radiere ipotecă. Jurisprudență Carte Funciară
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Hotărâre nr. 3187 din data de 05.04.2013
operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU, JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3187
Ședința publică din 15 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE : LILIANA-MARIA CRUCERU
GREFIER : MIHAELA SIRBU
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul PGVF și pe pârâții LNC, LM, CB SIBIU PRIN LICHIDATOR JUDICIAR BDO audit SRL și OCPI Gorj având ca obiect radiere ipotecă din cartea funciară .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamant avocat SM, lipsă fiind celelalte părți, pârâții LNC și LM fiind reprezentați de avocat CL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință , se constată depuse la dosarul cauzei prin serviciul registratură adresa OCPI Gorj prin care răspunde solicitărilor instanței la care atașează copie după cartea funciară …-C1-U2 partea I, II, III, anexa1 la partea I, cererea de înscriere ipotecă, foaie de vărsământ, dovada din 1999, în copie contractul de garanție personală, pârâții LNC și LM prin avocat depun note de ședință și împuternicire avocațială și cererea de chemare în judecată împreună cu sentința din dosarul 23436/318/2010, după care, nemaifiind alte cererii de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată acordând părților cuvântul pe fond.
Avocat SM pentru reclamant , solicită admiterea acțiunii precizând că este o hotărâre judecătorească din care rezultă că datoria este stinsă, iar la OCPI întâmpină greutăți, fără cheltuieli de judecată.
Avocat CL pentru pârâți solicită respingerea acțiunii , că există ipotecă de rang 1 a cărei datorie nu a fost satisfăcută și ipoteca nu poate fi radiată, că nu există dosarul 1708/2004 al Î.C.C.J., fiind alte părți și alt obiect, că în dosarul a cărei acțiune s-a perimat s-a avut în vedere același lucru, fără cheltuieli de judecată.
În replică, avocat SM pentru reclamant arată că dosarul din 2010 s-a perimat , iar la dosar este o hotărâre judecătorească din 3002 ce nu a fost atacată.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. 2620/318/2013, reclamantul PGVF, în contradictoriu cu pârâții LNC, LM, CB SIBIU PRIN LICHIDATOR JUDICIAR BDO AUDIT SRL, și O.C.P.I. Gorj a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea OCPI Gorj -Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară la radierea înscrierii în cartea funciară a ipotecii înscrise sub nr. ../19.02.1996 , nr. cadastral xxx/1.
În motivare, se arată că prin sentința civilă nr. 5845/26.09.2003, pronunțată de judecătoria Târgu-Jiu, în dosarul 9775/2003, s-a admis contestația la executare formulată de pârâții L în contradictoriu cu C B , constatându-se prescrisă executarea silită ce a format obiectul dosarului de executare 418/E/2002 al BEJ TS , soluție confirmată prin decizia 1321F/2004, de către I.C.C.J., în dosarul 1708/2004.
Mai precizează că s-a deschis dosarul de executare silită 3757/E/2009, la BEJ B F, la cererea reclamantului fiind începută executarea silită asupra imobilului înscris în cartea funciară … a Municipiului Târgu-Jiu, iar existența mențiunii ipotecii împiedică executarea silită împotriva acestui bun.
În dovedirea cererii s-a anexat în copie proces verbal încheiat de executorul judecătoresc BF în data de 25.10.2010, încheierea OCPI Gorj nr. 35211/15 octombrie 2009, extras de carte funciară pentru informare, adresa executorului judecătoresc BF către CB SA și s. c nr. 5845/26.09.2003.
Se depune împuternicire avocațială, taxă de timbru aferentă cererii, dosarul de executare silită 3757/E/2009 al BEJ BF existent de la fila 17 la fila 368, se atașează dosarul 23436/318/2010 al Judecătoriei Târgu-Jiu, se depune prin serviciul registratură adresa OCPI Gorj prin care răspunde solicitărilor instanței la care atașează copie după cartea funciară …-C1-U2 partea I, II, III, anexa1 la partea I, cererea de înscriere ipotecă, foaie de vărsământ, dovada din 1999, în copie contractul de garanție personală, pârâții LNC și LM prin avocat depun note de ședință și împuternicire avocațială și cererea de chemare în judecată împreună cu sentința din dosarul 23436/318/2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâții LNC și LM devin proprietari asupra unui apartament situat în Tg-Jiu, str.23 August, bl.8, sc.1, ap.1 prin contractul de vânzare cumpărare nr.6491/1994. Aceștia, în calitate de garanți fidejusori încheie cu creditoarea Renașterea Creditului Românesc- CB SA Sucursala Gorj, contractul de garanție personală autentificat sub nr. 2454/1996 la BNP Claudia Părău prin care pârâții au garantat obligația principală de 200.000.000 lei ROL cu imobilul proprietate personală situat în Tg-Jiu, …. Acest contract a fost transcris în Registrul de Transcripțiuni sub nr…/19.02.1996 pentru înscrierea ipotecii nefiind găsite sarcini asupra imobilului. Se deschide carte funciară xxx a municipiului Tg-Jiu și în partea aIIIA referitoare la sarcini, se înscrie ipoteca sub nr…/1996.
După efectuarea acestor înscrieri, pârâții debitori formulează contestație la executare față de somația de executare emisă în data de 20.05.2003 de către creditoarea CB Sibiu. Prin sentința civilă irevocabilă cu nr.5845/2003 pronunțată în dosarul 9775/2003 al Judecătoriei Tg-Jiu, s-a admis contestația la executare silită și s-a constatat prescrisă executarea silită ce formează obiectul dosarului 418/E/2002 al BEJ TS.
Aceeași pârâți încheie un contract de împrumut autentificat la BNP TI sub nr.7419/2008 prin care împrumută de la reclamant suma de 150.000 lei acceptând ipoteca de rang II constituită de pârâți în favoarea reclamantului asupra aceluiași apartament ipotecat la pârâta CB, părțile înscriind aceste drepturi în cartea funciară. Pentru că pârâții nu au restituit la scadență împrumutul acordat, reclamantul formulează cerere de executare silită la data de 18.09.2009 întocmindu-se dosar de executare silită nr. 3757/E/2009 la BEJ BF. Din acel moment și până în prezent s-a încercat executarea silită a titlului executoriu contractul de împrumut pe acest apartament și urmare a contestațiilor formulate, instanțele judecătorești au pronunțat mai multe soluții. Astfel, referitor la motivele invocate de pârâți în sensul că suma înscrisă în titlu nu este cea reală fiind vorba de o sumă de 70.000 lei în loc de 150.000 lei, prin sentința civilă 8203/2009 irevocabilă pronunțată în dosarul 13250/318/2009 al Judecătoriei Tg-Jiu s-a respins contestația la executare formulată de debitori. Ulterior, reclamantul creditor adjudecă apartamentul iar debitorii contestă aceste acte de executare și prin sentința civilă irevocabilă cu nr. 9516/2011 pronunțată în dosarul 12255/318/2011 se admite în parte contestația la executare procesul verbal din 04.05.2011 și actul de adjudecare nr.3188/06.06.2011 întocmite în dosarul de executare silită 3757/E/2009. A reținut instanța că din contractul de împrumut încheiat între părți a rezultat că la data convenției, creditorul a avut cunoștință de această ipotecă și a acceptat ca garanție o ipotecă de gradul II(fila 21), iar în timpul executării silite executorul judecătoresc, cât și creditorul au luat la cunoștință de faptul că această ipotecă gradul I este încă în vigoare și că debitorii nu au achitat încă datoria față de creditorul ipotecar cu grad preferențial. A considerat instanța că față de situația juridică a bunului ce face obiectul executării silite, in cauză erau aplicabile disp. art. 512 C. pr. civ. rap. la art. 563 și art. 564 C. pr. civ. S-a mai reținut că în timpul executării silite, creditorul cu drept de preferință a solicitat să i se respecte acest drept, deci și-a arătat interesul în realizarea creanței sale solicitând expres acest lucru executorului judecătoresc prin adresa nr. 133/26.04.2010 a CB. Astfel, conform acestor dispoziții legale, adjudecatarul creditor ipotecar rangul II era obligat să depună suma necesară pentru plata creanțelor creditorilor cu drept de preferință și numai dacă rămânea o diferență de preț putea oferi creanța sa. Cum în speța respectivă nu s-a procedat astfel, ci imobilul a fost adjudecat în favoarea creditor ipotecar rangul II , în contul creanței sale , fără a se acoperi mai întâi creanța creditorilor cu drept de preferință în condițiile legii, instanța a apreciat că licitația nu a respectat normele legale și formele de executare executate efectuate cu încălcarea legii au fost lovite de nulitate.
Prin prezenta acțiune, reclamantul solicită radierea ipotecii înscrisă în favoarea pârâtei CB motivat de faptul că prin sentința civilă 5845/2003 s-a constatat prescrisă executarea silită începută de această pârâtă.
În cauză nu este de neglijat principiul puterii lucrului judecat ce împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces.
Această hotărâre, respectiv, sc 9516/2011 pronunțată în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cauză, produce față de acesta efectele relativității lucrului judecat, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 1201 Cod civil, el nu mai poate solicita reluarea verificării jurisdicționale asupra aspectelor deja tranșate în mod irevocabil. La acel moment s-a reținut că imobilul a fost adjudecat în mod nelegal în favoarea creditorului ipotecar rangul II, reclamantul din cauza de față , în contul creanței sale , fără a se acoperi mai întâi creanța creditorilor cu drept de preferință în condițiile legii. În cauză intervine prezumția de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune că ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Instanța constată că reclamantul solicită doar radierea ipotecii înscrisă în favoarea pârâtei creditoare CB fără să solicite stingerea ipotecii prin prescripția obligației principale, ca fiind una din modalitățile de stingere a ipotecilor. Împlinirea termenului de prescripție a executării silite nu are ca efect stingerea obligației principale ci doar imposibilitatea creditorului de a mai obține executarea silită a acesteia, iar pentru debitor, obligația își pierde sancțiunea civilă, devenind o obligație naturală. Cum ipoteca reprezintă o garanție reală imobiliară și un drept real accesoriu obligației principale, nu poate fi radiată până nu se solicită de către reclamant să se constate stinsă ipoteca legală de rang I , respectiv, faptul că dreptul de creanță al părților s-a prescris și numai apoi să se solicite radierea ipotecii pe motiv că dreptul de ipotecă pentru acea sumă s-a prescris.
În consecință, în baza art.1780 și următoarele c.civ și art. 34 din Legea 7/1996 (valabil la data înscrierilor în cartea funciară), instanța urmează să respingă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul PGVF prin cabinet de avocat MM, cu sediul în … în contradictoriu cu pârâții LNC și LM, ambii cu domiciliul în Tg-Jiu, … , CB prin lichidator judiciar BDO AUDIT SRL, cu sediul în București, … și OCPI Gorj cu sediul în Tg-Jiu , …
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2013, la Judecătoria Tg-Jiu.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Construcţii. Jurisprudență Construcţii | fond funciar . Jurisprudență Fondul funciar → |
---|