FOND FUNCIAR. Jurisprudență Fondul funciar
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 318 din data de 11.03.2015
Potrivit disp. art. 905 Cod procedură Civilă dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea de penalități de către instanța de executare.
Întrucât reclamantul în calitate de creditor nu a făcut dovada că s-a emis o încheiere de încuviințare a executării silită față de debitoare, care să fie comunicată acesteia și că, deși au trecut 10 zile, nu a fost executată, justificat s-a apreciat de către instanța de fond că nu poate fi admisă cererea de obligarea la plata unei penalități de întârziere.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A la data de 28.04.2014, sub nr. 1696/740/2014, astfel cum a fost precizată la data de 16.10.2014, reclamantul VN a chemat în judecată pe pârâta CLFFM, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i plătească suma de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în sentința civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunțată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. 3287/740/2011.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a intervenit pe lângă pârâtă în toate modalitățile prevăzut de lege, dar fără nici un rezultat, iar ultima dată a depus cererea înregistrată la Primăria M sub nr. 276/24.01.2014 însoțită de titlu executoriu, respectiv sentința civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunțată de Judecătoria A în dosarul nr. 3287/740/2011, dar pe care pârâta nu a luat-o în seamă, invocând diferite pretexte.
A mai arătat că executorii judecătorești îi cer dovada că terenul este liber, dovadă pe care el nu poate să o aducă, așa încât a înțeles să apeleze la prevederile art. 902 și următoarele din codul de procedură civilă prin procedura prevăzută de art. 996 C. proc. civ..
Totodată, a susținut că a considerat piedici invite cu ocazia executării hotărârii și de aceea a apelat la cererea de ordonanță președințială având în vedere și pagubele cauzate de nefolosirea terenului nici în acest an.
În final, reclamantul a arătat că lasă la aprecierea instanței calificarea acțiunii.
Au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: răspunsul comunicat de Primăria Mi nr. 276/21.02.2014 la cererea de punere în posesie; Decizia Civilă nr. 131/2012 a Tribunalului T; sentința civilă nr. 3442/2011 irevocabilă; adresa emisă de Instituția Prefectului Județului T către Primăria comunei M.
La data de 20.05.2014, reclamantul a depus o cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită executarea titlului executoriu în temeiul art. 622 alin. 4 C. proc. civ., - executarea unei obligații de a face fără intervenția executorului prin stabilirea de către instanță a penalităților solicitate în cerere.
La data de 04.09.2014, în ședință publică, reclamantul a mai depus la dosar adresa nr. 6169/23.06.2014 emisă de Instituția Prefectului Județului T, ca răspuns la cererea prin care reclamantul solicită lămuriri cu privire la constatările făcute de colectivul de control constituit prin Ordinul Prefectului nr. 202/2014; adresa nr. A86/5603/05.06.2013.
La data de 19.09.2014, prin serviciul registratură, reclamantul a atașat dosarului cererea de punere în posesie, în copie, înregistrată la Primăria M cu nr. 276/24.01.2014.
În ședința publică din data de 25.09.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către CLFFM pentru a răspunde următoarelor întrebări: 1) dacă a luat cunoștință de hotărârea judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 3442/14.09.2011 a Judecătoriei A pronunțată în dosarul nr. 3287/740/2011 astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 131/03.02.2012 a Tribunalului T, prin care s-a dispus punerea în posesie a reclamantului; 2) dacă a procedat la punerea în posesie a reclamantului pentru suprafața de 0,50 ha pe vechiul amplasament, pe unul similar acceptat de acesta sau dacă i-a acordat reclamantului despăgubiri; 3) în caz de răspuns negativ la întrebarea nr. 2, să precizeze care sunt motivele pentru care nu a dat eficiență hotărârii judecătorești; 4) să comunice stadiul situației centralizatoare a terenurilor agricole la nivelul Unității Administrativ Teritoriale Comuna M județul T, în funcție de prevederile Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 165/2013.
Prin adresa nr. 4340/15.10.2014, atașată dosarului la data de 15.10.2014 prin serviciul registratură, Primăria comunei M - Comisia Locală de Fond Funciar a răspuns că la data de 17.10.2014 reclamantul a fost invitat la sediul instituției în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 3442/14.09.2011 a Judecătoriei A.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamant proba cu înscrisurile atașate dosarului.
Prin sentința civilă nr. 3228 din 21.10.2014 a Judecătoriei A s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că prin sentința civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunțată de Judecătoria A rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 131/03.02.2012 a Tribunalului T a fost admisă acțiunea civilă având ca obiect fond funciar formulată de reclamantul VN în contradictoriu cu pârâta CLFFM, aceasta din urmă fiind obligată să-l pună în posesie pe reclamant cu suprafața de 0,50 ha teren arabil situat în extravilanul comunei M - teren asupra căruia prin decizia civilă nr. 713 R/08.10.2010 Tribunalul T i-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate -, pe vechiul amplasament, dacă este liber, pe unul similar acceptat de acesta sau, în lipsă de teren disponibil, reclamantul urmează a primi despăgubiri.
Din înscrisurile atașate dosarului, respectiv: răspunsul comunicat de Primăria M nr. 276/21.02.2014 la cererea de punere în posesie; adresa emisă de Instituția Prefectului Județului T către Primăria comunei M; adresa nr. 6169/23.06.2014 emisă de Instituția Prefectului Județului T ce conține răspunsul la cererea prin care reclamantul solicită lămuriri cu privire la constatările făcute de colectivul de control constituit prin Ordinul Prefectului nr. 202/2014; adresa nr. A86/5603/05.06.2013, instanța a reținut că reclamantul a efectuat anumite demersuri pentru ca pârâta să-și îndeplinească obligația ce îi revenea potrivit titlului executoriu, însă Comisia locală de fond funciar M a înțeles să dea curs cererii privind punerea în posesie a reclamantului cu privire la suprafața de 0,50 ha teren extravilan abia în cursul prezentului proces, când, la solicitarea instanței, a emis adresa nr. 4340/15.10.2014, atașată dosarului la data de 15.10.2014 prin serviciul registratură.
Astfel, potrivit acelei adrese, Primăria comunei M - Comisia Locală de Fond Funciar a precizat că la data de 17.10.2014 reclamantul a fost invitat la sediul instituției în vederea punerii în executare a sentinței civile nr. 3442/14.09.2011 a Judecătoriei A.
Față de aspectele expuse, pe fondul atitudinii pârâtei care, în cele din urmă, a ieșit din pasivitate, instanța nu poate face abstracție de pretenția reclamantului dedusă judecății și grefată pe dispozițiile art. 902 și următoarele C. proc. civ., reclamantul învestind instanța cu o cerere prin care pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 1000 lei penalități pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în sentința civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunțată de Judecătoria A în dosarul nr. 3287/740/2011.
Potrivit art. 905 alin. 1 C. proc. civ., dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea de penalități de către instanța de executare.
Instanța a constatat că aplicabilitatea dispozițiilor legale menționate mai sus decurge din punerea în executare silită a titlului executoriu ce conține obligații de a face sau de a nu face, procedură la care, în speță, reclamantul a lăsat să se înțeleagă că nu a recurs, întrucât a arătat că executorii judecătorești îi cer să facă dovada că terenul cu privire la care se solicită punerea în posesie este liber, dovadă pe care, susține reclamantul, nu poate să o facă.
Cum reclamantul nu a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu- sentința civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunțată de Judecătoria A în dosarul nr. 3287/740/2011-, în lipsa încheierii de încuviințare a executării, instanța a reținut că nu poate da eficiență pretenției deduse judecății pe calea dreptului comun, aplicarea penalităților de 100 lei până la 1000 lei pe zi de întârziere fiind o măsură ce se dispune de instanța de executare prin încheiere definitivă.
A mai motivat că, împrejurarea că reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită executarea titlului executoriu în temeiul art. 622 alin. 4 C. proc. civ., - executarea unei obligații de a face fără intervenția executorului prin stabilirea de către instanță a penalităților solicitate - nu este de natură a duce la o altă concluzie, întrucât dispozițiile art. 622 alin. 4 C. proc. civ. vizează alte obligații de a face, dintre acelea enumerate exemplificativ de textul legal și numai dacă prin lege nu se dispune altfel, or obligația de punere în posesie a reclamantului cu privire la suprafața de 0,50 ha teren extravilan ce incumbă pârâtei, în condițiile Legii nr. 18/1991 republicată, este susceptibilă de executare silită prin formarea și instrumentarea unui dosar execuțional de către un executor judecătoresc care să se adreseze instanței pentru încuviințarea executării silite, în acord cu prev. art. 902, 905 C. proc. civ. .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, reclamantul, care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii cererii de executare silită prin aplicarea penalităților de întârziere.
A motivat că în mod greșit prima instanță a motivat respingerea acțiunii în temeiul art. 905 C. proc. civ., făcând referire că de la dosar ar lipsi notificarea sau somația transmisă de executorul judecătoresc, deși, cererea de chemare în judecată echivalează cu o punere în întârziere, punerea în întârziere poate rezulta dintr-o simplă somație sau notificare, daunele compensatorii sunt datorate prin simplul fapt al neexecutării, fără a fi nevoie de o punere în întârziere, iar creditorul nu este obligat să facă dovada unui prejudiciu.
În dovedire, apelantul a depus în copie, notificarea înregistrată la BEJ RFAM la 21.11.2014, somația din 2.02.2014 și dovada comunicării acesteia.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În apel, nu s-a solicitat administrarea altor probatorii.
Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul, a respins apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 20.05.2014 la instanța de fond, reclamantul a solicitat executarea titlului executoriu, în temeiul art. 622 alin. 4 C. proc. civ., - executarea unei obligații de a face fără intervenția executorului prin stabilirea de către instanță a penalităților solicitate în cerere.
Având în vedere cererea precizatoare, precum și mențiunile din cererea inițială, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 902 și următoarele C. proc. civ., reclamantul învestind instanța cu o cerere prin care pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 1000 lei penalități pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în sentința civilă nr. 3442/14.09.2011 pronunțată de Judecătoria A în dosarul nr. 3287/740/2011.
Sub acest aspect, s-a reținut în mod corect, că reclamantul, nu a făcut dovada, că s-a adresat unui executor judecătoresc pentru punerea în executare a titlului executoriu.
Într-adevăr, din analiza dispozițiilor art. 905 C. proc. civ. rezultă că dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea de penalități de către instanța de executare.
Întrucât reclamantul în calitate de creditor nu a făcut dovada că s-a emis o încheiere de încuviințare a executării silită față de debitoare, care să fi comunicată acesteia și că, deși au trecut 10 zile, aceasta nu a fost executată, instanța de fond, în aplicarea acestor prevederi, a apreciat justificat că nu poate fi admisă cererea de obligarea la plata de penalități de întârziere.
De asemenea, se observă că, instanța de fond a analizat și cererea reclamantului prin care a arătat că solicită executarea titlului executoriu în temeiul art. 622 alin. 4 C. proc. civ., - executarea unei obligații de a face fără intervenția executorului prin stabilirea de către instanță a penalităților solicitate, aceasta apreciind în mod justificat că obligația de punere în posesie a reclamantului cu privire la suprafața de 0,50 ha teren extravilan ce incumbă pârâtei, în condițiile Legii nr. 18/1991 republicată, este susceptibilă de executare silită prin executor judecătoresc, care să se adreseze instanței pentru încuviințarea executării silite, în acord cu prev. art. 902, 905 C. proc. civ.
Faptul că, apelantul a depus în apel, o notificare înregistrată la BEJ RFAM nr. 18/2014 și o somație adresată pârâtei în vederea punerii în posesie cu suprafața de 0,50 ha teren în baza sentinței civile nr. 3442/2011, nu echivalează cu îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 902 și 905 C. proc.civ., nefiind dată încheierea de încuviințare a executării silite.
În același timp, se reține faptul că, reclamantul s-a adresat executorului judecătoresc ulterior pronunțării sentinței apelate, astfel că, îndeplinirea în parte, a unor obligații care îi incumbau, prealabil sesizării instanței, nu pot constitui motiv de nelegalitate a hotărârii instanței de fond.
Așa fiind, susținerea apelantului potrivit căreia punerea în întârziere poate rezulta dintr-o simplă somație sau notificare, daunele compensatorii sunt datorate prin simplul fapt al neexecutării, fără a fi nevoie de o punere în întârziere, iar creditorul nu este obligat să facă dovada unui prejudiciu, nu sunt apreciate ca fiind întemeiate, în considerarea prevederilor legale speciale aplicabile în cauză.
În raport de considerentele expuse, se apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel că, în baza art. 480 alin.1 C. proc. civ., apelul a fost respins ca nefondat.
| ← CERERE DE VALOARE REDUSA. Jurisprudență | CONSTATARE NULITATE ACT JURIDIC. Jurisprudență → |
|---|
