Nulitatea hotărârii. încheieri de şedinţă nesemnate de judecător
Comentarii |
|
C. proc. civ. art. 105, art. 108, art. 261 alin. (1) pct. 8
Actele de procedură îndeplinite cu nerespectarea formelor legale vor fi declarate nule numai dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
Lipsa semnăturii judecătorului de pe încheierea preparatorie nu se sancţionează cu nulitatea hotărârii, întrucât prin măsurile procedurale dispuse nu s-a produs părţii o vătămare în sensul art. 105 C. proc. civ. Partea are numai posibilitatea de a invoca neregulari-tatea în termenul instituit de art. 108 alin. 3 C. proc. civ., la primul termen de judecată.
Decizia civilă nr. 80 din 17 februarie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 9760 din 17 septembrie 2008, Judecătoria Iaşi a admis în parte acţiunea principală şi cererea reconvenţională formulată de reclamanta-pârâtă I.A. şi pârâtul-reclamant I.O.-G. şi a desfăcut prin divorţ din culpă comună căsătoria părţilor, încredinţându-i reclamantei-pârâte spre creştere şi educare minorul, iar pârâtul-reclamant fiind obligat să plătească pensie de întreţinere în favoarea minorului. S-a încuviinţat ca pârâtul-reclamant I.O.-G. să aibă legături părinteşti cu minorul I.A., stabilindu-se un program de vizitare.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta-pârâtă şi pârâtul-reclamant pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, iar prin decizia civilă nr. 550 din 12 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi au fost admise cererile de apel formulate de reclamanta-pârâtă şi dc pârâtul-reclamant, în sensul încuviinţării ca pârâtul-reclamant I.O.-G. să aibă legături personale cu minorul I.A. în cadrul unui program, atât la
domiciliul pârâtului-reclamant sau în orice locaţie la alegerea acestuia pe teritoriul României, cât şi la domiciliul copilului.
Apelurile ambelor părţi vizau în principal programul de vizitare stabilit. Un program de vizitare echilibrat oferă posibilitatea de a nu pierde legătura şi cu celălalt părinte, în speţă tatăl, care a dovedit că este interesat de copil şi de păstrarea acestor legături.
Având în vedere aceste considerente şi punctele de vedere ale fiecărei părţi, instanţa de apel, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., a admis ambele apeluri şi a modificat programul de vizitare al minorului de către tată.
Tribunalul a reţinut că în funcţie de modul în care minorul se va adapta sau nu acestui program el poate fi modificat în viitor, astfel încât să corespundă cel mai bine interesului copilului.
împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul-reclamant I.O.-G. criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală, între altele, şi pentru că încheierea de şedinţă din data de 27 aprilie 2009 nu este semnată de preşedintele instanţei de judecată, iar lipsa acestei formalităţi atrage nulitatea acestei încheieri. Totodată a arătat că în încheierea de şedinţă din 28 mai 2009 sunt consemnate dezbaterile părţilor din 25 mai 2009, iar tot prin această încheiere s-a amânat pronunţarea la 9 iunie 2009. A susţinut recurentul că la termenul de judecată din 09 iunie 2009 instanţa a omis să întocmească încheierea de şedinţă, pronunţând însă decizia civilă la 12 iunie 2009, ceea ce atrage nulitatea hotărârii.
Intimata I.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului şi arătând că nulitatea încheierii de şedinţă din data de 27 aprilie 2009 putea fi invocată conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ. la termenul din 25 mai 2009, când apelantul a fost în instanţă, dar nu a semnalat neregu-laritatea ivită. Cu privire la încheierea din 28 mai 2009 în sensul neco-relării cu data de 25 mai 2009 intimata a susţinut că aspectele semnalate constituie o eroare materială ce poate fi uşor îndreptată.
în ce priveşte lipsa încheierii din data de 09 iunie 2009, intimata a susţinut că această încheiere a fost întocmită, fiindu-i comunicată odată cu decizia pronunţată.
Curtea de apel a constatat că recursul pârâtului-reclamant I.O.-G. este neîntemeiat având în vedere următoarele considerente:
Critica recurentului încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., referitoare la nulitatea hotărârii atacate, motivat de nesemnarea de judecător a încheierii de şedinţă din data de 27 aprilie 2009, nu poate fi primită în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 105 C. proc. civ. actele îndeplinite cu neres-pectarea formelor legale vor fi declarate nule numai dacă s-a pricinuit o vătămare părţii ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor, iar conform art. 108 alin. (3) neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a se pune concluzii în fond.
In cauză, pârâtul-reclamant nu a fost prejudiciat de lipsa semnăturii judecătorului din încheierea de şedinţă din data de 27 aprilie 2009, deoarece prin încheierea respectivă nu au fost rezolvate probleme de drept sau chestiuni controversate între părţi hotărâtoare pentru soluţionarea procesului, la termenul respectiv, cauza fiind amânată pentru lipsa referatului de anchetă socială. O atare încheiere preparatorie nu atrage nulitatea hotărârii pentru nesemnarea acesteia de către judecător dat fiind faptul că nu s-a produs apelantului-recurent vreo vătămare personală prin măsurile dispuse de instanţă. Mai mult, apelantul avea posibilitatea să invoce eventuala neregularitate în termenul instituit prin dispoziţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ. Astfel, la primul termen dc judecată ce a urmat, respectiv 25 mai 2009 recurentul deşi prezent în instanţă nu a semnalat instanţei această neregularitate, fiind puse concluzii pe fond, împrejurare în care neregularitatea procedurală s-a acoperit, astfel încât nu poate opera nulitatea hotărârii instanţei de apel.
Criticile recurentului referitoare la consemnarea dezbaterilor părţilor din 25 mai 2009 în încheierea din 28 mai 2009 nu pot fi primite întrucât motivul semnalat nu vizează o vătămare adusă recurentului, aspectul semnalat doar în privinţa datei când a avut loc pronunţarea încheierii de şedinţă din 25 mai 2009 putând fi îndreptat pe calea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
Neîntemeiată este şi critica recurentului prin care invocă sancţiunea nulităţii hotărârii cauzată de lipsa încheierii de şedinţă din data de 09 iunie 2009, atâta timp cât intimata a produs dovezi în legătură cu întocmirea acestui act procedural. La dosarul de recurs intimata a depus copia conformă cu originalul a încheierii de şedinţă din 09 iunie 2009, situaţie în care nu poate opera motivul de casare înscris în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
In consecinţă, constatându-se că instanţa de apel a efectuat o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în privinţa situaţiei de fapt determinată ca urmare a evaluării complete a materialului probator administrat în cauză, curtea a constatat că motivele de recurs învederate sunt neîntemeiate, drept pentru care recursul a fost respins ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
← Acţiune în contrafacere. Ordonanţă preşedinţială.... | Acţiune în contrafacere. Suspendare până la soluţionarea... → |
---|