Civil –Uzucapiune - Respins. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)
| Comentarii |
|
Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC Sentinţă civilă nr. 103 din data de 25.01.2013
Prin Sentința civilă nr. 103/25.01.2013 pronunțată de Judecătoria C-lung. Mold. s-a dispus respingerea acțiunii civile având ca obiect "uzucapiune";, formulată de reclamanta L.E. împotriva pârâților Comuna Vama prin Primar și L.A., intervenientă fiind L.EL.,., ca neîntemeiată cât și respingerea cererii de intervenție în interes propriu, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în primul rând, în raport de numeroasele modificări și completări ale cererii de intervenție în interes propriu, făcute ulterior primei zile de înfățișare, care a avut loc la termenul din data de 21 octombrie 2011, având în vedere că instanța a constatat decăderea intervenientei din dreptul de a-și modifica cererea de intervenție, se impune a se preciza că instanța este investită ,atât de reclamantă, cât și de intrervenientă, cu constatare dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 25.918 mp.teren, prin uzucapiune.
Potrivit mențiunilor din planul de situație coroborate cu raportul de expertiză,terenul din litigiu, în suprafață de 25.918 mp., este înscris în CF … Vama, pentru Obștea Vama .
Atât reclamanta, cât și intervenienta au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu, prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor, fiecare susținând că a exercitat, asupra terenului din litigiu, o posesie utilă cu începere de la data decesului autorilor lor,iar aceștia din urmă au intrat în posesia terenului din litigiu în anul 1950, în baza testamentului mistic lăsat ce L.N...
Astfel, reclamanta a susținut că folosește terenul din litigiu din anul 1996, de la decesul mamei sale L.G., iar aceasta, la rândul său, l-a folosit începând cu data decesului soțului său, L.R., care l-a dobândit prin moștenire de la părinții săi L.N. și G.
La rândul său, intervenienta a susținut că folosește terenul din litigiu de la decesul soțului său, L.O., care l-a dobândit, prin moștenire, de la tatăl său, L.N..
Așadar, ambele părți au susținut că terenul din litigiu a aparținut lui L.N. și se identifică cu terenul menționat în Sentința civilă nr. 1642/20.10.1968, cu precizarea că, în timp ce reclamanta a susținut că acesta se identifică cu terenul cu care a fost înzestrat L.R.(autorul său), fiind descris în sentința menționată, intervenienta a susținut că terenul se identifică cu cel descris la pct. 7, fila 3 din aceeași sentință, fiind înzestrat L.O.(soțul său).Ambele părți invocat ca și temei de drept, dispozițiile Codului civil austriac bucovinean.
Martorii B. Ni , B. V și C. F. , audiați la propunerea reclamantei au confirmat susținerile făcute de aceasta, menționând că terenul din litigiu a aparținut lui L.R., care l-a dobândit, prin moștenire de la L.N. și l-a stăpânit, în mod public pe tot parcursul vieții sale, iar de la decesul lui L.R., terenul este stăpânit de către reclamantă, care l-a închiriat martorului B.V. Acesta din urmă a susținut că el a folosit ternul din litigiu, în baza unei înțelegeri pe care a avut-o mai întâi cu L.R., autorul reclamantei, iar mai apoi cu reclamanta personal sau prin intermediul lui B.C.
Intervenienta a formulat plângere împotriva martorului B.V., solicitând cercetarea acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "mărturie mincinoasă";(fila 91), constând în aceea că, în declarația dată în fața instanței, nu a recunoscut încheierea contractului de închiriere cu L.O. și nu și-a recunoscut semnătura de pe convenția de la fila 28 di dosarul de față. În declarația dată în fața organelor de cercetare penală(fila 102), martorul a revenit asupra depoziției făcute în prezenta cauză,în sensul că a recunoscut că a semnat convenția menționată mai sus. În acest context, depoziția martorului B.V. urmează a fi înlăturată.
În același timp, martorii M.O., B.A. și C. D., audiați la propunerea intervenientei, au susținut că terenul din litigiu este folosit de către aceasta din urmă, care a intrat în posesia terenului după decesul soțului său, L.O., care a folosit terenul închiriindu-l martorului B. V.
Din susținerile părților, coroborate cu mențiunile din Sentința civilă nr. 1642/20.10.1969, cu mențiunile din raportul de expertiză și cu depozițiile martorilor, instanța reține că terenul din litigiu a aparținut lui L.N., care a fost tatăl lui L.R.(autorul reclamantei) și al lui L.O.(autorul intervenientei). De asemenea, se reține că, prin testamentul mistic din data de 7 martie 1950, L.N. (decedat la data de 13 mai 1951) a testat averea sa, în favoarea copiilor și soției.
În condițiile în care terenul din litigiu provine de la autorul comun al părților, iar prin probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit că beneficiarii testamentului menționat mai sus și-au delimitat terenurile primite, conform testamentului, având în vedere și faptul că, prin raportul de expertiză s-au identificat elemente comune atât cu terenul descris într-o serie de înscrisuri prezentate de reclamantă cât și cu cel descris în înscrisurile prezentate de intervenientă (convenția din data de 2 mai 2005-fila 28,convenția din 8 mai 1999-fila 119 ), instanța reține că nici una dintre părțile din prezenta cauză nu a exercitat o posesie utilă ,aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, asupra terenului din litigiu.
De asemenea, se are în vedere faptul că expertul a identificat elemente comune atât cu terenul testat în favoarea lui L.R.(pct 3 din testament)cât și elemente comune cu terenul testat în favoarea lui L.O.(pct. 7 din testament).
Chiar dacă, în baza depozițiilor martorilor audiați în cauză și a celor două convenții de arendare, se poate reține că, din anul 1999 și până în momentul promovării acțiunii, posesia a fost exercitată de către intervenientă, respectiv de către autorul acesteia, L.O., prin intermediul martorului B., în speță nu se poate stabili cine a exercitat posesia anterior acestui an, respectiv înainte de data de 15 octombrie 1938, pentru a fi aplicabile Codul civil austriac bucovinean, invocate de părți.
În acest sens, toți martorii au susținut că terenul din litigiu a fost folosit de martorul B.V.,începând cu anul 1989, această împrejurare, coroborată cu convenția aflată la fila 28 din dosar, potrivit căreia, la data de 2 mai 2005, L.O. a închiriat martorului suprafața de 6 ha teren pășune, îndreptățesc instanța să rețină că, din anul 2005, terenul din litigiu este folosit de martorul B., în baza convenției de la fila 28.Totodată, instanța reține, din depozițiile martorilor, coroborate cu convenția aflată la fila 119 din dosar și cu răspunsul dat de expert la obiectivul nr. 11 din raportul de expertiză, că începând cu anul 1999, terenul din litigiu a fost folosit de către L.O..
Faptul că s-au găsit elemente comune între terenul din litigiu și terenul menționat în certificate de moștenitor nu este de natură să creeze instanței convingerea că terenul a fost folosit de reclamantă sau intervenientă, știut fiind faptul că certificatul de moștenitor se întocmește pe baza declarațiilor moștenitorilor neavând la bază acte de proprietate.
În condițiile în care atât reclamanta cât și intervenienta și-au întemeiat acțiunile pe Codul civil austriac bucovinean, era necesar să dovedească faptul că autorii acestora au început să exercite posesia asupra terenului din litigiu anterior datei de 15 octombrie 1938, dovadă pe care nici una din părți nu a făcut-o.
Astfel, prin Decretul -Lege nr.478/1938 a fost extinsa legislația civilă din vechea Românie in teritoriile din Bucovina, astfel ca au fost puse si aici in aplicare prevederile Codului Civil român, corelativ cu aceasta fiind scoase din vigoare prevederile Codului civil austriac ce erau până atunci in vigoare. Art.3 al.1 din decretul menționat a dispus, in ce privește natura, durata si efectele posesiei ca acestea sunt supuse legilor sub care a început prescripția.
Faptul că autorul comun al părților a testat anumite suprafețe de teren nu poate conduce automat la concluzia că a și avut în posesie acele suprafețe de teren, dinainte de anul 1938 mai ales că, la momentul întocmirii testamentului, terenul era înscris pe Obștea Vama, nedivizată.
Instanța nu ar putea reține ca fiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 28 din DL115/1938, pentru reclamantă sau intervenientă câtă vreme terenul este înscris în CF pentru Obștea Vama.
Față de cele mai sus menționate, instanța constată că atât acțiunea formulată de reclamantă, cât și cererea de intervenție în interes propriu, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, ca atare.
| ← Civil –hotărâre care să ţină loc de act autentic –... | Civil – Fond funciar – Nulitate titlu de proprietate → |
|---|
