclamanţii arată că acesta constă în afectarea imaginii lor în mediul ştiinţific universitar şi academic, deoarece studiul fusese destinat a servi unor interese private, şi nu pentru prezentarea sa publicului larg; astfel, studiul a fost redactat în atenţia Ministerului Culturii, iar publicarea sa fară acordul autorilor
este de natură a afecta relaţia reclamanţilor cu autorităţile române. In
plus, studiul nu a fost publicat în întregime, fapt de natură a afecta valoarea demersului explicativ şi, implicit, valoarea sa ştiinţifică.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că nu se face dovada că ea ar fi proprietara domeniului de internet indicat, şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, cu motivarea că nu se face dovada dreptului de autor al acestora, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că raportul în discuţie nu se încadrează în categoriile de opere protejate prin Legea nr. 8/1996, ci intră sub incidenţa art. 9 din această lege, fiind vorba de descoperiri ştiinţifice, excluse de la protecţie.
Prin încheierea din 9 iunie 2004, Tribunalul Bucureşti a constatat, însă, că pârâta nu a depus întâmpinarea în termenul legal, fiind decăzută din dreptul de a propune probe şi a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 118 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 755/8.09.2004, Tribunalul Bucureşti -Secţia a IlI-a civilă a respins acţiunea reclamanţilor ca fiind introdusă de persoane fară calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Din contractul încheiat la 10 mai 2002 între Muzeul Naţional de Istorie, ca reprezentat al Ministerului Culturii din România, şi reclamanţi se constată că prin acest contract Ministerul Culturii a comandat studiul, în schimbul unei remuneraţii, Universităţii T. şi Centrului N.C.S., opera ştiinţifică urmând a fi realizată de persoane angajate ale reclamantelor.
Deşi în art. 5 din contract se stabileşte dreptul asupra artefactelor şi informaţiilor ştiinţifice, nicio altă clauză a acestei convenţii nu reglementează problema titularităţii dreptului de autor, în sensul că cel care a comandat opera devine şi titular al dreptului de autor, beneficiind de drepturile exclusiv legale sau dacă titulari ai dreptului de autor rămân reclamantele, în calitate de angajatori ai persoanelor fizice autori ai studiului.
In această situaţie, operează prezumţia reglementată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, conform căruia se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică.
In speţă, pe pagina de titlu a studiului, publicat pe site-ul incriminat, sunt menţionate o serie de persoane fizice respectiv B.C, C.A.,
B.B, G.B., R.C. ş.a., astfel că aceste persoane, având calitatea de autori ai studiului şi nefiind răsturnată prezumţia legală care operează
în favoarea lor, sunt singurele care beneficiază de drepturile exclusive prevăzute de lege în favoarea autorilor.
Reclamanţii, neavând calitatea de autori ai operei şi nefiind nici titulari ai drepturilor de autor pentru studiul în litigiu, nu au calitatea procesuală activă pentru a pretinde constatarea încălcării unor drepturi ce nu le aparţin.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, invocând faptul că în mod greşit instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, deoarece reclamanţii deţin calitatea de autori ai studiului.
In sprijinul acestei afirmaţii, apelanţii invocă următoarele argumente:
In acord cu clauzele contractului, studiul reprezintă materializarea activităţii de valorificare ştiinţifică a datelor şi rezultatelor obţinute pe teren, activitate desfăşurată exclusiv de reclamanţi.
In art. 5 din contract se arată în mod expres că informaţiile ştiinţifice obţinute pe parcursul efectuării studiului rămân în proprietatea Laboratoarelor UTAH până la publicarea lor.
în art. 6 alin. (2) din contract este reglementată o obligaţie specifică autorului unei opere, şi anume că la Laboratoarele Universităţii se angajează să citeze, dacă va fi cazul, originea lucrărilor care ar putea fi folosite.
In chiar cuprinsul studiului, în calitate de autor, sunt desemnaţi reclamanţii, numiţi împreună „Misiunea Franceză”.
In drept, apelanţii arată că prezumţia instituită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 operează pe deplin în favoarea lor.
In continuare, apelanţii expun motivele pentru care ar trebui admisă pe fond acţiunea intentată de ei.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi reiterând susţinerile formulate şi în faţa primei instanţe, referitoare la exccpţia lipsei calităţii procesuale pasive şi la fondul cauzei.
Atât apelanţii, cât şi intimata au invocat reciproc lipsa dovezii calităţii de reprezentant a apărătorilor lor; exccpţiilc - carc tindeau la anularea ccrerii de chemare în judecată formulate de apărătorul reclamanţilor şi, respectiv, la imposibilitatea apărătorului pârâtei de a participa a dezbateri - au fost respinse de Curte, pentru considerentele arătate în încheierile din 24 februarie şi 14 aprilie 2005.
In faza apelului niciuna din părţi nu a solicitat administrarea de probe noi.
în ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi, Curtea constată că acesta este nefondat şi a fost respins pentru următoarele considerente:
în speţă s-a invocat încălcarea dreptului moral de divulgare a operei reglementat de art. 10 lit. a) din Legea nr. 8/1996 şi încălcarea dreptului patrimonial de utilizare a operei, prin reproducerea neautorizată a acesteia, reglementat de art. 12 coroborat cu art. 13 lit. a) din aceeaşi lege.
încălcarea drepturilor de autor poate fi invocată de autorul operei sau, după caz, de titularul dreptului de autor, atunci când drepturile au fost cedate de către autor în favoarea unei alte persoane, cu precizarea că numai drepturile patrimoniale pot face obiectul cesiunii în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
în ceea ce priveşte calitatea de autor, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, instituie prezumţia potrivit căreia este autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică.
Reclamanţii susţin că aducerea studiului în litigiu la cunoştinţă publică s-a făcut pentru prima dată de către pârâtă, prin plasarea acestuia pe site-ul www.rosiamontana.org, şi depun în acest sens la dosar fotocopii ale câtorva pagini din studiu, inclusiv a celei care cuprinde titlul şi autorii acestuia.
Pe această primă pagină apar: titlul studiului, ca fiind „Ancient Gold Mines of Dacia”, anul 2002 şi autorii B.C, C.A, B.B, G.B, R.C etc.
Despre prima autoare menţionată, se arata ca este şeful Misiunii Franceze, CNRS-UTAH, Maison de la Recherche, U.T.L.M. (France).
Aşadar, contrar susţinerilor apelanţilor, nu Misiunea Franceză, care ar denumi împreună pe cei doi apelanţi, este menţionată în calitate de autor al studiului, ci o serie de persoane fizice, despre una din acestea facându-se precizarea calităţii în care a lucrat la studiu.
Prin urmare, prezumţia instituită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 operează în favoarea persoanelor fizice menţionate pe prima pagină a studiului ca fiind autori ai acestuia.
Clauzele contractuale invocate de apelanţi în motivarea cererii de apel nu răstoarnă această prezumţie.
Din contractul menţionat rezultă că Ministerul Culturii din România, prin reprezentantul său Muzeul Naţional de Istorie al României, a încredinţat Laboratoarelor UTAH realizarea unui studiu arheologic privind ruinele minelor antice ale aşezării Roşia Montana,
studiu conceput în două etape: o primă etapă constând în muncă de teren şi o a doua etapă de valorificare ştiinţifică a datelor şi rezultatelor prin întocmirea unui raport final.
Trebuie precizat că opera protejată prin drept de autor nu poate să constea nici în cercetările realizate pe teren şi nici în valorificarea ulterioară a datelor, ci numai în redactarea studiului, în măsura în care acesta constituie o operă ştiinţifică în sensul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996.
Acest contract nu a prevăzut şi nici nu a exclus posibilitatea ca elaborarea propriu-zisă a studiului să se efectueze de persoane fizice, angajate sau nu ale instituţiilor care au încheiat contractul.
De altfel, chiar reclamanţii arată în motivarea acţiunii că angajaţii lor au participat, în colaborare cu Laboratoarele UTAH şi cu Muzeul Naţional de Istorie al României, la realizarea studiului geologic şi arheologic în discuţie.
In speţă, nu s-a făcut în niciun fel dovada convenţiei în baza căreia persoanele fizice menţionate pe prima pagină a studiului au lucrat la realizarea sa, dar, chiar şi în cazul în care acestea ar fi acţionat în calitate de angajaţi, ele şi-ar fi păstrat calitatea de autori ai operei; şi în ceea ce priveşte drepturile patrimoniale, acestea le-ar fi aparţinut în continuare, în lipsa dovezii unei clauze contractuale contrare, conform art. 44 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 8/1996.
In lipsa unor atare dovezi, în mod corect a reţinut Tribunalul că nu s-a răsturnat prezumţia calităţii de autor a persoanelor sub numele cărora opera s-a adus pentru prima dată la cunoştinţa publică şi nici nu s-a făcut dovada că, cel puţin în privinţa drepturilor patrimoniale, ar fi operat o cesiune a acestora, care să legitimeze procesul activ pe reclamante pentru a invoca încălcarea dreptului de utilizare a operei.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost în mod corect admisă de către Tribunal şi analizată cu prioritate faţă de aceea a calităţii procesuale pasive şi în raport de fondul cauzei, inclusiv de apărarea potrivit căreia studiul în discuţie nu ar fi o operă protejată.
Calitatea de a dovedi că acest studiu se încadrează în categoria operelor ştiinţifice prevăzute în art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 şi că pârâta este cea care a încălcat drepturile conferite de operă aparţine autorului sau, după caz, titularului dreptului de autor, calităţi care nu au fost dovedite în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a menţinut hotărârea primei instanţe ca fiind legală şi temeinică şi, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.
| ← Apărarea drepturilor de autor. Dreptul la recunoaşterea... | Persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii. Dovada... → |
|---|
