Clauze abuzive contract de depozit. Jurisprudență Contracte
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 1111 din data de 20.12.2016
OBIECT: Prin sentința civilă nr. 7693/18.12.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 10035/180/2015 s-a admis în parte cererea având ca obiect anulate act formulată de reclamanta P.C.M. în contradictoriu cu P.B.R. SA, a fost declarată nulitatea absolută a clauzei din acordul de vânzare nr 386/7.05.2015 privind constituirea unui depozit colateral pentru creditul acordat în baza contractului 04000000000019414/1.10.2007 și nulitatea absolută a contractului de constituire depozit colateral încheiat în data de 19.06.2015 pentru suma de 31.000 CHF, pentru garantarea datoriei rezultate din contractul de credit nr 04000000000019414/1.10.2007. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 3000 Euro cu titlu de daune morale și 3000 lei cu titlu de onorariu avocat.
Soluția primei instanțe a avut la bază următoarele considerente:
"În fapt, în data de 13.06.2007, între pârâta P.B.R. S.A., în calitate de bancă și numiții L.P.M. și L.I., în calitate de împrumutați, s-a încheiat Contractul de credit nr.040002J1710014840, prin care B. a acordat împrumutaților un credit în valoare de 214.000 CHF (filele 9-14).
Restituirea acestui credit a fost garantată de către reclamanta P.C.M. prin instituirea unei ipoteci de rang I asupra imobilului situat în Bacău, compus din teren de 441 mp și construcție regim P+2+M.
În data de 01.10.2007, între pârâta P.B.R. S.A., în calitate de bancă și numiții L.P.M. și L.I., în calitate de împrumutați, s-a încheiat Contractul de credit nr. 04000000000019414, prin care B. a acordat împrumutaților un credit în valoare de 252.200 CHF (filele 15-21). Restituirea acestui împrumut a fost garantată de către împrumutați prin instituirea unei ipoteci de rang II asupra imobilului spațiu comercial situat în Bacău.
Instanța reține că restituirea acestui împrumut nu a fost garantată nici personal, nici real de către reclamanta P.C.M., pârâta P.B.R. S.A. nedepunând la dosar niciun înscris din care să rezulte calitatea acesteia de fidejusor sau garant ipotecar cu privire la acest contract.
În data de 21.04.2015, reclamanta P.C.M. împreună cu numiții L.P.M. și L.I. au transmis pârâtei o notificare, prin care i-au solicitat acesteia eliberarea unei adrese, din care să rezulte acordul pârâtei pentru vânzarea imobilului proprietatea reclamantei - garant ipotecar, situat în Bacău, aprobarea rambursării anticipate a creditului rămas din Contractul nr. 040002J1710014840, rambursare ce se va face din prețul vânzării, precum și ridicarea sarcinilor de pe acest imobil după vânzare.
În notificare se arată că reclamanta are o ofertă reală pentru vânzarea acestui imobil, ofertă valabilă până la data de 06.05.2015, dată până la care urmează să se încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, sub sancțiunea plății unor daune de 50.000 euro.
Pârâta nu a răspuns acestei notificări, astfel că reclamanta a revenit și a somat pârâta să își dea acordul de vânzare (filele 44-49).
Prin adresa nr.386/07.05.2016, pârâta i-a comunicat reclamantei acordul său cu privire la ridicarea temporară a interdicției de înstrăinare instituită asupra imobilului situat în Bacău, precizând că va emite adresa de radiere a ipotecii de rang I, înscrisă în baza Contractului de ipotecă autentificat sub nr.1857/13.06.2007, numai în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: prețul minim de vânzare al imobilului să fie de 240.000 euro; plata întregului preț aferent achiziției imobilului (incluzând și orice altă sumă, parte a prețului imobilului, în situația în care prețul final al imobilului excede prețul minim menționat) să se efectueze exclusiv în contul reclamantei; sumele încasate de reclamantă cu titlu de preț al imobilului să fie folosite exclusiv pentru rambursarea anticipată integrală a creditului deținut la pârâtă de către L.P.M. și L.I., în baza Contractului de credit nr.040002J1710014840, credit garantat cu ipoteca imobiliară asupra imobilului iar diferența dintre prețul de vânzare și suma necesară rambursării integrale a creditului (cca. 30.000 euro) să fie constituită într-un depozit colateral pentru creditul acordat în baza Contractului de credit nr. 04000000000019414, până la o nouă evaluare a imobilului rămas în garanție; să se menționeze în contractul de vânzare-cumpărare faptul că imobilul este grevat de sarcini în favoarea pârâtei iar cumpărătorul a luat la cunoștință despre acest fapt și este de acord cu achiziționarea imobilului grevat, ipoteca și interdicțiile menținându-se până la rambursarea integrală a creditului acordat în baza contractului nr. 040002J1710014840/13.06.2007 (filele 22-23).
În baza acordului de vânzare dat de B. pârâtă, în data de 18.06.2015, reclamanta P.M.C. a înstrăinat către C. S.A. imobilul situat în Bacăuformat din teren și construcție, contra sumei de 520.000 euro, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1605/18.06.2015 de B.N.P. Z.E.(fiele 51-54).
De asemenea, în data de 19.06.2015, reclamanta a încheiat cu pârâta Contractul de constituire depozit colateral, prin care reclamanta a constituit un depozit în valore de 31.000 CHF, pentru garantarea, în orice moment, a datoriei clientului rezultând din creditul acordat în baza contractului de credit cu numărul 04000000000019414/01.10.2007, pe o perioadă de 3 luni, cu prelungire automată (fila 50).
Instanța reține și faptul că pârâta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte că, până la momentul pronunțării acestei hotărâri, ar fi pus la dispoziția reclamantei suma de bani constituită cu titlu de depozit colateral.
În drept, instanța reține că potrivit art.1166 din Noul Cod Civil, contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic iar potrivit art.1170, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale; ele nu pot înlătura sau limita această obligație.
Conform art.1179 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: capacitatea de a contracta; consimțământul părților; un obiect determinat și ilicit; o cauză ilicită și morală.
Potrivit art.1235 Cod civil, cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul iar conform art.1236 alin.1 și 2, cauza trebuie să existe, să fie licită și morală; cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice. Conform art.1238 alin.2, cauza ilicită sau imorală atrage sancțiunea nulității absolute a contractului.
Potrivit art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Aplicând aceste prevederi legale la situația de fapt reținută mai sus, instanța constată că cererea formulată este întemeiată în parte.
Astfel, instanța apreciază clauza inserată în Acordul de vânzare nr.386/07.05.2015 emis de pârâtă privind constituirea de către reclamantă a unui depozit colateral pentru garantarea creditului acordat în baza Contractului nr. 04000000000019414/01.10.2007, precum și încheierea contractului de constituire depozit ca fiind ilicite și abuzive.
În acest sens, se reține că acest contract de credit nu a fost garantat de către reclamantă nici personal, aceasta neavând calitatea de fidejusor și nici real, reclamanta neconstituind nicio ipotecă în acest scop, astfel că scopul urmărit de pârâtă la emiterea acordului și încheierea contractului de depozit este unul ilicit, contrar prevederilor legale în vigoare. Practic, pârâta a constrâns reclamanta să accepte termenii și condițiile impuse de aceasta pentru obținerea acordului de vânzare a imobilului situat în Bacău, proprietatea pârâtei și rambursarea creditului acordat în temeiul contractului nr.040002J1710014840, respectiv să încheie și Contractul de constituire depozit colateral din 19.06.2015, fără ca aceste aspecte să fi fost avute în vedere la momentul încheierii contractului de credit și la momentul exprimării acordului de voință al reclamantei în sensul garantării restituirii acestui credit.
Prin acest contract de depozit, reclamanta a devenit, în mod abuziv și fără voia sa, garant pentru restituirea creditului acordat prin contractul nr. 04000000000019414/01.10.2007, aceasta încheind contractul de depozit doar cu scopul de a obține acordul de vânzare și a putea proceda la înstrăinarea imobilului și acoperirea creditului din contractul nr.040002J1710014840.
Condiționând reclamanta, la emiterea acordului de vânzare, de încheierea depozitului colateral pentru garantarea unui contract de credit la care aceasta din urmă nu era parte contractantă, pârâta a acționat cu rea-credință și a urmărit un scop ilicit, și anume obținerea unor garanții suplimentare pentru contractul nr. 04000000000019414/01.10.2007.
În consecință, în urma încheierii acestui contract de depozit, reclamanta s-a văzut lipsită de dreptul de folosință asupra sumei de 31.000 CHF, sumă de bani blocată pentru garantarea unui contract în care nu are calitatea de parte și cu privire la care, nu a avut reprezentarea în momentul garantării Contractului de credit nr.040002J1710014840, că îl va garanta.
Instanța are în vedere și conduita procesuală a pârâtei, care nu a formulat niciun fel de apărare cu privire la aspectele invocate de reclamantă privind constituirea acestui depozit și nu a oferit nicio explicație cu privire la conduita pe care a înțeles să o adopte în executarea contractului de credit nr.040002J1710014840.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța va declara nulitatea absolută a clauzei din Acordul de vânzare nr.386/07.05.2015 emis de pârâtă privind constituirea unui depozit colateral pentru creditul acordat în baza Contractului nr. 04000000000019414/01.10.2007 și nulitatea absolută a Contractului de constituire depozit colateral încheiat de reclamanta P.C.M. și pârâta P.B.R. S.A. în data de 19.06.2015, pentru suma de 31.000 CHF, pentru garantarea datoriei rezultate din Contractul de credit nr.04000000000019414/01.10.2007, încheiat de P.B.R. S.A. cu L.P.M. și L.I..
În raport de această soluție, instanța apreciază că este întemeiat în parte și capătul de cerere privind acordarea daunelor morale solicitate de reclamantă. În acest sens, instanța constată că sunt incidente prevederile art.1357 Cod civil, conduita culpabilă a pârâtei producând reclamantei un prejudiciul moral evident.
Prin urmare, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 3000 euro, cu titlu de daune morale, apreciind că această sumă este suficientă pentru repararea suferinței psihice cauzată reclamantei de modalitatea de acțiune a pârâtei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea de daune interese de 100 euro/zi întârziere până la ridicarea efectivă a sarcinilor instituite abuziv pe suma menționată, instanța îl va respinge, având în vedere că reclamanta nu a indicat temeiul de drept pentru această solicitare și față de efectul soluției cu privire la capătul principal de cerere.
În temeiul dispozițiilor art.453 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat..";
CALEA DE ATAC EXERCITATĂ ÎN CAUZĂ: Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta P.B.R. SA, solicitând rejudecarea cauzei pe fond și desființarea sentinței.
În motivarea cererii de apel s-a arătat că instanța de fond a interpretat eronat prevederile legale aplicabile, admiterea cererii fiind întemeiată pe afirmațiile tendențioase și jignitoare ale intimatei la adresa băncii, reținând în mod eronat faptul cp reclamanta nu are nicio calitate în contractul de credit. Apelanta a indicat că în data de 23.07.2012 s-a încheiat actul adițional nr 3 la contractul 04000000000019414/1.10.2007 prin care se arată că doamna P.C.M. dobândește calitatea de garant ipotecar, contrar celor susținute de reclamanta intimată și reținute de instanța de judecată. S-a mai indicat că imobilul pentru care a fost încheiat acordul de vânzare s-a înstrăinat la data de 18.06.2015 pentru suma de 520.000 Euro.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune morale s-a arătat că simpla solicitare a daunelor nu poate obliga instanța la acordarea lor, fiind necesară dovedirea elementelor probatorii pentru a nu se produce o îmbogățire fără justă cauză.
Prin precizările formulate la data de 1.06.2016 apelanta a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât reclamanta nu are calitatea de consumator în înțelesul legii 193/2000.
APĂRĂRILE INTIMATULUI:
Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței. S-a indicat că între P.B.R. și L.P.M. a intervenit contractul 040002J1710014840/13.06.2007 prin care s-a acordat un credit de 214.400 CHF, credit garantat cu un imobil, proprietatea reclamantei, contract care s-a desfășurat în bune condiții. S-a mai arătat că din cauza evoluției negative a CHF și a conjuncturii economice s-a luat decizia înstrăinării bunului ipotecat cu scopul achitării și rambursării integrale a creditului, fiind formulată cere în vederea aprobării vânzării imobilului și rambursării totale a creditului, dar B. în mod abuziv nu a dat curs solicitării pentru a îngreuna și tergiversa rambursarea. S-a subliniat că partea a făcut demersuri pentru emiterea acordului de vânzare și aprobarea rambursării anticipate a creditului 040002J1710014840/13.06.2007 și radierea sarcinii/ipotecii instituită de P.B.R., iar prin adresa nr 386/7.05.2015 s-au impus condiții suplimentare și abuzive care exced drepturilor instituției de credit, condiții contrare legii și contractului de credit care îngrădesc în mod abuziv dreptul de proprietate. S-a mai arătat că B. a impus abuziv un preț minim de vânzare a imobilului în cuantum de 240000 CHF în condițiile în care prin contractul de credit nr 040002J1710014840/13.06.2007 împrumutații au contracta un credit în cuantum de 214.400 CHF iar imobilul proprietatea garantului ipotecar este afectat doar de o sarcină ipoteca de rang 1 pentru această sumă, iar împrumutații au achitat toate sumele aferente creditului din 2007-mai 2015, plățile aferente contractului fiind la zi. Intimata a arătat că dreptul Băncii se întinde doar în ceea ce privește încasarea sumelor necesare rambursării anticipate a creditului și nu în intervenția în ceea ce privește stabilirea prețului de vânzare, ceea ce reprezintă în esență un drept al părților contractante. S-a mai arătat că nu se poate impune plata întregului preț în contul deschis la P.B.R., ci doar a părții de preț necesar rambursării anticipate a diferenței neachitate din credit, sumă care trebuie prevăzută expres în acordul de vânzare emis de bancă. Intimata a mai subliniat faptul că a fost obligată sub acțiunea de șantaj să semneze un alt contract de constituire depozit colateral din 19.06.2015 prin care s-a constituit suma de 31.000 CHF cu titlu de depozit colateral, constituit pentru garantarea unei alte datorii a clienților în baza contractului 04000000000019414/1.10.2007, deși este un contract de sine stătător, cu garanție imobiliară un spațiu comercial evaluat de Bancă la o valoare mult mai mare decât creditul și care se află în planul de rambursare cu plățile la zi.
Apelanta a invocat excepția tardivității apelului.
ANALIZA INSTANȚEI:
Analizând cererea de apel, prin prisma motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului, se reține următoarele:
În fapt, între P.B.R. Sa, în calitate de împrumutător și L.P.M. și L.I., în calitate de împrumutați s-a încheiat contractul de credit nr 040002J1710014840/13.06.2007 având ca obiect acordarea sumei de 214.000 CHF , contractul fiind garantat cu instituirea unei ipoteci asupra imobilului situat în Bacău. Prin contractul de vânzare cumpărare cu ipotecă autentificat sub nr. 1857/13.06.2007 cumpărătorii L.P.M. și L.I. și-a exprimata cordul cu privire la constituirea unei ipoteci de rang I asupra imobilului situat în Bacău, asumându-și obligația de a nu înstrăina imobilul fără acordul expres scris al Băncii. Între aceleași părți a fost încheiat și contractul de credit nr 04000000000019414/1.10.2007 având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 252.200 CHF, contract garantat cu instituirea unei ipoteci asupra imobilului situat în Bacău.
Instanța mai reține faptul că împrumutații L.P.M. și L.I. au încheiat cu creditorul P.C.M. actul de dare în plată autentificat sub nr. 299/23.07.2012 prin care au stins creanța în cuantum de 70.000 Euro prin transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bacău, iar prin actul de dare în plată nr. 298/23.07.2012 au stins creanța creditorului P.C.M. prin transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bacău.
Urmare a actului de dare în plată autentificat sub nr 299, s-a încheiat actului adițional nr. 1/23.07.2012 la contractul de ipotecă autentificat sub nr 3396/1.10.2007 de către P.B.R., în calitate de creditor, L.P.M., L.I. în calitate de debitori ipotecari, P.C.M., în calitate de garant ipotecar, prin care garantul ipotecar și-a asumat obligația garantării obligației de rambursării a facilității de credit acordat conform contractului 19414/1.10.2007 în valoare de 252.200 CHF.
Urmare a actului de dare în plată autentificat sub nr 298 s-a încheiat actul adițional nr 1/23.07.2012 la contractul de vânzare cumpărare cu ipotecă autentificat sub nr. 1857/13.06.2007 între P.B.R., în calitate de creditor, L.P.M., L.I. în calitate de debitori ipotecari, P.C.M., în calitate de garant ipotecar, prin care garantul ipotecar și-a asumat obligația garantării obligației de rambursare a facilității de credit nr 14840/13.06.2007 în valoare de 214.000 CHF.
Prin cererea formulată la data de 21.04.2015 de către domnii P.C.M., L.P.M. și L.I. s-a solicitat eliberarea unei adrese prin care să se constate acordul pentru vânzarea imobilului proprietatea granatului ipotecar situat în Bacău, garanție pentru contractul de credit 14840/13.06.2007 și să se aprobe rambursarea anticipată a creditului rămas din acest contract.
Prin adresa nr 386/7.05.2015 instituția de credit și-a exprimat acordul cu privire la ridicarea interdicției de înstrăinare instituie asupra imobilului situat în Bacău, în cuprinsul actului fiind indicat prețul minim de vânzare-240.000 Euro, modalitatea de plată, respectiv în contul doamnei P.C.M. deschis la P.B.R. Sa, și modalitatea de utilizare a sumei, respectiv rambursarea anticipată a creditului nr 14840/13.06.2007 și constituirea unui depozit colateral pentru creditul acordat în baza contractului nr 19414/1.10.2007.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1605/18.06.2015 P.C.M. a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bacău, pentru prețul de 520.000 Euro.
Ulterior între P.C.M. și P.B.R. Sa s-a încheiat contractul de constituire a depozitului colateral în valoare de 31.000 CHF pentru garantarea datoriei clientului rezultat din creditul nr 19414/1.10.2007.
Cu privire la apărările apelantei referitoare la lipsa calității de consumator a reclamantei, Tribunalul apreciază că nu sunt întemeiate, asumarea obligației de garanție aferente celor două contracte de credit nefiind realizată în cadrul unei activități profesionale, garantul acționând în scopuri personale. Având în vedere raportul contractual încheiat între garant și instituția de credit instanța reține că pretențiile reclamantei intimate intră în domeniul de aplicare al Legii 193/2000, reclamanta intrând în noțiunea de consumator.
Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene este în sensul recunoașterii calității de consumator a garantului, prin Decizia pronunțată în cauza Tarcău statuându-se că "Articolul 1 alineatul (1) șii articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că această directivă se poate aplica unui contract de garanție imobiliară sau de fideiusiune încheiat între o persoană fizică și o instituție de credit în vederea garantării obligațiilor pe care o societate comercială le a contractat față de instituția respectivă în temeiul unui contract de credit în cazul în care această persoană fizică a acționat în scopuri care nu intră în cadrul activității sale profesionale și nu are un raport de natură funcțională cu societatea menționată.";
În ceea ce privește incidența clauzelor abuzive, Tribunalul apreciază că raportat la modul de derulare a raporturilor juridice dintre părți, la drepturile și obligațiile părților, la modul de descriere al acestora și la posibilitatea de negociere a clauzelor, nu se poate reține întrunirea elementelor definite de dispozițiile articolului 4 din Legea 193/2000, instituția de credit acționând cu bună credință și în limitele legale.
Potrivit dispozițiilor articolului 4 din Legea 193/2000 prin clauză abuzivă se înțelege o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat faptul că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C 240/98-C 244/98, Hotărârea Mostaza Claro, C 168/05).
Din examinarea textului de lege citate mai sus cât și din jurisprudența CJUE în materie rezultă faptul că pentru a putea fi caracterizată drept clauză abuzivă trebuie întrunite trei elemente: clauza să nu fi fost negociată, clauza să determine un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, dezechilibrul să fie creat în contradicție cu buna credință.
Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv. În acest cadru, instanța națională trebuie să stabilească, ținând cont de criteriile prevăzute la articolul 3 alineatul 1și la articolul 5 din Directiva 93/13, dacă, având în vedere împrejurările proprii ale speței, o astfel de clauză îndeplinește criteriile bunei credințe, echilibrului și transparenței prevăzute de această directivă.
Pentru a ști dacă o clauză provoacă un "dezechilibru semnificativ"; în detrimentul consumatorului între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, trebuie să se țină seama în special de normele aplicabile în dreptul național în lipsa unui acord între părți în acest sens. Instanța națională va putea evalua, prin intermediul unei asemenea analize comparative, dacă și eventual, în ce măsură, contractul îl plasează pe consumator într o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive (Hotărârea Aziz, punctul 68).
În ceea ce privește împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat "în contradicție cu cerința de bună credință";, este important să se constate că, potrivit jurisprudenței Curții, instanța națională trebuie să verifice în acest scop dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale (Hotărârea Aziz, punctul 69).
Tribunalul reține faptul că acordul de vânzare a fost emis în urma solicitării exprese a reclamantei, iar depozitul a fost încheiat pentru diferența de 31.000 CHF existentă între prețul obținut și suma necesară rambursării creditului deținut în baza contractului 19414/1.10.2007, scopul depozitului fiind acela de garantare a obligației de plată asumată prin contractul de credit. Tribunalul apreciază că nu se poate reține exercitarea unei presiuni din partea Băncii pentru încheierea celor două acte, neexistând niciun element care să conducă la ideea vicierii consimțământului părții. Instituirea unor condiții pentru înstrăinarea bunului și blocarea sumei de 31.000 CHF nu constituie un act abuziv al instituției de credit întrucât aceste condiții suplimentare au intervenit ca urmare a diminuării garanției inițiale, bunurile obiect al garanției intrând în patrimoniul reclamantei intimate ca urmare a încheierii a actelor de dare în plată, iar ulterior imobilul situat în Bacău, str Ioniță Sandu Sturza, nr 67 fiind înstrăinate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1605/18.06.2015.
Tribunalul apreciază că în mod eronat s-a reținut că reclamanta nu este parte în contractul de credit nr. 04000000000019414/1.10.2007, atât timp cât prin actul adițional nr. 1/23.07.2012 la contractul de ipotecă autentificat sub nr 3396/1.10.2007 și-a asumat obligația garantării obligației de rambursării a facilității de credit acordat conform contractului 19414/1.10.2007 în valoare de 252.200 CHF, dobândind calitatea de garant ipotecar.
Instanța de apel reține că prevederile referitoare la condițiile de înstrăinare a imobilului și de constituire a depozitului sunt descrise în mod clar, consumatorul fiind informat asupra modului de utilizare a sumelor încasate cu titlu de preț al imobilului și având posibilitatea de a prevedea consecințele economice ale încheierii contractului de depozit.
Raportat la scopul instituirii condițiilor suplimentare referitoare la prețul de vânzare și la blocarea sumei de 31.000 CHF, respectiv garantarea obligațiilor de plată asumate prin cele două contracte de credit, Tribunalul apreciază că B. a dovedit caracterul adecvat al costului impus, actul juridic încheiat conținând criterii clare și inteligibile de definire, cu rol de informare a consumatorului asupra justificării măsurii, acesta putând să prevadă consecințele economice care rezultă din aplicarea clauzelor în ceea ce îl privește, nefiind astfel plasat într-o situație juridică mai puțin favorabilă. Apărările intimatei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate nu sunt întemeiate, în cauză proprietarul imobilului putând să dispună de prerogativele acestui drept, condiționarea vânzării bunului de stabilirea unui preț minim și de constituirea unui depozit de 31.000 CHF constituind o limitare justificată de necesitatea respectării obligației de garanție asumată prin contractele de împrumut, bunul obiect al contractului de vânzare cumpărare reprezentând garanția Băncii.
Instanța nu va mai analiza criticile referitoare la măsura obligării la plata sumei de 3000 de euro cu titlu de daune morale, raportat la stabilirea caracterului legal al actelor contestate, capătul de cerere având caracter accesoriu, obligația de reparare a prejudiciului nemaiavând suport legal atât timp cât nu s-a reținut caracterul ilicit al faptei săvârșite de Bancă.
Față de aceste aspecte, instanța urmează a admite apelul, a schimba sentința apelată, a respinge excepția inadmisibilității acțiunii și a respinge acțiunea, ca neîntemeiată, în cauză nefiind întrunite elementele clauzei abuzive în ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv elementele răspunderii civile delictuale, în ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere.
| ← Dare în plată. Jurisprudență Contracte | încuviinţare executare silită factură având ca obiect... → |
|---|
