Cereri. Jurisprudență Cereri

Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 5856 din data de 09.09.2013

Dosar nr. 8540/318/2013 Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 5856/2013

Ședința publică de la 09 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ALEXANDRU BOGDAN POPESCU

Grefier ALINA MEZDREA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. ...COM SERV S.R.L., pârâta C.A., și chemații în garanție P.D., V.G., I.G.I., P.V., L.G.V. și OBȘTEA ..., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, chemata în garanție Obștea ... fiind reprezentată de vicepreședinte A.C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că au fost depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, întâmpinări din partea chemaților în garanție Obștea ..., L.G.V., I.G.I., V.G. și P.D., după care se constată depuse, din partea pârâtei, cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, precum și cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru pentru cererea de chemare în garanție.

Instanța pune în discuție cererea de amânare formulată de pârâtă.

Reprezentantul chematei în garanție Obștea ... arată că este de acord cu această cerere.

Instanța respinge cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, formulată de pârâtă, având în vedere disp. art. 222 Cod pr. civ., potrivit cărora amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei, iar pârâta nu a făcut dovada motivelor temeinice avute în vedere de textul legal precitat.

De asemenea, în temeiul art. 74 alin. 4 Cod pr. civ. instanța pune în discuție disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, reprezentantul chematei în garanție Obștea ... arătând că este de acord, așa încât instanța va disjunge cererea de chemare în garanție, dispunând constituirea unui nou dosar, stabilind termen de judecată la data de 23.09.2013, pentru când se citează părțile, pârâta cu copie întâmpinări și mențiunea de a depune la dosarul cauzei înscrisurile prevăzute de art. 14 din O.G. nr. 51/2008.

În temeiul art. 255, art. 258 Cod pr. civ., fiind admisibilă și aptă să ducă la soluționarea cauzei, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 8540/318/2013, reclamanta S.C. ...COM SERV S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C.A., a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P C.M.H, încheiat între pârâtă în calitate de vânzător și reclamantă in calitate de cumpărător, cu privire la cele 5,22 drepturi deținute în Obștea ..., conform tabelei de drepturi, la poziția 771, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și obligarea pârâtei să restituie suma de 10.440 lei încasată la data încheierii contractului, actualizată la data plății efective și integrale către cumpărător, reprezentând prețul contractului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul menționat, având ca obiect drepturi pe care vânzătorul le deținea în Obștea ..., conform tabelei de drepturi, cu tot activul si pasivul corespunzător numărului de drepturi, aceasta din urmă dobândind dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră, prin reconstituire, în baza sentinței civile nr. 1312/05.03.2004 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu, și prin H.C.J. nr. 3146/2002, H.C.J. nr. 3344/A/30.05.2003.

Prin hotărârea Adunării Generale a Obștei ... din data de 09.03.2008 s-au hotărât revocarea și alegerea membrilor Consiliului de administrație și Comisiei de cenzori, înstrăinarea de teren forestier, iar prin încheierea nr. 16/13.03.2008 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu s-a luat act de modificările și completările aduse Statutului Obștii, fiind îndeplinite condițiile legale.

Prin cererea făcând obiectul dosarului nr. 4016/318/2008 înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, A.A. și T.C. au solicitat instanței anularea procesului-verbal al Adunării Generale a Obștei ... din data de 09.03.2008, cauza fiind strămutată la Judecătoria Câmpulung, prin încheierea nr. 7713/25.09.2009 pronunțată de Î.C.C.J în dosarul nr. 2439/1/2009, iar prin sentința civilă nr. 67/14.01.2010 pronunțată în dosarul nr. 3536/205/2009 a fost admisă acțiunea și a fost anulată hotărârea atacată, recursurile formulate împotriva acestei sentințe fiind respinse prin decizia civilă nr. 1611/R/12.10.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș.

În consecință, a susținut reclamanta că se impune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat anterior anulării procesului-verbal al Adunării Generale a Obștei ... din data de 09.03.2008, în temeiul principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, întrucât au nesocotite dispoziții legale edictate pentru valabila sa încheiere, iar nulitatea operează cu efect retroactiv, urmând a se dispune restabilirea părților în situația anterioară încheierii contractului.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 1321. 1516, 1550 Cod civil, O.G. nr. 26/2000, Legea nr. 246/2005, Legea nr. 247/2005.

În dovedire, reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, notificare, contract de vânzare-cumpărare, sentințe civile (filele 8-18).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 738 lei și cu timbru judiciar în valoare de 5 lei (fila 19).

În cauză, pârâta a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție, solicitând prin întâmpinare respingerea ca neîntemeiată a cererii, arâtând în motivare că prin contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P C.M.H. a vândut reclamantei cele 5,22 drepturi deținute în calitate de membru în Obștea ..., acesta fiind încheiat cu respectarea condițiilor legale privind validitatea sa, prevăzute de art. 948 și urm. Cod civil.

A mai susținut că, în momentul realizării acordului de voință, operează și transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, precum și al riscului, potrivit principiului res perit domino, așa încât contractul nu poate fi anulat.

A susținut pârâta și că sentința civilă nr. 67/14.01.2010 pronunțată în dosarul nr. 3536/205/2009 a intervenit la o dată ulterioară încheierii contractului și nu putea fi prevăzută la acel moment, că modalitatea prin care reclamanta a devenit membru al Obștii nu îi poate fi imputată, iar acceptarea acesteia ca membru îndreptățește formularea cererii de chemare în garanție.

În drept, pârâta a invocat disp. art. 201 Cod pr. civ.

În dovedire, pârâta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei tranzacție, încheiere de autentificare (filele 25, 26).

Prin răspuns la întâmpinare, reclamanta a reiterat că se impune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat anterior anulării procesului-verbal al Adunării Generale a Obștei ... din data de 09.03.2008, în temeiul principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis,solicitând totodată disjungerea și respingerea cererii de chemare în garanție, întrucât cei chemați în garanție nu au calitatea de părți în contract, așa încât nu se poate dispune repunerea în situația anterioară față de terți.

Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:

În fapt, Obștea ... a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră, prin reconstituire, în baza sentinței civile nr. 1312/05.03.2004 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu, și prin H.C.J. nr. 3146/2002, H.C.J. nr. 3344/A/30.05.2003.

Prin hotărârea Adunării Generale a Obștei ... din data de 09.03.2008 s-au hotărât revocarea și alegerea membrilor Consiliului de administrație și Comisiei de cenzori, înstrăinarea de teren forestier, iar prin încheierea nr. 16/13.03.2008 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu s-a luat act de modificările și completările aduse Statutului Obștei.

Ulterior, la data de 30.06.2009, între societatea reclamantă reprezentată prin S.G. și Obștea ..., reprezentată prin P.D., în calitate de președinte, împreună cu ceilalți membrii ai obștii, s-a încheiat o tranzacție autentificată sub nr. 1212/30.06.2009 la B.N.P C.M.H., prin care societatea aducea aport la patrimoniul Obștei ... suprafața de 90.000 mp., teren situat în extravilanul comunei …, tarlaua 82, parcela 27, UP III, UA 59C, 59D, 59V, înscris în cartea funciară nr. 35147, primind în schimb un număr de 9 drepturi, conform statutului și tabelului de drepturi al Obștei.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P C.M.H., încheiat între pârâtă în calitate de vânzător și reclamantă in calitate de cumpărător, au fost înstrăinate cele 5,22 drepturi deținute de către pârâtă în Obștea ..., conform tabelei de drepturi, la poziția 771, cu tot activul și pasivul corespunzător numărului de drepturi, în schimbul sumei de 10.440 lei.

Prin cererea de față, societatea reclamantă solicită constatarea nulității absolute a contractului și repunerea părților în situația anterioară încheierii sale, motivat de faptul că prin sentința civilă nr. 67/14.01.2010 pronunțată Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 3536/205/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1611/R/12.10.2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost anulată hotărârea Adunării Generale a Obștei ... din data de 09.03.2008, pe considerentul că modificarea statutului și a actului adițional la statut s-a făcut în vederea înstrăinării de teren către o societate care nu era membră a obștei, fapt ce încalcă dispozițiile art. 28 titlul VI din Legea nr. 247/2005 și art. 95 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

Așa fiind, din analiza materialului probator administrat în cauză, verificându-se temeinicia susținerilor fiecăreia dintre părți, reține instanța că prezenta cererea este întemeiată, întrucât actul juridic inițial în baza căruia părțile din prezentul litigiu au încheiat contractul de vânzare-cumpărare menționat, și anume hotărârea Adunării Generale a Obștei ... din data de 09.03.2008, a fost anulat prin hotărâre judecătorească, așa încât se impune și anularea actului juridic subsecvent, existând legătură juridică directă între acestea, în sensul că în lipsa actului juridic inițial părțile nu ar fi putut încheia actul juridic subsecvent, în speță contractul de vânzarea-cumpărare.

În consecință, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți se impune ca o sancțiune de drept civil ce constă în lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, așa încât instanța va admite cererea de față și va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P C.M.H., efectul fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii sale, prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul acestuia, obligând astfel pârâta să restituie reclamantei suma de 10.440 lei actualizată la data plății, reprezentând prețul contractului.

Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în temeiul art. 453 Cod pr. civ., instanța o va obliga să plătească reclamantei suma de 743 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

În temeiul art. 74 alin. 4 Cod pr. civ., întrucât judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanție, instanța va dispune disjungerea acesteia și constituirea unui nou dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. ...COM SERV S.R.L., cu sediul în … în contradictoriu cu pârâta C.A., domiciliată în …

Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P. C.M.H..

Repune părțile în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1435/31.07.2009 la B.N.P. C.M.H. și obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 10.440 lei actualizată la data plății, reprezentând prețul contractului.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 743 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Disjunge cererea de chemare în garanție și dispune constituirea unui nou dosar, stabilind termen de judecată la data de 23.09.2013, pentru când se citează părțile, pârâta cu copie întâmpinări și mențiunea de a depune la dosarul cauzei înscrisurile prevăzute de art. 14 din O.G. nr. 51/2008.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2013.

Președinte,

ALEXANDRU BOGDAN POPESCU

Grefier,

ALINA MEZDREA

Red. A.B.P/Tehnored. A.M. 13 Septembrie 2013, 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cereri. Jurisprudență Cereri