Asigurări auto şi alte asigurări. Jurisprudență Asigurări auto şi alte asigurări
| Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU - Secţia civilă Sentinţă civilă nr. 3680 din data de 13.06.2014
Asigurări auto și alte asigurări
Deliberând asupra cauze civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe din 14.02.2014, reclamanta SC AX SA a chemat în judecată pe pârâta SC BY SRL, solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 2631,46 lei reprezentând contravaloare rate primă de asigurare și la plata sumei de 1863,07 lei reprezentând reactualizarea creanței cu 0,1% pe zi penalități de întârziere până la data de 27.01.2014, precum și la plata de penalități de întârziere în continuare până la plata integrală a creanței, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a emis mai multe polițe RCA pentru autovehiculele aflate în patrimoniul pârâtei, convenind asupra plății primelor de asigurare în 3 rate egale, prima rată fiind achitată la momentul emiterii polițelor, iar următoarele urmând a fi achitate la datele convenite prin actele adiționale încheiate la contractul RCA. După emiterea polițelor și înmânarea acestora asiguratului, asigurătorul este obligat să ia toate măsurile legale pentru a suporta riscurile aferente încheierii acestor contracte. Mai arată reclamanta că pârâta nu a mai achitat c/v ratelor, pentru neplată datorând și penalități de întârziere.
În drept, reclamanta a formulat acțiunea potrivit prevederilor art.1270, 1357, 1516, 1538 C civ., art.3,4,48,53 din Legea nr.136/1995.
În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus în copie: convenție(f.5).
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta a formulat întâmpinare(f.49) prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de prevederile art.2519 Cod civil, potrivit cărora dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare se prescrie în termen de 2 ani. S-a mai invocat excepția inadmisibilității acțiunii ca fiind prematur introdusă, motivat de faptul că reclamanta nu a indeplinit procedura prealabilă a informării cu privire la avantajele medierii.Pe cale de excepție a mai invocat pârâta nulitatea convenției nr.48819/10.11.2011, pe motiv că potrivit art.6 din convenția CV49xx/29.11.2011 aceasta încetează de drept în cazul neîndeplinirii obligației de plată a primei de asigurare de către asigurat în termen de 5 zile de la data scadenței. A mai arătat pârâta că originalele polițelor de asigurare nu au fost niciodată în posesia acesteia, ele fiindu-i trimise scanate prin intermediul poștei electronice.Totodată nu sunt îndeplinite condițiile de validitate impuse de art.1179 Cod civil, deoarece convenția este semnată de altă persoană, respectiv MIB I B, și nu de reclamantă.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri existentă la dosar considerând-o necesară, utilă și concludentă în soluționarea prezentei cauze.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între reclamanta SC AX SA și pârâta SC BY SRL s-a încheiat la data de 10.11.2011convenția RCA nr.CV 48819/2011(f.5) prin care părțile au convenit asupra emiterii poliței de asigurare pentru autovehiculele înmatriculate sub nr.B 84 NYI, B 85 YGK, B 85 YGL și BC 05 GJE, pentru perioada 11.11.2011-10.05.2012, pentru o primă de asigurare totală de 3947,2 lei, plătibilă în 3 rate egale.
Prima rată în valoare de 1315,74 lei a fost achitată la data de 10.12.2011, următoarele rate urmând a fi achitate la data de 20.01.2012, și respectiv 20.03.2012.
În ceea ce privește nulitatea convenției dintre părți, instanța reține că aceasta a fost încheiată de un reprezentant al reclamantei, broker de asigurare, abilitat în temeiul art.35 din Legea nr.32/2000 să reprezinte asigurătorul în relațiile cu asiguratul la încheierea polițelor de asigurare. Prin urmare nu se poate reține apărarea pârâtei în sensul că lipsește consimțământul reclamantei la încheierea convenției RCA, acest consimțământ fiind dat prin intermediul unui mandatar, în speță brokerul de asigurare MIB.
Nu poate fi reținută ca motiv de nulitate a convenției, invocat de pârâtă, nici încetarea raporturilor contractuale ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată de către asigurat. Astfel, potrivit art.6 din convenția încheiată între părți, aceasta încetează de drept în situația neîndeplinirii obligației de plată a primei de asigurare de către asigurat, în termen de 5 zile de la data scadenței.Clauza are caracterul unei clauze de reziliere, producând efecte în aceleași condiții ca și aceasta.
Rezilierea reprezintă desfiintarea unui contract sinalagmatic cu executare succesiva, la cererea uneia dintre parti, ca urmare a faptului ca cealalta parte nu si-a executat in mod culpabil obligatiile contractactuale. Potrivit art.1549 NCC, dacă nu cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea sau rezilierea contractului, precum și la daune interese. Din modalitatea de reglementare a acestei instituții juridice rezultă că doar partea care și-a îndeplinit obligațiile contractuale are dreptul de a invoca rezoluțiunea/rezilierea, nu și partea care nu și-a îndeplinit aceste obligații, fiind la latitudinea creditorului obligației neexecutate dacă invocă sau nu rezoluțiunea, creditorul având posibilitatea de a obține și executarea silită a obligației.
În consecință, simpla stipulare a unei clauze privind condițiile în care poate interveni rezilierea contractului nu face ca acesta să fie în mod automat reziliat, modul de operare fiind prevăzut de art.1550 NCC astfel: rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță la cerere sau după caz, poate fi declarată unilateral de partea îndreptățită. În situația de față partea îndreptățită este reclamanta, care și-a îndeplinit obligațiile contractuale, emițând polițele de asigurare convenite.
Pârâta, nefiind îndreptățită să invoce rezoluțiunea, deoarece nu și-a executat obligațiile contractuale, nu se poate prevala de dispozițiile art.7 din contract, pentru a obține respingerea pretențiilor reclamantei și a susține că acestea sunt lipsite de suport.
Întrucât reclamanta nu a solicitat rezilierea contractului, efectele acestuia continuă să se producă, obligația pârâtei de plată a primei de asigurare subzistă, reclamanta fiind îndreptățită să solicite executarea în natură a obligației, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de bani.
De asemenea, nu poate fi reținută ca exoneratoare de răspundere împrejurarea că polița a fost transmisă scanată prin intermediul poștei electronice, esențială fiind împrejurarea că polița a fost emisă, iar în perioada de valabilitate a acesteia riscurile au fost asigurate, pârâta beneficiind în caz de daună, de dreptul de a fi despăgubită.
Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța constată următoarele:
Potrivit art.2519 Noul Cod Civil, aplicabil în cauză, față de data nașterii raporturilor juridice dintre părți, respectiv 10.11.2011, situată după intrarea în vigoare a actului normativ sus menționat, dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani.
Termenul de 2 ani începe să curgă, potrivit art.2527 Noul cod civil, de la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de părți pentru plata primei de asigurare.
Părțile au convenit ca plata primelor de asigurare să se realizeze eșalonat, prin prestații succesive, fapt ce atrage aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.2526 NCC, potrivit cărora când este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă.
Instanța reține că în speță ratele restante constituie un tot unitar, ele fiind destinate a servi la achitarea ueni prime unice de asigurare aferentă celor 4 autovehicule, pentru perioada de timp contractată.
În consecință, instanța apreciază că termenul de 2 ani prevăzut de art.2519 NCC a început să curgă de la data când ultima rată a devenit scadentă, acesta fiind momentul când ultima prestație a devenit exigibilă.
Termenul de prescripție astfel calculat a început să curgă de la data de 20.03.2012 și urma să se împlinească la data de 20.03.2014, potrivit dispozițiilor art.181 NCPC.
Având în vedere că acțiunea a fost introdusă la data de 14.02.2014, anterior împliniri termenului de prescripție de 2 ani, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din susținerile reclamantei, pârâta a achitat doar prima rată din prima de asigurare, rămânând de achitat suma de 2631,46 lei. Potrivit art.7 din susnumita convenție, pârâta datorează pentru neplata ratelor de primă de asigurare penalități de întârziere în procent de 0,1%.
Instanța constată că reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile constând în c/v unui număr de 2 rate lunare de primă de asigurare, în timp ce pârâta nu a făcut dovada achitării prin vreunul din mijloacele prevăzute de lege, a acesteia. Mai mult, pârâta a recunoscut că nu a achitat ratele restante, invocând rezilierea contractului ca urmare a neplății.
În aceste condiții, potrivit art.7 din contractul încheiat între părți, pârâta datorează penalități de întârziere în procent de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
Pe cale de consecință, în ceea ce privește capătul de cerere privind debitul principal, instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv:
- existența unei fapte ilicite a pârâtei, care constă în nerespectarea unei obligații contractuale și anume aceea de a nu achita în termenul prevăzut de părți contravaloarea ratelor de primă, aducând prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei.
- existența unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere, constând în suma de 2631,46 lei, reprezentând contravaloare rate de asigurare
- raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu, rezultă ex re.
- vinovăția celui ce săvârșește fapta ilicită, constând în executarea necorespunzătoare a obligației contractuale asumate .
Totodată, potrivit art.1350 NCC, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci câdn fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu potrivit legii..
Față de prevederile legale și contractuale de mai sus, constatând caracterul cert, lichid si exigibil al creanței dedusă judecății, în ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța urmează a dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 2631,46 lei reprezentând c/v rate de asigurare, 1863,07 lei repezentând penalități de întârziere calculate de la scadență până la data de 27.01.2014, precum și penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi de întârziere de la data de 27.01.2014 până la achitarea integrală a debitului .
Având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, față de dispozițiile art.453 NCPC, instanța va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 320 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
| ← grăniţuire. Jurisprudență Grăniţuire | Răspundere civilă delictuală. Jurisprudență Răspundere... → |
|---|
