Autoritate de lucru judecat. Acţiune în evacuare. Existenţa triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1924 din 24 septembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 7054 din data de 11.05.2009 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii M.V. si M.A., în contradictoriu cu pârâta C.V. şi s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat din punct de vedere administrativ în Cluj-Napoca, str. C., nr. 11, bl.R2, ap. 19, jud Cluj, înscris în C.F. nr. 107295 Cluj, nr. top 23329/S/XIX, pârâta fiind obligată să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 10,3 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt coproprietari tabulari asupra imobilului apartament situat din punct de vedere administrativ în Cluj-Napoca, str. C., nr. 11, bl. R2, ap.19, jud. Cluj, înscris în C.F. nr. 107295 Cluj, nr. top 23329/S/XIX, astfel cum rezulta din extrasul de carte funciara depus în probatiune la fila 6 dosar.
A învederat instanţa de fond că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate al apartamentului în litigiu în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3646/28.07.1994 încheiat cu pârâta. Asupra validităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi s-au purtat mai multe litigii, instanţele stabilind cu putere de lucru de judecat că acest contract este valabil încheiat.
Asupra aspectelor tranşate cu putere de lucru judecat de către instanţele de judecată investite de către pârâtă cu acţiuni în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanţii, această instanţă a apreciat că nu are căderea a reveni.
După cum însăşi pârâta recunoaşte, aceasta ocupă, actualmente, imobilul proprietatea reclamanţilor situat în Cluj-Napoca, str. C., nr. 11, bl. R2, ap. 19, jud. Cluj, fără a proba, în prezenta cauză, titlul în temeiul căruia deţine posesia apartamentului. Singura apărare a pârâtei constă în susţinerea potrivit căreia contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanţii în anul 1994 si prin care a fost transmis acestora dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu este nul absolut. Or, astfel cum s-a reţinut mai sus, asupra acestei chestiuni s-au pronunţat irevocabil mai multe instanţe, care au stabilit deplina validitate a contractului.
A apreciat instanţa de fond că din motivele invocate de reclamanţi rezultă că aceştia nu caută să-si valorifice un drept de proprietate exclusiv si absolut în cadrul unei acţiuni în revendicare, ci doar un drept personal de creanţă având caracter relativ, în cadrul acţiunii în evacuare urmând să îl constrângă pe debitor să execute o obligaţie de a face, adică de a evacua si preda material locuinţa. Astfel spus, reclamanţii nu solicită obligarea pârâtei la a le recunoaşte dreptul de proprietate asupra imobilului ci doar să elibereze acest imobil si să îl predea în materialitatea lui.
Prin ocuparea abuzivă, fără titlu a imobilului proprietatea reclamanţilor, pârâta face imposibilă exercitarea de către aceştia a unuia dintre atributele dreptului de proprietate:posesia.
Apoi, a condiţiona acţiunea în evacuare exclusiv de existenta unui contract de locaţiune sau închiriere, iar în lipsa acestora a califica toate acţiunile în evacuare ca fiind acţiuni în revendicare cu consecinţele ce decurg din acestea este o încălcare a principiilor de drept procesual civil. In ceea ce priveşte susţinerea pârâtei potrivit căreia prin admiterea acţiunii de evacuare s-ar aduce atingere dreptului său la domiciliu, consacrat de art. 8 din C.E.D.O. instanta de fond a apreciat că în cauză nu se poate vorbi despre o lezare a acestui drept al pârâtei, iar circumstanţele care au stat la baza pronunţării deciziei CEDO în cauza Cosic c.Croatiei nu se regăsesc în cauza de faţă. CEDO a statuat, in această cauză că pierderea „domiciliului” este una dintre formele extreme de ingerinţă în acest drept. Orice persoana supusă riscului unei ingerinţe de o asemenea magnitudine ar trebui, în principiu, să poată supune proporţionalitatea si caracterul rezonabil al măsurii analizei unei instanţe independente în lumina principiilor relevante ale articolului 8 al Convenţiei, indiferent dacă, conform legilor interne, dreptul său de a ocupa imobilul respectiv a luat sfârşit. In circumstanţele cazului, reclamanta nu se bucurase însă de o asemenea posibilitate. In absenta acestor garanţii procedurale, articolul 8 fusese încălcat.”
Garanţiile prevăzute de Convenţie impun ca ingerinţa în dreptul pârâtei la respectarea domiciliului să nu fie bazată doar pe lege, ci trebuie să fie şi proporţională, în lumina art. 8, par. 2, cu scopul legitim urmărit, având în vedere circumstanţele deosebite ale cauzei.
In acest sens, tot CEDO a statuat constant în jurisprudenţa sa că respectul dreptului la domiciliu nu poate, ca principiu, să fie contrapus dreptului de proprietate asupra bunurilor cuiva. Astfel, s-a decis ca din moment ce o persoană a fost somată să părăsească o locuinţă proprietatea altor persoane, chiar dacă este de natură să constituie o ingerinţă în exerciţiul dreptului de respect al domiciliului, o asemenea ingerinţă este necesară protecţiei drepturilor altuia si este prevăzuta de art. 8 par. 2 din CEDO.
Or, a statuat prima instanţă, în cauză nu se poate vorbi despre ruperea justului echilibru dintre ingerinţă si scopul urmărit, în condiţiile în care ingerinţa în exerciţiul dreptului pârâtei la domiciliu este necesară pentru protejarea dreptului de proprietate al reclamanţilor.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse si în temeiul art. 480 Cod civil, prima instanţă a admis acţiunea si a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat din punct de vedere administrativ în Cluj-Napoca, str. C., nr. 11, bl. R2, ap. 19, jud. Cluj, înscris în C.F. nr. 107295 Cluj, nr. top 23329/S/XIX.
In temeiul art. 274 C.pr.civ. instanţa de fond a obligat pârâta să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 10,3 lei, reprezentând taxă de timbru si timbru judiciar.
Prin sentinţa civilă nr. 11794 din data de 05.10.2009 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 7054/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, privind pe reclamanţii M.V. si M.A., în contradictoriu cu pârâta C.V. şi s-a dispus plata onorariului în cuantum de 200 lei, pentru apărătorul din oficiu desemnat pentru pârâta, din fondurile Ministerului Justititiei si Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin încheierea civilă nr. 1073/CC/2009 instanţa a admis cererea pârâtei privind acordarea ajutorului public judiciar în forma asigurării asistentei judiciare gratuite, Decanul Baroului Cluj desemnând în acest sens, pe doamna avocat O.A.B.. Doamna avocat si-a îndeplinit obligaţiile profesionale si a asistat pârâta pe toata durata soluţionării cauzei la fond, astfel că, în temeiul art. 2812 coroborat cu art. 23 din O.U.G. nr. 51/2008 instanţa a dispune
plata către doamna avocat O.A.B. a onorariului în cuantum de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti.
Prin decizia civilă nr. 272/A/11.05.2010 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta C.V. împotriva sentinţei civile nr. 7054/11.05.2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care a păstrat-o în întregime.
Prin aceeaşi decizie s-a dispus plata onorariului în cuantum de 200 lei pentru apărătorul din oficiu, doamna avocat O.A.B., din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probaţiunii administrate şi a dispoziţiilor legale incidente tribunalul a apreciat că acesta este nefondat din următoarele considerente:
Primul motiv de apel nu este fondat în primul rând pentru că nu reprezintă o critică veritabilă a sentinţei apelate ci mai degrabă exprimă nemulţumirea apelantei faţă de încheierea de şedinţă din data de 04.05.2009 prin care s-a respins cererea de suspendare a prezentului litigiu până la soluţionarea irevocabilă a dosarului Judecătoriei Cluj-Napoca în care se solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3646/28.07.1997, încheiere de şedinţă prin care în mod pertinent, motivat şi argumentat s-a respins cererea de suspendare a prezentului litigiu.
A doua critică formulată de către reclamantă, de asemenea, nu a putut fi primită ca fiind fondată deoarece, în mod judicios prima instanţă a făcut aplicarea art. 480 Cod civil, întrucât, în discuţie, prin promovarea acţiunii în evacuare, reclamanţii au investit instanţa de judecată cu analizarea posesiei, folosinţei imobilului în litigiu, prin prisma atributelor esenţiale ale dreptului de proprietate, alături de dreptul de dispoziţie.
În mod corect a statuat judecătorul fondului că a condiţiona acţiunea în evacuare exclusiv de existenţa unui contract de închiriere sau locaţiune iar în lipsa acestora de a califica toate acţiunile în evacuare ca fiind acţiuni în revendicare, cu toate consecinţele ce decurg din această calificare, ar însemna o încălcare a principiilor de drept procesual civil.
Al treilea motiv de apel, de asemenea, a fost apreciat de tribunal că nu reprezintă o critică adusă sentinţei apelate, întrucât a accepta contrariul ar excede obiectului dedus judecăţii, şi anume cererea de evacuare a apelantei, în condiţiile în care nu a fost investită prima instanţă cu cercetarea valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3646/28.07.1997.
Invocarea de către prima instanţă a valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3646/28.07.1997, nu impunea reiterarea tuturor litigiilor purtate între părţi, acesta fiind făcută prin prisma analizei posesiei şi folosinţei, atribute intrinseci ale dreptului de proprietate.
Motivul de apel nr. 5 a fost apreciat de către tribunal ca fiind nefondat întrucât nu reprezintă un argument de ordin juridic, în condiţiile în care aşa cum precizează însăşi apelanta, intimaţii şi-au dovedit cu prisosinţă dreptul de proprietate prin depunerea în prezenta speţă a unui extras de carte funciară dublată de seria de hotărâri judecătoreşti privind părţile litigante.
În ceea ce priveşte ultimul motiv de apel, în mod judicios şi deosebit de argumentat prima instanţă a aplicat jurisprudenţa CEDO prin care curtea a statuat constant ca respectul dreptului la domiciliu nu poate, ca principiu, sa fie contrapus dreptului de proprietate asupra bunurilor cuiva. Astfel s-a decis ca din moment ce o persoana a fost somata sa părăsească o locuinţă proprietatea altor persoane, chiar daca este de natura sa constituie o ingerinţa in exerciţiul dreptului de respect al domiciliului, o asemenea ingerinţa este necesara protecţiei drepturilor altuia si este prevăzută de art. 8 paragraful 2 din CEDO.
Or, aşa cum s-a menţionat de către prima instanţă în speţă nu se poate vorbi despre ruperea justului echilibru dintre ingerinţa si scopul urmărit, in condiţiile in care
ingerinţa in exerciţiul dreptului paratei la domiciliu este necesara pentru protejarea dreptului de proprietate al reclamanţilor.
Având în vedere toate aceste aspecte, tribunalul în temeiul art. 296 C.pr.civ.. a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta C.V. împotriva sentinţei civile nr. 7054/11.05.2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care a păstrat-o în întregime. De asemenea s-a dispus plata onorariului în cuantum de 200 lei, pentru apărătorul din oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Împotriva acestei decizii pârâta C.V. a declarat recurs în termen legal solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei primei instanţe în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că în mod greşit instanţa de apel a interpretat prevederile art. 480 Cod civil, deoarece reclamanţii au investit instanţa cu o acţiune în evacuare având ca obiect analizarea posesiei şi folosinţei imobilului în litigiu ori, dreptul real de proprietate nu poate fi apărat decât pe calea acţiunii în revendicare şi nu pe calea acţiunii în evacuare.
Instanţele de fond nu au analizat dacă pârâta contestă dreptul de proprietate al reclamanţilor şi nu au verificat dacă există vreun titlu în baza căruia pârâta exercită posesia şi folosinţa imobilului.
În speţă, pârâta a contestat dreptul de proprietate al reclamanţilor prin acţiunea civilă prin care a contestat valabilitatea procurii ce a fost folosită pentru înstrăinarea imobilului şi implicit a contractului de vânzare-cumpărare prin care reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel încât pârâta se consideră în continuare proprietara apartamentului în litigiu.
Pe de altă parte, reclamanţii ar fi putut promova împotriva pârâtei şi o acţiune posesorie întemeiată pe art. 674 C.pr.civ.
Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu a analizat aspectele ce ţin de posesia imobilului, respectiv aspectele privind ocuparea abuzivă a imobilului de către pârâtă, dacă reclamanţii au avut posesia acestuia sau a existat vreo convenţie între părţi cu privire la posesia imobilului.
Cu toate că pârâta a contestat dreptul de proprietate al reclamanţilor, în mod greşit tribunalul a considerat că această apărare excede obiectului dedus judecăţii şi a respins cererea de suspendare a cauzei întemeiată pe art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ.
Cu toate că reclamanţii au formulat împotriva pârâtei plângere penală, prin ordonanţa din 31.05.2010 s-a dispus încetarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie pentru perioada anterioară lunii iulie 2005 şi, totodată, pârâta a fost scoasă de sub urmărire penală pentru perioada ulterioară lunii iulie 2005 .
O altă eroare a instanţei de apel constă în aceea că a considerat că respectarea dreptului la domiciliu nu poate să fie contrapusă dreptului de proprietate asupra bunurilor altor persoane, însă ingerinţa prevăzută de art. 8 par. 2 din C.E.D.O. trebuie analizată raportat la contractului de vânzare-cumpărare încheiat în mod fraudulos prin folosirea unei procuri false de către reclamanţi precum şi la faptul că deşi nu au avut posesia apartamentului de foarte mult timp (chiar deloc) au apelat în instanţă doar în anul 2008.
Reclamanţii intimaţi M.V. şi M.A., prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În susţinerea poziţiei procesuale reclamanţii intimaţi au arătat că prin cererea de chemare în judecată au solicitat doar evacuarea pârâtei care ocupă abuziv, fără nici un titlu, imobilul aflat în proprietatea lor şi nu au solicitat obligarea pârâtei la recunoaşterea dreptului de proprietate.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi a făcut obiectul mai mult litigii în care instanţele au stabilit cu putere de lucru judecat că acest contract este valabil încheiat, astfel încât există autoritate de lucru judecat.
În probaţiune, pârâta recurentă a depus copie de pe ordonanţa emisă la 31.05.2010 în dosarul nr. 1076/P/2007 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, precum şi copii de pe următoarele înscrisuri: Ordonanţa nr. 25.06.2010 dată de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi Ordonanţa din 31.05.2010 dată de procuror stagiar C.S.N. în dosarul nr. 1076/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a motivului de ordine publică invocat din oficiu, precum şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Astfel, primul motiv de recurs invocat de pârâtă este cel reglementat de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. potrivit căruia, modificarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii este apreciat de Curte ca fiind nefondat.
Examinând hotărârea recurată din perspectiva art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ., Curtea constată că aceasta cuprinde toate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel ţinând seama de prevederile art. 295 alin. 1 teza I C.pr.civ. potrivit cărora, instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă astfel încât Curtea constată că tribunalul a analizat şi a răspuns tuturor motivelor de apel formulate de pârâtă.
Cel de-al doilea motiv de recurs menţionat de pârâtă este cel prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ. potrivit căruia, modificarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate, când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta nu a arătat în nici fel care este actul juridic dedus judecăţii şi interpretat în mod greşit de tribunal sau, eventual, în ce mod instanţa de apel a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, astfel încât în opinia Curţii acest motiv de recurs a fost invocat pur formal motiv pentru care instanţa de recurs este în imposibilitatea analizării deciziei recurate din această perspectivă.
Critica pârâtei referitoare la interpretarea greşită a art. 480 C.civ. de către instanţa de apel nu este fondată.
Astfel, în mod corect tribunalul a reţinut că obiectul prezentei acţiuni îl constituie obligarea pârâtei de a executa o obligaţia de a face, respectiv aceea de a evacua şi de a preda locuinţa în litigiu în materialitatea sa întrucât prin ocuparea abuzivă fără titlu a locuinţei aflată în proprietatea reclamanţilor,pârâta face imposibilă exercitarea de către aceştia a unora dintre atributele dreptului de proprietate, respectiv posesia şi folosinţa.
Prin urmare, prin acţiunea pendinte, reclamanţii nu au urmărit să îşi valorifice dreptul lor de proprietate, exclusiv şi absolut, pe calea unei acţiuni în revendicare, în contradictoriu cu pârâta, ci doar un drept de creanţă, respectiv îndeplinirea obligaţiei corelative a pârâtei, în calitatea sa de vânzătoare, de a preda apartamentul în materialitatea lui, în favoarea reclamanţilor cumpărători.
Contrar susţinerilor pârâtei, atât tribunalul cât şi instanţa de fond au verificat dacă pârâta are un titlu care îi permite posesia şi folosinţa imobilului şi au stabilit fără echivoc, inexistenţa acestuia, împrejurare recunoscută de pârâtă.
Susţinerea pârâtei referitoare la faptul că a contestat titlul de proprietate al reclamanţilor în dosarul înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca, astfel încât ea se consideră
în continuare proprietară a imobilului în litigiu, nu este fondată deoarece, pe de o parte, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3646/28.07.1994 a fost menţinut ca fiind valabil, problema de drept fiind astfel tranşată irevocabil între părţi de către instanţele de judecată investite de către pârâtă cu acţiuni în constatarea nulităţii absolute a acestuia, iar pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 5.580/26.04.2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţi.
Critica pârâtei referitoare la soluţia dată de tribunal asupra cererii de suspendare a judecăţii apelului până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti care se va pronunţa în celălalt dosar este nefondată deoarece instanţa de apel a aplicat în mod judicios prevederile art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. şi a apreciat că nu se impune suspendarea cauzei întrucât, pe de o parte, este vorba de un caz de suspendare facultativă, iar pe de altă parte, dezlegarea pricinii nu atârna în totul sau în parte de existenţa sau inexistenţa dreptului care face obiectul dosarului pnâ la soluţionarea căruia s-a solicitat suspendarea.
Contrar susţinerilor recurentei privitoare la faptul că prin ordonanţa din 31.05.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, dosar nr.1076/P/2007 s-a constatat că pârâta nu ocupă abuziv apartamentul în litigiu, Curtea constată că pentru perioada anterioară lunii iulie 2005 s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de pârâtă pentru că reclamanţii au depus plângerea prealabilă doar la data de 21.04.2005 deşi cunoşteau atât identitatea pârâtei cât şi faptul că imobilul a fost ocupat cu mult inainte, în perioada 19962002. Cu privire la situaţia ulterioară lunii iulie 2005, s-a constatat că nu mai există acţiunea de ocupare abuzivă deoarece aceasta a fost săvârşită anterior acestei perioade astfel că în condiţiile legii există un refuz de restituire.
Motivul de recurs privind încălcarea art. 8 par. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este întemeiat deoarece în speţă nu este vorba de lezarea dreptului la respectarea domiciliului pârâtei.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectul dreptului la domiciliu nu poate fi, ca principiu, să fie contrapus dreptului de proprietate asupra bunurilor altor persoane. Astfel s-a decis ca din moment ce o persoana a fost somata sa părăsească o locuinţă proprietatea altor persoane, chiar daca este de natura sa constituie o ingerinţa in exerciţiul dreptului de respect al domiciliului, o asemenea ingerinţa este necesara protecţiei drepturilor altuia si este prevăzută de art. 8 par. 2 din CEDO.
În consecinţă, atâta timp cât nu s-a constatat că reclamanţii nu au un titlu de proprietate obţinut în mod fraudulos, nu se poate vorbi de ruperea justului echilibru dintre ingerinţa şi scopul urmărit în condiţiile în care ingerinţa în exerciţiul dreptului pârâtei este necesară pentru protejarea dreptului de proprietate al reclamanţilor.
În şedinţa publică din 24.09.2010 Curtea, în temeiul art.306 alin.2 C.pr.civ., a invocat un motiv de recurs de ordine publică, respectiv excepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa reclamantului M.V. raportat la sentinţa civilă nr. 13053/20.12.2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 281/29.02.1996 a Tribunalului Cluj şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 596/R/07.03.2006 a Curţii de Apel Cluj.
Prin hotărârea judecătorească mai sus arătată s-a admis acţiunea formulată de reclamantul M.V. împotriva pârâtei C.V. şi, în consecinţă, s-a dispus evacuarea necondiţionată a pârâtei din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. C., nr. 11, apt. nr. 19.
În considerentele acestei hotărâri judecătoreşti s-a menţionat faptul că reclamantul este proprietarul tabular al imobilului înscris în C.F. nr. 107295 Cluj, nr. top. 23329/S/XIX, astfel încât are dreptul de a se bucura de folosinţa bunului său, ce se poate realiza numai prin evacuarea pârâtei care nu are nici un titlu opozabil reclamantului şi care ar îndreptăţi-o la folosinţa locuinţei.
Conform art. 1201 C.civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Astfel, obiectul şi cauza prezentei acţiuni civile formulată de reclamantul M.V. constă în evacuarea pârâtei din imobilul înscris în C.F. nr. 107295 Cluj, nr. top. 23329/XIX, situat în Cluj-Napoca str. C., nr. 11, ap. nr. 19, jud. Cluj, care ocupă imobilul abuziv şi fără nici un titlu sunt identice cu obiectul şi cauza acţiunii civile în evacuare soluţionată irevocabil prin decizia civilă nr. 596/07^03.2006 a Curţii de Apel Cluj, dosar nr. 1/33/1996, motiv pentru care fiind îndeplinită condiţia triplei identităţii cerută de art. 1201 C.civ. raportat la art. 166 C.civ., Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 şi alin.3 coroborat cu art.. 304 pct. 9 C.pr.civ. va admite în parte recursul pârâtei, va modifica în parte decizia atacată în sensul că, în temeiul art. 296 C.pr.civ., va admite în parte apelul pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe, pe care o va schimba în parte, în sensul că în temeiul art. 137 alin. 1 C.pr.civ. va admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă, va respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul M.V. sen. împotriva pârâtei C.V., menţinând restul dispoziţiilor sentinţei şi deciziei atacate.
| ← Încredinţarea minorului spre creştere şi educare. Protejarea... | Deschiderea procedurii adopţiei interne. Revocarea ulterioară... → |
|---|
