Măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, se dispun în cazuri excepţionale. luarea măsurilor asigurătorii trebu
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios administrativ Decizie nr. 3196 din data de 26.07.2017
Prin sentința nr. 1216 din data de 13 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 2069/63/2017, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC, în contradictoriu cu pârâtele X și Y. A fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de Y.
Împotriva sentinței nr. 1216 din data de 13 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 2069/63/2017, a formulat recurs pârâta X în nume propriu și în numele pârâtei Y, considerând sentința netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, s-a arătat că, din cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asigurătorii se desprind argumentele pentru care inspectorii au apreciat ca se impune luarea unor masuri asigurătorii, in sensul ca bunurile din patrimoniul reclamantei si disponibilitățile in numerar sau in conturile bancare nu sunt suficiente achitării obligațiilor stabilite suplimentar, iar contribuabilul nu realizează venituri, fiind in inactivitate temporara, situație care nu necesita acte în plus pentru aprecierea pericolului social. Toate aceste aspecte sunt suficiente pentru a crea organelor fiscale o suspiciune rezonabila cu privire la veridicitatea evidentelor financiar contabile întocmite de contestatoare, suspiciune pe care în mod plauzibil au extins-o si asupra bunei credințe a contestatoarei fata de eventualele acte de executare silita ce s-ar putea întreprinde pentru recuperarea prejudiciului estimat, astfel ca, în mod corect au apreciat ca exista pericolul ca debitoarea sa sustragă de la urmărire ori sa își ascundă sau să își risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând considerabil urmărirea.
Mai mult, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii sunt dispuse masuri de către organul fiscal competent cu scopul de a-și crea o garanție că persoana supusă verificării fiscale nu-și va înstrăina bunurile în timpul desfășurării inspecției fiscale sau până la emiterea titlului de creanță. Măsurile asigurătorii se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
Masurile asigurătorii nu sunt acte de executate silita, aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
Mai mult de atât, masurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor imobile si mobile nu afectează cu nimic si nu împiedica desfășurarea activității in condiții normale. Masurile asigurătorii fiind definite ca fiind masuri de prevedere, de conservare si de asigurare la care apelează creditorul care nu are un titlu executoriu si care dorește preîntâmpinarea riscului la care este supus in care debitorul ar folosi manopere dolosive contra sa.
Ori in raport de aceste prevederi in mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond ca motivarea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nu este menita sa justifice temeinicia luării acestei decizii, bazata pe riscul ca debitoarea sa se sustragă de la urmărire sau sa ascundă ori sa risipească patrimoniul.
Având în vedere cele prezentate, solicită admiterea recursului, casarea sentinței rejudecând cauza să se dispună respingerea contestației formulată împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii ca fiind neîntemeiată.
În drept, a invocat art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 483-488 pct. 6, 8 N.C.proc.civ.
Recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 pct.2 N.C.proc.civ.
Intimata reclamantă SC a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Curtea menționează că prin intermediul recursului se realizează doar un control de legalitate, de aplicare a regulilor de drept în limitele stabilite de lege, în condiții restrictive și exclusiv pentru motive de nelegalitate.
Recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate așa cum rezultă din dispozițiile art. 488 din Noul Cod de procedură civilă care prevede expres și limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt.
Pentru a se reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ., indicat de recurente, trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază și inexistența acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Curtea constată că cererea reclamantei a fost analizată în raport de motivele prezentate în acțiunea dedusă judecății și de argumentele aduse în apărare de partea adversă, iar motivarea hotărârii recurate îndeplinește cerințele art. 425 alin. 1 lit. b N.C.proc.civ., făcând posibilă exercitarea controlului judiciar, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 N.C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., indicate de recurentele pârâte în cererea de recurs: "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material";.
Contrar susținerilor recurentelor pârâte, hotărârea a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Curtea reține că potrivit Deciziei nr. 14264/05.05.2016 necesitatea instituirii măsurilor asiguratorii rezultă din faptul că bunurile din patrimoniul reclamantei și disponibilitățile în numerar sau în conturi bancare nu sunt suficiente achitării obligațiilor stabilite suplimentar, iar contribuabilul nu realizează venituri fiind în inactivitate temporară.
Potrivit art. 213 C.proc.fiscală "(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.";
Caracterul excepțional al măsurii este menționat și în Ordinul nr. 2546/2016 din 5 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente, care statuează: "16. Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepțional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea (...). 17. În situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii.";
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, pericolul la care face referire legea trebuie să fie unul concret și obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale care îi vor incumba.
Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credință a debitorului care încearcă să-și sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală.
Însuși legiuitorul a definit ce înseamnă caracterul excepțional: "atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.";
Deși în conformitate cu pct. 25 din Ordinul nr. 2546/2016 din 5 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente "Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii va conține cel puțin următoarele elemente (...) f) motivarea necesității dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul înscrierii indiciilor referitoare la pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ținând cont și de istoria comportamentului fiscal al debitorului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari";, în Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu sunt evidențiate astfel de indicii.
Curtea reține din dispozițiile legale caracterul de excepție al acestor măsuri asigurătorii. Pentru ca măsurile asigurătorii să poată fi dispuse trebuie verificate, la data luării măsurilor, ipotezele de excepție avute în vedere de legiuitor. Ca atare, pentru luarea măsurilor în aceste condiții, trebuie să existe date certe, susținute de probatoriu, care să ducă la concluzia existenței pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.
Faptul că bunurile din patrimoniul reclamantei și disponibilitățile în numerar sau în conturi bancare nu sunt suficiente achitării obligațiilor stabilite suplimentar, nu reprezintă un temei suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii, în lipsa unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale.
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de Y.
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat a fost respins ca nefondat.
| ← încetare acordul-cadru de prestare servicii de pază. invocare... | Dare în plată. Jurisprudență Contracte → |
|---|
