Cadre didactice. Drepturi salariale în temeiul Legii nr. 221/2008. Lipsa calităţii procesuale pasive a inspectoratului şcolar judeţean
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 5433 din 26 noiembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 975 din data de 04.06.2010 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ invocată de acesta prin întâmpinare cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT MARAMUREŞ invocată de către INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ.
Prin aceeaşi hotărâre s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT MARAMUREŞ, împotriva pârâţilor INSPECTORATUL ŞCOLAR MARAMUREŞ şi ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VADUL IZEI şi, în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii să calculeze şi să plătească următoarelor cadrelor didactice drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, începând cu 1 octombrie 2008, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie, până la data efectivă a plăţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţi procesuale active a reclamantului sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât în baza art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (1), „organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor public, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiuni prevăzute de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.”.
A menţionat instanţa că la acţiune s-a anexat tabelul cu semnăturile membrilor de sindicat la fila 6 din dosar, care împuternicesc sindicatul de a-i reprezenta în proces. Tabelul este contrasemnat de liderul de sindicat, ceea ce atestă faptul că persoanele din tabel au calitate de membri ai sindicatului.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Inspectoratul Şcolar al judeţului Maramureş, tribunalul a constatat că această excepţie este neîntemeiată şi a respins-o pentru următoarele considerente:
Inspectoratul Şcolar al judeţului Maramureş este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al judeţului Maramureş 2008-2009.
Potrivit art. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş termenul de „angajator” şi, respectiv, „unitate” desemnează Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş, reprezentat prin inspectorul şcolar general, unităţile de învăţământ preuniversitar, reprezentate prin directori, alte instituţii subordonate Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş, reprezentate prin directori.
Angajatorul are toate drepturile şi obligaţiile care decurg din legislaţia în vigoare şi din contractul colectiv de muncă încheiat.
Conform art. 142 din Legea nr. 84/1995, printre atribuţiile inspectoratului şcolar se regăseşte şi aceea de a coordona încadrarea unităţilor de învăţământ cu personalul didactic necesar, în conformitate cu prevederile statutului personalului didactic. Art. 109 din Legea nr. 128/1997 prevede că directorul îşi desfăşoară activitate sub îndrumarea şi controlul inspectoratului şcolar.
Prin urmare, în baza concursurilor organizate de inspectoratul şcolar, acesta emite deciziile de numire pe post pentru cadrele didactice şi doar în baza acestor decizii, directorii unităţilor de învăţământ încheie contractele individuale de muncă, ca o simplă formalitate.
Finanţarea unităţilor de învăţământ se asigură de către primar, în calitate de ordonator principal de credite şi de consiliul local în calitate de finanţator al unităţilor de învăţământ, conform art. 167 din Legea nr. 84/1995. Dar, conform art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002 „(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin.(1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale”.
Prin urmare, nu era necesară chemarea în judecată a consiliului local şi a primarului întrucât aceste instituţii sunt obligate de lege să elibereze fondurile necesare în vederea executării titlurilor executorii.
Potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 cu modificările la zi, posturile didactice se ocupă prin concurs, iar potrivit alin.3 al aceluiaşi articol, organizarea şi desfăşurarea concursurilor este asigurată de inspectoratul şcolar şi directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar.
În conformitate cu art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, ”în învăţământul de stat, validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul şcolar. Angajarea pe post se face de directorul unităţii de învăţământ pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general.”
Se observă astfel că angajarea personalului didactic este condiţionată de existenţa unei decizii emise de inspectoratul şcolar pe baza căruia unităţile de învăţământ încheie efectiv contractele individuale de muncă, decizia şi contractul individual de muncă fiind indisolubil legate.
Raportat la considerentele mai sus - expuse, tribunalul a apreciat că pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că prin dispoziţiile OG nr. 15/2008, privind creşterile salariale ale personalului din învăţământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b şi c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creştere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult faţă de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 şi care reprezenta valoarea de referinţă pentru creşterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creşteri salariale ale personalului didactic şi didactic auxiliar de aproximativ 50% faţă de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 15/2008, aşa cum a fost probată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanţelor de urgenţă numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ, adoptată de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 şi art. 115 alin. 4 din Constituţie.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispoziţiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 şi art. 47 alin. 1 din Legea fundamentală. În consecinţă, Curtea a constatat şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.
Ulterior, Guvernul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O.-partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 şi 3, reduce în mod substanţial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învăţământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în M.O.- Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituţionalitatea art. I pct. 2 şi 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleaşi considerente avute în vedere şi la analiza OUG nr. 136/2008.
Este important de reţinut, ca o situaţie de fapt, că, Curtea, prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, decizie nepublicată încă în M.O. a constatat încă odată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 2 şi 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituţionalităţii art. 2 şi 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispoziţiile art. 2 şi 3 din OUG nr. 1/2009, cât şi prin dispoziţiile art. 2 şi 3 din OUG nr. 31/2009 şi dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 şi 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituţionale de către Curtea Constituţională.
Cum modificările aduse OG nr. 15/2008, prin dispoziţiile art. I pct. 2 şi 3 din OUG nr. 151/2008 nu-şi mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. nr. 47/1992, tribunalul a opinat că nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situaţie, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii modificărilor aduse de Guvern OG nr. 15/2008, aşa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul a considerat că în prezent se aplică OG nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 şi 2009 personalului din învăţământ în condiţiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curţii Constituţionale şi a pune în aplicare voinţa parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi a principiului respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor ţării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator şi salariat şi care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât şi din corecţia ei cu indicele de inflaţie.
Procedând astfel, se dă satisfacţie şi respectării dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.
În practica CEDO, s-a statuat că noţiunea de „bunuri”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, cuprinde atât „bunuri actuale” cât şi valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situaţii bine stabilite, creanţe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern şi în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puţin o „speranţă legitimă” în exercitarea efectivă a dreptului său ( a se vedea Draon împotriva Franţei (MC(, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, reclamanţii, fiind beneficiarii dispoziţiilor OG nr. 15/2008, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, pot pretinde cel puţin o „speranţă legitimă” cu privire la realizarea drepturilor lor aferente creşterilor salariale.
De altfel, această „speranţă legitimă” a reclamanţilor îşi găseşte justificarea şi prin prisma deselor modificări legislative prin intervenţia Guvernului, care prin ordonanţe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creşterile salariale ale personalului din învăţământ.
Mai mult decât atât, tribunalul a învederat că în speţă nu s-a dovedit că ingerinţa în dreptul reclamanţilor cu privire la reglementarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.
Astfel, potrivit art. 1 din protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile şi dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerinţă să fie „legală” aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremaţiei legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanţilor ( cauza Viaşu contra României, hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză s-a constatat că însăşi Curtea Constituţională a considerat că normele emise de Guvern şi care se constituie într-o ingerinţă în dreptul la un salariu mărit al reclamanţilor încalcă legea şi că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptate de Parlament.
Cât priveşte prejudiciul suferit de către reclamanţi şi care trebuie să fie acoperit de pârâţi, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 41 din Convenţie, aceasta a stabilit că reparaţia trebuie să fie echitabilă şi să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinţei produse (vezi cauza Tarik împotriva României-hotărârea din 7 februarie 2008 şi cauza Şerbănescu împotriva României).
În conformitate cu această practică, tribunalul a apreciat că se impune ca reclamanţilor să li se restituie diferenţa drepturilor salariale de care aceştia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispoziţiilor OG nr. 15/2008, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis ca întemeiată cererea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ a declarat recurs în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi, în consecinţă, respingerea acţiunii formulate de reclamant.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, considerând că pârâtul are calitatea de angajator al cadrelor didactice.
În realitate, între pârât şi cadrele didactice nu se nasc raporturi de muncă, întrucât potrivit art. 142 din Legea nr. 84/1995, inspectoratele şcolare sunt organe descentralizate de specialitate, subordonate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar una din atribuţiile inspectoratelor şcolare este cea referitoare la coordonarea încadrării unităţilor de învăţământ cu personal didactic necesar, neavând calitatea de angajator în sensul art. 10 şi 14 C. muncii. Calitatea de angajator o are în schimb directorul unităţii de învăţământ, iar între acesta şi cadrele didactice se nasc raporturi de muncă, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 şi art. 20 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 4.925/200.
Pe de altă parte, inspectoratele şcolare nu au calitatea de finanţatori ai unităţilor de învăţământ şi nici măcar calitate de ordonatori de credite a acestor unităţi, conform art. 167 alin. 1 din Legea nr. 87/1995 şi art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 32/2001.
Chiar dacă pârâtul a semnat contractul colectiv de muncă, unic la nivelul inspectoratului şcolar 2008 - 2009, nu înseamnă că prin semnarea acestui contract şi-a atribuit calitatea de angajator a cadrelor didactice.
Acest contract a fost întocmit în baza prevederilor art. 12 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, de unde rezultă că aceste contracte se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare.
Pentru a nu exista confuzii cu privire la calitatea de angajator, la alin. 3 al art. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Inspectoratului Şcolar al jud. Maramureş 2008 - 2009, termenul salariat desemnează persoana fizică ce se obligă să presteze munca pentru unul dintre angajatorii desemnaţi la alin. 1 şi sub autoritatea acestora, în schimbul unei renumeraţii denumită salariu, în baza unui contract individual de muncă.
Atâta vreme cât, contractele individuale de muncă sunt încheiate între directorul unităţii şcolare, în calitate de angajator, şi personalul didactic în calitate de angajat, aceştia prestând munca pentru unităţile şcolare şi sub autoritatea acestuia, în cărţile de muncă la rubrica „angajator” este trecută denumirea unităţii de învăţământ, iar plata drepturilor salariale se face tot de către unităţile de învăţământ, inspectoratul şcolar nu poate avea şi el calitatea de angajator.
Printre atribuţiile stabilite de art. 142 din Legea nr. 84/1995, în sarcina inspectoratelor şcolare nu se regăsesc unele privind angajarea efectivă a personalului didactic sau salarizarea acestora, atribuţii care, în schimb, se regăsesc în sarcina directorului unităţii şcolare.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, datorită faptului că legislaţia cu privire la salarizarea personalului didactic a fost în continuă modificare, printr-o serie de ordonanţe făcându-se modificări prevederilor O.G. nr. 15/2008, aprobată Prin Legea nr. 221/2008, ordonanţe care au fost în vigoare şi au produs efecte până la data pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziilor de neconstituţionalitate, unităţile de învăţământ cât şi ordonatorii de credite au avut obligaţia de a respecta prevederile legale în vigoare la acea dată, motiv pentru care nu au aplicat acele majorări salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008.
Cu toate acestea, instanţa de fond nu poate obliga pârâtul la acordarea, începând cu
01.10.2008, a salariilor majorate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, atâta timp cât, inspectoratele şcolare nu au atribuţii cu privire la salarizarea personalului didactic, aceste atribuţii fiind în sarcina directorilor unităţilor şcolare.
În drept, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., C.muncii, C.C.M.U. I.S.J. Maramureş pe anul 2008 - 2009, Legea nr. 84/1995, O.U.G. nr. 32/2001, şi O.M.E.C.T.
4925/2005.
Reclamantul intimat SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT MARAMUREŞ prin întâmpinare a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului întrucât acesta are calitatea de angajator conform art. 2 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Jud. Maramureş 2008 - 2009 (f.12-15).
Art. 109 din Legea nr. 128/1997 prevede că directorul îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea şi controlul inspectoratului şcolar, iar art. 11 alin. 5 din acelaşi act normativ prevede că angajarea pe post se face de directorul unităţii de învăţământ pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general. Prin urmare, în baza deciziile de numire pe post emise de inspectoratul şcolar, directorii unităţilor de învăţământ încheie contractele colective de muncă ale cadrelor didactice, astfel încât inspectoratul are calitatea de angajator pentru cadrele didactice.
Calitatea de angajator al inspectoratul şcolar rezultă şi din dispoziţiile art. 32 alin. 3 şi alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Jud. Maramureş 2008 - 2009, dar şi din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de
Ramură Învăţământ 2003/2004 prelungit până la data înregistrării primului contract, respectiv 11.11.2008 care a fost în vigoare în anul 2007.
Este adevărat că finanţarea unităţilor de învăţământ se asigur ă de către primar, în calitate de ordonator principal de credite şi de consiliul local, în calitate de finanţator al unităţilor de învăţământ conform art. 167 din Legea nr. 84/1995, însă reclamantul nu a înţeles să cheme în judecată aceste instituţii deoarece potrivit art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002 acestea sunt obligate de lege să elibereze fondurile necesare în vederea executării titlurilor executorii.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, reclamantul arată că prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Jud. Maramureş 2008 - 2009 se prevede în art. 32 alin. 3 şi 4 că pârâtul se obligă să întreprindă demersurile necesare pentru plata la timp a salariilor întregului personal din toate unităţile şi instituţiile de învăţământ aflate în subordinea sa, indiferent de sursa de finanţare a acestora, conform legii. I.S.J. Maramureş va verifica, în perioada de fundamentare de către unităţile de învăţământ a propriului proiect de buget, modul în care fiecare unitate/instituţie de învăţământ a fundamentat cheltuielile de personal. În cazul în care constată erori în modul de fundamentare a acestor cheltuieli, se vor lua măsuri de sancţionare a persoanelor vinovate conform legii.
Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură învăţământ încheiat pe jud. Maramureş 2003 - 2004, prelungit până la data înregistrării Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Jud. Maramureş 2008 - 2009, respectiv 11.11.2008 şi care a fost în vigoare în anul 2007.
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 precum şi a deciziilor Curţii Constituţionale prin care s-au anulat o serie de ordonanţe prin care s-a modificat actul normativ mai sus arătat, astfel încât acesta se aplică începând cu data de
01.10.2008.
Pârâţii intimaţi ŞCOALA CU CLASELE I-VIII VADUL IZEI şi PRIMARUL COMUNEI VADUL IZEI, deşi legal citati, nu şi-au delegat reprezentant în instanţă şi nu au depus întâmpinare prin care să îşi exprime poziţia procesuală.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor formulate Curtea, în temeiul art. 3041 C.pr.civ., reţine următoarele:
Conform art. 142 din Legea nr. 84/1995, inspectoratele şcolare sunt organe descentralizate de specialitate, subordonate ministerului educaţiei şi cercetării. Printre atribuţiile reglementate de acest text legal, în sarcina inspectoratelor şcolare se regăsesc şi cele referitoare la asigurarea aplicării legislaţiei în organizarea, conducerea şi desfăşurarea procesului de învăţământ (lit.b), precum şi aceea de a coordona încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic necesar (lit.g).
Potrivit art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, angajarea pe post se face de către directorul unităţii de învăţământ, pe baza deciziei semnate de inspectoratul şcolar general.
Totodată, conform art. 20 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 4925/2000, directorul în calitate de angajator, încheie contracte individuale de muncă cu personalul angajat.
Din interpretarea acestor texte legale rezultă că rolul inspectoratului şcolar este doar acela de a dispune repartizarea cadrului didactic la o anumită unitate de învăţământ, în urma participării cadrului didactic la concursul organizat de inspectoratul şcolar, împreună cu directorul unităţii de învăţământ.
Pe de altă parte, art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 precum şi art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 32/2001, statuează că finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se face prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea, repartizarea fondurilor fiind dispusă prin hotărârea consiliului
judeţean sau a celui local, fiecare unitate de învăţământ întocmindu-şi bugetul propriu, aşa cum rezultă din prevederile art. 22 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Este adevărat că reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT MARAMUREŞ şi pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ au încheiat şi semnat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş pe anul 2008-2009, acesta fiind înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Jud. Maramureş la data de 11.11.2008.
Acest contract colectiv de muncă a fost întocmit în baza prevederilor art. 12 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 din care rezultă că aceste contracte se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş pe anul 2008-2009, termenul angajator desemnează: a) Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş, reprezentat prin inspectoratul şcolar general; b) unităţile de învăţământ preuniversitar, reprezentate prin director; c) alte instituţii subordonate Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş, reprezentate prin director.
Alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că termenul salariat desemnează persoana fizică ce se obligă să presteze muncă pentru unul dintre angajatorii desemnaţi la alin. 1 şi sub autoritatea acestora, în schimbul unei renumeraţii denumită salariu, în baza unui contract individual de muncă.
În consecinţă, contractele individuale de muncă sunt încheiate între directorul unităţii şcolare, în calitate de angajator şi personalul didactic, în calitate de angajat, cadrele didactice prestând munca pentru unităţile şcolare şi sub autoritatea acestora, astfel încât calitatea de angajator o are directorul unităţii şcolare, raportul juridic de muncă fiind născut între acesta şi personalul didactic.
Apărarea reclamantului intimat referitoare la faptul că încheierea contractelor individuale de muncă se realizează de către directorii unităţilor de învăţământ ca o simplă formalitate, va fi înlăturată deoarece atribuţiile existente în sarcina inspectoratelor şcolare, respectiv cele prevăzute la art. 142 lit. b şi g din Legea nr. 84/1995, nu sunt suficiente pentru a justifica calitatea procesuală pasivă a inspectoratelor şcolare, deoarece nu există nici o formă de implicare efectivă a acestora în încheierea contractului individual de muncă între cadrele didactice şi unităţile şcolare, repartizarea personalului didactic la unităţile de învăţământ reprezentând o condiţie prealabilă încheierii contractului individual de muncă al cadrelor didactice.
Este adevărat că potrivit art. 32 alin. 3 şi 4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş pe anul 2008-2009, I.S.J. Maramureş se obligă să întreprindă demersurile necesare pentru plata la timp a salariilor întregului personal din toate unităţile şi instituţiile de învăţământ aflate în subordinea sa, indiferent de sursa de finanţare a acestora, conform legii. I.S.J. Maramureş va verifica, în perioada de fundamentare de către unităţile de învăţământ a propriului proiect de buget, modul în care fiecare unitate/instituţie de învăţământ a fundamentat cheltuielile de personal. În cazul în care constată erori în modul de fundamentare a acestor cheltuieli, se vor lua măsuri de sancţionare a persoanelor vinovate conform legii.
De altfel, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă doar rolul I.S.J. Maramureş de a întreprinde demersurile necesare pentru plata la timp a salariilor şi de a verifica bugetele
unităţilor de învăţământ, fără ca aceste dispoziţii să prevadă vreo obligaţie de plată a drepturilor salariale de către I.S.J. Maramureş.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea constată că susţinerile recurentului, deşi sunt fondate - prin prisma art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 130/1996, art. 9 alin. 1 şi art. 105 din Contractul Colectiv de muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Maramureş pe anul 2008-2009, coroborat cu art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe 2007-2010 şi cu prevederile Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ 2003/2004 şi 2005/2006 - , totuşi, nu pot fi soluţionate favorabil în actuala fază procesuală, dat fiind că, nejustificând o calitate procesuală pasivă în cauză şi, deci, neavând practic calitatea de pârât în prezentul litigiu, recurentul nu poate invoca critici de fond, vizând fondul pretenţiilor deduse judecăţii, cu privire la soluţia primei instanţe.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că pârâtul INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ nu are calitate procesuală pasivă, astfel încât în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, prin urmare, Curtea în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ., va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN MARAMUREŞ. şi, în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 3 raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.pr.civ.,va admite recursul pârâtului şi va respinge acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNT MARAMUREŞ, împotriva pârâtului, ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
| ← Cerere în probaţiune respinsă fără nicio motivare.... | Neîndeplinirea condiţiilor răspunderii medicului.... → |
|---|
