CIVIL.Apel civil. Divorţ. Exercitare autoritate părintească asupra minorilor Minori

Analizând actele şi lucrările dosarului şi evaluând dovezile administrate în raport de conţinutul cererii de chemare în judecată , a hotărârii apelate şi a motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază că apelul este fondat după cum urmează:

Apelanta critică în primul rând hotărârea pronunţată de instanţa de fond sub aspectul modului în care s-a dispus a se exercita, după divorţ, autoritatea părintească faţă de minorul ______.

Tribunalul reţine că, potrivit art.397 din Noul cod civil aplicabil în cauza de faţă în temeiul art 39 din Legea 71/2011, după divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi , iar potrivit art.398 din Noul Cod Civil instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinţi doar atunci când există motive întemeiate şi avându-se în vedere interesul superior al copilului.

Rezultă, aşadar, că regula în materia exercitării autorităţii părinteşti după divorţ este aceea că ambii părinţi exercită, deopotrivă, autoritatea părintească asupra copiilor lor minori, exercitarea autorităţii doar de către unul din părinţi constituind o situaţie de excepţie.

Judecătoria ____ a apreciat că nu se poate exercita custodia comună în ceea ce îl priveşte pe _____, pe de o parte, pentru că între părinţi există animozităţi ce fac ca cei doi să nu se poată înţelege iar, pe de altă parte, pentru că mama apelantă locuieşte în Anglia, ceea ce ar îngreuna contactul dintre părinţi.

Tribunalul nu este de acord cu opinia instanţei fondului şi nu consideră că aceste două împrejurări constituie motive temeinice, în accepţiunea art.398 din Noul Cod Civil, pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către tatăl intimat.

Chiar dacă nu mai constituie un cuplu părţile în proces trebuie să conştientizeze că amândoi rămân în continuare părinţii lui _____ şi că au obligaţia, în această calitate, să adopte o conduită caracterizată de tact şi înţelepciune care să permită colaborarea între ei în luarea deciziilor ce îl privesc pe copil.

Interesul superior al minorului trebuie să primeze în orice acţiune pe care o întreprind, iar nu animozităţile şi tensiunile care s-au instalat între ei.

Pe de altă parte, chiar dacă apelanta locuieşte în Anglia trăim într-o epocă în care există suficiente posibilităţi de comunicare astfel încât acest lucru să nu se constituie într-o piedică pentru părţile în proces de a lua legătura ori de câte ori este nevoie să ia decizii în legătură cu creşterea şi educarea copilului lor.

Considerând că nu s-a făcut dovada unei împiedicări reale şi obiective care să nu permită exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, tribunalul urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale înscrise la art. 397 din Noul Cod Civil, anterior citate, şi să modifice sentinţa apelată în sensul exercitării în comun de către părţile în proces a autorităţii părinteşti în ceea ce îl priveşte pe _____

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, referitor la cuantumul pensiei de întreţinere, stabilit de instanţa fondului la 150 Euro, tribunalul îl apreciază, de asemenea, ca fiind întemeiat.

Astfel, nivelul pensiei s-a stabilit la această sumă pornindu-se de la relaţiile furnizate de Agenţia Daily Domestics din Londra, cu adresa din ____, aflată la fila 30 dosar fond, în care se arată că apelanta a lucrat la această agenţie în ultimii 2 ani, câştigând în jur de 700 de lire sterline pe lună.

În apel , tribunalul a dispus efectuarea, prin comisie rogatorie a unei anchete sociale la locuinţa apelantei din Londra din conţinutul căreia rezultă că veniturile apelantei se ridică la suma de 243 lire sterline pe lună, aceasta desfăşurând activităţi în cadrul unei companii numită First Choice , precum şi activităţi de îngrijitoare în favoarea unei persoane fizice.

Tot în apel, Daily Domestics din Londra a făcut cunoscut la ____, că apelanta nu mai desfăşoară activităţi în cadrul acestei agenţii de câteva luni.

În aceste condiţii tribunalul urmează să stabilească cuantumul pensiei în raport de venitul actual al apelantei, respectiv 243 lire sterline lunar iar nu afaţă de un venit pe care aceasta nu-l mai obţine. Aşa fiind şi faţă de dispoz.art.529 al.2 din Noul Cod Civil potrivit cărora când întreţinerea este datorată de părinte ea se stabileşte până la 1/4 din venitul său net lunar pentru un copil, va modifica sentinţa fondului în sensul că va stabili la suma de 55 lire sterline, sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul B.N.R din ziua plăţii, obligaţia de întreţinere lunară a apelantei faţă de fiul său minor, ______.

Referitor la stabilirea locuinţei copilului după divorţ tribunalul constată că acest aspect este reglementat de dispoz.art.400 al.1 din Noul Cod Civil care stabilesc că, în lipsa înţelegerii dintre părinţi, sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului instanţa stabileşte odată cu pronunţarea divorţului locuinţa copilului minor la părintele cu care acesta locuieşte în mod statornic.

Aliniatul 2 al aceluiaşi articol stipulează că, dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei ţinând seama de interesul lui superior.

Faţă de împrejurarea că, în cauza de faţă cele două părţi nu mai locuiesc împreună din anul 2009, devin incidente dispoz.art.400 al.1 din Noul Cod Civil , anterior redate care arată că în asemenea situaţii locuinţa copilului se stabileşte la părintele cu care acesta a locuit în mod statornic.

Cum ______ a locuit, încă de la naştere, în domiciliul tatălui şi tot acolo a rămas şi după separarea părinţilor săi, tribunalul apreciază că în mod corect Judecătoria ____ a dispus ca locuinţa copilului să rămână în continuare la tatăl intimat.

Este adevărat că, din relaţiile furnizate de autorităţile engleze în cadrul anchetei sociale efectuată prin comisie rogatorie la domiciliul din Anglia al apelantei, rezultă că aceasta dispune de condiţii foarte bune de locuit, prestează o activitate din care realizează venituri, prezintă garanţii morale că se poate ocupa în bune condiţii de creşterea şi educarea fiului său însă, tribunalul, faţă de textul de lege anterior redat şi de faptul că minorul a locuit permanent la domiciliul tatălui, nu poate schimba brusc modul de viaţă şi obişnuinţa copilului şi nu poate dispune ca acesta să meargă să locuiască la mama lui, într-o ţară pe care nu o cunoaşte şi unde se vorbeşte o limbă pe care nu o înţelege. Aceasta cu atât mai mult cu cât ______ este, deja, elev în clasa I şi are nevoie de stabilitate în privinţa şcolii şi a colectivului în care s-a integrat.

Evident că o relaţie cât mai apropiată şi continuă cu mama nu poate decât să ajute unui copil de vârsta lui ______ iar faptul că aceasta locuieşte într-o ţară străină, cum este Anglia, este de natură a deschide minorului noi orizonturi, însă, toate acestea, ca şi aspectele legate de condiţiile materiale şi morale pe care le poate oferi mama, nu pot fi valorificate, pentru moment, apreciază tribunalul, decât într-o cerere de stabilire legături personale între aceasta şi copilul său, cerere care nu face obiectul judecăţii în cauza de faţă..

Aşa fiind , acest al treilea motiv de apel este apreciat ca nefondat .

Faţă de toate aceste considerente şi având în vedere dispoz.art.296 Cod proc.civ. tribunalul va admite apelul şi va modifica sentinţa apelată în sensul celor de mai sus.

Va menţine dispoziţiile hotărârii apelate referitoare la desfacerea căsătoriei, la numele pe care îl va purta după divorţ apelanta, la locuinţa minorului precum şi referitoare la cheltuielile de judecată în faţa instanţei de fond.

Tribunalul ia act că în calea de atac apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CIVIL.Apel civil. Divorţ. Exercitare autoritate părintească asupra minorilor Minori