Apel. Suspendarea judecăţii. Scop, condiţii şi efecte
| Comentarii |
|
Potrivit art. 1551alin. (1) C.proc.civ., când instanţa constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata. Scopul acestor dispoziţii legale este acela de a sancţiona atitudinea reclamantului care, din vina sa, împiedică desfăşurarea normală a procesului şi prin aceasta îl şicanează pe pârât. În toate cazurile suspendarea operează facultativ şi este aplicabilă şi în apel.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 98 din 11 noiembrie 2009
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamantul V.A. a chemat în judecată pe pârâta B.E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună partajarea bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei. La rândul ei, pârâta a formulat cerere reconvențională.
Prin sentința civilă nr. 21525 din 28.11.2008, Judecătoria Constanța a admis acțiunea reclamantului în parte și cererea reconvențională, a constatat că părțile au dobândit prin contribuție egală imobilul situat în localitatea M.K., strada T.V., județul Constanța și o serie de bunuri mobile. A fost atribuit în natură pârâtei reconveniente apartamentul ce a constituit domiciliul comun al părților și a fost obligată pârâta către reclamant la plata unei sulte de 67.420,46 lei.
în ceea ce privește bunurile mobile, instanța a dispus realizarea și atribuirea către fiecare parte a câte unui lot, iar în final pentru egalizare valorică pârâta a fost obligată către reclamant la plata unei sulte de 3.249,6 lei și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxe timbru, onorariu avocat și onorarii expertize.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta-reconvenientă, înțelegând să o critice pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul stabilirii masei bunurilor partajabile, cât și sub aspectul obligării sale la plata sultei.
Prin încheierea din 11.06.2009 Tribunalul Constanța a calificat calea de atac exercitată de pârâta reconvenientă ca fiind apel și nu recurs.
De asemenea, apelanta pârâtă a fost citată cu mențiunea de a face precizări cu privire la sumele și bunurile contestate în apel, în vederea stabilirii taxei de timbru aferente căii de atac.
La termenul de judecată din 11.06.2009 instanța a dispus, în baza art. 1551C.proc.civ., suspendarea judecății apelului, motivat de faptul că apelanții nu și-au precizat motivele de apel și nu a calificat aspectele ce vizau terenurile contestate.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs V.A., criticând-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Recurentul a susținut că prin aplicarea dispozițiilor art. 1551C.proc.civ., în realitate, nu a fost sancționată apelanta-pârâtă, ci chiar intimatul-reclamant, tergiversarea soluționării cauzei profitându-i chiar apelantei în culpă, întrucât aceasta folosește în exclusivitate apartamentul ce a constituit domiciliu comun și nu înțelege să plătească reclamantului sulta la care a fost obligată până la rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care i s-a atribuit locuința.
Se mai arată că în mod deliberat apelanta reclamantă nu a înțeles să facă precizările solicitate de instanță pentru a evita achitarea unor taxe de timbru și, respectiv, pentru a determina întârzierea soluționării litigiului și prejudicierea intereselor fostului soț.
Analizând legalitatea încheierii recurate, în raport de criticile recurentului-reclamant, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Codul de procedură civilă reglementează condițiile în care se exercită și se îndeplinesc drepturile și obligațiile procesuale, recunoscute părților, precum și consecințele nerespectării acestora.
O astfel de reglementare este cuprinsă și în art. 1551C.proc.civ., în scopul evident de a asigura egalitatea de tratament juridic a părților din proces, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor potrivit legii, precum și celeritatea în desfășurarea activității de judecată.
Scopul edictării acestor dispoziții legale a fost acela de a sancționa reclamantul care, din vina sa, împiedică desfășurarea normală a procesului și pentru a evita șicanarea părții pârâte, prin chemarea sa în judecată de către o persoană care nu înțelege să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege ori stabilite de către instanța de judecată.
în speță, prin suspendarea soluționării apelului promovat de pârâta-reconvenientă, instanța de apel a deturnat dispozițiile art. 1551C.proc.civ. de la finalitatea lor firească.
Deși scopul acestor dispoziții este de a sancționa partea reclamantă care nu își îndeplinește obligațiile legale și astfel împiedică desfășurarea normală a procesului, în realitate, prin suspendarea soluționării apelului (până la momentul la care apelanta va face precizări în legătură cu criticile aduse hotărârii primei instanțe) a fost sancționat exclusiv intimatul-reclamant. Acesta, în perioada suspendării litigiului, este lipsit atât de folosința locuinței, atribuită în primă instanță pârâtei, cât și de sulta datorată de pârâtă, orice întârziere în executarea obligațiilor stabilite prin hotărâre judecătorească în sarcina acesteia din urmă profitându-i în mod direct. în această situație, suspendarea dispusă conform art. 1551C.proc.civ. nu este de natură să o sancționeze pe apelanta pârâtă, ci dimpotrivă îi profită, determinând o dilatare a cursului litigiului, cu consecința încălcării dreptului reclamantului la un proces soluționat într-un termen rezonabil, element esențial al unui proces echitabil.
De altfel, se reține că apelanta-pârâtă și-a expus în mod clar în motivele de apel criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe, arătând că nu este de acord să achite o sultă de 3.249,6 lei pentru bunurile mobile care nu au existat și care nu se află în posesia sa și, de asemenea, nu este de acord să plătească reclamantului pentru imobilul ce i-a fost atribuit în proprietate o sumă mai mare de 25.000 lei.
Instanța de apel avea obligația ca, în raport de aceste critici, să stabilească în sarcina apelantei obligația de a achita o taxă de timbru corespunzătoare, iar în măsura în care apelanta înțelegea să conteste taxa de timbru stabilită de instanță, avea la dispoziție cererea de reexaminare.
Pentru considerentele expuse, constatându-se că instanța de apel a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1551C.proc.civ., se va admite recursul reclamantului, se va casa încheierea pronunțată la data de 11.06.2009 de Tribunalul Constanța și se va trimite cauza acestei instanțe pentru continuarea judecății apelului.
| ← Sechestru judiciar. Nerespectarea regulii publicităţii.... | Suspendarea facultativă a judecăţii. Chestiuni prejudiciale → |
|---|
