Excepţia tardivităţii acţiunii privind anularea unui act administrativ cu caracter individual – art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 130/R din data de 23.01.2015
Înscrierea în cartea funciară a drepturilor determinate prin actul administrativ - semnificație juridică.
Nelegalitate H.C.L. privind trecerea unui teren în domeniul privat al U.A.T.¬. Nerespectare art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1043/CA/26.03.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul C.L.P., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. B. în contradictoriu cu pârâtul C.L. P. și, în consecință, a fost anulată Hotărârea Consiliului Local P. nr. 210/29.09.2009, restul pretențiilor fiind respinse.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, cu privire la excepția invocată de pârât că, potrivit art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii, iar, conform alineatului 2 al aceluiași articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Tribunalul a reținut că H.C.L. nr. 210 a fost emisă de pârâta Consiliul Local P. la data de 29.09.2009, însă reclamanta a luat cunoștință de conținutul acesteia în data de 10.01.2013, în urma solicitării formulate în atenția OCPI a cărții funciare a imobilului în litigiu.
Tribunalul a constatat că împrejurarea că această hotărâre a fost intabulată în cartea funciară nu are relevanță sub aspectul momentului de la care reclamanta a luat în mod efectiv la cunoștință despre această hotărâre, în acest sens, textul art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 stabilind fără echivoc momentul de la care curge termenul de un an, în care se poate solicita anularea acestui act administrativ individual.
Tot în acest sens, tribunalul a reținut și dispozițiile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, conform cărora, hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii lor la cunoștință publică, iar cele individuale, de la data comunicării și ale alin. 2 al acestui articol, care prevede că aducerea la cunoștință publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.
Având în vedere întinderea efectelor juridice pe care le produce hotărârea atacată, tribunalul a apreciat că aceasta reprezintă un act administrativ cu caracter individual și că, în speță, deși pârâta a susținut că a îndeplinit obligația de a aduce la cunoștință publică a acestei hotărâri, conform textului legal anterior menționat, nu a făcut nicio dovadă în acest sens și, față de împrejurarea că dreptul de folosință fusese transmis reclamantei, prin procesul verbal din 15.05.1955, avea obligația de a comunica această hotărâre și reclamantei.
Pentru aceste considerente, constatând că Hotărârea nr. 210/2009 emisă de Consiliul Local P. a fost atacată în termenul legal stabilit conform dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut că, prin Hotărârea a cărei anulare se solicită, pârâta a aprobat trecerea în domeniul privat al Orașului P. a imobilelor terenuri situate în P., T.J., identificate prin CF 1xxx B. nr. top 1xxx, reținând în considerente prevederile art. 36 alin. 1, art. 26 și 24 din Legea nr. 18/1991, iar potrivit art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26.
Din dispozițiile legale anterior invocate, tribunalul a reținut că două sunt condițiile ce se cer a fi îndeplinite pentru trecerea terenurilor din proprietatea statului în cea a Orașului P.. Dacă prima condiție este îndeplinită, terenul cu nr. top 13309/2 aflându-se în proprietatea Statului Român, cea de-a doua condiție nu este îndeplinită, neexistând nicio înregistrare în cartea funciară 1xxx B. (fost CF 10xxx B.), privind existența dreptul de administrare al primăriilor Orașului P./Municipiului B. asupra acestui teren, la data intrării în vigoare a Legea nr. 18/1991. Dimpotrivă, dreptul de folosință asupra acestui imobil, reprezentând casă de canton T.S. și teren de 530,028 mp, a fost transferat de către Orașul P., în favoarea reclamantei, potrivit procesului verbal încheiat în 16.05.1955 (fila 19).
Pentru motivele anterior reținute, constatând că pârâta a emis Hotărârea nr. 210/2009 cu încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, respectiv, numai sub aspectul anulării acestei Hotărâri.
Cu privire la solicitarea aceleiași reclamante, în sensul de a fi anulate și actele premergătoare adoptării Hotărârii Consiliului Local P. nr. 210/2009, tribunalul a respins-o motivat de faptul că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ";Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.";
Conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca act unilateral "cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (…)";.
Ori, actele premergătoare hotărârii a cărei anulare se solicită, nu produc efecte prin ele însele și nu dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice, nefiind acte administrative, în sensul Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul CONSILIUL LOCAL P. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurentul a arătat că aceasta a fost greșit soluționată, deoarece, potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluționare a cererii (în lipsa procedurii prealabile), fără a depăși termenul de 1 an prevăzut de art. 2 al aceluiași articol. Or, H.C.L. nr. 210 contestată a fost adoptată la data de 29.09.2009 și a fost comunicată executivului primăriei și adusă la cunoștința publică în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către Prefectul Județului B., în condițiile art. 49 din Legea nr. 215/2001, modificată.
În plus, recurentul a arătat că actul administrativ individual atacat a fost intabulat în CF 1xxx B. (obținută din conversia CF inițială 10xxx B.) în anul 2009, asigurându-se astfel opozabilitatea față de terți, inclusiv față de intimata reclamantă, conform art. 21 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, completată și modificată.
În aceste condiții, recurentul a arătat că cererea de chemare în judecată a fost depusă tardiv, mult peste termenul de prescripție și decădere prevăzut de lege.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că, din actele de carte funciară, nu rezultă nici o înscriere referitoare la pretinsul drept de proprietate în regim de drept public al Statului Român, toate actele normative invocate de reclamantă având aplicabilitate la nivelul dreptului de proprietate numai prin intabularea acestui drept în cartea funciară.
Recurentul a mai susținut că a dobândit dreptul de proprietate ope legis, față de faptul că imobilul teren era în administrarea primăriei la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, dată fiind nefolosirea construcției potrivit destinației inițiale, nefiind canton de drumuri, ci locuință.
Recurentul a mai arătat că unul din principiile esențiale în materia dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor din regimul de publicitate prin cărțile funciare este acela al efectului constitutiv de drepturi al înscrierilor în CF, actele neintabulate neproducând efecte translative de drepturi reale. Totodată, a invocat faptul că, anterior adoptării actului administrativ contestat, a depus diligențe pentru stabilirea regimului juridic al imobilului, în extrasul CF ce a stat la baza adoptării hotărârii nefiind specificat pretinsul drept de proprietate în regim de drept public al Statului Român și nici dreptul de administrare al intimatei reclamante, în foaia de sarcini.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 2 lei conform art. 11 raportat la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata reclamantă C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. B., prin întâmpinare formulată conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă (filele 11-14), a solicitat respingerea recursului declarat de pârât.
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată, astfel cum corect a reținut și prima instanță, deoarece H.C.L. nr. 2010/29.09.2009 reprezintă un act administrativ individual ce produce efecte de la data comunicării, conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, modificată. În plus, intimata a arătat că a luat la cunoștință de conținutul acestei hotărâri la data de 10.01.2013, dată la care a solicitat de la OCPI B. dosarul CF 10xxx B. și că a promovat prezenta acțiune în condițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe fond, intimata a arătat că actul administrativ contestat este nelegal deoarece, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, deoarece imobilul cu nr. top 1xxx CF 1xxx (provenită din CF vechi 10xxx) face parte din domeniul public al statului D.R.D.P. B. având drept de folosință conform procesului-verbal din data de 15.05.1955. În plus, în CF nu există nici o înregistrare referitoare la dreptul de administrare al recurentului cu privire la acest imobil.
Intimata a mai arătat că nu au fost respectate prevederile anexei I pct. 12 din Legea nr. 213/1998 coroborate cu prevederile art. 2 alin. 4 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor conform cărora "se consideră ca făcând parte din drum clădirile de serviciu și orice alte construcții, amenajări sau instalații destinate apărării sau exploatării drumurilor, inclusiv terenurile necesare aferente";.
Intimata a mai arătat că imobilul în litigiu situat pe DN1 km (…) a avut destinația de canton încă de la data construirii, fiind astfel înscris în CF și se află în evidențele contabile ale S.D.N. B. sub nr. de inventar 14.0001 și este locuință de intervenție, în sensul Legii nr. 114/1996, iar prin contractul nr. 55/1976 a fost repartizat dl. M.N., salariat al S.D.N. B., ca accesoriu la contractul de muncă.
În drept a fost invocată aplicarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a art. 49 din Legea nr. 215/2001, modificată și a art. 2 alin. 4 din OG nr. 43/1997.
La data de 19.09.2014, d-na M.I. a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul recurentului C.L.P. (filele 19-20), prin care a solicitat admiterea acesteia, admiterea recursului declarat de către pârât și respingerea cererii introductive ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de intervenție accesorie, a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței în cauză ca urmare a încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 21/05.01.2011 de BNP I.M. și G.A., drept intabulat în CF, iar, anterior vânzării a deținut spațiul locativ în temeiul unor contracte de închiriere succesive încheiate cu D.R.D.P. - S.D.N. B. și Orașul P..
A mai susținut că, deși, inițial, titularul contractului de închiriere a fost soțul său, M.N., salariat al locatorului, după decesul acestuia locuința i-a fost închiriată, deși nu avea calitatea de salariat și că, de la data la care ocupă imobilul, destinația lui reală a fost aceea de locuință, iar nu de canton de drumuri și poduri.
A mai arătat că a încercat de mai multe ori să cumpere imobilul de la intimata reclamantă, dar, de fiecare dată a fost refuzată, nejustificat, deși toate fostele cantoane au fost vândute către chiriași și că, în opinia sa, nu se mai poate anula o hotărâre de consiliu local după ce a dobândit cu bună-credință locuința în cauză și și-a înscris dreptul în CF.
Prin încheierea de ședință din data de 24.10.2014 Curtea de Apel Brașov a admis în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul recurentului pârât C.L. P., cerere formulată de intervenienta M.I., pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei hotărâri.
La solicitarea intervenientei accesorii, în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri noi, conform art. 305 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă., a art. 304 Cod procedură civilă și recursul declarat de pârâtul C.L. P., curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Primul motiv de recurs invocat de către recurentul pârâtă, referitor la modul de soluționare a excepției invocate în cauză, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Brașov la data de 04.02.2013, intimata reclamantă C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. B., a solicitat, direct în fața instanței de contencios administrativ, anularea H.C.L. nr. 2010/29.09.2009 emisă de recurentul pârât C.L. P., act administrativ cu caracter individual, de existența căruia a luat la cunoștință la data de 10.01.2013, dată la care a solicitat de la O.C.P.I. B. dosarul CF 10xxx B..
Recurentul pârât a invocat în fața primei instanțe excepția prescripției dreptului material la acțiune, în temeiul art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar tribunalul a respins excepția astfel invocată, raportându-se la dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Calificarea dată de prima instanță excepției nu este corectă, dar prima instanță a aplicat în mod legal normele juridice reținute în considerente.
Astfel, Curtea reține că este corectă calificarea excepției invocate ca fiind excepția tardivității acțiunii, iar nu a prescripției dreptului material la acțiune, deoarece, în cauză, intimata reclamantă nu a contestat actul administrativ ce face obiectul cererii de chemare în judecată pe calea recursului grațios, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel că nu este incident termenul de 6 luni reglementat de art. 11 alin. 1 din acest act normativ, ci termenul de 1 an reglementat de art. 11 alin. 2 din același act normativ. Or, potrivit art. 11 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, termenul de 6 luni este termen de prescripție, iar termenul de 1 an este de decădere.
Aspectul legat de faptul că nu a fost urmată procedura prealabilă a recursului grațios nu poate fi valorificat din oficiu, deoarece sunt incidente dispozițiile art. 109 alin. 3 Cod procedură civilă, care stabilesc acest beneficiu numai în favoarea pârâtului și numai până la termenul stabilit de lege pentru formularea întâmpinării.
Modul de soluționare a excepției tardivității acțiunii de către tribunal este corect, așa cum s-a arătat și anterior.
Art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează termenul de decădere de 1 an pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ ca o situație de excepție de la regula înscrisă în alin. 1 al aceluiași articol, numai pentru "motive temeinice";, momentul de început al termenului fiind, după caz, "data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului - verbal de conciliere";, în funcție de titularul acțiunii sau de obiectul acesteia.
În cauză, actul administrativ contestat este un act administrativ cu caracter individual, care nu a fost comunicat intimatei reclamante, astfel că, în mod legal, prima instanță a stabilit ca dată a luării la cunoștință a acestuia data de 10.01.2013, dată la care reclamanta a solicitat de la OCPI B. dosarul CF 10xxx B., termenul de 1 an reglementat de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nefiind împlinit la data promovării prezentei acțiuni.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului și a intervenientei accesorii referitoare la efectul înscrierii actului administrativ contestat în CF de opozabilitate erga omnes, în mod identic cu efectele înscrierii drepturilor reale.
Înscrierea în cartea funciară nu poate avea, pentru terțul vătămat prin acesta, semnificația juridică a luării la cunoștință a actului administrativ, ci, cel mult, dă naștere unei prezumții în sensul că acesta, cu diligențe medii, putea să afle conținutul actului respectiv care a stat la baza operațiunilor de publicitate imobiliară. Însă, în cauză, pârâta nu a făcut dovada contrară susținerilor reclamantei, că aceasta s-a adresat OCPI B. anterior datei de 10.01.2013.
Cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la greșita aplicare a legii la situația de fapt stabilită eronat, va fi analizat prin prisma art. 304 ind. 1 și art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, prin H.C.L. nr. 2010/29.09.2009 emisă de recurentul pârât C.L.P. s-a aprobat "trecerea în domeniul privat al Orașului P. a imobilului teren situat în P., T.J., identificate prin CF 1xxx B. nr. top 1xxx";, reținându-se, ca temei de drept, prevederile art. 36 alin. 1, art. 26 și 24 din Legea nr. 18/1991.
Potrivit art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, "terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26";.
În mod legal a reținut prima instanță că, din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că, pentru a se face aplicarea acestei norme este necesară îndeplinirea a două condiții - terenul situat în intravilanul localității să se afle în proprietatea statului, iar dreptul de administrare asupra acestuia să fie exercitat de către primărie, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991.
Or, din copia CF depusă la dosar, rezultă că imobilul se afla în proprietatea statului, însă, la foaia de sarcini nu este înscrisă nici o mențiune referitoare la titularul dreptului de administrare.
Din actele depuse la dosar atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, rezultă că imobilul, cu datele de identificare arătate anterior, a fost trecut, prin procesul - verbal din data de 16.05.1955, în folosința S.D.P. B. (fila 19 dosar tribunal), fiind închiriat din anul 1976 de către M.N., angajat la D.D.P. B. și soția acestuia, intervenienta M.I. (filele 23-27 dosar recurs).
Este evident, față de aceste înscrisuri, că dreptul de administrare asupra imobilului nu a fost exercitat de către Primăria Orașului P., așa cum susține recurentul, astfel că dispozițiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 au fost greșit aplicate, actul administrativ astfel contestat fiind nelegal.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâtul C.L. P. împotriva sentinței civile nr. 1043/CA/26.03.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va menține.
În mod corespunzător, față de soluția pronunțată asupra cererii de recurs, Curtea va respinge și cererea de intervenție accesorie în interesul recurentului pârât formulată de intervenienta M.I..
| ← Raportul de evaluare întocmit de A.N.I.. Consecinţele... | Termenul prevăzut de art.34 alin.(1) din Legea nr.165/2013.... → |
|---|
