Apărarea drepturilor de autor. Dreptul la utilizarea operei (reproducere şi difuzare). Durata protecţiei drepturilor patrimoniale. Aplicarea legii în timp

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Decretul nr. 321/1956, art. 7 lit. a)¹⁾ Legea nr. 8/1996, art. 21, art. 149 alin. (3)²⁾

1. La data apariţiei dicţionarelor dreptul de autor era reglementat prin Decretul nr. 321/1956, care prevedea în art. 7 lit. a) că autorul nu are folosinţa drepturilor patrimoniale decât pe termen de 20 de ani de la data apariţiei operei cu privire la cei care alcătuiesc enciclopedii, dicţionare şi culegeri.

în raport de aceste dispoziţii legale, apărarea intimatei în sensul că operele ce fac obiectul litigiului au căzut în domeniul public este întemeiată în parte, durata de protecţie calculată conform art. 7 lit. a) din Decretul nr. 321/1956 expirând în anul 1995.

Potrivit art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, care a abrogat Decretul nr. 321/1956, durata drepturilor de exploatare asupra operelor create de autorii decedaţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi pentru care au expirat termenele de protecţie se prelungeşte până la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege. Prelungirea produce efecte doar de la intrarea în vigoare a legii.

Termenul de protecţie prevăzut în noua lege se întinde, conform art. 25, pe toată durata vieţii autorului, iar după moartea acestuia prin moştenire pe o perioadă de 70 de ani, şi este aplicabil tuturor operelor protejabile prin drept de autor.

¹ Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor a fost abrogat prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

²⁾ Legea nr. 8/1996 a fost modificată ulterior prin Legea nr. 285/2004, precum şi prin O.U.G. nr. 123/2005.

în speţă însă, dispoziţia cuprinsă în art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 nu este aplicabilă, deoarece nu este întrunită una din condiţiile prevăzute de acest text.

Astfel, deşi pentru operele ce fac obiectul litigiului termenul de protecţie expirase la data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, la aceeaşi dată era în viaţă autorul operelor.

Prin urmare, operele în litigiu nu mai beneficiau de protecţia drepturilor patrimoniale de autor nici la data publicării lor de către pârâtă în anul 1996, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, şi nici la data publicărilor efectuate în anii 1996-1997, după intrarea în vigoare a noii legi.

2. în prezent, art. 149 alin. (3) a fost modificat prin Legea nr. 285/2004, în sensul că prelungeşte durata de protecţie pentru operele create înainte de intrarea în vigoare Legii nr. 8/1996 şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie, însă la soluţionarea cauzei Curtea are în vedere prevederile art. 149 alin. (3) în redactarea în vigoare la data la care se pretinde încălcarea de către pârâtă a drepturilor de autor.

C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1902 din 5 octombrie 2004, nepublicată

Prin acţiunea înregistrată la 3 octombrie 2000 reclamantul K.D.-D. a chemat în judecată pe pârâta SC E.V. SRL solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 720.000.000 lei reprezentând contravaloarea drepturilor de autor.

In motivarea acţiunii reclamantul arată că este moştenitorul tatălui său C.S., autorul lucrărilor „Ghid de conversaţie grec-român”, „Ghid de conversaţie român-grec” şi coautor al lucrării „Dicţionar de buzunar grec-român şi român-grec”, care, deşi a fost cetăţean grec, a trăit mulţi ani în România, editând toate aceste lucrări.

După decesul tatălui său a constatat că pârâta, fară a încheia un contract de editare şi fară a avea acordul autorului sau pe cel al reclamantului, a reprodus şi difuzat lucrările „Dicţionar român-grec”, „Ghid de conversaţie român-grec” şi „Dicţionar de buzunar grec-român”.

In acest mod au fost încălcate atât drepturile morale, cât şi drepturile patrimoniale de autor, prevăzute în art. 10, art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 8/1996, cauzându-se reclamantului un prejudiciu material echivalent cu remuneraţia cuvenită potrivit legii.

La termenul din 26 februarie 2001 reclamantul a depus o cerere intitulată „cerere precizatoare” prin care a solicitat introducerea în

cauză şi a numitei O.L., în calitate de pârâtă, precum şi obligarea ambelor pârâte la plata sumei de 15.000 dolari, contravaloarea drepturilor patrimoniale de autor pentru publicarea lucrării „Dicţionar român-grec” apărut în perioada 1995-1999 şi a sumei de 15.000 dolari daune morale.

La 26 martie 2001 reclamantul a mai făcut o completare a cererii, arătând că pârâtele au editat fară acordul autorului şi lucrarea „Ghid de conversaţie român-grec”, tipărit în anul 1996.

Prin încheierea din 26 martie 2001 Tribunalul Bucureşti - Secţia a IlI-a civilă a constatat că cererea completatoare este tardiv formulată.

Prin sentinţa civilă nr. 91/23.01.2003, aceeaşi instanţă a admis în partea cererea de chemare în judecată şi a obligat-o pe pârâta SC E.V. SRL la plata sumei de 164.396.000 lei, reprezentând contravaloarea dreptului de autor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Reclamantul şi-a dovedit calitatea procesuală activă, fiind fiul lui C.S., fapt dovedit prin actele depuse la dosar.

Pârâta a reprodus şi difuzat în 1994 operele „Dicţionar român-grec” şi „Ghid de conversaţie român-grec”, având ca autor pe S.C., fară a avea acordul moştenitorului acestuia, reclamantul K. D.-D.

In drept, Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996, cele două lucrări ce fac obiectul acţiunii sunt protejate ca opere originale de creaţie intelectuală.

In ceea ce priveşte procentul cuvenit reclamantului, Tribunalul a arătat că are în vedere dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 8/1996, care prevede un procent legal de 5% din preţul de vânzare, aşa încât la pronunţarea sentinţei ţine seama de varianta I a raportului de expertiză întocmit în cauză.

împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, invocând următoarele motive:

1. In mod netemeinic prima instanţă a obligat-o pe pârâtă la plata unei sume de bani mai mică decât oricare din cele trei variante propuse prin raportul de expertiză.

2. In mod greşit instanţa a aplicat dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 8/1996, deoarece procentul de 5% prevăzut de acest text de lege este inaplicabil în cauză, întrucât art. 21 reglementează dreptul de suită, existent numai în cazul operelor de artă plastică.

3. In mod greşit a apreciat Tribunalul cererea precizatoare ca fiind tardiv depusă, deoarece prima zi de înfăţişare a fost ulterioară depunerii cererii.

4. Tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la cererea reclamantului de majorare a cuantumului pretenţiilor, formulată la data de 16 ianuarie 2003.

Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că procentul de 5% este chiar cel solicitat de către reclamant şi care numai întâmplător este identic cu cel prevăzut de lege pentru dreptul de suită, că în mod corect prima instanţă a apreciat ca fiind tardivă cererea completatoare, iar, în ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor, instanţa a avut în vedere precizările făcute de fiecare parte după depunerea raportului de expertiză.

La termenul din 17 noiembrie 2003 intimata a invocat excepţia „prescripţiei dreptului la acţiune având ca obiect dreptul patrimonial de autor şi, pe cale de consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului”.

In motivare, intimata arată că, potrivit art. 7 lit. a) din Decretul nr. 321/1956, autorul nu are folosinţa drepturilor patrimoniale decât pe termen de 20 de ani de la apariţia operei cu privire la cei care alcătuiesc enciclopedii, dicţionare şi culegeri.

Lucrările al căror autor este tatăl reclamantului au fost editate prima dată în România după cum urmează: „Dicţionar român-grec” în 1973, conform contractului de editare nr. 5188/5.12.1973 încheiat cu Editura Ş„ „Dicţionar grec-român” în 1975 conform ofertei înregistrate sub nr. 72/23 aprilie 1975 şi adresei nr. 721/10.1975 al Editurii S.-T.

Cu privire la aceste opere intimata arată că a încetat durata de protecţie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996.

In ceea ce priveşte lucrarea „Ghid de conversaţie român-grec”, acesta a fost preluat de intimată din reţeaua de anticariat şi a fost publicat după apariţia Legii nr. 8/1996, sub acest aspect fiind de acord cu achitarea drepturilor patrimoniale pentru 6.500 şi respectiv 6.600 de exemplare. Ulterior, intimata depune la dosar concluzii scrise şi un calcul estimativ, arătând că este de acord ca pentru cele două lucrări ce fac obiectul acţiunii să plătească 51.123.720 lei, în varianta aplicării unui procent de 5%, sau, respectiv, 71.573.210 lei în varianta aplicării unui procent de 7% din preţul de vânzare actualizat.

Constatând că, în realitate, deşi se referă la excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune, intimata invocă faptul că operele autorului au căzut în domeniul public, ceea ce reprezintă o apărare de fond, la ter

menul din 8 iunie 2004 Curtea a pus în discuţie necesitatea completării probatoriului pentru stabilirea datei apariţiei fiecărei lucrări.

Pe acest aspect, intimata a administrat proba cu înscrisuri; deşi intimata nu a invocat această apărare prin întâmpinare, conform art. 292 C. proc. civ., apelantul nu s-a opus acesteia, nici după calificarea corectă dată de instanţă, aşa încât, fiind vorba despre nesocotirea unei norme cu caracter dispozitiv, Curtea o va analiza.

Verificând probele dosarului, motivele de apel şi apărările intimatei, Curtea reţine următoarele:

1. In ceea ce priveşte obiectul procesului, deşi în acţiunea introductivă reclamantul face referire la mai multe lucrări, al căror autor sau coautor a fost tatăl său, din toate actele procedurale ulterioare rezultă că despăgubirile solicitate de reclamant vizează drepturile de autor pentru editarea neautorizată a „Dicţionarului român-grec” şi a „Ghidului de conversaţie român-grec”.

Acest aspect este confirmat şi prin notele de şedinţă depuse la dosar în apel, precum şi în concluziile scrise depuse la dosar de către apelantul-reclamant la data de 21 septembrie 2004.

De asemenea, deşi reclamantul pretinde generic încălcarea drepturilor morale şi patrimoniale de autor, din motivarea cererii de chemare în judecată rezultă că temeiul acesteia îl constituie încălcarea de către pârâtă a dreptului de reproducere şi de difuzare a operei.

2. In ceea ce priveşte cadrul procesual, în mod corect Tribunalul a stabilit că acesta este cel din acţiunea introductivă, deoarece cererea de introducere în cauză a pârâtei O.L. reprezintă o modificare a acţiunii şi a fost formulată după prima zi de înfăţişare.

Sub acest aspect, susţinerea apelantului în sensul că prima zi de înfăţişare a fost ulterioară datei la care s-a depus completarea acţiunii este neîntemeiată.

Potrivit art. 134 C. proc. civ., este socotită ca prima zi de înfăţişare accea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.

In speţă, la termenul din 4 decembrie 2000, reclamantul a lipsit, dar a fost legal citat, iar pârâta - prin apărător - a invocat o seric de exccpţii, carc au fost soluţionate de instanţă la acel termen. Astfel, termenul din 4 decembrie 2000 a întrunit condiţiile legale pentru a putea fi socotit prima zi de înfăţişare, fiind fără relevanţă că ulterior cauza a mai suferit alte amânări, pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare şi pentru lipsă de apărare.

Conform art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la termenul din 4 decembrie

2000 reclamantul şi-ar fi putut completa sau modifica cererea de

chemare în judecată, astfel încât în mod corect Tribunalul a constatat că cererea depusă la 26 februarie 2001 a fost tardiv formulată.

3. Referitor la cuantumul pretenţiilor, conform art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., majorarea sau micşorarea acestuia nu reprezintă o modificare a acţiunii, iar în speţă cererea reclamantului de majorare a pretenţiilor la 1.280.501.685 lei, ulterioară întocmirii raportului de expertiză, a fost analizată de instanţă, contrar susţinerii reclamantului-apelant.

Astfel, această sumă era propusă printr-una din variantele întocmite de expert, iar Tribunalul a înlăturat motivat accastă variantă, considerând că prezintă „riscul luării în calcul a unor preţuri nerealiste”.

4. Motivarea în drept a soluţiei primei instanţe pe aspectul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 8/1996 este, într-adevăr, greşită, critica apelantului sub acest aspect fiind întemeiată.

Potrivit textului de lege menţionat, autorul unei opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere fotografice beneficiază de un drept de suită, reprezentând dreptul de a încasa o cotă din preţul de vânzare obţinut la orice revânzare a operei ulterioară primei înstrăinări de către autor; potrivit aceluiaşi articol, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 285/2004, procentul aplicabil era de 5% din preţul de vânzare.

Aceste dispoziţii legale vizează exclusiv operele de artă grafică sau plastică sau operele fotografice, în speţă obiectul litigiului consti-tuindu-1 drepturile de autor născute din crearea unor opere literare.

5. Cu toate că temeiul de drept avut în vedere de Tribunal la stabilirea cuantumului despăgubirilor este inaplicabil în cauză, Curtea nu poate acorda, aşa cum solicită reclamantul-apelant, una din sumele calculate de expert, pentru următoarele considerente:

„Dicţionarul român-grec”, având ca autor pe S.C., a fost editat de Editura Ş.E. şi a apărut pe piaţă în luna noiembrie 1975, aşa după cum rezultă din menţiunile făcute pe coperta interioară ale lucrării, depusă în copie la dosar.

„Ghidul de conversaţie român-grec”, având acelaşi autor, a apărut tot în anul 1975, fiind editat de Editura S.-T.

La data apariţiei celor două opere dreptul de autor era reglementat prin Decretul nr. 321/1956 care prevedea în art. 7 lit. a) că autorul nu are folosinţa drepturilor patrimoniale decât pe termen de 20 de ani de la data apariţiei operei cu privire la cei care alcătuiesc enciclopedii, dicţionare şi culegeri.

în raport de aceste dispoziţii legale, Curtea constată că apărarea intimatei în sensul că operele ce fac obiectul litigiului au căzut în domeniul public este întemeiată în parte, durata de protecţie calculată conform art. 7 lit. a) din Decretul nr. 321/1956 expirând în anul 1995.

Termenul de protecţie prevăzut în noua lege se întinde, conform art. 25, pe toată durata vieţii autorului, iar după moartea acestuia, prin moştenire pe o perioadă de 70 de ani, şi este aplicabil tuturor operelor protejabile prin drept de autor.

în speţă însă, dispoziţia cuprinsă în art. 149 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 nu este aplicabilă, deoarece nu este întrunită una din condiţiile prevăzute de acest text.

Astfel, deşi pentru operele ce fac obiectul litigiului termenul de protecţie expirase la data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, la aceeaşi dată era în viaţă autorul operelor; Legea nr. 8/1996 a intrat în vigoare în luna iunie 1996, iar S.C. a decedat la 12 decembrie 1997, conform certificatului nr. 8263/2001 eliberat de Tribunalul din Atena.

In prezent, art. 149 alin. (3) a fost modificat prin Legea nr. 285/2004, în sensul că prelungeşte durata de protecţie pentru operele create înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996 şi pentru care nu au expirat termenele de protecţie, însă la soluţionarea cauzei Curtea arc în vedere prevederile art. 149 alin. (3) în redactarea în vigoare la data la carc se pretinde încălcarea de către pârâtă a drepturilor de autor.

In raport de cclc arătate, Curtea reţine că pentru editările celor două opere din anii 1996 şi 1997 pârâta nu avea nevoie de autorizarea titularului dreptului de autor deoarece pentru ambele opere expirase durata de protecţie a drepturilor patrimoniale.

In anul 1995 nu a avut loc nicio editare a lucrării „Ghid de conversaţie român-grec”, ci numai a lucrării „Dicţionar român-grec” pentru carc, aşa cum rezultă din raportul de expertiză însoţit de actele anexe,

editura a emis Tipografiei C. o comandă pentru 3.500 de exemplare; din corespondenţa purtată de pârâtă cu Imprimeria C. SA rezultă că activitatea de reproducere a „Dicţionarului român-grec” a început în luna octombrie 1995, fiind necesară autorizarea autorului.

In ceea ce priveşte întinderea despăgubirii cuvenite titularului dreptului de autor în baza art. 3 pct. 5 lit. a) din Decretul nr. 321/1956 în vigoare în anul 1995, Curtea reţine, din raportul de expertiză întocmit în cauză, că preţul reactualizat pentru ediţia din 1995 este de

195.000 lei/exemplar, totalizând pentru întreaga comandă suma de

682.500.000 lei.

Apelantul nu a fost de acord cu aplicarea unui procent de 5%, formulând pe acest aspect una din criticile din apel, şi a solicitat instanţei să se aibă în vedere una din variantele raportului de expertiză; deşi în baza rolului activ instanţa a întrebat părţile dacă înţeleg să mai administreze şi alte probe, repunând şi cauza pe rol, în afara înscrisurilor depuse la dosar de către intimată alte probe nu s-au mai solicitat.

Faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, niciuna din variantele raportului de expertiză nu poate fi luată în consideraţie deoarece calculul efectuat de expert, indiferent de procentul aplicabil, are în vedere un număr de 19.600 de exemplare, iar pentru opera care nu căzuse în domeniul public la data reproducerii de către intimată s-a reţinut un număr de numai 3.500 de exemplare.

Nici punctul de vedere al intimatei, care propune acordarea unor despăgubiri în cuantum mai mic decât cel stabilit de prima instanţă, nu poate fi primit deoarece această parte nu a declarat apel, iar, potrivit art. 296 C. proc. civ., reclamantului, singurul care a atacat hotărârea primei instanţe, nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac.

Aşadar, faptul că pentru o parte din actele de reproducere şi difuzare ale operelor nu poate fi antrenată răspunderea pârâtei-intimate, dată fiind căderea acestora în domeniul public, nu poate duce la o diminuare a despăgubirilor fixate de prima instanţă, în raport de dispoziţiile textului de lege menţionat, carc consacră principiul non reformatio in pejus.

Pentru acestc considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a menţinut hotărârea primei instanţe şi a respins apelul ca nefondat.

← Admisibilitatea acţiunii în evacuare a persoanelor ce invocă...		Servitutea picăturii streşinilor. Servitute de vedere. Daune... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Apărarea drepturilor de autor. Dreptul la utilizarea operei (reproducere şi difuzare). Durata protecţiei drepturilor patrimoniale. Aplicarea legii în timp