Aplicarea în timp a legii civile. principiul tempus regit actum. prescripţia în cazul repunerii în situaţia anterioară.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia II-a civila Decizie nr. 954 din data de 10.11.2016
Potrivit prevederilor art. 6 alin.2 și 3 din Noul Cod Civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Aplicarea imediată a legii civile noi situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, conform prevederilor art. 6 alin.5 din noul Cod civil.
Pentru acțiunea în restituire a prețului, urmare a repunerii în situația anterioară sunt incidente prevederile art.2523 și 2517 Cod civil.
Prin decizia nr.954/2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă în dosarul nr.3484/87/2015 s-a reținut că încheierea, efectele, valabilitatea, respectiv nulitatea contractelor autentificate sub nr. 1870 din 22.09.2010 și 2127/11.10.2010 rămân supuse normelor Codului civil de la 1865, legea în vigoare la data încheierii actelor juridice, potrivit principiului tempus regit actum, consacrat și de dispozițiile art.6 alin. 2 și 3 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil.
Astfel, s-a reținut că, potrivit prevederilor art.1337 din Codul civil de la 1865, vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător împotriva evicțiunii care l-ar împiedica total sau parțial în stăpânirea netulburată a bunului vândut.
Obligația de garanție a vânzătorului există dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: s-a produs o tulburare de drept, cauza evicțiunii este anterioară vânzării și nu a fost cunoscută de către cumpărător.
Vânzătorul nu răspunde pentru tulburarea de fapt, în contra căreia cumpărătorul se poate apăra singur, prin mijloace legale.
Dreptul invocat de către terțul evingător trebuie să fie un drept real.
De cele mai multe ori, pentru angajarea obligației de garanție a vânzătorului nu este suficientă o simplă temere a cumpărătorului că ar putea fi evins. De regulă, evicțiunea este rezultatul unei acțiuni în justiție. În jurisprudență s-a arătat, însă, că răspunderea pentru evicțiune intervine și atunci când dreptul terțului asupra lucrului este atât de evident, încât cumpărătorul renunță la lucru fără judecată.
În speță, s-a reținut că, prin sentința nr.31/16.01.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în dosarul nr.1335/87/2011/a1, s-a admis acțiunea formulată de debitoarea SC S SA, prin lichidatorul judiciar SP L SPRL, în contradictoriu cu pârâtele SC I SA și SC M CC SRL și s-au anulat contractul de vânzare cumpărare nr.1870/27.09.2010 și factura nr.0000394/22.09.2010, iar pârâta SC I SA a fost obligată să restituie debitoarei contravaloarea imobilului vândut, de 1.775.500 lei.
Ca urmare, SC A SRL nu a suferit o tulburare de fapt, din partea unei persoane care nu a pretins vreun drept asupra bunurilor imobile, ci o tulburare din partea SC S SA, repusă în dreptul de proprietate prin sentința nr.31/16.01.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în dosarul nr.1335/87/2011/a1.
În raport de dispozițiile acestei hotărâri judecătorești, reintrarea dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul SC S SA, ca efect al anulării contractului autentificat sub nr.1870/22.09.2010, fiind evidentă, SC A SRL a apreciat că se impune să renunțe la drepturile dobândite, în mod subsecvent, prin contractul autentificat sub nr. 2127/11.10.2010, fără judecată.
Prin urmare, SC A SRL, în aplicarea dispozițiilor sentinței nr.31/16.01.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în dosarul nr.1335/87/2011/a1, a predat direct către SP L SPRL, lichidatorul SC S SA, bunul imobil care a făcut, în mod succesiv, obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1870 din 22.09.2010 și 2127/11.10.2010 ( procesul verbal de la fila nr.59 din dosarul de fond) și, respectiv, a primit direct de la SC S SA suma de 1.775.500 lei de la SC S SA ( ordinul de plată nr.1023 din 20.03.2012, aflat la fila nr. 56 din dosarul de fond).
În consecință, la data de 20.03.2012, când s-a încheiat procesul-verbal, raportul juridic contractual dintre SC A SRL și SC M CC SRL s-a stins, luând naștere un nou raport juridic, cu noi drepturi și obligații, referitoare la repunerea în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2127/11.10.2010, situație juridică născută ulterior intrării în vigoare a noului cod civil și supusă dispozițiilor legii noi, conform prevederilor art.6 alin. 5 teza finală din Legea nr.287/2009 privind Codul civil.
Cu toate acestea, în speță, nu are relevanță momentul înscrierii dreptului de proprietate al SC S SA în cartea funciară.
Conform dispozițiilor art.885 alin. 1 din noul Cod civil, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc numai prin înscrierea lor în cartea funciară, numai că, potrivit prevederilor art.56 din Legea nr.71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil, "(1) Dispozițiile Codului civil privitoare la dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Până la data prevăzută la alin. (1), înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față de terți";.
Cu privire la prescripție, sunt incidente prevederile art.2523 din Codul civil, conform cărora, în regulă generală, prescripția începe să curgă la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, precum și dispozițiile art. 2517 din Codul civil, potrivit cărora termenul general de prescripție este de 3 ani.
În consecință, în speță, termenul de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei SC A SRL pentru restituirea prețului plătit către SC M CC SRL, în temeiul contractului autentificat sub nr.2127/11.10.2010, s-a împlinit la data de 20.03.2015.
| ← Excepţia tardivităţii formulării contestaţiei | Contestaţie la executare . retroactivitatea legii... → |
|---|
