CEREREA PENTRU STABILIREA SALARIULUI DE BAZĂ. Jurisprudență

Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 65 din data de 19.01.2016

Prin cererea înregistrată la data de … sub nr. …, reclamantul VA, a chemat în judecata pe pârâții Primarul Comunei P și Consiliul Local al Comunei P și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2001 privind dobânda legală, precum și obligarea pârâtului Consiliul Local al Comunei P să asigure pârâtului Primarul Comunei P P, sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut:

Dreptul solicitat a fost prevăzut de legislația în vigoare" pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că ,,dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.

Raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

Curtea Constituțională, prin această interpretare, cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-i îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.

Un alt argument este conținut în dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări";.

Prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept, arătându-se că:

(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul In care se face premierea.

(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.

(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.

A concluzionat că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.

Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

Drept consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.

Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

Dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

Potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului";, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.

Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa";.

Lipsirea dreptului de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun în sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1.

Introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.

Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

În drept: art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000178/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A solicitat reclamantul și judecata în lipsă.

La data de …, pârâtele au formulat întâmpinare prin care au invocat excepțiile lipsei capacității de folosință și de exercițiu a lor arătând în esență că având în vedere prevederile art. 21 din legea nr 215/2001 nu sunt persoane juridice de drept public și ca atare nu pot figura în instanță ca parte.

Au mai invocat pârâții excepția lipsei calității lor procesuale pasive, întrucât reclamantul nu are calitate de angajat, ci este angajat al comunei P.

De asemenea s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele de bani solicitate pe o perioadă mai mare de trei ani anterior datei formulării cererii de chemare în judecată

Pe fondul cauzei au solicitat pârâții respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că sumele de bani solicitate nu pot fii acordate ,neexistând reglementare în acest sens.

În drept își întemeiază întâmpinarea pârâții pe disp. art. 205-208 CPC.

În conformitate cu disp. art. 411 alin 1 pct. 2 CPC, solicită pârâții și judecata în lipsă

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține în esență următoarele

Prin cererea înregistrată la data de … sub nr. …,reclamantul VA, a chemat în judecata pe pârâții Primarul Comunei P și Consiliul Local al Comunei P și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2001 privind dobânda legală, precum și obligarea pârâtului Consiliul Local al Comunei P să asigure pârâtului Primarul Comunei P, sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

Acțiunea este nefondată.

Înainte de analiza fondului, prioritar vor fii analizate excepțiile invocate în cauză de cei doi pârâți.

Asupra excepțiilor lipsei capacității de folosință și de exercițiu a ambilor pârâți,invocate de aceștia se reține

În ceea ce privește capacitatea procesuală de folosință în conformitate cu disp. art. 56 alin 1 CPC poate fii parte în judecată orice persoana care are folosința drepturilor civile .

În privința persoanelor juridice, capacitatea de folosință este determinată de finalitatea pentru care au fost autorizate să ființeze, fiind circumstanțiată numai la drepturile și obligațiile procesuale ale unei persoane.

Capacitatea procesuală de exercițiu este numai o cerință necesară pentru exercitarea acțiunii civile.

În cauză ne aflăm într-un litigiu de muncă, în care părți sunt salariatul si angajatorul, respectiv pârâtul Instituția Primarului P, astfel că devin aplicabile disp Codului Muncii, iar Consiliul local este cel care aprobă fondurile necesare plății drepturilor de natură salarială ,în bugetul Instituției Primarului.

Față de aceste disp. legale, instanța apreciază că în cauză devin incidente disp. CM și ale CPC, și nu cele ale legii nr 215/2001, astfel că va respinge aceste excepții ca nefondate.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a ambilor pârâții, instanța apreciază că în cauză ambii au calitate procesuală pasivă, urmând a respinge această excepție ca nefondată reținând că dreptul solicitat este un drept de natură salarială, potrivit art.267 din Codul muncii, într-o asemenea acțiune părți în proces sunt numai reclamantul și pârâții Primarul Comunei P și Consiliul Local al Comunei P, care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestuia.

Se mai reține că în conformitate cu disp art 36 CPC, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios ,astfel cum acesta este dedus judecății.

Existența sau inexistența obligațiilor afirmate constituie doar o chestiune de fond.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului,invocată de cei doi pârâți , instanța o apreciază întemeiată pentru perioada 01 01 2011-05 11 2012 reținând că în conformitate cu disp. art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii:

"(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:

(…)

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;";.

Conform art. 171 și art. 268 din Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge de la data când drepturile respective erau datorate.

Sub acest aspect, s-a constatat că acțiunea a fost introdusă la data de 05 11 .2015, iar perioada pentru care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale este de la data de 01 01 2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu.

Față de aceste dispoziții legale,urmează a se admite excepția invocată pentru perioada 01. 01. 2011-05 11 2012, urmând a se respinge acțiunea pentru precitata perioadă ca prescrisă.

Pe fondul cauzei se reține

Odată cu apariția Legii - cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice au apărut o serie de litigii cu privire la salarizarea personalului bugetar.

Prin Legea nr. 330/2009, Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost abrogate toate celelalte prevederi privind salarizarea personalului bugetar.

Potrivit art. 25 alin. (1) din actul normativ sus indicat, "pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premiere plata făcându-se potrivit alin. 4 al aceluiași articol începând cu luna ianuarie a anului următor.

Modul de calcul al drepturilor salariale pentru anul 2010 a fost stabilit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrări funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilire a salariilor acest precum și alte măsuri în domeniul bugetar.

Ulterior, potrivit art. 39 alin. l lit. w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă... Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fon publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009 modificările ulterioare".

Din aceste dispoziții reiese că s-a abrogat Legea nr. 330/2009 în integralitatea sa inclusiv art. 25 care prevedea acordarea premiului anual.

Curtea a statuat cu valoare de principiu că "stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului" (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 ) și că "stabilirea principiilor și a condițiilor de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. Modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (Decizia nr.706 din 11 septembrie 2007 ).

Prin Deciziile nr.289 din 7 iunie 2005 și nr.339 din 28 iunie 2005 , Curtea a statuat că "atât încadrarea prin lege a diferiților funcționarilor publici în anumite categorii, clase și grade profesionale cât și salarizarea conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica pentru viitor, tot prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou.,,

Modul de stabilire a drepturilor salariale în anul 2011 a fost stabilit prin Legea 285/2010.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 sumele corespunzătoare premiului anual pe anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Drepturile salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2011 au fost stabilite potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, iar în majorarea de 15% a acestora a fost inclusă suma corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.

Problema de drept privind interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost tranșată în mod definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională .

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, dezlegarea problemelor de drept dată de Completul înaltei Curții de Casație și Justiție de recursuri în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.

Prin Decizia nr. 21/18 noiembrie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție stabilindu-se că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 21/18.11.2013, cu privire la art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 115/2012 și 257/2012, stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.

Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaților s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative nu reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care Ie poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

Contractele de muncă, cât și deciziile de numire al personalului plătit din fonduri publice sunt acte juridice subsecvente legii și se supun acesteia. Legiuitorul este îndreptățit să opereze modificări, pentru viitor, în ceea ce privește cuantumul salariului. în consecință, cuantumul salariului stabilit prin contractul individual de muncă, în conformitate cu legea în vigoare la momentul începerii raporturilor de muncă, nu se constituie într-un "drept câștigat", acesta putând fi modificat pentru viitor printr-o lege ulterioară.

"Ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă acesta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colectiv (...). Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea (...). Toate aceste considerente demonstrează că angajatorul public prin natura cheltuielilor angajate în legătură cu plata drepturilor salariale, respectiv cheltuieli bugetare, și prin temeiul stabilirii sistemului de salarizare, respectiv legea, nu este în aceeași situație cu cel privat, astfel încât la o situație de fapt diferită îi corespunde și un tratament juridic diferențiat" (Decizia nr. 1658 din 28 decembrie 2010).

Așadar, legiuitorul este competent să stabilească un cadru legal în care să invocă, în principal, următoarele texte din Constituție:art. 15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii;art. 16 alin.(l) privind egalitatea în drepturi;art.41 alin.(5) privind drepturile la negocieri colective; art.44 privind dreptul de proprietate privată

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul angajatului de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată.

Curtea Constituțională a reținut că "dispozițiile constituționale nu instituie nici o obligație, pentru legiuitor și nici un drept al cetățeanului în sensul sporirilor periodice a cuantumului drepturilor bănești, precum dreptul la salariu, la soldă ori indemnizație" (Decizia nr.576 din 5 mai 20II ).

Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea, prin Decizia nr.575 din 4 mai 2011 , a stabilit că "este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat".

Curtea Constituțională a statuat că "beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constituie un drept fundamental" (Decizia nr.503 din 16 noiembrie 2004 ).

"Sporurile primite și alte stimulente, acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturile fundamentale, consacrate și garantate de Constituție" (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 ).

Totodată, "premiile ca și sporurile sau adaosurile la salariul de bază, constituie drepturi cu caracter salarial suplimentar, iar nu drepturi fundamentale al căror exercițiu ar putea fi restrâns numai în condițiile prevăzute de art.53 din Constituție". (Decizia nr.74 din 2 februarie 2006 ).

Prin deciziile pronunțate, Curtea a mai statuat că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi de drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

Totodată, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual 2010 reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun"; în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care urmează să își execute întru totul această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul întinderea acestei creanțe.

De asemenea, prin Decizia nr.1601 din 9 decembrie 2010 , Curtea a stabilit că atât.

La fel sunt invocate prevederile art. 1 al primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului: și a libertăților fundamentale privind noțiunea de "bun" și de "proprietate";- art.53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. 3.

În ceea ce privește criticile referitoare la retroactivitatea legilor din domeniul salarizării, Curtea Constituțională a statuat că "un act normativ nu este retroactiv atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite se desfășoare negocierile colective, contractele colective neputând genera drepturi și obligații contra Jegem. Ele sunt acte care sunt încheiate în aplicarea legilor și nicidecum acte care să prevaleze forței legii. Astfel, în sfera publică asemenea contracte se negociază și se încheie în limitele și în cadrul stabilite de lege(Decizia nr. 574/4 mai 2011). De altfel, prin Decizia nr.575 din 4 mai 2011 , Curtea Constituțională a statuat că "dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate de Constituție, prin dispozițiile art.41 alin.(5), însă încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii".

În privința criticilor bazate pe invocarea art. 1 al primului Protocol adițional la Convenție, referitoare la noțiunea de "bun" și de "proprietate", Curtea a reținut: "Chiar dacă drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul la proprietate, ci drepturi de creanță, în privința apărării lor, în jurisprudența Curți: Europene a Drepturilor Omului aceste sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noțiunile de «bun» și «proprietate» au un sens care «nu este limitat dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde și alte drepturi și interese patrimoniale»". Astfel, întrucât drepturile salariale datorate pentru perioada lucrată sunt drepturi de creanță protejate de textul convențional, obligarea personalului din instituțiile publice de a le încasa prin intermediul cârdului este neconstituțională (Decizia nr.859 din 16 iunie 2009 ).

Prin Deciziile nr.939 din 7 iulie 2011 și nr.1155 din 13 septembrie 2011 Curtea a statuat că "salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să îl plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile".

Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe 2011.

Prin urmare, în condițiile în care atât Înalta Curte de Casație și Justiție cât și Curtea Constituțională au stabilit faptul că premiul anual aferent anului 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalul din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 pretențiile reclamantului sunt nefondate.

Pe cale de consecința, Tribunalul, va respinge ca nefondata acțiunea , ca o consecința a respingerii capătului de cerere privind acordarea diferențelor reprezentând includerea premiului anual urmează să fie respins și capetele de cerere accesorii.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CEREREA PENTRU STABILIREA SALARIULUI DE BAZĂ. Jurisprudență