Contract de împrumut încheiat prin reprezentant. Ipotecă. Mandat special. Depăşirea limitelor mandatului. Consecinţe

C. civ., art. 1537

întrucât mandatul special are în vedere o singură operaţiune juridică sau anumite operaţiuni determinate, depăşirea limitelor acestuia atrage răspunderea directă a mandatarului în ceea ce priveşte actele sau faptele juridice săvârşite în afara împuternicirii.

C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 6806 din 21 noiembrie 2001

(B.J. - bază de date)

Reclamanta B.C.I.C. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii SC I.V. SRL Bucureşti, I.C.V. şi M.M. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să-i oblige la plata în solidar a sumei de 148.586.106 lei (100.000.000 lei credit nerambursat, 39.000.000 dobânzi penalizatoare şi 8.959.611 lei dobânzi restante).

Prin contractul de credit pârâta-debitoare a beneficiat de un credit în valoare de 50.000.000 lei, suplimentat prin act adiţional şi garantat prin contract de gaj şi contract de ipotecă, garant ipotecar fiind M.M.

Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.

Pârâtul M.M. a declarat apel, susţinând că nu a avut niciodată raporturi juridice cu reclamanta şi că a împutemicit-o pe Z.R. pentru a obţine un împrumut în nume propriu pe care să-l garanteze şi nicidecum pentru a garanta un împrumut al intimatei.

Apelul a fost respins.

Pârâtul M.M. a declarat recurs, motivând că mandatara şi-a depăşit mandatul semnând nu un contract de împrumut cu garanţie mobiliară, ci un contract de ipotecă, astfel că mandantul nu se află în raporturi contractuale cu reclamanta.

Recursul este fondat.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că BCIC SMB Bucureşti a deschis o linie de credit având ca beneficiar pe SC I.V. SRL Bucureşti şi că între această bancă şi M.M., prin reprezentant Z.R., a fost încheiat contractul de ipotecă pentru garantarea irevocabilă şi fără opoziţie a obligaţiei de rambursare.

Mandantul M.M. a împutemicit-o pe mandatara Z.R. ca să-l reprezinte la BCIC SMB în vederea încheierii unui contract de împrumut cu ipotecă imobiliară.

Din conţinutul acestei procuri rezultă că mandatara a primit mandat să încheie un contract de împrumut pentru mandant, contract pe care să-l garanteze cu apartamentul său, determinarea mandatului şi întinderea acestuia fiind expres determinate.

în realitate, mandatara şi reclamanta au semnat un contract de garanţie pentru plata unui credit acordat de B.C.I.C. SMB unei societăţi comerciale ne identificată în procură. Astfel, mandatul special dat pentru o operaţiune determinată a fost folosit de reclamantă cu o altă întindere şi cu altă destinaţie şi prin aceasta a fost încălcat principiul voinţei juridice reale a părţilor.

Deci, pârâtul nu a avut intenţia de a garanta plata creditului, contractul fiind încheiat împotriva voinţei sale de a contracta, motiv pentru care nu poate fi obligat la plata în solidar a sumei datorate de societatea beneficiară a creditului.

Pentru aceste considerente, recursul a fost admis, cu consecinţa schimbării sentinţei în sensul respingerii acţiunii faţă de M.M.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contract de împrumut încheiat prin reprezentant. Ipotecă. Mandat special. Depăşirea limitelor mandatului. Consecinţe