ASIGURARE DOVEZI. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 3192 din data de 15.04.2013

Dosar nr. 4473/318/2013

R O M Â N I A

Cod operator 2445

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 3192/2013

Ședința din camera de consiliu de la 15 aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier: LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamanta P L - L, în contradictoriu cu pârâții M I, M V, M M și B M, având ca obiect ordonanță președințială și asigurare dovezi.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns procuratorul pârâtului M I, M V, avocat C M pentru pârâtul M I, lipsă fiind reclamanta.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri: precizări la cererea formulată, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 8 lei, timbru judiciar în valoare de 0, 30 lei și înscrisuri, în copie, respectiv scrisoare medicală, bilet de externare, factură, scrisoare adresată directorului general al CASJ Gorj, declarație, act de reziliere al contractului de închiriere, contract de închiriere nr. 3/2011, chitanțe, bonuri, bonuri de vânzare, facturi fiscale, buletine de verificare metrologică, proces - verbal, certificate de calitate și garanție, contract de credit, certificate de garanție, ofertă de preț, fișă instrucțiuni de folosire, declarație P I.

Se procedează la înmânarea unui exemplar al precizărilor depuse, reprezentantei pârâtului.

Instanța pune în discuție cererea de numire a unui curator pentru pârâtul M I, formulată de reclamantă, și excepția lipsei calității de reprezentant a procuratorului M V.

Apărătorul pârâtului solicită respingerea acestei cereri întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 58 C. pr. civ.

Față de conținutul acestor dispoziții, instanța apreciază cererea neîntemeiată, pe care o respinge în consecință, întrucât nu s-a făcut dovada că pârâtul este lipsit de capacitate de exercițiu a drepturilor civile sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, iar în cauză nu există conflict de interese între acesta și pârâtul M V. Prin urmare, se dispune și respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a procuratorului M V, întemeiată pe dispozițiile art. 80 alin. 4 C. pr. civ.

Instanța, față de precizarea la cererea introductivă de instanță, ia act de faptul că reclamanta a înțeles să formuleze și cerere de ordonanță președințială și pune în discuție citarea și introducerea în cauză a persoanelor indicate în precizarea depusă la dosar de reclamantă, respectiv M V, M M și B M.

Avocat C M pentru pârâtul M I arată că este de acord cu introducerea acestora în cauză, care de altfel sunt prezenți în fața instanței.

La a doua strigare a cauzei, sunt conceptați în cauză, în calitate de pârâți, numiții M V, M M și B M.

În temeiul art. 22 C. pr. civ., se procedează la luarea unor declarații pârâților prezenți, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acțiunii.

Avocat C M pentru pârâtul M I arată că este de acord cu capătul din cerere privind inventarierea bunurilor, însă apreciază că pentru evaluarea stării acestora este nevoie de un expert, în cauză neexistând această solicitare. În ceea ce privește cererea de ordonanță președințială, apărătorul pârâtului precizează că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate.

JUDECATA

Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2013 pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, sub nr. 4473/318/2013, reclamanta P L-L a solicitat să se constate de urgență asigurarea următoarelor probe: constatarea stării bunurilor mobile și imobile și inventarierea acestora, bunuri care se găsesc în apartamentul situat în …………., aparținând întreținutului, bunicul său, M I: instalare apometre; achiziționat TV LCD, achiziționat și instalat 3 uși interioare, achiziționat mobilier de dormitor, achiziționat și instalat ușă metalică la intrarea în apartament, montare tâmplărie din PVC și aluminiu, achiziționat mașină de spălat rufe, aragaz Zanussi, frigider Indesit, aspirator Philips, achiziționat hotă Zanussi, achiziționat dulap; mobilier bucătărie, pus parchet, pus faianță și gresie, achiziționat materiale instalații sanitare necesare lucrărilor efectuate în apartament, achiziționat materiale diverse necesare lucrărilor efectuate în apartament, achiziționat materiale necesare lucrărilor de curățat și zugrăvit efectuate în apartament.

De asemenea, reclamanta a solicitat recunoașterea unui înscris, respectiv contractul de întreținere autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1933/01.04.2002 la BNP Titu Ionașcu; recunoașterea de către întreținut, bunicul său, M I, a faptului că din data de 01.04.2002, respectiv de la data încheierii contractului de întreținere sus-menționat, din anul 2012 până în prezent, mai exact până la data formulării prezentei cereri, și-a îndeplinit obligațiile contractuale prevăzute ca și clauze în contractul de întreținere; recunoașterea dreptului de a i se permite să intre în apartament pentru a putea să-i asigure întreținerea în continuare bunicului său, M I, așa cum s-a stipulat în contractul de întreținere autentificat sub nr. 1933/01.04.2002.

Reclamanta a mai arătat că a manifestat bună - credință în îndeplinirea obligațiilor contractuale din partea sa ca întreținătoare, rezultând din faptul că nici până la acest moment al formulării prezentei cereri nu și-a stabilit domiciliul la adresa apartamentului în care locuiește efectiv bunicul său. Pe o perioadă relativ lungă, de aproape 11 ani, întreținutul nu a manifestat niciodată nemulțumire în raport de conduita sa de întreținătoare, acordându-i în tot acest timp întreținerea nestingherită până de curând, sfârșitul lunii februarie 2013, când sora bunicului și fiul bunicului au intervenit, astfel că și în prezent legăturile sale cu întreținutul sunt îngreunate, chiar total întrerupte din motive independente de voința părților contractuale.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 364 C. pr. civ.

În probațiune, reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul de întreținere autentificat sub nr. 1933/01.04.2002 la BNP Titu Ionașcu, procură generală judiciară, acte de identitate reclamantă și pârât.

La termenul de judecată din data de 08.04.2013, pârâtul a depus la dosar, prin apărător, concluzii scrise, precum și copii de pe cerere, declarații, procură judiciară, act de identitate, legitimație de veteran de război și cupoane de pensie, extras de cont din data de 04.04.2013, adeverință medicală, contract de vânzare-cumpărare, încheiere nr. 2230/19.04.2002, proces - verbal de predare-primire a locuinței, contract de întreținere, chitanțe, facturi, avize de plată, fotografii imobil în litigiu.

La același termen de judecată s-a luat o declarație pârâtului (fila 60), iar la data de 11.04.2013 reclamanta a formulat precizare la acțiune, invocând excepția lipsei calității de reprezentant convențional a procuratorului M V, întrucât sunt incidente în cazul de față dispozițiile art. 80 alin. 4 C. pr. civ., raportat la dispozițiile art. 58 alin. 3 C. pr. civ.

Reclamanta a solicitat ca instanța de judecată să numească un curator special care să-l reprezinte pe bunicul său, M I, dintre avocații anume desemnați în acest scop de Baroul Gorj.

La aceeași dată, reclamanta a mai formulat precizări la cererea de constatare de urgență și cerere de ordonanță președințială, precizând că înțelege să formuleze cerere de ordonanță președințială, având calitate procesuală, conform art. 996 alin. 1 C. pr. civ., în temeiul art. 996 - 999 C. pr. civ. de încuviințare a unor măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Astfel, s-a solicitat pe cale de ordonanță președințială să i se permită accesul în apartamentul întreținutului, bunicul său, M I, în care acesta locuiește efectiv, respectiv apartament situat în ……………………………, pentru a putea să-l întrețină în continuare; să-l întrețină pe tot timpul vieții sale, să-i asigure locuință, să-i asigure hrană, îmbrăcăminte, tratament medicamentos, asistență medicală, să-l înmormânteze conform obiceiului locului; cele trei persoane, chiar de către pârât menționate în concluziile scrise la dosar la termenul de judecată din 04.04.2013, respectiv M V, M M și B M, care în prezent, în mod ilegal, abuziv au intrat în apartamentul pârâtului M I, să-i permită să reia legăturile cu acesta și să aibă acces în apartament, care de altfel, se află în proprietatea sa încă de la data încheierii contractului de întreținere, 01.04.2002.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 359 - 364 C. pr. civ. și art. 996 - 999 C. pr. civ.

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru de 8 lei și timbru judiciar de 0, 3 lei, iar la precizări au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri: scrisoare medicală, bilet de externare, factură, scrisoare adresată directorului general al CASJ Gorj, declarație, act de reziliere al contractului de închiriere, contract de închiriere nr. 3/2011, chitanțe, bonuri, bonuri de vânzare, facturi fiscale, buletine de verificare metrologică, proces - verbal, certificate de calitate și garanție, contract de credit, certificate de garanție, ofertă de preț, fișă instrucțiuni de folosire, declarație P I.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între reclamanta P L-L și pârâtul M I s-a încheiat contractul de întreținere autentificat sub nr. 1933/01.04.2002 la BNP Titu Ionașcu prin care pârâtul a înstrăinat în deplină proprietate și liniștită posesie nepoatei sale P L-L apartamentul nr. 5 situat în …………, compus din două camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 48, 68 m.p. și balcon în suprafață de 4, 63 m.p., împreună cu dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra tuturor părților din imobil care, prin natura sau destinația lor, sunt în folosința comună a proprietarilor.

În schimbul apartamentului înstrăinat, întreținătoarea și-a asumat obligația de a-l întreține pe pârâtul M I pe tot timpul vieții sale, asigurându-i locuință, hrană, îmbrăcăminte, tratament medicamentos, asistență medicală, iar după deces să-l înmormânteze conform obiceiului locului, aceasta intrând de fapt și de drept în stăpânirea bunului la decesul întreținutului (fila 8).

Astfel, în ceea ce privește cererea de ordonanță președințială prin care se solicită ca pârâții M V, M M și B M să-i permită accesul în imobilul descris, se constată că aceasta nu este nici admisibilă, nici fundamentată, întrucât nu s-a dovedit că aceștia îi limitează accesul în apartament, iar cererea formulată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, aceasta nevizând o măsură vremelnică, ci una definitivă.

Totodată, nu s-a dovedit urgența măsurii pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, așa cum se invocă în precizările la acțiune, chiar dacă s-a recunoscut de către pârâți faptul că reclamanta a achiziționat anumite bunuri care se găsesc în apartamentul pârâtului.

Instanța mai reține că în momentul de față reclamanta nu este proprietara apartamentului în care locuiește pârâtul, urmând să intre de fapt și de drept în stăpânirea bunului la decesul întreținutului (fila 8), astfel încât nu poate fi reclamată lezarea dreptului de proprietate, care ar putea determina urgența unei astfel de măsuri, chiar și cu caracter definitiv.

Considerentele expuse sunt aplicabile și în cazul pârâtului M I, care a precizat că nu dorește să o mai primească pe pârâtă în imobilul său, însă aceste aspecte țin de natura unui litigiu de fond privind analiza drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractul de întreținere, în caz contrar, de admitere a cererii reclamantei de acces în apartament fiindu-i afectat pârâtului dreptul la viața privată și la domiciliu.

Prin urmare, instanța va dispune respingerea cererii de ordonanță președințială.

În ceea ce privește cererea de asigurare dovezi, instanța reține dispozițiile art. 359 alin. 1 C. pr. civ., potrivit cărora oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri mobile sau imobile, ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe.

Instanța reține că reclamanta a solicitat inventarierea și constatarea stării bunurilor mobile și imobile care se găsesc în apartamentul nr. 5 situat în mun. ……………., recunoașterea contractului de întreținere, recunoașterea de către întreținut a îndeplinirii obligațiilor de către întreținătoare și recunoașterea dreptului de a i se permite să intre în apartament, solicitare pe care ulterior, reclamanta a încadrat-o în dispozițiile ordonanței președințiale.

Raportat la dispozițiile art. 359 C. pr. civ., așa cum au fost enunțate mai - sus, instanța apreciază că numai cererea de inventariere a bunurilor este admisibilă, întrucât s-a dovedit cel puțin aparența dreptului de proprietate a reclamantei asupra unor bunuri din acest apartament, prezumându-se că este pericol ca proba să dispară, ori să fie greu de administrat în viitor, în lipsa posibilității de a avea acces permanent la acestea.

Cererea de constatare a stării bunurilor este admisibilă în sine, dar nu a fost solicitată proba cu expertiză evaluatorie, iar reclamanta nu s-a prezentat la termenul de judecată pentru a fi pusă în discuție această probă care nu a fost cerută prin acțiune.

În schimb, recunoașterea înscrisului contract de întreținere autentificat sub nr. 1933/01.04.2002 nu este admisibilă în condițiile art. 359 C. pr. civ., reținându-se că înscrisul autentic se bucură de o prezumție de autenticitate și validitate, astfel încât cel care îl folosește este scutit de orice dovadă, proba contrară revenind celui care îl contestă, însă acest contract nu este contestat în speță.

În aceeași ordine de idei, nici recunoașterea de către întreținut a îndeplinirii obligațiilor de întreținere a bunicului său, M I, nu este admisibilă, deoarece nu se încadrează în dispozițiile menționate, și nu este admisibilă nici prin prisma dispozițiilor art. 35 C. pr. civ., potrivit cărora cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Așadar, față de considerentele de drept și de fapt expuse, instanța va admite în parte cererea de asigurare dovezi cu privire la solicitarea inventarierii bunurilor mobile, în temeiul art. 364 alin. 1, și va delega pe domnul executor judecătoresc T N să inventarieze de urgență bunurile mobile enumerate în acțiune, situate în imobilul aparținând pârâtului M I, constatându-se că aceasta se referă numai la bunuri mobile, chiar dacă sunt accesorii ale unui imobil.

De asemenea, va respinge celelalte capete din cerere având ca obiect asigurare dovezi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta P L-L, domiciliată în ………………, în contradictoriu cu pârâții M I, domiciliat în ………………., M V, domiciliat în ……………. B M, domiciliată în ………. și M M, domiciliată în ………...

Admite în parte cererea de asigurare a dovezilor pe cale principală cu privire la solicitarea inventarierii bunurilor mobile, formulată de reclamanta P L-L, în contradictoriu cu pârâtul M I.

Deleagă pe domnul executor judecătoresc T N, BEJ cu sediul în ……………………, să inventarieze de urgență bunurile enumerate în acțiune, situate în imobilul aparținând pârâtului M. I, respectiV ……………………………...

Respinge celelalte capete din cerere având ca obiect asigurare dovezi.

Fără cale de atac și executorie în ceea ce privește capătul de cerere admis și cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare pentru capetele din acțiune respinse.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2013.

Președinte,

ANA MARIA NICOLCESCU

Grefier,

LĂCRĂMIOARA GRIGORIE

Red. A.N./Tehn. L.G. - 17 aprilie 2013

7 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ASIGURARE DOVEZI. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)