Civil –Revendicare – Respins. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)
| Comentarii |
|
Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC Sentinţă civilă nr. 148 din data de 05.02.2013
Prin Sentința civilă nr. 148/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria C-lung. Mold. s-a dispus respingerea acțiunii civile având ca obiect "revendicare imobiliară"; formulată de reclamanții Z.N., Z.C., Z.C.R., ,în contradictoriu cu pârâții, Statul Român prin Ministerul Finanțelor București, Administrația Financiară Suceava, Consiliul local al municipiului Câmpulung Moldovenesc, A.C.Ș. și A.M.A., ca nefondată sub aspectul cererii pentru constatarea nulității absolute a deciziei privind trecerea în proprietatea statului a imobilelor din litigiu, precum și capătul de cerere privind intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilelor din litigiu.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în prezenta speță reclamanții înțeleg să revendice pe calea dreptului comun conform art.480 cod civil imobilele construcții și teren preluate în proprietatea statului cu plată, categorie de imobile pentru care s-a adoptat în vederea revendicării Legea 10/2001, ca lege specială, aplicabilă imobilelor considerate preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Reclamantele însă au precizat în mod expres că nu înțeleg să se folosească de prevederile legii speciale, apreciind că în opinia lor se impune să redobândească aceste imobile pe calea dreptului comun.
Prin sentința civilă 250 din 9 februarie 2010 s-a respins acțiunea pentru revendicare astfel cum a fost precizată și întregită ca inadmisibilă reținându-se incidența celor stabilite în decizia nr.53 din 9 iunie 2008 a ICCJ conform căreia la data intrării în vigoare a Lg.10/2001 acțiunea în revendicare a imobilelor preluate de stat fără un titlu valabil sau prin vicierea consimțământului și care fac obiectul unor legi speciale de reparație nu este admisibilă pe calea dreptului comun, impunându-se urmarea procedurii prevăzute de legea specială, context în care excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și prescripția dreptului material la acțiune precum și excepțiile ridicate de Statul Român prin DGFP nu au mai fost analizate.
Prin decizia civilă 1315 din 18 iunie 2012 pronunțată în dosarul 5512/86/2011 a Tribunalului Suceava Secția Civilă s-a admis recursul formulat de ZN, ZC și ZCR împotriva aceleiași sentințe 250 din 9.02.20101 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, care a fost casată și cauza a fost trimisă pentru rejudecare la instanța de fond.
S-a reținut în această decizie faptul că recurenții au criticat dispoziția instanței din 27 octombrie 2009 privind administrarea probei cu o expertiză și revenirea asupra acestei probe întrucât se impunea discutarea excepției inadmisibilității acțiunii, de asemenea s-a reținut că, critica recurenților referitoar4 la discutarea excepției fără ca ei să fie prezenți dar legal citați și având și reprezentant legal angajat era de asemenea neîntemeiată și imputabilă lor.
Cu privire la soluționarea cauzei pe excepția inadmisibilității s-a reținut o dezlegare de principiu conform căreia persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Lg. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de legea specială și calea dreptului comun, însă s-a mai stabilit că există și "excepții"; de la această regulă determinate de identificarea unor motive independente de voința acelor persoane și care le-au împiedicat să utilizeze procedura specială în termenele legale, context în care instanța de control judiciar a apreciat că există deschisă calea acțiunii în revendicare cu condiția ca bunul litigios să nu fi fost cumpărat cu bună credință și cu respectarea Lg.nr.112/1995 de către chiriași, constatând instanța că aceste împrejurări nu ar fi fost verificate de către instanța de fond.
S-a ignorat însă faptul că însăși reclamantele au precizat în mod expres și beneficiind de asistență juridică specializată că nu doresc să opteze pentru procedura prevăzută de legea specială, că opțiunea lor este pentru procedura prevăzută de dreptul comun și că în speță acțiunea este îndreptată chiar împotriva cumpărătorilor imobilului din litigiu, foști chiriași ai acestuia context în care în mod evident instanța a avut în vedere aceste aspecte la pronunțarea sentinței, dar instanța de control judiciar a apreciat că se impune reanalizarea acestei situații.
De asemenea s-a recomandat ca în rejudecare să se aibă în vedere cererea de la fila 42 dosar prin care se solicită în contradictoriu cu Statul Român și Ministerul Finanțelor prin întregirea acțiunii constatarea nulității deciziei 515 din 30 noiembrie 1987 privind trecerea în proprietatea statului a imobilului din litigiu și implicit constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare către pârâții foști chiriași-familia A., contract autentificat sub nr. 5924 din 5 iunie 2000 și încheiat cu autoritățile locale și apoi cererea de intabulare a reclamanților în cartea funciară, apreciindu-se că instanța de fond era obligată să analizeze și să se pronunțe pe fondul acestor cereri.
S-a mai reținut de asemenea că excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare nu a fost suficient cercetată prin prisma excepțiilor admise de către instanța supremă, context în care se impune și analiza excepției prescripției dreptului la acțiune și a cererii de nulitate absolută a actului de înstrăinare.
După reînregistre la instanța de fond pârâții au depus la dosar o întâmpinare prin care au solicitat să se admită excepțiile anterior invocate și anume cea privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare și cea privind prescripția dreptului la acțiune pentru capătul de cerere vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare …din 5 iunie 2000 încheiat între Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc și pârâtul A.Ș..
În motivarea susținerilor din întâmpinare s-a precizat că reclamanții nu au respectat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Lg.10/2001, că au optat pur și simplu pentru revendicare, că nu au făcut dovada vreunei situații care să le fi exceptat de la procedura specială și nici a existenței unor motive independente de voința lor care să le fi împiedicat să utilizeze procedura specială prev. de Lg.10/2001.
Au mai arătat pârâții că imobilul litigios a fost cumpărat cu bună credință de către defunctul A.Ș. prin contractul de vânzare cumpărare …./5.06.2000 cu respectarea dispozițiilor Lg.112/1995 în calitate de chiriaș al imobilului, menționându-se totodată că imobilul a fost preluat la stat cu titlu valabil în baza Deciziei 515/1987 și a Decretului 223/1974 cu plata de despăgubiri în cuantum de 80.000 lei (în moneda de la momentul respectiv) achitată de către fosta Administrație Financiară a Județului Suceava, autorului reclamanților, care și atunci și-a exprimat o opțiune personală și liberă de a părăsi definitiv țara.
Se mai precizează că Decizia 1774 din 17 martie 2008 a ICCJ Secția Civilă stabilește că "un demers judiciar ce are ca scop redobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv, nu poate fi parcurs decât în condițiile și cu respectarea procedurii instituite de Lg.10/2001";.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare 5924/2000 s-a invocat din nou faptul că reclamanții erau îndreptățiți legal să-și exercite dreptul procedural în termen de un an de la intrarea în vigoare a Lg.10/2001, că potrivit art.45 al.5 din Lg.10/2001 dreptul la acțiune indiferent de cauza de nulitate, se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a Lg.10/2001, termenul de un an fiind în speță împlinit la 14 august 2002.
În acest context au arătat pârâții că modificarea acțiunii la 10 noiembrie 2008 prin care s-a solicitat nulitatea absolută a acestui contract era prescrisă la această dată.
În al doilea ciclu procesual pârâții au depus la dosar copia contractului de donație cu clauză de uzufruct viager și întreținere prin care A.Ș. a donat fiului său A. A. cu rezerva dreptului de uzufruct viager imobilul din litigiu la data de 11 iulie 2008 prin contractul autentificat sub nr. 1676, corespondență din 18 aprilie 2008 între Instituția Prefectului Județului Suceava și A.Ș. cu privire la terenul aferent locuinței și anexelor gospodărești cumpărate în baza Lg.112/1995 prin care i se recunoaște numitului A.Ș. calitatea de proprietar al locuinței, planșe foto înfățișând imobilele din litigiu așa cum arătau în iunie 2000, când au fost cumpărate de către A.Ș. și planșe înfățișând aceleași imobile după ce au fost modificate și renovate de către pârâții cumpărători.
Cu privire la excepțiile anterior invocate și repuse în discuție s-au trimis la dosar puncte de vedere scrise de către Ministerul Finanțelor prin DGFP Suceava care a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare și a excepției prescripției cu privire la capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare a imobilelor în litigiu.
De asemenea Consiliul Local al Municipiului Câmpulung Moldovenesc a trimis punct de vedere scris solicitând admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare precum și în ce privește prescripția dreptului la acțiune s-a apreciat că aceasta ar fi nefondată întrucât nu s-a împlinit termenul de 10 ani prevăzut de art.1900 din codul civil vechi (acțiunea fiind introdusă în anul 2008).
Prin încheierea din 21 decembrie 2012 instanța a dispus: admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare cu toate precizările în raport de prevederile art.480 cod civil raportat la prevederile Lg.10/2001 avându-se în vedere că reclamanții nu au făcut dovada existenței unor motive independente de voința lor care să fi făcut imposibilă în ce îi privește urmare a procedurilor prevăzute de legea specială nr.10/2001 în termenele și condițiile acolo stipulate, reclamanții exprimându-și clar opțiunea de a uza de calea dreptului comun. De asemenea această soluție a fost motivată și de faptul că reclamanții nu au făcut dovada că bunul litigios ar fi fost cumpărat cu rea credință de către autorul pârâților, pentru ca să fie aplicabile acele situații de excepție la care instanța de control judiciar a făcut referire prin decizia 1315 din 18 iunie 2012 și admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune privind petitul din precizări vizând constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr….. încheiat între Primăria Câmpulung Moldovenesc și pârâtul defunct A.Ș. cu privire la imobilele din litigiu, avându-se în vedere prevederile art.45 al.5 din Lg.10/2001conform cărora prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii speciale, termen care a fost prelungit succesiv prin OUG 109/2001 și OUG 145/2001 și avându-se în vedere opțiunea expres formulată de reclamanți și în acest context faptul că pretențiile reclamanților și drepturile pârâților nu pot fi detașate de prevederile legislației speciale în materie condiționat de faptul că situațiile de excepție sunt limitative și impuse numai de demonstrarea de către cei care emit pretenții pe calea dreptului comun a existenței unor motive independente de voința și diligența lor, care să-i fi împiedicat să-și valorifice drepturile pe procedura legislației speciale, iar imobilul din litigiu să nu fi fost cumpărat cu bună credință de către chiriaș cu respectarea Lg.112/1995. În speță pârâții au făcut dovada că autorul A.Ș. a fost chiriaș și cumpărător de bună credință a acestui imobil, în timp ce reclamanții nu au făcut dovada situației speciale reținută de instanța supremă și mai sus menționată.
La aceeași dată 21 decembrie 2012 s-a acordat termen pentru soluționarea celorlalte petite din acțiune și precizări respectiv cele privind nulitatea deciziei 515/1987 și intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilelor din litigiu.
În ce privește cererea pentru constatarea nulității absolute a deciziei 515 din 30 noiembrie 1987 privind trecerea imobilului din litigiu în proprietatea statului s-a invocat de către reclamanți cauza ilicită și lipsa despăgubirilor, însă din cuprinsul actelor dosarului rezultă cu claritate și certitudine că decizia 515/1987 a fost emisă de autoritățile locale de la acea vreme la cererea expresă a lui Z.V., care a părăsit România mutându-se cu toată familia în mod definitiv în Germania.
Totodată ca o dovadă a faptului că decizia nu a fost abuzivă și a fost acceptată ca atare de către autorul reclamantelor este și faptul că s-au acordat despăgubiri în cuantum de 80.000 lei, sumă care la vremea respectivă nu era chiar de neglijat și care a fost încasată de autorul reclamantelor și folosită în interesul familiei lor, fiind acordată în temeiul decretului 449/1985.
Așa fiind instanța constată că nu există nici un fel de cauză ilicită sau că aceasta nu a fost dovedită în speță, situația imobilului fiind stabilită la momentul respectiv de legislația în vigoare și de opțiunea proprietarului Z.V.
Așa fiind urmează a se respinge acțiunea ca nefondată sub aspectul cererii pentru constatarea nulității nr.515/30.11.1987 privind trecerea în proprietatea statului a imobilelor din litigiu.
| ← Civil – Rezoluţiune contract de vânzare-cumpărare cu... | Civil –hotărâre care să ţină loc de act autentic –... → |
|---|
