Autorizare eliberare paşaport. Competenţă teritorială

Deoarece în lumina dispoziţiilor art. 159 pct. 3 CPC [art. 129 alin. (2) pct. 3 NCPC], necompetenţă teritorială exclusivă este de ordine publică, rezultă că excepţia de necompetenţă poate fi ridicată atât de către părţi, cât şi de instanţă, din oficiu, în orice fază a judecăţii, iar potrivit dispoziţiilor art. 158 CPC [art. 132 NCPC], când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, fără a fi în măsură să se pronunţe asupra cererilor care vizează fondul cauzei.

Jud. Bistriţa, s. civ., sent. nr. 10465 din 25 octombrie 2012, nepublicată

Prin acţiunea civilă înregistrată, reclamanta P.F.A. a chemat în judecată pe pârâtul M.G., solicitând instanţei să dispună autorizarea eliberării paşaportului pentru minorul M.A.G., născut la data de 22.11.2005, fară acordul pârâtului; să autorizeze plecarea în străinătate a minorului împreună cu reclamanta, fară acordul pârâtului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) CPC, instanţa are obligaţia de a se pronunţa cu precădere asupra excepţiilor de fond şi de procedură care fac inutilă cercetarea în tot sau în parte a pricinii, iar potrivit dispoziţiilor art. 5 CPC, instanţa competentă a soluţiona acţiunea este judecătoria în a cărei

circumscripţie îşi are domiciliul pârâtul. In speţă, domiciliul pârâtului este în oraşul Turda, str. (...). Deoarece în lumina dispoziţiilor art. 159 pct. 3 CPC, necompetenţă teritorială exclusivă este de ordine publică, rezultă că excepţia de necompetenţă poate fi ridicată atât de către părţi, cât şi de instanţă, din oficiu, în orice fază a judecăţii, iar potrivit dispoziţiilor art. 158 din acelaşi act normativ, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, fară a fi în măsură să se pronunţe asupra cererilor care vizează fondul cauzei.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază că excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bistriţa pentru soluţionarea prezentei acţiuni este întemeiată şi, în consecinţă, în considerarea temeiurilor juridice anterior reţinute, a dispus admiterea acesteia, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul pârâtul, neexistând o competenţă alternativă, respectiv Judecătoria Turda.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Autorizare eliberare paşaport. Competenţă teritorială