Revocarea hotărâre fond funciar. Constatare nulitate. Lipsă de interes.

Judecătoria LIPOVA Sentinţă civilă nr. 801 din data de 05.11.2013

În analiza întinderii și conținutului noțiunii de interes protejat juridic, reclamanta, prin chiar motivarea propriei sale acțiuni la care se adaugă situația de fapt susținută de înscrisuri, nu a reușit să contureze, dincolo de formalismul solicitării, folosul legitim practic obținut din anularea actelor. Reclamanta s-a limitat să ceară constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 71/25 aprilie 2013 și a Hotărârii nr. 72/24 mai 2013 emise de pârâtă, fără a fi contestat niciuna dintre hotărârile premergătoare adoptării acestora, încât, sub aspect practic, finalitatea constatării nulității absolute a celor două hotărâri este aceeași cu finalitatea obținută de pârâtă prin uzul revocării actului inițial de către actul secund de autoritate. De aceea, fie că se cere nulitatea actelor, fie că se revocă un act, în fapt și în drept niciunul dintre cele două acte nu va mai produce efecte juridice cu privire la drepturile funciare reglementate.

I. Poziția procesuală a reclamantei.

1. Reclamanta ADS a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 71 emisă de pârâta Comisiei județene A în data de 25 aprilie 2013, precum și a Hotărârii nr. 72 emisă de pârâtă în data de 24 mai 2013.

1.1. În motivare, reclamanta susține că pârâta a validat prin Hotărârea nr. 71, emisă cu încălcarea prevederilor legale, propunerile Comisiei locale de fond funciar A privind:

+ radierea din Anexa nr. 49 a lucrării de fond funciar Z întocmită în baza Legii nr. 1/2000 cu privire la un număr de 233 poziții cu suprafața totală de 1.094,32 ha teren agricol și înscrierea acestora în Anexa nr. 39 (despăgubiri) a aceleași lucrări;

+ transferul din Anexa nr. 39 a lucrării de fond funciar Z întocmită în baza Legii nr. 1/2000 a unui număr de 233 poziții cu suprafața totală de 1.094,32 ha teren agricol și înscrierea acestora în anexele corespunzătoare reconstituirii dreptului de proprietate în natură a lucrării de fond funciar M, Județul C.

1.2. În data de 24 mai 2013, pârâta a emis Hotărârea nr. 72 privind revocarea Hotărârii nr. 71/25.04.2013, adoptată de Comisia județeană A cu încălcarea prevederilor legale, respectiv art. 7, alin. 1 din Legea nr. 165/17.05.2013.

1.3. Precizează că reclamanta, în data de 25 iunie 2013 a luat cunoștință de existența și de conținutul Hotărârii nr. 71 și al Hotărârii nr. 72 care i-au fost comunicate de Instituția Prefectului Județului A, prin adresa nr. 4.216/21 iunie 2013.

1.4. Consideră că Hotărârea nr. 71 este ilegală, întrucât reclamanta, la data emiterii acestei hotărâri, deținea pe raza teritorială administrativă a Județului A 1.225,873 ha teren retrocedabil, potrivit adresei nr. 83.750/8 iulie 2013, astfel încât, în lumina dispozițiilor art. 10 din HG nr. 890/2005, dreptul de proprietate trebuia reconstituit pe raza administrativă a Județului A, nu a Județului C. Susține că nu se poate reconstitui dreptul de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite care au depus cereri la Comisia locală de fond funciar Z, Județul A pe raza administrativ-teritorială a Județului C, fără să respecte prevederile legale în vigoare.

1.7. În drept, invocă aplicarea art. 192 C. pr. civ, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, HG nr. 890/2005, Legea nr. 165/2013, art. 7 alin. 8 din Legea nr. 268/2001.

II. Poziția procesuală a pârâtei.

2. Pârâta, prin întâmpinare, în temeiul art. 129 alin. 1, alin. 2, pct. 3 coroborat cu dispozițiile art. 130 alin. 2 C. pr. civ, raportat la dispozițiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A, cauza fiind declinată spre judecare Judecătoriei Lipova. În susținerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei A consideră că aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul competența de soluționare, conform dispozițiilor art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, dispoziții legale derogatorii de la regula de drept comun în materia competenței teritoriale prevăzute de dispozițiile art. 107 alin. 1 C. pr. civ, potrivit cărora competența teritorială revine instanței în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

2.1. Susține că deși reclamanta solicită nulitatea absolută a Hotărârilor nr. 71 și nr. 72/2013, acțiunea acesteia reprezintă o plângere exercitată în temeiul art. 53 din Legea nr. 18/1991 având regimul juridic pe care îl implică o astfel de calificare, procedură specială în materia anulării hotărârilor comisiei județene și nu o acțiune în constatarea nulității absolute specifică proceselor-verbale de punere în posesie și titlurilor de proprietate în temeiul art. III din Legea nr. 169/1997. În consecință, invocă excepția tardivității formulării plângerii solicitând admiterea acesteia și respingerea plângerii ca tardiv introdusă. Referitor la excepția tardivității formulării plângerii arată că termenul de introducere a plângerii împotriva hotărârii comisiei județene de fond funciar este de 30 zile potrivit dispozițiilor art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, momentul de la care curge termenul fiind acela al comunicării hotărârii. Natura juridică a termenului de 30 de zile este aceea a unui termen procesual de decădere a cărui nerespectare atrage sancțiunea pierderii dreptului de a formula plângere. Prin adresa nr. 4.216/21.06.2013 Instituția Prefectului Județului A a comunicat reclamantei Hotărârile nr. 71 și nr. 72/2013, astfel că de la momentul comunicării curge termenul de 30 de zile în care plângerea trebuie formulată. Cum acțiunea a fost înregistrată la Registratura Judecătoriei A la data de 26.07.2013, peste termenul prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 apreciază ca fiind tardivă plângerea formulată de către reclamantă.

2.2. Invocă excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei plângeri solicitând să fie admisă în baza dispozițiilor art. 40 alin. 1 teza a II-a C. pr. civ, cu consecința respingerii plângerii formulate ca fiind lipsită de interes. Referitor la excepția lipsei de interes arată că interesul ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de art. 33 C. pr. civ, respectiv să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Interesul reclamantei, reprezentând folosul practic (material sau moral) pe care îl urmărește partea prin exercitarea acțiunii, nu îndeplinește condițiile de a fi născut și actual. Interesul este actual, atunci când partea, dacă nu ar exercita acțiunea în justiție, s-ar expune unui prejudiciu, iar un interes care a trecut, a fost depășit nu poate permite formularea unei cereri în justiție, astfel cum a statuat literatura de specialitate. Lipsa interesului reclamantei decurge și din împrejurarea că reclamanta nu a fost sesizată în conformitate cu dispozițiile art. 47 din HG nr. 890/2005 cu vreo cerere privind predarea pe bază de protocol a terenului la care se referă Hotărârea nr. 71/2013.

2.3. Pe fond solicită respingerea ca lipsit de obiect a petitului nr. 1, respectiv ca nefondat a petitului nr. 2 din plângerea formulată de reclamantă. Capătul nr. 1 al cererii este lipsit de obiect întrucât prin Hotărârea nr. 72/2013 a Comisiei județene de fond funciar A a fost revocată Hotărârea nr. 71/2013 a aceleași comisii și, pe cale de consecință, este de prisos a se examina legalitatea acestei din urmă hotărâri. Petitul 2 este nefondat pentru că pârâta are natura juridică a unei autorități administrativ-jurisdicționale în raport de dispozițiile art. 52 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, calificare care prezintă importanță sub aspectul posibilității de revocare a actelor administrative emise de această comisie. Actele emise de pârâtă ca unitate administrativă pot fi revocate până la intrarea în circuitul civil. Hotărârea nr. 71/2013, care a făcut obiectul revocării, nu a produs efecte juridice, cât timp Comisia Județeană C nu a adoptat nici o hotărâre de aprobare a înscrierii celor 233 poziții cu suprafața de 1.094,32 ha teren agricol în anexele corespunzătoare reconstituirii dreptului de proprietate în natură a lucrării de fond funciar M. Prin adresa nr. 1.419/16.04.2013 Primăria M a exprimat un acord de principiu în privința transferului de anexă și a punerii în posesie a persoanelor îndreptățite pe teritoriul administrativ al comunei M. …

III. Situația de fapt reținută din probele administrate. Dreptul aplicabil.

3. Judecătoria a administrat mijlocul de probă constând în înscrisuri, din analiza cărora reține, conturând tabloul general al litigiului, că părțile își dispută legalitatea adoptării a două acte emise în materia fondului funciar de către o autoritate publică cu activitate administrativ-jurisdicțională, reclamanta solicitând constatarea nulității absolute a acestora, pârâta cerând respingerea acțiunii pe cale de excepții și pe fond.

3.1. Din examinarea conținutului Hotărârii nr. 71/25 aprilie 2013 privind validarea Hotărârilor nr. 2/14.03.2013 și nr. 6/18.04.2013 ale Comisiei locale Z, rezultă că pârâta a procedat, în primă etapă, la validarea propunerii Comisiei locale Z de radiere din Anexa nr. 49 întocmită de această Comisie a unui număr de 233 poziții cu suprafața totală de 1.094,32 hectare teren agricol și înscrierea acestora în Anexa nr. 39 (despăgubiri), pentru ca, în etapa următoare, să valideze transferul din Anexa nr. 39 (despăgubiri) a unui număr de 233 poziții cu suprafața totală de 1.094,32 hectare teren agricol și înscrierea acestora în anexele corespunzătoare reconstituirii dreptului de proprietate în natură a lucrării de fond funciar M, Județul C.

3.2. Din examinarea conținutului Hotărârii nr. 72/24 mai 2013 privind revocarea Hotărârii nr. 71/25 aprilie 2013, rezultă că pârâta a procedat, în primă etapă, la revocarea în întregime a Hotărârii nr. 71/25 aprilie 2013 procedând, în a doua etapă, la invalidarea Hotărârilor nr. 2/14.03.2013 și nr. 6/18.04.2013 ale Comisiei locale Z.

3.3. Prin Hotărârea nr. 2/14 martie 2013 privind aprobarea înscrierii persoanelor îndreptățite ce au făcut obiectul Hotărârii nr. 15/22.09.2008 validată prin Hotărârile Comisiei județene A nr. 275/26.09.2008 și nr. 305/26.11.2008, în anexa nr. 23 pentru despăgubiri, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z a aprobat înscrierea în anexa nr. 23 pentru despăgubiri persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.137,82 ha dispunându-se redierea acestor persoane din anexa nr. 49, unde figurau. În continuare, prin Hotărârea nr. 6/18 aprilie 2013, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z, ca urmare a constatării lipsei de teren disponibil la nivelul localității Z și a existenței de teren disponibil pe raza localității M, Județul C, a propus reconstituirea dreptului de proprietate privată în natură prin punerea în posesie cu suprafața de 1.132,93 ha pe terenurile proprietate privată a Statului Român și administrate de ADS aflate pe raza localității M, Județul C.

3.4. Din Procesele-verbale de ședință a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z reiese că pentru o suprafață de peste 1.130 ha solicitate inițial Comisiei locale F. de către persoanele îndreptățite, cererile acestora au fost transferate pentru reconstituirea dreptului la nivelul localității Z, însă această localitate nu are teren disponibil.

3.5. Judecătoria reține că pârâta a adoptat Hotărârea nr. 305/26.11.2008 privind modificarea Hotărârii nr. 275/26.09.2008 validând în consecință, în parte, Hotărârea nr. 15/22 septembrie 2008 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z în sensul că dispune radierea unui număr de 242 de poziții din anexele lucrării de fond funciar F, cu o suprafață de 1.138,40 ha teren agricol și înscrierea acestora în anexa nr. 49 a lucrării de fond funciar Z și anume: din anexa nr. 50 a lucrării de fond funciar F se radiază 232 poziții cu suprafața de 1.095,07 ha teren agricol și din anexa nr. 40 a lucrării de fond funciar F se radiază 10 poziții cu suprafața de 43,33 ha teren agricol. Dispune în sarcina Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z întocmirea documentației de preluare a suprafeței de 1.138,40 ha teren agricol de la reclamantă. În sfârșit, va reține că prin Hotărârea nr. 15/22 septembrie 2008 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z s-a aprobat cererea persoanelor îndreptățite și a Hotărârii nr. 12/08.12.2003 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor F dispunându-se transferul persoanelor în anexa nr. 30 a Comisiei locale Z fiind aprobată reconstituirea în natură a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1.195,219 ha teren agricol, în măsura predării acestei suprafețe prin protoc încheiat cu reclamanta.

3.6. Reține că pârâta, prin adresa de ieșire nr. 4.216/21 iunie 2013 înregistrată la reclamantă sub nr. 2.828/25 iunie 2013 și nr. 83.750/26 iunie 2013 a comunicat celei din urmă actele din litigiu, pentru ca pârâta să depună la poștă în data de 23 iulie 2013 plicul conținând acțiunea în justiție și care a fost înregistrată la Judecătoria A în data de 26 iulie 2013.

4. Dreptul relevant aplicabil. Art. 27 alin. 1, art. 51 - art. 53, art. 55, art. 63 din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data întocmirii actelor atacate. Art. III Legea nr. 169/1997. Art. 4 alin. 1, art. 6, art. 10 din Hotărârea nr. 890 din 4 august 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor. Art. 6, art. 7 alin. 1, art. 9 din Legea nr. 165/2013. Art. 7 alin. 8 din Legea nr. 268/2001. Art. 29, art. 33, art. 40 din codul de procedură civilă introdus prin Legea nr. 134/2010.

IV. Hotărârea.

5. În baza situației de fapt și de drept reținute, Judecătoria va aprecia că este competentă general, material și teritorial să judece litigiul, astfel că va respinge excepțiile privind necompetența teritorială și tardivitatea formulării acțiunii civile, va admite excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii civile și va respinge în consecință acțiunea, fără a aborda fondul procesului. Ordinea de soluționare a excepțiilor este prescrisă de art. 248 alin. 1 și alin. 2 C. pr. civ., în raport de care, având de soluționat două excepții de procedură și o excepție de fond, Judecătoria a analizat cu prioritate excepțiile de procedură și în urmă, excepția de fond. Privitor la excepțiile de procedură, ținând seama de finalitatea soluției, a analizat în primul rând problema competenței și, constatând că este competentă, a procedat la analiza excepției privind tardivitatea.

5.1. Cu privire la stabilirea propriei competențe, date fiind modificările succesive de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului, pentru a stabili care este instanța corespunzătoare din raza locului situării terenului, conform art. 53 alin. 2 din Legea nr. 19/1991, Judecătoria a purces la verificarea solicitării persoanelor și a hotărârii originare date de Comisia locală F, aflată în raza teritorială de judecată a Judecătoriei A, dacă a existat o hotărâre de reconstituire în natură sau din cauza deficitului de teren s-a aprobat atribuirea de teren într-o altă localitate din Județul A și care s-ar afla în raza teritorială a unei alte instanțe de judecată. Judecătoria constată astfel că pârâta a validat, în parte, Hotărârea nr. 15/22 septembrie 2008 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z în sensul că a dispus radierea unui număr de 242 de poziții din anexele lucrării de fond funciar F, cu o suprafață de 1.138,40 ha teren agricol și înscrierea acestora în anexa nr. 49 a lucrării de fond funciar Z, anume: din anexa nr. 50 a lucrării de fond funciar F se radiază 232 poziții cu suprafața de 1.095,07 ha teren agricol și din anexa nr. 40 a lucrării de fond funciar F se radiază 10 poziții cu suprafața de 43,33 ha teren agricol dispunând în sarcina Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z întocmirea documentației de preluare a suprafeței de 1.138,40 ha teren agricol de la reclamantă. Drept urmare, terenul cu privire la care au efect juridic actele atacate se află pe teritoriul Comunei Z, Județul A, unitate administrativ-teritorială care se află în circumscripția de judecată a Judecătoriei Lipova, conform HG nr. 337/1993, astfel că, în baza art. 132 alin. 2 C. pr. civ. Judecătoria este competentă să judece.

5.2. Cu privire la excepția tardivității, Judecătoria nu se va arăta preocupată să tranșeze între calificarea acțiunii ca fiind o acțiune de drept comun, în constatarea nulității sau o acțiune specială, o plângere de fond funciar, deoarece în mod cert reclamanta a formulat acțiunea în termenul special de 30 de zile calculat de la data comunicării, 25 sau 26 iunie 2013 și data depunerii la poștă a plicului conținând acțiunea, 23 iulie 2013.

5.3. În ceea ce privește lipsa de interes în promovarea acțiunii, Judecătoria, în analiza întinderii și conținutului noțiunii de interes protejat juridic, apreciază că reclamanta, prin chiar motivarea propriei sale acțiuni la care se adaugă situația de fapt susținută de înscrisuri, nu a reușit să contureze, dincolo de formalismul solicitării, folosul legitim practic obținut din anularea actelor. Reclamanta s-a limitat să ceară constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 71/25 aprilie 2013 și a Hotărârii nr. 72/24 mai 2013 emise de pârâtă, fără a fi contestat niciuna dintre hotărârile premergătoare adoptării acestora, încât, sub aspect practic, finalitatea constatării nulității absolute a celor două hotărâri este aceeași cu finalitatea obținută de pârâtă prin uzul revocării actului inițial de către actul secund de autoritate. De aceea, fie că se cere nulitatea actelor, fie că se revocă un act, în fapt și în drept niciunul dintre cele două acte nu va mai produce efecte juridice cu privire la drepturile funciare reglementate rămânând în ființă Hotărârea nr. 305/26.11.2008 a pârâtei de modificare a Hotărârii nr. 275/26.09.2008 privind validarea, în parte, a Hotărârii nr. 15/22 septembrie 2008 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z în sensul radierii unui număr de 242 de poziții din anexele lucrării de fond funciar F, cu o suprafață de 1.138,40 ha teren agricol și înscrierea acestora în anexa nr. 49 a lucrării de fond funciar Z și anume: din anexa nr. 50 a lucrării de fond funciar F se radiază 232 poziții cu suprafața de 1.095,07 ha teren agricol și din anexa nr. 40 a lucrării de fond funciar F se radiază 10 poziții cu suprafața de 43,33 ha teren agricol dispunându-se în sarcina Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Z întocmirea documentației de preluare a suprafeței de 1.138,40 ha teren agricol de la reclamantă. Chiar reclamanta, în motivarea acțiunii susține, criticând Hotărârea nr. 71, că deținea la data emiterii acestei hotărâri, pe raza teritorială administrativă a Județului Arad 1.225,873 ha, teren retrocedabil, potrivit adresei nr. 83.750/8 iulie 2013, astfel încât, în lumina dispozițiilor art. 10 din HG nr. 890/2005, dreptul de proprietate trebuia reconstituit pe raza administrativă a Județului A, nu a Județului C. Or, chiar această soluție a rămas în ființă în urma revocării Hotărârii nr. 71/25 aprilie 2013 prin Hotărârea nr. 72/24 mai 2013 emise de pârâtă.

6. Ia act de faptul că nu se cer cheltuieli de judecată.

NOTĂ. Soluția a fost menținută de Tribunalul Arad în calea de atac exercitată de reclamantă, apelul fiind respins prin Decizia civilă nr. 87/21 ianuarie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Revocarea hotărâre fond funciar. Constatare nulitate. Lipsă de interes.