Recurs. Prescripţia executării pedepsei închisorii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1952 din data de 22.10.2013
Recurs. Prescripția executării pedepsei închisorii
art. 125 alin.3 C.p.
Conform dispozițiilor art. 125 alin. 3 Cod penal, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 125 alin. 2 lit. b C.p., prescripția nu înlătură executarea pedepsei dacă la data intrării în vigoare a noilor dispoziții nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării (astfel cum era reglementat la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare). Aceste ultime dispoziții nu au fost declarate neconstituționale, drept urmare își produc pe deplin efectele.
(decizia penală nr. 1952/22.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în dosarul nr. 16278/3/2013)
Prin sentința penală nr.558/09.07.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, a fost admisă contestația la executare formulată de petenta F.O.D.K. .
În baza art.461 alin.1 lit.d C.pr.pen. raportat la art.419 alin.2 Cod procedură penală și art.126 alin.1 lit.b Cod penal s-a constatat intervenită prescripția executării pedepsei de 7 ani închisoare ce i-a fost aplicată petentei prin sentința penală nr.70/15.02.1999 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr.1775/1999, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1603/26.03.2001 a Curții Supreme de Justiție.
În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin cererea sa, petenta F.O.D.K. a contestat executarea sentinței penale 70/15.02.1999, pronunțată Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr.1775/1998, prin care a fost condamnată la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni la data de 22.12.1989.
În motivarea contestației la executare, petenta a arătat că pedeapsa a fost pronunțată în contumacie, fiind plecată din țară în Ungaria, sentința de condamnare nefiind pusă în executare în privința laturii penale.
Se mai arată că în executarea sentinței penale menționate, rămasă definitivă, s-a emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr.130/09.05.2001, fiind urmărită internațional conform dispoziției I.G.P.R. nr.S/136361/29.06.2011 și mesajului Interpol nr.22499/09.09.2001, însă raportat la data rămânerii definitive de condamnare se impune a se constata faptul ca termenul de prescripție de 12 ani s-a împlinit la data de 27.03.2013.
A mai precizat petenta că între timp nu a mai suferit nicio condamnare și a achitat despăgubirile civile la plata cărora a fost obligată prin sentința de condamnare.
În drept, au fost invocate disp.art.461 alin.1 lit.d C.pr.pen., art.126 alin.1 lit.b C.pr.pen.
Examinând cererea formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, raportat la dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr.70/15.02.1999, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr.1775/1999, astfel cum a fost desființată în parte prin decizia penală nr.544/18.11.1999 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1603/26.03.2001 a Curții Supreme de Justiție, petenta F.O.D.K. a fost condamnată la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.183 Cod penal, cu reținerea art.75 lit.a Cod penal și art.13 Cod penal.
În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.130/09.05.2001, care însă nu a putut fi pus în executare întrucât condamnata a părăsit teritoriul României.
Așa cum rezultă din referatul întocmit la data de 25.05.2012 de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului București - Secția a II-a Penală (fila 21), în urma desfășurării activităților specifice de către I.P.J. Covasna s-a stabilit faptul ca petenta este plecată de 10 ani în Ungaria, fiind solicitat acordul pentru punerea în mișcare a procedurii de extrădare, condamnata fiind urmărită național și internațional, conform dispoziției I.G.P.R. nr.S/136361/29.06.2001 și mesajului Interpol nr.22499/09.09.2001.
În cauză, a fost emis pe numele condamnatei mandatul european de arestare nr.15/18.04.2007, care până în prezent nu a fost executat.
Din același referat mai rezultă faptul că, prin adresa nr.150935/07.05.2012, I.P.J. Covasna a comunicat instanței că, în urma investigațiilor efectuate petenta se sustrage executării pedepsei, aflându-se în prezent in Ungaria, unde a obținut cetățenie maghiară.
Tribunalul a constatat că, de la momentul rămânerii definitive a sentinței de condamnare sus-arătate (26.03.2001) și până în prezent, 04.07.2013, s-a împlinit termenul de prescripție de 12 ani al executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicata petentei, calculat conform art.126 alin.1 lit.b C.pr.pen.
Totodată, s-a constatat că infracțiunea pentru care F.O.D.K. a fost condamnată nu face parte dintre cele exceptate de la aplicarea beneficiului prescripției (nefiind îndreptată contra păcii și omenirii), și nu pot fi identificate cauze ce să fi atras suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție în sensul art.127 sau 128 Cod penal.
În consecință, Tribunalul, văzând că executarea pedepsei s-a prescris, a dispus în consecință.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei admiteri a contestației la executare formulată de petentă.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cât și a dispozițiilor art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a constatat recursul promovat de Ministerul Public ca fiind fondat, urmând a-l admite ca atare, pentru considerentele următoare:
Curtea a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală constatând intervenită prescripția executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată petentei condamnate F.O.D.K., ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 70/15.02 1999, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală (dosar nr. 1775/1999), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1603/26.03.2001 a Curții Supreme de Justiție, cu încălcarea dispozițiilor art. 125 alin. 2, lit. b și alin 3 Cod penal, nou introduse prin Legea nr.27/2012 de modificare și completare a Codului Penal.
Potrivit dispozițiilor art. 125 al. 2 lit. b din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.27/2012 publicată în Monitorul Oficial nr.180/20.03.2012, prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 174-176 Cod penal și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei. Conform dispozițiilor art. 125 al. 3 Cod penal, introduse prin aceeași lege de modificare a Codului Penal: "prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracțiunilor prevăzute la alin. 2 lit. b pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziții nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării.";
Instanța de fond nu a făcut referire la noile dispoziții ale Codului Penal, nu le-a luat în considerare, deși avea această obligație, mai mult, constatând că aceste dispoziții legale își găsesc aplicabilitatea în speța de față, trebuia să respingă cererea de constatare a intervenirii prescripției executării pedepsei.
Astfel, infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a petentei condamnate este infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 din Codul penal. Aceasta este o infracțiune comisă cu intenție (praeterintenție) și a avut ca urmare moartea victimei, iar potrivit dispozițiilor art. 125 alin. 2 lit. b Cod penal în vigoare la acest moment prescripția nu înlătură executarea pedepsei principale în cazul comiterii unei astfel de infracțiuni.
Astfel cum s-a arătat mai sus, conform dispozițiilor art. 125 alin. 3 Cod penal, în cazul acestor infracțiuni (prev. de art. 125 alin. 2 lit. b C.p.), prescripția nu înlătură executarea pedepsei dacă la data intrării în vigoare a noilor dispoziții nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării (astfel cum era reglementat la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare). Aceste ultime dispoziții nu au fost declarate neconstituționale, drept urmare își produc pe deplin efectele. Speța este raportată la termenul prevăzut de art. 126 alin. 1 lit. b Cp., respectiv de 12 ani, astfel cum l-a calculat și instanța. Acest termen s-a împlinit la data de 26.03.2013 (calculat de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare). Noile dispoziții din Codul Penal au intrat in vigoare la data de 20.03.2012, data publicării legii în Monitorul Oficial. În concluzie, la momentul intrării în vigoare a acestor dispoziții, termenul de prescripție a executării pedepsei, calculat potrivit dispozițiilor legale anterioare, nu era împlinit, astfel că dispozițiile art. 125 al.2 lit. b și al. 3 Cod penal sunt aplicabile.
Pentru aceste argumente, Curtea, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.p.p., a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a casat în totalitate sentința penală recurată și, rejudecând pe fond, a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea F.O.D.K., făcând aplicarea art. 192 al. 3 C.p.p., cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de stat în recursului parchetului.
| ← Suspendarea. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri | Obligativitatea instanţei de a se pronunţa cu privire la... → |
|---|
