CERERE ACORDARE DREPTURI DE NATURĂ SALARIALĂ. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 88 din data de 21.01.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de … ( la Tribunalul Argeș la data de …) , sub nr…., reclamantul NG, conducător auto în cadrul BTT din cadrul DIICOT , în contradictoriu cu pârâții: Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice , Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Structura Centrală din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București , a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâților să-i acorde o despăgubire echivalentă cu contravaloarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată Ia data de 04.07,2014 astfel cum au fost stabilite prin art.l din H.G. nr.871/2013;
- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Public sumele necesare acordării acestor drepturi.
Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata ocazionate de soluționarea cauzei.
În susținerea cererii formulate, a motivat:
Din culpa exclusivă a pârâților, nu i-a fost acordat voucherul de vacanță pentru anul fiscal 2014, fiind privată nejustificat de acest drept, prevazut de dispozitiile art. I pct.2 din Legea nr.94/2014 .
Prin art.l alin.(l) din HG nr.871/2013 s-a stabilit că începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar", iar potrivit alin.(2) al aceluiași articol., începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat in plată se stabilește la 900 lei lunar ".
A concluzionat că dreptul de a beneficia de vouchere de vacanță pentru anul fiscal 2014 s-a născut începând cu data de …, iar cuantumul acestuia a fost de …. lei (6 x … lei).
Cu privire la natura juridică a dreptului solicitat a susținut că dreptul de a beneficia de voucher de vacanță are configurația unui drept special, conferit în condiții expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci și a cărui acordare, sub condiția probării cerințelor legale, este determinată de efectul forței obligatorii a OUGR nr.8/2009, aprobată cu modificări și completări prin legea nr.94/2014.
In cadrul raportului juridic ce se naște în acest caz, beneficiar este o persoană care are calitatea de salariat, iar cel obligat să acorde voucherul de vacanță este angajatorul salariatului.
Aceste aspecte rezultă din interpretarea dispozițiilor art.l alin.(2) din OUG nr.8/2009, aprobată cu modificări și completări prin legea nr.94/2014, unde se prevede că "Instituțiile publice [...] care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță".
Acordarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014 nu a fost prohibită de vreo dispoziție legală, inclusiv vreuna legată de restricții financiar-bugetare.
Potrivit art.l alin.(3) din OUG. nr.8/2009 în forma modificată prin Legea nr.94/2014 " (3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "
Aceleași dispoziții se regăsesc și la alin.(3) al art.l din OUGR nr.8/2009. cu excepția faptului că, în loc de sintagma "vouchere de vacanță" se utiliza sintagma "tichet de vacanță".
Așa fiind, legea a prevăzut și prevede că obligația efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță (tichetelor de vacanță) incumba pârâților încă de Ia adoptarea bugetului pentru anul 2014.
Argumente în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat de legislația în vigoare, deoarece pârâții cunoșteau prevederile OUG nr. 8/2009 în forma modificată prin Legea nr.94/2014 și aveau obligația de a cuprinde în buget sumele necesare, având în vedere și că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (2) lit. c) Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților, pe lângă drepturile ce decurg din CIM, și toate drepturile ce decurg din lege.
Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaților nu poate împiedica plata acestor drepturi legal conferite, în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligația de a respecta inclusiv prevederile legislației conexe privind drepturile salariaților, cum este OUG nr. 8/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr.94/2014.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție putea, fiind de altfel obligat, să ia măsuri pentru asigurarea fondurilor necesare câtă vreme prin OUG nr.59/2014 publicată în M.Of nr.718 din 01.10.2014, a avut Ioc o rectificare a bugetului de stat.
Aceste aspecte au fost reținute în mod constant în jurisprudență (Deciziile nr.288/2010, nr. 1365/2009, nr. 1304/2009 ale Curții de Apel Timișoara/Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale; Decizia nr.4598/R/2012 a Curții de Apel București, s. a Vll-a civ., conflicte de muncă și asigurări sociale).
Oricare ar fi fost cauza, după caz, neprevederea sumelor în buget, chiar și după rectificarea bugetară sau din alte motive, niciunul dintre salariați nu au primit voucherele de vacanță pentru anul fiscal 2014, însă lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată voucherul de vacanță pentru anul fiscal 2014, nu poate reprezenta decât o prejudiciere materială a acestora.
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
Posibilitatea acordării voucherelor/tichetelor de vacanță a fost reglementată prin art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări,prin Legea nr. 94/2014, potrivit căruia: " (1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salariai, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță.
(2) Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță.
(3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această | destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
(4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal.
(5) Voucherele de vacanță sunt integral suportate de către angajator, în condițiile art. 3."
Ulterior intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 8/2009, în anul 2010, în contextul crizei economice, prin legea bugetului pe anul 2010, instituțiilor publice li s-a interzis să acorde angajaților tichete de vacanță.
Interdicția a fost prelungită, prin acte normative susccesive, pentru următorii ani, stabilindu-se că în bugetele instituțiilor publice nu se includ sume pentru acordarea acestui drept.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora.
La fel si pentru anul 2012, potrivit dispozițiilor art. 15 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător și în anul 2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea arț. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011.
Restricțiile privind acordarea tichetelor de vacanță angajaților din sectorul public, au fost prelungite și în anul 2013, conform art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, potrivit căruia, prevederile art. 15 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător și în anul 2013, măsura restrictivă fiind menținută și în anul 2014 prin art. 5 alin. (2) din Ordonanța nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015 prevede, de asemenea, la art. 8 alin 5 că în anul 2015 bugetarii nu vor putea să beneficieze de tichete și vouchere de vacanță.
Mai mult decât atât, din analiza normei legale invocate de reclamantă, cu un evident caracter dispozitiv, iar nu imperativ, se constată că acordarea tichetelor de vacanță nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, deci un drept câștigat pentru angajați, așa cum, greșit, susține reclamantul, ci doar o facultate a angajatorului.
In considerarea faptului că legiuitorul a stabilit în mod expres, în perioada 2010-2015, că nu se prevăd fonduri pentru plata tichetelor/voucherelor de vacanță, pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate.
Pentru perioada la care face referire reclamantul, salarizarea personalului plătit din fonduri publice, s-a făcut potrivit noilor politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Pentru anul 2012 se aplică dispozițiile Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Astfel, drepturile salariale de care beneficiază magistrații, personalul auxiliar de specialitate și personalul contractual sunt stabilite în conformitate cu dispozițiile actelor normative susmenționate, acte normative care nu prevăd acordarea tichetelor de vacantă.
Statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, "ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006). A se vedea în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010.
Invocă pârâtul jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în, privința dreptului statului de a diminua/suspenda prin lege, salariile personalului bugetar: (Cauza Mureșanu contra României, Hotărârea din 15 iunie 2010, cauza Aurelia Popa contra României, Hotărârea din 26 ianuarie 2010) privește numai ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătorești și nu vizează situația diminuării/suspendării, prin lege, a unor drepturi salariale ale personalului bugetar.
Tocmai de aceea, în cele mai cunoscute cauze ale Curții Europene a Drepturilor Omului privind salariile sunt stabilite următoarele principii:
- în Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 s-a statuat: "Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum (...) O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în drept intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată" (par. 94).
- în Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 s-a apreciat că: "(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare...." (par. 23).
Mai susține că în cauză nu este incidență noțiunea de "privare de proprietate", iar lipsa despăgubirii pentru ingerință nu ar putea conduce automat la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. Considerații cu privire la proporționalitatea ingerinței.
Așa fiind, instanța de judecată, verificând dacă aplicarea legii în concret produce efecte contrare Convenției, nu poate face abstracție de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, care nu garantează dreptul la continuitatea încasării unui salariu într-un anumit cuantum (determinat).
Face trimitere pârâtul și la Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneția, dată la cererea președintelui Curții Constituționale a Macedoniei,opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneția din 17 - 18 decembrie 2010, s-a arătat, în mod expres, că, "în lipsa unei interdicții constituționale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situații excepționale și în anumite condiții stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenței autorității judecătorești", o asemenea situație excepțională existând atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice și pentru motive întemeiate legiuitorul găsește necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului, din răspunsul Comisiei de la Veneția, rezultând că statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulențe economice grave care afectează întregul său sistem economic și financiar.
Referitor la capătul de cerere privind actualizarea sumelor rezultate în funcție de rata inflației , solicită, respingerea ca neîntemeiat, în cauză, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi ținut să execute obligațiile de a face invocate de reclamantă, obligarea pârâtului la plata sumelor actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat putându-se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. .
Invocă pârâtul și Opinia nr. 598/20.12.2010 a Comisiei de la Veneția.
În drept, și-a întemeiat prezenta pe prevederile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art. 223 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat întâmpinare în cauză prin care a a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanțelor Publice, pentru următoarele motive:
Invocă pârâtul excepția lipsei calității procesuale pasive , având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finanțelor Publice poate fi citat în justiție să reprezinte interesele statului numai atunci când reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligați în fața organelor de justiție, precum și în orice alte situații în care participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice și unde legea nu a stabilit alte organe în acest sens, participând în astfel de raporturi, prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Între Ministerul Finanțelor Publice si reclamanți nu există nici un fel de raporturi juridice, astfel încât Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitatea de pârât în speța dedusă judecății, fiind chemat în judecată, în mod nejustificat și fără niciun temei legal.
Drepturile bănești cuvenite salariaților unui minister revin ordonatorului principal de credite în conformitate cu art. 21 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, în speță, ordonator principal de credite al reclamantului fiind Ministerul Public și nu Ministerul Finanțelor Publice, acesta răspunzând la rândul său de gestionarea bugetului aprobat - prin legea bugetară anuală - instituției pe care o conduce și neputând fi totodată obligat la plata drepturilor bănești cuvenite salariaților altui minister.
Ministrul Finanțelor Publice și Ministrul Justiției sunt ordonatori principali de credite, iar conform art. 47 alin. 4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice:"
(4) Creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate ori utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Ministerul Finanțelor Publice are calitatea procesuală pasivă numai în acele situații în care legiuitorul o conferă prin acte normative speciale, sau pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, fiind necesar ca acesta calitate sa fie justificată de existența unei legături de cauzalitate cu raportul dedus judecații.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205-208 cod. proc. civ.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în temeiul art. 205 raportat la art. 201 din codul de procedură civilă a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele motive:
În aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. 2 și art. 131 C. proc. civ., solicită să se pună în vedere reclamantului să-și precizeze domiciliul.
Potrivit art. 194 lit. a C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, alături de alte mențiuni, numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor, iar în cazul în care reclamantul locuiește în străinătate, se va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul.
Obligații similare sunt stabilite și în sarcina pârâtului, conform art. 205 alin. 2 lit. a C. proc. civ., inclusiv cele referitoare la indicarea domiciliului ales în România dacă pârâtul locuiește în străinătate.
Invocă pârâtul excepția necompetenței teritoriale a instanței întrucât prevederile art.127 din cpc reglementează competența teritorială facultativă iar în cauză nu sunt aplicabile.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Conform art. 1 alin. 2 și alin. 3 din O.U.G. nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, "(2) Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, (...) acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță.
(3) Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "
Stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului.
Contrar susținerilor reclamantului, pârâții nu au acordat tichete/vouchere de vacanță în anul 2014 în considerarea restricțiilor impuse de legiuitor prin acte normative cu caracter special.
Potrivit art. 15 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și| completări prin Legea nr. 283/2011, în bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centraleși locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichele de vacanță personalului din cadrul acestora.
Conform art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 - privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, prevederile art. 15 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010 se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
Măsura restrictivă a fost menținută și în anul 2014 prin art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, potrivit căruia în bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora.
Având în vedere că legiuitorul a stabilit expres că nici în bugetele pe anul 2014 ale unităților din domeniul bugetar nu se prevăd sume în scopul acordării voucherelor de vacanță, pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate.
Susține că nu există argumente juridice care să susțină ideea potrivit căreia salariile personalului din justiție ar fi fost exceptate de la restrângerile prevăzute de actele normative invocate , restrângera neaplicându-se personalului din justiție. Potrivit acestor prevederi legale, restrângerile salariale aplicabile în anii 2012-2014 au vizat întreg personalul bugetar.
Exceptarea unor categorii de personal din justiție de la restrângerile prevăzute expres de legiuitor ar institui un tratament discriminatoriu, cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, precum și ale art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Potrivit Legii nr. 324/2006 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 137/2000, respectiva lege transpune prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L180 din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în repetate rânduri, că instituirea unui tratament discriminatoriu este acceptabilă dacă este justificată obiectiv și rezonabil, adică dacă urmărește un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere. ,
Având în vedere caracterul extraordinar al stării de fapt obiective, economice și sociale ce a determinat asemene măsuri, nu se poate susține că între situația unor categorii de personal din justiție, pe de o parte, și situația celorlalți salariați din sistemul bugetar, pe de altă parte, există diferențe care să justifice un tratament juridic diferit.
Apreciază pârâtul că , o soluție de admitere a prezentei acțiuni ar presupune depășirea atribuțiilor puterii judecătorești întrucât numai puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, astfel putându-se crea pe cale judiciară noi norme paralele cu cele instituite prin acte normative și ar implica stabilirea unei obligații imposibile în sarcina pârâtei Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Activitatea parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, conform dispozițiilor art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Ministerului Finanțelor Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 508/2004 privind organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, D.I.I.C.O.T. funcționează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit alin. 4, procurorul-șef al D.I.I.C.O.T. este ordonator secundar de credite, iar alin. 5 prevede că finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale D.I.I.C.O.T. se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate D.I.I.C.O.T. fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Bugetul Ministerului Public pe anul 2015 a fost stabilit prin Legea nr. 186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi bănești acordate de către instanțe.
Una dintre regulile privind cheltuielile bugetare stabilită în cuprinsul art. 14 alin. 2 din Legea privind finanțele publice este cea potrivit căreia nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget, angajată și efectuată dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Potrivit art. 29 alin. 3 din același act normativ, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat putându-se face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, cu respectarea strictă a destinațiilor acestora.
Pentru aceste considerente, susțin că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - ordonator secundar de credite - este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate de reclamantă.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205 raportat la art. 201 C. proc. civ. și în conformitate cu prevederile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a Il-a și art. 223 alin. 3 C. proc. civ., solicită judecarea cauzei în lipsă.
Exccepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de pârâtul Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a fost soluționată de către Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr. …, cauza fiind declinată spre soluționare la Tribunalul Teleorman.
Soluționând cauza pe baza actelor și lucrărilor din dosar Tribunalul a constatat ca acțilunea reclamantului este nefondată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța apreciază excepția nefondată și urmează să o respingă pentru următoarele motive:
Din petitul cererii formulate reiese ca reclamantul a chemat în judecata pe toti pârâții pentru a-i obliga să îi acorde o despăgubire echivalentă cu contravaloarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată la data de 04.07.2014, astfel cum au fost stabilite prin art.l din H.G. nr.871/2013, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi.
Tribunalul reține:
Calitatea procesuală este definită ca fiind existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic.
Stabilirea și acordarea diferitelor drepturi bănești, aferente unui raport de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, subiect pasiv al raportului obligațional dedus judecății, care are obligația verificării condițiilor de acordare și de stabilire a drepturilor bănești solicitate.
În litigiile aparținând jurisdicției muncii, părți pot fi persoanele fizice și juridice nominalizate în art. 267 Codul muncii, respectiv salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, precum și alte persoane fizice și juridice, care au vocația de părți ale unui conflict de muncă în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.
Această excepție se apreciază ca fiind nefondată întrucât acest pârât a fost chemat în judecată pentru a asigura pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acordării drepturilor salariale solicitate .Ori ,potrivit Legii nr.303/2004 ,instanțele de judecată sunt finanțate de la bugetul de stat ,iar potrivit art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice ,Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile pentru finanțarea sistemului bugetar ,acțiune constând în pregătirea proiectelor bugetare ,a proiectelor de rectificare ,plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești putându-se realiza după deschiderea de credite și după alimentarea cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor Publice.
Ca atare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest pârât este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Cu privire la fondul cauzei:
Textele de lege în vigoare care reglementează dreptul ce face obiectul litigiului (tichete/vouchere de vacanță) stabilesc care sunt condițiile în care se acordă acesta.
Art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, forma în vigoare până la data de 6.07.2014, când a intrat în vigoare Legea nr. 94/2014, prevede:
("1) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare tichete de vacanță.
(2) Instituțiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile comerciale la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condițiile legii, tichete de vacanță".
Alin. (3) al aceluiași articol stabilește, statuând că: "(3) Tichetele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugete locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
OUG nr. 8/2009 instituie categoriile de personal care pot beneficia de tichete de vacanță și stabilește totodată condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat.
Textul de lege pe care reclamantul își întemeiază pretențiile nu stabilește în sarcina angajatorului o obligație permanentă, care există independent de împrejurări.
Reclamantul poate beneficia de acest drept în condițiile prevederii în bugetul de stat a unor sume cu această destinație,acesta având doar o vocație la acordarea acestor tichete de vacanța, așa cum reiese din cuprinsul art. 4 al. 4 din OUG nr. 8/2009.
Conform acestor dispozitii ,, Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".
Confom legii, doar angajatorul poate hotărî asupra oportunității acordării tichetelor de vacantă.
Mai mult, în intervalul 2012 - 2014, prin dispoziții legale succesive, în bugetele instituțiilor publice, nu au fost prevăzute sume pentru acordarea de tichete de vacantă personalului din cadrul acestora.
Astfel, Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 15 al. (2), a prevăzut că: în bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora".
OUG nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, a prevăzut la art. 2 că: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
Prin OUG nr. 103 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 9, s-a prevăzut că: "(2) în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță".
Prin OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 8 al. 5, s-a prevăzut faptul că în bugetele pe anul 2015 ale instituțiilor și autorităților publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou, tichete de vacanță și vouchere de vacanță (astfel cum sunt definite prin Legea nr. 94/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanță) personalului din cadrul acestora.
În concluzie, acordarea acestor drepturi nu este o obligație, ci o vocație, dreptul de a beneficia de vouchere/tichete de vacanță putând fi realizat doar în condițiile prevederii în bugetul de stat a unor sume cu această destinație.
Din aceste considerente, Tribunalul urmeaza sa respinga ca nefondata acțiunea reclamantului formulata împotriva pârâților : Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București .
| ← CERERE DE ORDONANŢĂ DE PLATĂ. Jurisprudență | ACŢIUNE ÎN ANULARE HOTĂRÂRE CONTRACT DE MUNCĂ. MODIFICAREA... → |
|---|
