Buna-credinţă şi abuzul de drept. Delimitare
| Comentarii |
|
Principiul exercitării cu bună-credinţă a drepturilor subiective presupune, în principal, ca dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale, fără să se încalce drepturile subiective ale celorlalţi, iar abuzul de drept reprezintă însăşi deturnarea dreptului de la raţiunea sa intrinsecă exprimată în scopul pentru care a fost recunoscut şi garantat sau utilizarea dreptului în alte scopuri decât cele avute în vedere prin lege. Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine ca fiind abuz de drept, refuzul unei persoane de a-şi da consimţământul pentru desfăşurarea activităţii unei discoteci în intervalul orar 21:00 – 4:00, câtă vreme se încalcă dreptul subiectiv al acelei persoane de a avea o viaţă de familie netulburată.
Secţia civilă, Decizia nr. 931 din 21 septembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 1256/19.08.2010, Judecătoria Ineu a admis acțiunea reclamantei SC A.T. SRL împotriva pârâtului N.S și în consecință: a dispus obligarea pârâtului să-și dea consimțământul pentru ca reclamanta să-și desfășoare activitatea cu specific de discotecă în intervalul orar cuprins între orele 21:00 - 4:00, în ziua de sâmbătă și în zilele de sărbători legale, la punctul de lucru SC A.T. SRL situat în Ineu […]; a dispus ca hotărârea judecătorească să țină loc de consimțământ pentru desfășurarea activității societății SC A.T. SRL, cu specific de discotecă, în ziua de sâmbătă și în zilele de sărbători legale între orele 21:00 - 4:00, la punctul de lucru din Ineu […], respingând excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului.
Prin apelul promovat în cauză, pârâtul apelant N.S. a solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
în motivare, apelantul arată că hotărârea primei instanțe este nelegală fiind dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii.
Astfel, distanța dintre obiectivul comercial și casa în care locuiește este sub 5 m, fapt pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere, pronunțând o hotărâre ce contravine dispozițiilor art. 4 din O.M.S. nr. 536/23.06.1997 privind aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, dispozițiilor art. 56 și 57 din H.C.L. al Orașului Ineu nr. 75/31.07.2008 privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activităților comerciale din Orașul Ineu.
Nu în ultimul rând, hotărârea primei instanțe a ignorat și dispozițiile Legii nr. 61/1991 ținând cont de faptul că Poliția Orașului Ineu cu adresa nr. 138086/05.07.2010 a comunicat faptul că a luat măsuri împotriva a cel puțin 2 persoane în stare de ebrietate de la punctul de lucru al reclamantei care „urinau pe gardul locuinței”, confirmând starea de fapt evidențiată de-a lungul timpului cu privire la zgomotul de nesuportat din timpul nopții făcut nu numai de discoteca în sine, cât și de clienții localului aflați în stare de ebrietate, dar și limitările aduse dreptului de folosință al pârâtului asupra intrării în casă, acesta fiind nevoit nopți de-a rândul fie să-și abandoneze autoturismul personal la mai multe străzi distanță de propria locuință, fie să rămână blocat în locuință de autoturismele clienților discotecii parcate până în poarta sa.
Prin decizia civilă nr. 24 din 27.01.2011, pronunțată în dosarul nr. 1612/246/2010, Tribunalul Arad a admis apelul declarat de pârâtul N.S. împotriva sentinței civile nr. 1256/19.08.2010 a Judecătoriei Ineu, pe care a schimbat-o în întregime în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A.T. SRL.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a apreciat că apelul declarat de pârât este fondat, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale cuprinse în art. 1073 C.civ., pe baza argumentelor arătate mai jos.
Reclamanta încadrează refuzul pârâtului de a-și da consimțământul pentru ca SC A.T. SRL să desfășoare activitate cu specific de discotecă în intervalul orar cuprins între orele 21:00 - 4:00, în ziua de sâmbătă și în zilele de sărbători legale, la punctul de lucru din Ineu […], consimțământ necesar pentru avizarea orarului de către Primar, într-o conduită abuzivă care, în opinia ei, poate fi remediată de instanța de judecată prin aplicarea normei prevăzute de art. 1073 și urm. C.civ., privind dreptul creditorului de a obține îndeplinirea obligației.
în principiu, abuzul de drept apare atunci când titularul unui drept subiectiv (extracontractual) îl exercită cu rea-voință pentru a vătăma pe cineva. Abuzul de drept reprezintă o formă de manifestare a delictului civil, iar răspunderea civilă se soluționează după regulile acestuia, presupunând deci întrunirea cumulativă a condițiilor derivate din interpretarea art. 998-999 C.civ., adică existența unui prejudiciu, existența faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției care, în cazul abuzului de drept, poate fi doar în forma intenției, neglijența sau imprudența fiind excluse.
în concret, prin raportare la datele din prezenta cauză, tribunalul a considerat că o rezolvare favorabilă a cererii reclamantei impune verificarea condițiilor sus arătate; în ce privește prejudiciul, a constatat că reclamanta nu îl indică concret, ci doar anticipează o diminuare a încasărilor; în ce privește fapta ilicită, care trebuie să fie săvârșită cu rea-voință, din înscrisurile depuse la dosar s-a reținut că funcționarea discotecii până la orele dimineții afectează dreptul pârâtului de a avea o viață privată și de familie netulburată, situație care justifică refuzul acestuia de a-și da consimțământului pentru un astfel de orar. în repetate rânduri pârâtul a fost nevoit să solicite sprijinul poliției pentru îndepărtarea persoanelor, clienți ai localului, care prin conduita lor aduceau atingere bunelor moravuri și liniștii publice, față de acestea fiind dispuse sancțiuni contravenționale. De asemenea, a fost nevoit să ia măsuri pentru protejarea de la degradare a bunurilor personale situate în fața imobilului în care locuiește, inclusiv a autoturismului, pe care era nevoit să îl parcheze la distanță de câteva străzi. Faptul că, dintre persoanele al căror consimțământ este necesar pentru avizarea orarului, și anume locatarii blocului situat în aceeași zonă, doar pârâtul nu îl acordă, nu schimbă situația sus analizată, conduita acestuia nefiind una abuzivă atâta timp cât exercită un drept cu bună-credință. în ce îi privește pe locatarii blocului care au fost de acord în unanimitate ca discoteca să funcționeze în programul indicat de reclamantă, din fotografiile depuse la dosar s-a reținut că acest imobil este situat la o altă distanță de local decât casa în care locuiește pârâtul, distanță suficientă pentru ca aceștia să nu fie confruntați cu situațiile expuse și probate de pârât.
Nu în ultimul rând, în continuarea verificării acelorași condiții (ale răspunderii civile) instanța a considerat necesară și o analiză a normelor legale (Ordinul Ministerului Sănătății nr. 536/23.06.1997, indicat de altfel și de pârât) ce reglementează funcționarea unităților comerciale care prin specificul activității pot crea „disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. (...) care se amplasează în clădiri separate la distanță de minimum 15 m de ferestrele locuințelor”, prin care, în opinia tribunalului, sunt stabilite limitele exercitării cu bună-credință a dreptului la viață intimă, privată și de familie și dreptului la libertate economică.
Din text rezultă că înșiruirea cauzelor ce pot crea disconfort nu este limitativă, iar în opinia tribunalului situația invocată de pârât poate fi încadrată între acestea. De asemenea, în cazul în care distanța impusă, de la care se presupune că disconfortul poate fi înlăturat sau diminuat, nu este sau nu poate fi respectată, funcționarea unității economice este condiționată de acordul expres al persoanelor afectate ce poate fi suplinit de instanța de judecată doar în situația exercitării cu rea-voință și cu scop de vătămare, condiții care conform celor mai sus arătate nu se regăsesc în cauză.
împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamanta SC A.T. SRL, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, iar în subsidiar, admiterea recursului, și modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe.
în motivare, reclamanta-recurentă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., arătând că prima instanță a soluționat cauza fără să cerceteze fondul litigiului, atunci când a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unui prejudiciu, motivat de faptul că ea nu l-a indicat în concret, aspect care nu a fost pus în discuția părților, iar în intervalul iunie-august activitatea discotecii a fost total blocată, pierderile fiind însemnate.
Referitor la stabilirea culpei pârâtului, reclamanta-recurentă a susținut că este greșită interpretarea și aplicarea dată de instanța de apel prevederilor art. 998-999 C.civ., dat fiind că în speță sunt întrunite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.
Astfel, a învederat că răspunderea civilă delictuală se impunea a fi analizată de instanța de apel în funcție de starea de fapt dovedită în cauză, instanța neținând cont de Buletinul de determinare al zgomotului nr. 504/13.08.2010, din care reiese că valorile zgomotului măsurat se încadrează în limitele admise de STAS 10009/88, măsurate în exterior, și nu creează disconfort vecinătăților, fiind respectate dispozițiilor art. 17 alin. (1) din O.M.S. nr. 536/1996.
De asemenea, recurenta a învederat că toți locatarii din imediata apropiere a discotecii și-au dat acordul pentru avizarea orarului de funcționare după orele 23:00, precizând că instanța de apel a concluzionat fără temei că funcționarea discotecii i-ar afecta viața privată și de familie, din moment ce prin adresa nr. 136963/21.07.2010 a Inspectoratului de Poliție al Județului Arad se confirmă faptul că discoteca nu a avut probleme de tulburare a liniștii și ordinii publice și că societatea nu a fost sancționată pentru astfel de fapte, în speță nefiind făcută dovada că persoanele sancționate în apropierea discotecii ar fi fost clienții acesteia și că persoanele care frecventează discoteca îl împiedică pe pârât să-și parcheze mașina în fața casei.
Prin decizia civilă nr. 931/21.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 1612/246/2010, Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de reclamanta SC A.T. SRL împotriva deciziei civile nr. 24/27.01.2011 a Tribunalului Arad.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a avut în vedere considerentele mai jos enunțate.
Astfel, Curtea a reținut că principiul exercitării cu bună-credință a drepturilor subiective presupune, în principal, ca dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale, fără să se încalce drepturile subiective ale celorlalți, iar în ceea ce privește abuzul de drept, acesta reprezintă însăși deturnarea dreptului de la rațiunea sa intrinsecă exprimată în scopul pentru care a fost recunoscut și garantat sau utilizarea dreptului în alte scopuri decât cele avute în vedere prin lege.
în speța de față, așa cum corect a reținut și instanța de apel, nu se poate reține exercitarea abuzivă a dreptului pârâtului-intimat de a avea o viață de familie netulburată, refuzul acestuia de a-și da consimțământul pentru desfășurarea activității discotecii în intervalul orar cuprins între orele 21:00 - 4:00 fiind justificat, atâta timp cât distanța dintre clădirea în care funcționează discoteca și ferestrele locuinței pârâtului este de circa 5 m, iar nu de minim 15 m cât prevăd dispozițiile art. 4 din Anexa 1 la O.M.S. nr. 53/23.06.1997.
Pe de altă parte, funcționarea discotecii încalcă prevederile art. 57 din Regulamentul de desfășurare a activităților comerciale în orașul Ineu, aprobat prin Hotărârea nr. 75/31.07.2006 a Consiliului Local Ineu.
Totodată, contrar susținerilor reclamantei-recurente, prin adresele nr. 138050/08.04.2010, nr. 138547/18.08.2011 pârâtul-intimat a făcut dovada că în repetate rânduri clienți ai discotecii și societatea reclamantă au fost sancționați contravențional în baza Legii nr. 61/1991 pentru fapte care aduceau atingere bunelor moravuri.
în fine, faptul că locatarii din blocul învecinat și-au dat acordul pentru funcționarea discotecii în intervalul menționat nu poate avea vreo relevanță în cauză, atâta timp cât distanța față de acest bloc este dublă în raport cu distanța față de locuința pârâtului.
Față de cele de mai sus, Curtea a reținut că toate criticile aduse de către recurentă din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. sunt neîntemeiate, astfel că în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ. a respins recursul acesteia.
(Judecător Gheorghe Oberșterescu)
| ← Recursul – cale extraordinară de atac. Exercitarea omisso... | Acţiune în răspundere delictuală formulată de victimele... → |
|---|
