Încredinţarea minorului spre creştere şi educare. Protejarea interesului superior al copilului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2408 din 6 octombrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 5006 din 18.12.2008, pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis în parte acţiunea civilă principală formulată de reclamanta B.M. împotriva pârâtului
B.S.G.; s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul B.S.G., ca fiind întemeiată şi în consecinţă: s-a dispus desfacerea din vina ambilor soţi a căsătoriei încheiate între părţi la data de 9.07.2005 şi înregistrată sub nr. 13/2005 la Primăria comunei Budacu de Jos; s-a dispus ca reclamanta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, a fost încredinţat pârâtului spre creştere şi educare pe minorul O.A., născut la data de 18.06.2006, fiind obligată reclamanta să plătească în favoarea acestuia o pensie de întreţinere în cuantum de 125 lei lunar, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe şi până la majoratul minorului. S-au compensat în întregime cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, în baza probatoriului administrat, a reţinut faptul că părţile s-au căsătorit la data de 9 iulie 2005 şi şi-au stabilit domiciliul conjugal în localitatea Buduş, la locuinţa părinţilor pârâtului, din căsătoria lor rezultând minorul O.A., născut la data de 18.06.2006.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză s-a evidenţiat faptul că la scurt timp de la încheierea căsătoriei între soţi au apărut neînţelegeri determinate în principal de intervenţia mamei pârâtului în relaţiile conjugale, care îi reproşa reclamantei că nu munceşte suficient, că nu se ocupă de gospodărie şi că lipseşte de acasă nejustificat. La rândul său, reclamanta era nemulţumită de lipsa de atitudine a pârâtului faţă de reproşurile mamei sale, de modul în care acesta se ocupa de familie, de faptul că având o gospodărie mare şi o turmă de oi numeroasă trebuia să le ducă zilnic alimente păstorilor angajaţi la stână.
Pe acest fond, neînţelegerile dintre părţi s-au amplificat şi au degenerat în certuri şi scandaluri, culminând cu părăsirea domiciliului conjugal de către reclamantă, care s-a stabilit la locuinţa părinţilor săi din localitatea Ghinda.
După separaţia în fapt, niciunul din soţi nu a mai încercat reluarea convieţuirii, ceea ce denotă lipsa interesului acestora de a-şi consolida relaţiile de familie. Dacă părţile ar fi dorit cu adevărat să reia traiul în comun, ar fi făcut demersuri în acest sens. Ori, în speţă, din nicio probă de la dosar nu rezultă vreo manifestare din partea soţilor de a încerca o împăcare, care să fie de natură să menţină această căsnicie.
Având în vedere aspectele reţinute mai sus, instanţa a constatat că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
În baza întregului material probator administrat în cauză, instanţa a apreciat că interesul minorului rezultat din căsătoria părţilor este mai bine ocrotit prin încredinţarea lui spre creştere şi educare tatălui pârât, care i-a fost în permanenţă aproape, îngrijind de buna sa dezvoltare fizică şi psihică încă de la naştere, împreună cu sora şi mama acestuia.
Este neîndoielnic în speţă că minorul beneficiază la locuinţa pârâtului de bune condiţii de viaţă, de un climat familial stabil şi securizat afectiv, fiind înconjurat cu afecţiune de către tată, lipsa mamei fiind suplinită şi prin prezenţa bunicii paterne.
Împrejurarea că în luna mai 2007, după agresarea fizică a reclamantei la locuinţa părinţilor săi, pârâtul l-a luat pe minor şi l-a readus la domiciliul conjugal din localitatea Buduş nu justifică nicidecum o soluţie în sensul celor solicitate de reclamantă, deoarece aceasta nu-i poate oferi condiţii de locuit mai bune decât ale reclamantului şi în plus are unele probleme de sănătate care ar putea influenţa negativ evoluţia copilului, fiind deci în interesul acestuia să rămână în mediul familial în care a fost crescut încă de la o vârstă fragedă şi care este de natură să-i asigure climatul necesar unei dezvoltări armonioase.
Din coroborarea probelor testimoniale încuviinţate a reieşit în mod evident că pârâtul îşi exercită corespunzător îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului, asigurând cu multă grijă şi atenţie satisfacerea tuturor nevoilor specifice vârstei, fiind sprijinit în creşterea şi îngrijirea minorului de cele două rude ale sale încă din perioada când părţile convieţuiau împreună, aspect relevat cu claritate şi de ancheta socială efectuată în cauză de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei comunei Budacu de Jos.
În drept s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. 2 şi art. 38 alin. 1, art. 40 alin. 3, art. 42, art. 97 şi urm., art. 86 şi 94 C.fam, art. 274, art. 276 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 59/A/3.06.2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B.M. împotriva sentinţei civile nr.5006/18.12.2008, pronunţată de Judecătoria Bistriţa.
A fost obligată apelanta să plătească intimatului B.S.G., suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial.
Urmare a recursului declarat de reclamanta apelantă B.M., Curtea de Apel Cluj, prin decizia M.1967/R/2009, a casat decizia nr.59/A/2009 şi a trimis apelul spre rejudecare Tribunalului Bistriţa-Năsăud, reţinându-se că se impune suplimentarea probatoriului pentru: a se stabili starea de sănătate actuală a mamei, a împrejurării dacă aceasta este optimă pentru a se ocupa de creşterea şi educarea unui copil de 3 ani;a se clarifica împrejurările de fapt petrecute la data de 15.05.2009 la domiciliul pârâtului, cu ocazia luării minorului de către mamă, aceasta fiind necesare în dovedirea atitudinii psihice a copilului faţă de mamă; a se stabili starea de sănătate a părinţilor şi surorii pârâtului, raportat la faptul că aceştia se gospodăresc împreună cu pârâtul şi inevitabil intră în contact cu minorul.
Prin decizia civilă nr. 45/A/2.06.2010 a Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost respins ca nefondat apelul reclamantei, împotriva sentinţei civile nr. 5006/18.12.2008 a Judecătoriei Bistriţa şi a fost obligată apelanta să plătească intimatului B.S.G. 1500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Din cuprinsul apelului declarat, hotărârea primei instanţe a fost criticată numai sub aspectul încredinţării în favoarea tatălui a copilului O.A., născut la data de 18.06.2006.
Tribunalul a reţinut că minorul rezultat din căsătoria părţilor, O.A., născut la data de 18.06.2006, a locuit împreună cu părinţii săi în locuinţa ce a constituit domiciliul comun al acestora, fiind casa părintească a pârâtului intimat, situată în localitatea Buduş, până la 17 mai 2007, când copilul avea aproximativ 11 luni, probele administrate demonstrând că, în toată această perioadă, mama s-a preocupat de creşterea şi educarea copilului.
Însă, locuind împreună cu părinţii şi sora pârâtului, au apărut unele divergenţe de păreri atât cu privire la modul în care copilul ar trebui crescut, cât şi cu privire la modul în care reclamanta ar trebui să se comporte în familie şi societatea din care provine pârâtul, acesteia fiindu-i impuse „standardele” stabilite de părinţii(mai ales de mama) pârâtului, ceea ce a determinat afectarea stării de sănătate a reclamantei, stare de sănătate, revenită în limite normale, după ce reclamanta a părăsit mediul respectiv, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmită în rejudecarea apelului, ale cărui concluzii nu au fost contestate de pârâtul intimat.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, urmare a examinării reclamantei apelante la data de 06.05.2010, în prezent mama apelantă este în remisie clinică, cu stare de ameliorare evidentă a bolii de care a suferit în timpul convieţuirii cu pârâtul în casa părintească a acestuia, este optimistă, are tonus pozitiv, nu prezintă semne de activitate psihotică şi are discernământul păstrat asupra conţinutului şi consecinţelor faptelor sale.
Examenul psihologic efectuat în cadrul expertizării a relevat faptul că tulburările de personalitate s-au datorat convieţuirii într-un climat agresiv şi ostil, fără a depăşi limitele etico-morale şi că reclamanta apelantă este conştientă de importanţa şi exigenţele exercitării drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din obligaţia de părinte.
Prin urmare, starea de sănătate a reclamantei nu constituie un impediment pentru ca minorul să-i fie încredinţat, aşa cum s-a susţinut de către pârât în primul ciclu procesual de judecare a apelului.
În aprecierea legalităţii şi temeiniciei soluţiei instanţei de fond tribunalul a avut în vedere respectarea şi promovarea interesul superior al copilului, principiu consacrat de art.6 litera „a” din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, interesele legitime ale părinţilor cu privire la creşterea şi educarea copilului lor, inclusiv cu privire la încredinţarea lui spre creştere şi educare urmând să fie subordonate acestui principiu.
Din coroborarea tuturor probelor administrate tribunalul a concluzionat că interesul actual al copilului este de a creşte în mediul în care se bucură de un climat afectiv
stabil, că acesta trebuie să trăiască în continuare în mediul în care s-a obişnuit, este fericit şi are condiţii de creştere şi educare, chiar dacă comportamentul tatălui şi rudelor acesta faţă de reclamantă, în calitate de mamă a copilului, nu este unul perfect şi aceştia nu cultivă în sufletul copilului dragostea faţă de mama lui ci dimpotrivă încearcă să insufle acestuia faptul că bunica paternă este mama lui iar reclamanta este o străină( copilul adresându-se mamei cu apelativul „tanti”, f. 160 prezentul dosar).
Pentru a concluziona astfel instanţa a reţinut că la 17 mai 2007, apelanta a plecat împreună cu copilul la domiciliul părinţilor săi din localitatea Ghinda (ce aparţine administrativ de municipiul Bistriţa), părăsind definitiv domiciliul comun, intenţionând să locuiască în continuare, împreună cu copilul ei minor, la locuinţa părinţilor săi din Ghinda.
În aceeaşi zi, în timp ce apelanta era la domiciliul părinţilor săi, pârâtul intimat, în urma folosirii unor acte de violenţă asupra reclamantei apelante şi mamei acesteia, a luat copilul de lângă mamă şi l-a dus la domiciliul său, unde a locuit de atunci şi până în prezent. Cum la momentul luării minorului acesta avea doar aproximativ 11 luni, dezvoltarea psihomotorie a acestuia, corespunzătoare vârstei, nu a fost suficientă să determine păstrarea în timp a legăturii afective stabilită anterior între copil şi mamă, în lipsa mamei din anturajul lui.
Lipsa mamei din viaţa copilului s-a datorat iniţial atitudinii pârâtului şi familiei acestuia care nu i-au permis mamei să aibă legături personale cu minorul înafara locuinţei acestora din localitatea Buduş, apelanta fiind nevoită să apeleze la instanţa de judecată.
Astfel, la 24 mai 2007 reclamanta a promovat acţiunea de divorţ prin care a solicitat şi încredinţarea ei spre creştere şi educare, a copilului şi, imediat, la 30 mai 2007, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a solicitat încredinţarea copilului său dar, prin sentinţa civilă nr. 3692 din 15 noiembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, cererea a fost respinsă, reţinându-se că, din probatoriul administrat în cauză şi din cuprinsul anchetei sociale, a rezultat că minorul este îngrijit corespunzător, este dezvoltat potrivit vârstei, de creşterea şi educarea lui ocupându-se pârâtul intimat alături de mama şi sora sa.
Deşi pârâtul şi rudele sale nu au contribuit la crearea unui climat în care reclamanta să-şi exercite efectiv drepturile părinteşti, pentru a nu se produce o ruptură în relaţia dintre copil şi mamă, datorită vârstei fragede a acestuia (procesul de divorţ fiind în desfăşurare) reclamanta nu a mai întreprins nici un demers juridic în scopul constrângerii pârâtului să-i permită dezvoltarea unei relaţii fireşti cu copilul său, timp de 1 an şi aproape 3 luni. Abia după această perioadă, reclamanta a formulat cererea prin care a solicitat stabilirea unui program de vizitare, cerere soluţionată prin sentinţa civilă nr.1564/2009 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă la 23 martie 2009, prin care pârâtul a fost obligat să-i permită reclamantei să aibă legături personale cu minorul, la domiciliul reclamantei, de 2 ori pe lună, în primul şi al treilea sfârşit de săptămână de vineri de la orele 17 până duminică la orele 17, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de divorţ.
Cum de la despărţirea faptică a mamei de copil şi până la pronunţarea sentinţei au trecut aproape doi ani, lipsa mamei din viaţa copilului a determinat o distanţare afectivă dintre cei doi, la aceasta contribuind atât pârâtul şi rudele lui, cât şi reclamanta care a stat în pasivitate un an, deşi putea promova cererea pentru stabilirea programului în care să aibă legături personale cu minorul, imediat după respingerea ordonanţei preşedinţiale, precum şi atitudinea ulterioară a reclamantei, după data de
19.06.2009, când a fost ultima dată când copilul a fost dus de tată la locuinţa reclamantei.
După stabilirea programului de vizitare de către instanţă pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi reclamanta a fost nevoită să pună în executare silită sentinţa la data de 15 mai 2009, când s-a deplasat la domiciliul pârâtului, pentru a lua copilul împreună cu executorul judecătoresc şi organele de ordine.
La data respectivă copilul încă ştia că reclamanta este mama lui însă datorită legăturii strânse pe care o are cu tatăl său, despărţirea de acesta l-a determinat să fie speriat şi să plângă (declaraţii martori). Este adevărat că nici atitudinea tatălui nu a fost una de încurajare a copilului să plece împreună cu mama ci dimpotrivă i-a prezentat copilului plecarea la mamă ca pe o renunţare la activităţile lui preferate şi nu ca pe un fapt pozitiv şi benefic pentru el, aspecte ce reies din declaraţia executorului judecătoresc ce a pus în executare sentinţa dar este cert că despărţirea bruscă de tată şi ieşirea din mediul în care a fost obişnuit l-a marcat pe copil chiar dacă martorul V.S. (tatăl reclamantei a arătat că după ce a ajuns în locuinţa lui din Ghinda copilul s-a obişnuit repede şi a fost încântat să fie cu mama întrucât, pe fondul acestor împrejurări, rezistenţa copilului la boală a scăzut determinând înrăutăţirea stării de sănătate a acestuia.
Nu poate fi reproşat doar reclamantei faptul că în timpul cât a fost la Ghinda, împreună cu aceasta (15.05.2009-17.05.2009) copilul s-a îmbolnăvit, chiar dacă executorul judecătoresc afirmă că la plecarea de la Buduş copilul era sănătos, deoarece înainte de declanşarea oricărei afecţiuni a căilor respiratorii există o perioadă de incubaţie a microbilor şi viruşilor ( incubaţie care este anterioară plecării minorului din mediul său) şi, în contextul în care a avut loc schimbarea bruscă a mediului copilului, s-a declanşat şi boala. Aşa cum afirmă martora V.I., după ce a ajuns la Ghinda copilul a început să tuşească şi să îi curgă nasul. Reclamanta nefiind familiarizată cu modul de manifestare a bolii, datorită trecerii unui an de la despărţirea de copil şi fiind primul copil al acesteia, nu a prezentat copilul la medic, sperând că nu este ceva grav. Ulterior,s-a dovedit că minorul suferea de bronşită spastică, aşa cum reiese din adeverinţa eliberată de medicul de familie.
Tribunalul a observat că nici pârâtul nu s-a prezentat cu copilul la serviciul de urgenţă, imediat după ce minorul a fost adus de la reclamantă, la Buduş, duminică, 17.05.2009 (în condiţiile în care era şi medicul de familie nu avea program), ci a mers cu minorul la medicul de familie doar ulterior, aşa cu reiese din adeverinţa medicală, eliberată la data de 19.05.2009 .
Tribunalul nu a aprobat atitudinea pârâtului de a refuza recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti. Ca urmare a acestei atitudini, reclamanta a formulat, la 15.06.2009, plângere penală împotriva pârâtului, ce face obiectul dosarului de urmărire penală 1717//P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa. Din aceste acte reiese că anterior datei de 15.05.2009 cât şi la data de 05.06.2009 pârâtul intimat a refuzat să permită reclamantei să ia copilul la locuinţa ei.
Ulterior însă, aşa cum reiese şi din declaraţia reclamantei apelante, dată la 25 august 2009 şi completată la 14 noiembrie 2009 în zilele în care reclamanta trebuia să ia minorul (03.07.2009, 17.07.2009, 07.08.2009, 21.08.2009), reclamanta nu a luat minorul la locuinţa ei datorită refuzului copilului de a merge cu ea, susţinând că refuzul copilului de a merge cu ea se datorează faptului că minorului i se insuflă aceasta, de către pârât şi rudele lui.
Din declaraţiile martorilor audiaţi cu ocazia rejudecării, precum şi din declaraţiile din dosarul de urmărire penală, rezultă că reclamanta nu a mai vizitat minorul şi nici nu a mai avut vreo întâlnire cu acesta din luna octombrie 2009.
Din adresa nr. 1717/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa rezultat că până la 8 februarie 2010 nu s-a procedat la audierea reclamantei deoarece aceasta este plecată în străinătate şi nu se cunoaşte data revenirii în ţară.
Chiar tatăl reclamantei a susţinut în faţa tribunalului că reclamanta a fost plecată în străinătate din 10 ianuarie 2010, cauza suferind mai multe amânări întrucât reclamanta nu s-a prezentat pentru efectuarea expertizei decât la data 06.05.2010 deşi expertiza s-a dispus prin încheierea din 27.01.2010.
Aşa fiind, îndepărtarea copilului de mamă şi lipsa oricărei relaţii cu acesta de mai bine de 8 luni, nu poate fi imputată doar pârâtului ci şi reclamantei care a manifestat pasivitate în exercitarea drepturile stabilite prin hotărârea judecătorească.
În prezent, relaţia dintre mamă şi copil este inexistentă şi având în vedere vârsta copilului, care are aproape 4 ani, reclamanta trebuie să depună eforturi pentru refacerea acestei relaţii şi să-şi exercite drepturile stabilite prin sentinţă. Este de observat că reclamanta nu a luat minorul pentru că acesta a refuzat să meargă cu ea. Dar, chiar dacă minorul refuză, trebuie ca reclamanta să insiste şi poate că, la început copilul va plânge, dar copiii uită repede dacă li se oferă o alternativă plăcută lor. Se impune ca legătura cu mama să se realizeze treptat, iniţial în cadrul programului de vizită stabilit. Poate ar fi indicat ca, pentru început, reclamanta să ia copilul doar pe timpul zilei fără ca acesta să doarmă într-un alt mediu decât cel cu care este familiarizat şi pe măsură ce se va reface relaţia dintre copil şi mamă, probabil copilul se va obişnui să doarmă şi la mamă. Apoi, dacă apare o schimbare a situaţiei, se poate ajunge ca, după consolidarea treptată a relaţiei dintre mamă şi copil care, în prezent nu există, reclamanta să solicite reîncredinţarea acestuia.
Minorul se simte bine în mediul în care este în prezent, împreună cu persoanele care îi sunt familiare - tatăl pârât, bunica şi mătuşa paternă, care fiecare în parte se ocupă de creşterea şi educarea lui. Susţinerile reclamantei în sensul că bunicii paterni suferă de boli care ar periclita starea de sănătate a copilului sunt neîntemeiate, aşa cum a rezultat din actele medicale aflate în dosarele de pensie ale acestora, comunicate de Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud.
Chiar dacă reclamanta împreună cu familia ei dispun de condiţii materiale pentru creşterea şi educarea minorului şi chiar dacă educarea minorului de către tată şi rudele lui în privinţa insuflării dragostei de mamă nu sunt ideale, cum acesta refuză să plece la mamă şi plânge atunci când aceasta vrea să-l ia cu ea, o ruptură bruscă prin luarea permanentă a copilului din mediul lui şi mutarea în locuinţa bunicilor materni, pe care i-a văzut doar în urmă cu un an, în condiţiile în care mama îşi caută de lucru în străinătate şi copilul ar locui mai mult cu bunicii materni, ar determina o traumatizare a copilului cu consecinţe negative asupra psihicului său.
Pentru a nu destabiliza echilibrul emoţional al copilului şi pentru a evita traumatizarea acestuia, tribunalul a apreciat că pentru moment relaţia cu mama se impune a se realiza treptat, fiind în interesul superior al minorului ca acesta să fie încredinţat tatălui, să trăiască în continuare în mediul în care s-a obişnuit, este fericit şi are condiţii de creştere şi educare deoarece scoaterea minorului din universul în care a trăit până acum şi obligarea lui să trăiască într-un mediu care nu îi este familiar ar putea genera consecinţe psihice.
Cererea de rectificare a erorii materiale strecurate în privinţa prenumelui apelantei în cuprinsul hotărârii atacate (care în dispozitivul hotărârii primei instanţei este menţionat ca fiind M.) nu poate fi soluţionată în acest cadru procesual, deoarece conform art. 281 C.proc.civ. cererea se soluţionează în aceeaşi compunere ca cea care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare se solicită.
Potrivit art. 99 alin. (5) teza finală din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de îndreptare a erorii materiale se va repartiza şi soluţiona de către completul care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare se solicită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei pronunţate în apel în sensul admiterii apelului şi schimbării în parte a hotărârii primei instanţe sub aspectul încredinţării minorului B.O.A. spre creştere şi educare reclamantei şi obligării pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului începând cu data pronunţării deciziei în recurs până la majorat.
În motivarea recursului, reclamanta a invocat următoarele:
Instanţa de apel, precum şi cea de fond au reţinut o situaţie de fapt nereală şi au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind încredinţarea minorului, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
Au fost reţinute doar aspectele favorabile pârâtului fără a se avea în vedere faptul că acesta a luat copilul cu forţa de la reclamantă, este aproape tot timpul ocupat cu gospodăria, copilul rămânând în grija mamei şi sorei pârâtului.
Din probele administrate a rezultat că părinţii pârâtului au antecedente psihiatrice, iar sora acestuia consumă alcool.
Nu s-a ţinut seama de faptul că atmosfera creată în familia pârâtului a devenit insuportabilă pentru reclamantă, aceasta fiind şantajată cu luarea copilului şi acuzată de o boală inexistentă.
Atât din raportul de expertiză medico-legală, cât şi din probele ce atestă activitatea socio-profesională desfăşurată de către reclamantă după plecarea de la domiciliul conjugal, reiese că aceasta este sănătoasă, are capacitate deplină de exerciţiu şi îşi poate îngriji copilul.
Probaţiunea administrată a relevat faptul că reclamanta este împiedecată în mod repetat de a avea legături personale cu minorul, i se impune să-l vadă pe minor numai acasă la pârât şi în prezenţa unui membru din familia acestuia, precum şi faptul că pârâtul şi familia sa îl influenţează pe minor împotriva mamei.
Anchetele sociale şi probele testimoniale dovedesc faptul că reclamanta oferă minorului condiţii materiale incomparabil mai bune decât pârâtul.
Intenţia pârâtului este aceea de a o îndepărta pe mamă de copil, încălcându-se în acest fel disp. art. 8 din C.E.D.O.
Reclamanta a fost împiedicată şi în exercitarea dreptului de vizitare al minorului stabilit conform sentinţei civile nr. 1564/2009 a Judecătoriei Bistriţa.
Pârâtul a reproşat reclamantei că nu s-a dus să stea mai mult cu copilul în casa pârâtului, însă raportat la comportamentul acestuia şi a familiei sale faţă de reclamantă, reclamanta a depus toate eforturile pentru a păstra legătura cu copilul.
Mediul în care este crescut copilul este total inadecvat şi chiar periculos pentru sănătatea sa fizică, iar sub aspect moral şi educativ, atitudinea pârâtului şi a familiei sale de a-l îndepărta pe minor de mama sa, este total inadecvată, contrară unei educaţii sănătoase şi poate avea consecinţe grave asupra dezvoltării personalităţii sale.
Ulterior înregistrării recursului, motivat prin însăşi declaraţia de recurs, înăuntrul termenului prevăzut de lege, reclamanta a depus o completare a motivelor de recurs, în care a reiterat faptul că decizia atacată contravine probelor administrate şi chiar considerentelor din decizie:
Pe durata convieţuirii reclamanta s-a ocupat de creşterea şi educarea copilului, starea de sănătate a acesteia a fost afectată de mediul din familia pârâtului, revenindu-şi după ce a părăsit domiciliul conjugal, dezvoltarea psihică, intelectuală, morală şi chiar fizică a copilului sunt primejduite din cauza comportamentului pârâtului şi familiei sale, lipsa mamei din apropierea copilului nu s-a datorat doar iniţial atitudinii pârâtului, ci tot timpul.
Pârâtul nu a respectat programul de vizitare stabilit în favoarea reclamantei, fiind sancţionat prin aplicarea unei amenzi administrative pentru nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor.
Motivul pentru care reclamanta nu a dus copilul la medic când, cu ocazia luării sale la domiciliu acesta a răcit, s-a datorat faptului că era la sfârşit de săptămână, medicul de familie nu avea program, iar simptomele nu justificau o urgenţă.
S-a reţinut în considerentele deciziei că nu a fost posibilă audierea reclamantei la data de 8.02.2010 în cadrul plângerii depuse la 15.06.2009, fără a se arăta când a fost audiat pârâtul şi motivul pentru care soluţionarea plângerii a durat un an.
Sfaturile date reclamantei în vederea refacerii relaţiei sale cu copilul, prin considerentele deciziei din apel sunt imposibil de realizat, în condiţiile în care nu i se permite accesul la domiciliul pârâtului, în sensul de a fi lăsată singură cu minorul, iar luarea la domiciliul reclamantei nu este îngăduită.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat în esenţă că reclamanta nu a fost împiedicată să aibă legături cu minorul, aceasta vine să-l vadă de 2-3 ori pe an, deşi pârâtul a rugat-o să vină mai des, copilul să se obişnuiască cu ea, pentru a nu fi traumatizat.
În rarele ocazii de vizitare a minorului, reclamanta venea cu taxi, care o aştepta, după 15-20 de minute, fiind sunată să plece.
Ultima întâlnire dintre mamă şi copil avut loc în luna octombrie 2009, reclamanta este plecată la muncă în străinătate.
Minorul trăieşte într-un mediu stabil, este iubit de toţi cei din jurul său şi merge la grădiniţa din sat.
Din nicio probă de la dosar nu rezultă că mama ar putea oferi condiţii mai bune şi că ar fi în interesul minorului să locuiască cu ea, tatăl reclamantei audiat cu ocazia rejudecării, declarând că minorul nu vrea să audă de Ghinda (domiciliul mamei).
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Din expunerea de motive a recursului rezultă că se supun atenţiei instanţei de control judiciar, chestiuni de fond care privesc reaprecierea probelor aspecte care nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci netemeinicia acesteia: Modalitaea în care instanţa de apel, în rejudecare, a interpretat materialul probator - anchetele sociale, probele testimoniale, adresele ce atestă starea de sănătate a membrilor familiei pârâtului, recurenta susţinând că întreaga interpretare s-a făcut în favoarea pârâtului, reţinându-se numai aspectele care profitau acestuia, cele negative fiind ignorate.
Recursul este reglementat ca şi o cale extraordinară de atac, fără a avea un caracter devolutiv, pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului prin reanalizarea şi reaprecierea probatoriul administrat.
Cauza a fost supusă controlului instanţei de apel, fiind analizată sub toate aspectele, astfel încât recurenta nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanţă de control judiciar fiind chemată să cerceteze doar aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate.
Prin urmare, toate aspectele relevate şi criticate de pârâtă în dezvoltarea motivelor de recurs care se referă la aprecierea probelor sunt considerate ca inadmisibile în calea de atac extraordinară a recursului având în vedere că art.304 pct.11 C.pr.civ. a fost abrogat prin art.I pct.112 din OUG nr.138/2000.
Rămâne a fi supuse analizei motivele de nelegalitate, care în cauză sunt cele ce vizează nelegalitatea încredinţării minorului spre creştere şi educare pârâtului, cu eludarea interesului superior al copilului, proclamat de art. 6 lit. a, din Legea nr. 272/2004, singurul care trebuie să prevaleze cu ocazia stabilirii acestei măsuri.
Din această perspectivă, recursul reclamantei este nefondat.
Minorul B.O.A. născut la data de 18.06.2006 a fost luat la vârsta de 11 luni de către reclamantă, la momentul părăsirii de către aceasta a domiciliului conjugal.
Pârâtul s-a deplasat la domiciliul reclamantei şi făcând uz de forţă, ajutat de alte persoane, a luat copilul şi l-a dus la domiciliul său.
Este adevărat că această atitudine bazată pe forţă concretizată în luarea copilului la o vârstă fragedă prin violenţă, este demnă de dezaprobare.
Aşa cum însă corect a reţinut instanţa de apel, în pofida criticii reclamantei, ruptura copilului de mamă la vârsta de 11 luni s-a produs iniţial din vina pârâtului. De la acest eveniment produs în luna mai 2007 s-au scurs peste trei ani, interval de timp în care, cu o singură excepţie de un interval de sfârşit de săptămână, când copilul a fost dus la Ghinda, la locuinţa reclamantei, minorul a locuit şi locuieşte în loc. Buduş, la domiciliul pârâtului şi al familiei acestuia.
Plecarea copilului la domiciliul mamei într-o singură ocazie, neurmată de repetarea şi a altor zile în care copilul să meargă la Ghinda, a fost cauzată de atitudinea reticentă a minorului, care, cu ocazia vizitelor ulterioare ale mamei, a refuzat să o însoţească la casa acesteia, reclamanta dând dovadă de înţelegere pentru a nu traumatiza copilul.
Impedimentele relevate de reclamantă cu ocazia vizitelor făcute la domiciliul pârâtului în vederea exercitării legăturii personale cu copilul, constând în atitudinea ostilă a pârâtului şi membrilor familiei acestuia, nu constituie aspecte ce pot fi luate în considerare în analizarea împrejurărilor ce servesc interesului superior al copilului. Aceste aspecte vizează relaţiile personale dintre foştii soţi, respectiv între aceştia şi ceilalţi membri de familie, neavând legătură cu interesul copilului şi stabilirea măsurii încredinţării sale spre creştere şi educare.
Ceea ce este relevant şi susceptibil de a prezenta interes este vârsta copilului, patru ani, împrejurarea că de la vârsta de 11 luni, adică întreaga perioadă a micii copilării acesta şi-a petrecut-o în familia pârâtului, condiţiile oferite acestuia au asigurat dezvoltarea sa psiho-fizică corespunzătoare vârstei pe care o are, precum şi faptul că în prezent relaţia mamă-copil nu este una consolidată.
Cui aparţine culpa acestei rupturi nu constituie un element demn de analizat în vederea luării unei măsuri conforme interesului copilului.
Cert este că, în prezent, aşa cum a reţinut tribunalul, interesul actual al copilului este de a creşte în mediul în care se bucură de un climat afectiv stabil, că acesta trebuie să trăiască în continuare în mediul în care s-a obişnuit, este fericit şi are condiţii de creştere şi educare, chiar dacă comportamentul tatălui şi rudelor acesta faţă de reclamantă, în calitate de mamă a copilului, nu este unul perfect şi aceştia nu cultivă în sufletul copilului dragostea faţă de mama lui ci dimpotrivă încearcă să insufle acestuia faptul că bunica paternă este mama lui iar reclamanta este o străină.
Tot cert este şi faptul că aşa cum a relevat însuşi reprezentantul reclamantei la termenul de judecată din 6.10.2010, ultima întâlnire dintre mamă şi copil s-a petrecut în luna octombrie 2009, de atunci legătura fiind stabilită numai telefonic.
Reclamanta este plecată la muncă în străinătate, arătând în cuprinsul motivelor de recurs că în ipoteza în care minorul îi va fi încredinţat spre creştere şi educare, va reveni în ţară pentru a-şi exercita efectiv drepturile părinteşti.
Luarea unui copil în vârstă de 4 ani şi câteva luni din mediul în care şi-a
petrecut întreaga copilărie şi transpunerea lui într-un mediu total nou, în care să nu
regăsească nimic din ambianţa familiară lui, mediu compus dintr-o altă localitate, o altă casă, altă familie şi o mamă pe care nu a văzut-o de un an de zile, iar înaintea acestei perioade a văzut-o rar şi pentru puţin timp, categoric nu serveşte interesului copilului consacrat şi ocrotit prin lege, putând produce grave prejudicii în dezvoltarea sa mai ales pe plan psihologic.
În cuprinsul motivelor de recurs reclamanta a arătat că sfaturile date de instanţa de apel în cuprinsul considerentelor sunt imposibil de realizat, din perspectiva relaţiilor cu fostul soţ şi familia acestuia.
Este adevărat că într-un mediu ostil - potrivit afirmaţiilor reclamantei - este
greu de cultivat o relaţie armonioasă între un copil şi părintele căruia nefiindu-i
încredinţat, vine în vizită, însă alternativa aleasă de reclamantă - aceea de a pleca din ţară, de a nu-l mai vedea pe copil de un an de zile - cu certitudine nu are efect benefic asupra relaţiilor dintre mamă şi copil.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că în prezent încredinţarea copilului spre creştere şi educare pârâtului serveşte interesului superior al copilului, în baza art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Servitute negativă de vedere. Închiderea balconului cu vedere... | Autoritate de lucru judecat. Acţiune în evacuare. Existenţa... → |
|---|
