CIVIL.Litigiu de muncă. Cadre didactice. Cheltuieli de transport

Tribunalul BUZĂU Hotărâre nr. 11 din data de 12.03.2014

Litigiu de muncă. Cadre didactice. Cheltuieli de transport.

Reclamantul Sindicatul învățământului Preuniversitar "Prof. Ion Neacșu" Buzău, în numele membrilor de sindicat de la Școala ...... a solicitat, în contradictoriu cu pârâții ....... jud. Buzău, să fie obligați la plata către personalul didactic de la Școala Gimnazială .......a cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă pentru lunile septembrie - decembrie 2012 și ianuarie - iunie 2013 în sumă totală de 5111 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că petenții funcționează ca personal didactic la Școala Gimnazială..... Începând cu data de 9 februarie 2011 a intrat în vigoare noua Lege a Educației Naționale, nr. 1/2011, act normativ ce prevede la art. 105 alin. 2 următoarele:

"Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, pentru următoarele categorii de cheltuieli:

... f) cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii. "

La data de 17.02.2011, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis Instrucțiunea nr. 2 privind decontarea navetei cadrelor didactice, potrivit căreia:

"Personalul didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință

Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ - teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel: decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului , iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 1 benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală; solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 1 benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care-și asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.".

Precizează faptul că documentele justificative au fost depuse la Primăria comunei........,însă nu le-au fost decontate aceste cheltuieli pe motivul lipsei fondurilor bănești.

De asemenea , așa cum rezultă din adresa unității școlare nr.41/28.03.2013 către Primăria comunei ........., s-a solicitat în scris cuprinderea în bugetul local a sumelor necesare decontării navetei cadrelor didactice , însă în luna mai 2013 , prin adresa nr.1040/20.05 2013 , s-a răspuns negativ acestei solicitări.

Având în vedere faptul că petenții au domiciliul în alte localități decât cea în care își are sediul unitatea școlară, aceștia au solicitat lunar decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă, însă nu și-au primit drepturile bănești cuvenite.

În susținerea acțiunii reclamantul a depus în copie: tabel cu membrii de sindicat care au solicitat reprezentarea în instanță; certificat de informare cu privire la avantajele medierii; documentele justificative privind efectuarea cheltuielilor de transport, cererile de decontare și copiile actelor de identitate; adeverințe eliberate de unitatea școlară care atestă calitatea de salariați a petenților.

In drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 105 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, modificată și completată, art. 194 Cod procedură civilă.

Pârâții nu au formulat în termenul legal acordat întâmpinare. Astfel , conform dovezilor de comunicare a acțiunii către acești pârâți , rezultă că au primit acțiunea la data de 23.10.2013.Conform dispozițiilor art.201 alin.1 NCPC pârâții au fost atenționați să depună întâmpinare, sub sancțiunea decăderii de a mai depune probe și de a invoca excepții , așa cum se prevede la art.208 alin.2 din NCPC.

Primarul în calitate de reprezentant al pârâtelor a formulat întâmpinare după epuizarea termenului legal de depunere , și având în vedere că se referă doar la temeinicia susținerilor reclamantului , instanța le va lua ca și concluzii scrise.

Tribunalul examinând probele administrate, constată următoarele:

Reclamanții sunt cadre didactice la Școala cu clasele I-VIII ........și fac zilnic naveta de la domiciliul lor la locul de muncă. Aceștia au făcut dovada cu cărțile de identitate că figurează cu domiciliul în altă localitate decât cea unde se află locul de muncă, că sunt angajați pe postul de învățători, profesori, așa cum rezultă din adeverințele emise în acest sens de unitatea școlară.

De asemenea, petenții au făcut dovada că s-au adresat cu cereri conducerii unității școlare în vederea decontării contravalorii cheltuielilor de transport, anexând biletele de călătorie sau abonament. Aceste cereri au fost analizate și aprobate de Consiliul de Administrație al unității școlare pârâte , așa cum rezultă din procesele verbale atașate la dosar.

Drepturile reclamanților sunt reglementate de disp. Legii educației naționale nr 1/2011, care la art. 105 alin. 2 se prevede că: " finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru următoarele categorii de cheltuieli:… f) cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii";.

La data de 17.02.2011, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis Instrucțiunea nr. 2 privind decontare navetei cadrelor didactice care la art. 1 a prevăzut:

"Personalul didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitate de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință";.

Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de autoritățile administrației publice locale din unitate administrativ teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale.

Faptul că pârâșii au invocat dispozițiile art.I din OUG nr.92/2012 care modifică art.105 alin.2 din Legea învățământului nr.1/2011 , cu privire la finanțarea complementară în domeniul învățământului și că sumele aferente nu au fost aprobate anual prin legea bugetului anual , nu constituie un motiv de netemeinicie a acțiunii , așa cum susțin pârâții , întrucât dreptul reclamanților este reglementat de lege , iar cele susținute de pârâți privesc măsurile de executare , situație ce se poate reglementa prin rectificare bugetară.

Cum reclamanții au dovedit că sunt îndreptățiți să primească drepturile bănești solicitate, Tribunalul apreciază acțiunea ca întemeiată, sens în care va fi admisă și vor obligați pârâții la plata către petenți a contravalorii cheltuielilor de transport.

În baza art. 274 Codul muncii, prezenta sentință va fi executorie de drept.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CIVIL.Litigiu de muncă. Cadre didactice. Cheltuieli de transport