Clauze abuzive. greşita aplicare a legii. Jurisprudență Abuzuri

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul MARAMUREŞ-Secția II-a Civilă de contencios Administrativ și Fiscal Decizie nr. 1390/A din data de 03.11.2017

Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ar trebui să fie incidentă lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al unei părți contractante. Din natura contractului de credit rezultă obligațiile esențiale ale părților, respectiv obligația băncii de a pune la dispoziția împrumutaților suma solicitată, în valuta solicitată, respectiv CHF și obligația împrumutaților de a restitui suma împrumutată în aceeași monedă în care a fost contractată și de a plăti dobânda.

Banca și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a virat suma de bani în valută în contul reclamanților, context în care și aceștia trebuie să-și îndeplinească întocmai obligațiile corelative. La momentul acordării creditului, reclamanții au optat pentru un produs în CHF, deoarece echivalentul în lei a creditului era mai mare decât în orice altă monedă.

În speță ne aflăm în prezența unui contract încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, dar a căror efecte se produc și după intrarea în vigoare a acestei reglementări. În această situație se impune determinarea legii aplicabile acestui act juridic.

Astfel, singurul remediu incident atunci când se constată că o clauză este abuzivă îl constituie înlăturarea acesteia din contract prin intermediul mecanismului nulității, situație în care tribunalul raportând situația de fapt la dispozițiile art. 992 și următoarele din Codul civil vechi ce reglementează instituția plății nedatorate, constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia din moment ce prestația efectuată de reclamanți - solvens cu privire la dobânda încasată peste valoarea de 5,9% , iar datoria, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzei contractuale efective prin aplicarea sancțiunii nulității absolute, și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației

Prin sentința civilă nr. 617 din 29.01.2016 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 383/182/2015 a fost admisă în parte acțiunea modificată formulată de reclamanții P G V și P O E, în contradictoriu cu pârâta B R SA, s-a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 6 din contractul de credit bancar nr B0021752 din data de 06.08.2008, respectiv a mențiunilor referitoare la stabilirea dobânzii în funcție de evoluția Dobânzii de referință a Băncii, constatând caracterul abuziv al acestei dispoziții contractuale, s-a dispus eliminarea din contractul de credit a dispoziției contractuale constatate ca fiind abuzivă, au fost respinse celelalte cereri formulate prin acțiune ca neîntemeiate, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului P G suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin acțiunea modificată formulată reclamanții au solicitat a se constata caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale:

- art 3, art 6, art 7, art 8, art 9 și art 10 din contractul de credit B0037647/2010 și a actului adițional la acest contract;

- art 6, art 7 și art 8 din contractul de credit 25073277/2007;

- art 3, art 5, art 6 și art 7 din contract de credit nr B0021752/2008;

Datorită faptului că cererea nu a fost structurată corespunzător și nu a existat coerență în formulare, au fost întâmpinate dificultăți în a identifica cu precizie clauzele a căror nulitate au solicitat reclamanții a se constata.

Prin motivarea în fapt din acțiunea introductivă reclamanții critică dispozițiile din contractele nr 25073277/21.06.2007 și nr B0037647/18.10.2010 referitoare la comisioane și penalități.

În contractul de credit nr 25073277/21.06.2007, art 6 definește comisioanele de analiză, administrare a creditului rambursare în avans, comisionul de neutilizare și comisionul de notificare. Clauza prevede cuantumul și modul de calcul al comisioanelor, scadența sumelor de bani datorate cu titlu de comision. Art 7 din acest contract de credit se referă la dobânzi. Clauza stabilește o dobândă fixă în primul an de creditare și o dobândă variabilă pentru perioadă de creditare ulterioară primului an de contract. Clauza stabilește data scadenței obligației de plată. Art 8 din contract stabilește dobânzile penalizatoare, situațiile în care se datorează dobânzi penalizatoare, modul de calcul, cuantumul dobânzii penalizatoare (f. 63 - 68).

În contractul de credit bancar nr B0021752 din data de 06.08..2008 la art 3 este prevăzută durata creditului, art 5 se referă la comisioane: comisionul de administrare, comisionul de rambursare în avans, comisionul de notificare, art 6 se referă la dobânzi, iar art 7 la penalități (f. 51 - 57).

În contractul de credit bancar nr B0037647 din data de 18.10.2010, în art 3 se stabilește destinația creditului, art 6 se referă la comisioane aferente creditului, art 7 se referă la comisioane aferente contului curent, art 8 - dobânzi, art 9 - penalități/dobânzi penalizatoare și art 10 stabilește condițiile de rambursare a creditului (f. 10 - 12).

La dosar nu a fost depus actul adițional la contractul de credit din anul 2010.

Potrivit art 1 alin 1 din Legea 193/2000 "orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate";, iar potrivit alin 2 din același articol în caz de îndoială asupra interpretării clauzelor contractului acestea se vor interpreta în favoarea consumatorului. Conform alin 3 din art 1 este interzisă stipularea de către agenții economici de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Potrivit art 4 alin 1 și 2 din Legea 193/2000 "O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";.

Sunt considerate clauze abuzive în înțelesul dispozițiilor Legii 193/2000 acele clauze ce dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Aceste prevederi nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Sunt de asemenea, considerate abuzive acele clauze ce obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.

Potrivit art 3 din Directiva 93/13/CEE transpusă în dreptul intern prin Legea 193/2000 "O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune. În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei";.

Contractele încheiate între părți sunt contracte preformulate, contracte de adeziune, ce conțin clauze prestabilite, clauze ce trebuie însă, să respecte dispozițiile Legii 193/2000 și ale Directivei 93/13/CEE.

Clauzele prevăzute la art 3, art 6, art 7, art 8, art 9 și art 10 din contractul de credit B0037647/2010, la art 6, art 7 și art 8 din contractul de credit 25073277/2007 și la art 3, art 5, art 6 (parțial cu excepția prevederilor referitoare la stabilirea dobânzii în funcție de evoluția Dobânzii de referință a Bancii), și art 7 din contract de credit nr B0021752/2008 nu îndeplinesc condițiile cumulative prevăzute de art 4 din legea 193/2000.

Clauzele anterior menționate sunt clare, neechivoce, permit împrumutatului să aprecieze asupra drepturilor și obligațiilor asumate, aplicarea clauzelor nu duce la dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Prin semnarea contractelor de împrumut reclamanții și-au asumat drepturile și obligațiile prevăzute în convenția de credit, iar pentru determinarea conținutului acestor clauze nu sunt necesare cunoștințe de specialitate pentru ca împrumutatul să-și circumscrie sfera drepturilor și obligațiilor, pentru ca aceste drepturi și obligații să fie clare și previzibile.

Din răspunsurile reclamanților la interogatoriu rezultă că aceștia au agreat încheierea contractelor de credit, pârâta fiind singura instituție bancară ce puteau oferi reclamanților un credit pentru construirea unui imobil raportat la veniturile reclamanților și condițiile de ipotecare ce puteau fi oferite de reclamanți. Reclamanta P O E a arătat că la încheierea contractului a cunoscut cuantumul ratei (întrebarea nr 8 din interogatoriu). În consecință, prin semnarea contractului reclamanta a agreat și a acceptat toate costurile incluse în rata de credit. La întrebarea nr 12 din interogatoriu reclamanta a arătat că nu a întrebat reprezentanții băncii despre comisioane și alte costuri, iar la întrebarea nr 13 din interogatoriu reclamanta a arătat că nu a solicitat anterior încheierii contractului negocierea clauzelor contractuale (f. 431). Prin urmare, reclamanta nu a fost interesată în a cunoaște conținutul clauzelor contractuale anterior încheierii convenției și nici de a stabili înainte de încheierea convenției dacă aceste clauze îi sunt ori nu îi sunt favorabile.

Din răspunsurile date la interogatoriu de către reclamantul P G V rezultă că motivele determinante pentru contractarea creditului au fost următoarele: raportat la salarii se putea contracta suma de 50000 eur echivalent în CHF (f. 436) și împrumutații au putut constitui garanțiile agreate de bancă pentru rambursarea creditului (f. 438, 435). Reclamantul a arătat că nu au fost negociate clauzele contractuale, dar că a avut cunoștință despre faptul că este o dobândă fixă în primul an de creditare și o dobândă variabilă ulterior cestei perioade de timp. A arătat reclamantul că reprezentanții Băncii i-au comunicat că produsul este unul standard ce nu poate suferi modificări (f. 439).

Rezultă așadar, că nu au fost negociate contractele. Banca nu a dovedit condiția negocierii. Lipsa negocierii nu este însă, o condiție suficientă pentru ca o clauză contractuală să fie constatată ca abuzivă. Pe lângă această condiție, celelalte condiții prevăzute la art 4 din Legea 193/2000 sunt obligatorii: clauza prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Aceste din urmă condiții nu sunt îndeplinite, așa cum s-a arătat, în cazul clauzelor anterior menționate. Aceste clauze nu determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, sunt clare, explicite, previzibile motiv pentru care cererea reclamanților cu privire la aceste clauze va fi respinsă.

În ce privește clauza de la art 6 din contractul de credit bancar nr B0021752 din 2008 pct 1 lit a) în conformitate cu care dobânda este revizuibilă în funcție de evoluția Dobânzii de Referință a Băncii, această prevedere este abuzivă în sensul dispozițiilor Legii 193/2000. Această prevedere contractuală nu are un caracter previzibil, nu permite consumatorului să cunoască și să aprecieze asupra conținutului obligațiilor asumate, stabilirea cuantumului dobânzii fiind la aprecierea exclusivă a Băncii. Modul de redactare al clauzei favorizează în mod evident Banca și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Cu privire la această dispoziții contractuală, exclusiv mențiunea referitoare la dobânda revizuibilă în funcție de evoluția dobânzii de referință a Băncii, se va constata caracterul abuziv al clauzei.

Sancțiunea constatării caracterului abuziv al clauzelor este nulitatea absolută a acestor clauze cu consecința înlăturării lor din convenția de credit.

Cererile referitoare la restituirea dobânzilor și comisioanelor ca urmare a constatării abuzive a clauzelor, precum și cererile de obligare la plata dobânzii calculate asupra acestor sume de bani, ca și cereri subsidiare vor fi respinse ca urmare a respingerii cererilor principale.

Cererea de a se stabili obligația de achitare a ratelor de credit în lei raportat la cursul CHF de la momentul încheierii contractelor de credit din 2007 și 2008, inclusiv de restituire a creditului într-o perioadă de 10 ani, nu poate fi admisă. Creditele au fost acordat în CHF și părțile au convenit restituirea ratelor de credit în aceeași monedă. Instanța nu se poate substitui voinței părților de a modifica prevederile contractuale în situația în care aceste prevederi nu au un caracter abuziv în sensul dispozițiilor Legii 193/2000 și a Directivei 93/13/CEE.

De asemenea, nu poate face obiectul analizei în temeiul dispozițiilor Legii 193/2000 cererea formulată de reclamanți de a li se restitui sumele de bani achitate cu titlu de dobândă motivat de faptul că Banca nu ar fi luat în considerare faptul că indicele de referință Libor a scăzut. Această cerere ar putea fi analizată raportat la un alt temei de drept, însă nu poate fi analizată din perspectiva dispozițiilor legale ce reglementează clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Pentru motivele arătate, în fapt și în drept, cererea formulată de reclamanți a fost admisă în parte.

Excepțiile, excepția prescripție dreptului la acțiune și excepția lipsei de interes, invocate de pârâtă au fost respinse ca neîntemeiate.

Termenul de prescripție pentru restituirea sumelor de bani curge de la data constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale și nu de la data plății sumelor de bani, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind neîntemeiată.

Excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare referitoare la constatarea ca abuzivă a prevederii de la ar 7 din contractul de credit bancar nr B0021752/2008 este de asemenea, neîntemeiată. Pentru perioada cuprinsă între data încheierii convenției și data modificării acestei clauze, reclamanții justifică interes în promovarea cererii, justifică interes în a se stabili dacă această clauză respectă prevederile Legii 193/2000.

În temeiul dispozițiilor art 451 alin 1 - art 453 cod procedură civilă, proporțional cu pretențiile admise, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului Pop Gabriel suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile de judecată au fost dovedite de reclamant cu chitanțele depuse la dosar.

Împotriva sentinței au formulat apel reclamanții P G V și P O E, solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, în subsidiar s-a solicitat anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În cuprinsul motivelor de apel se arată că prin cererea introductivă de instanța apelanții au solicitat obligarea intimatei la modificarea contactelor in sensul achitării în lei a sumelor contractate in CHF. Se susține că această cerere este admisibila prin prisma faptul ca dispozițiile cuprinse in art. 1 , pct. 2 din contractul de credit 25073277/21.06.2007, respectiv art. 8 pct. 1 din contractul de credit nr. B 0021752/06.08.2008, precum si art. 10 pct. 1 din contractul de credit bancar nr. B 0037647/18.10.2010 sunt clauze abuzive, si chiar in condițiile in care nu au fost indicate în mod expres in petitul cererii, instanța era obligata, să pună în discuția părților analizarea si acestor articole care conțin clauze abuzive.

În acest sens se susține că la momentul încheierii convențiilor, raportat la circumstanțele economice din anul 2007-2008, precum și la posibilitățile de a cunoaște efectele unor astfel de credite și implicațiile clauzelor contractuale pe termen lung,, contractarea creditului în franci elvețieni s-a prefigurat a fi mai avantajoasă fața de alte oferte de creditare în lei sau în euro. In condițiile în care creditul în franci elvețieni era un produs nou pe piață și în lipsa unor informații corespunzătoare cu privire la moneda în care apelanții au contractat împrumuturile, respectiv cu privire la istoricul evoluției francului elvețian și riscuri generate de variațiile cursului de schimb valutar, apelanții s-au obligat să returneze sumele împrumutate la termenele și în cuantumurile menționate în contracte, având ca premisă cursul de schimb valutar CHF - leu din perioada respectivă . Ulterior însă, pe parcursul derulării contractelor, francul elvețian s-a depreciat într-un mod galopant, astfel că, raportat la moneda națională, valoarea acestuia s-a dublai, cursul de schimb depășind valoarea de 4,00 lei/CHF în luna iulie 2010. cu repercusiuni grave asupra împrumutaților. în ceea ce privește posibilitatea de îndeplinire a obligațiilor de plata a ratelor lunare, cu riscul de a fi puși în imposibilitatea de executare fortuită a contractelor încheiate. Această creștere accelerata a valorii francului elvețian în raport cu moneda națională, precum și cheltuielile generate de mecanismul de schimb valutar, din lei în euro și din euro în franci, lipsa francilor elvețieni de la casele de schimb valutar perioadă mare de timp. diferențele dintre cursul practicat de bancă și casele de schimb valutar și, respectiv cursul stabilii de B.N.R.. diferențele dintre cursul de vânzare și cel de cumpărare, au condus la majorarea continuă a costurilor contractelor, producând un dezechilibru major al prestațiilor reciproce ale părților. în detrimentul împrumutaților cu efectul obținerii unor foloase de către banca împrumutătoare în contraprestație.

Așadar s-a produs o schimbare fundamentală a condițiilor de contractare, astfel că în prezent împrumutații sunt obligați la prestații vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora s-a manifestai voința de a contracta. Prin urmare, au caracter abuziv clauzele contractuale prin care se stipulează efectuarea oricăror plăți în moneda creditului cu suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar. Clauzele de efectuare a plăților în moneda creditului, cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutați nu au fost negociate direct cu apelanții, având în vedere caracterul prestabilit și impus consumatorilor, consumatorii exprimându-și adeziunea la aceste contracte tipizate fără a avea posibilitatea de a influența natura lor. Singura posibilitate a consumatorilor era aceea de a alege între creditele existente pe piață. însă în toate cazurile contractele erau tipizate, singura opțiune fiind aceea de a semna sau nu contractul pentru tragerea creditului. Banca nu a acționat cu bună credință, aceasta având obligația de a explica riscurile clienților, de a le pune la dispoziție informațiile necesare, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a evalua consecințele economice ale contractării creditelor.

Având în vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile și în vederea asigurării unei angajări în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractele de credit, este instituită în sarcina operatorului economic - banca, care are o poziție dominantă în raport cu consumatorul, obligația informării în mod complet, corect și precis a celui din urmă cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit și implicit cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de variația cursului valutar, astfel cum reiese din O.U.G. 50/2010. în cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați să ofere consumatorilor informații complete, corecte și precise asupra drepturilor și obligațiilor ce le revin. Aceste obligații instituite in sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar. sunt menite să protejeze interesele consumatorilor care sunt expuși riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor intereselor legitime prin contractarea unor servicii/produse în lipsa unei informații reale cu privire la acestea și, pe cale de consecință, evitarea unor astfel de situații. În lipsa informării în mod complet, corect și precis a apelanților cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit, acesta nu a avut posibilitatea de a determina consecințe economice ale clauzelor contractuale în baza unor criterii clare și precise.

Având în vedere obligația de transparență contractuală instituita în sarcina operatorilor economici, care se circumscrie exigențelor de informare și protecție inerente dreptului consumatorului, în scopul garantării dreptului acestuia de a înțelege prevederile și efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care și le asumă prin contractarea unui asemenea produs. Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF. fenomen care era previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF- ul este o monedă instabilă, iar la momentul încheierii contractului valoarea acestei monede era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda națională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționată în dreptul european și național întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.

Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel dc contract de adeziune constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaște și anticipa mărimea obligațiilor sale. Așa cum se prevede la art. 1 din Legea nr. 193/2000. orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii cuprinde clauze contractuale clare fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Un drept subiectiv civil dacă este folosit contrar scopului și recunoscut de lege, în așa fel încât să încalec drepturile celorlalți, este considerat abuziv. Conform ari.54 din Constituție, orice drept trebuie exercitat numai în conformitate cu scopul său și în limitele sale.

Prin clauzele de risc valutar s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. evident în detrimentul consumatorului.

Banca a stipulat în convențiile încheiate cu apelanții obligația acestora (de a suporta exclusiv diferențele de schimb valutar, fără nici o distincție și fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligații, astfel că în situația dublării valorii francului elvețian în raport cu moneda națională, convențiile de credit încheiate între părți dobândesc un caracter aleatoriu, incompatibil cu natura contractului de împrumut.

În aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenței prestațiilor, fapt ce presupune existența unei proporționalități între drepturile și obligațiile asumate de către părți, ori clauza de risc valutar, care incumbă în mod exclusiv consumatorilor, denaturează raportul juridic obligațional prin în greunarea excesivă a situației consumatorului și conferirea băncii unui avantaj economie vădit disproporționat. De asemenea, în considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie să se ia în calcul și aptitudinea de a îndrepta conținutul contractului în favoarea părții care a impus clauza, riscul valutar materializându-se în obținerea de către bancă a unui câștig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echității și bunei-credințe, principii ce trebuie să guverneze relațiile contractuale. Atât suma împrumutată (capitalul), precum și dobânda și comisioanele percepute pentru credit sunt plătite dc asemenea. în franci elvețieni la cursul de schimb din momentul plății, determinând astfel, pe fondul dublării valorii de schimb a francului elvețian, un dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de către părți, respectiv creșterea nejustificată a beneficiilor băncii, în dauna consumatorilor, cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale.

Se susține că într-o cauză recentă, respectiv C - 26/13. Kasler și Kasfeiite Rabat referitoare la Directiva 93/13/CLB și, mai precis, la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contracte de împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă. C.J.U. E. a statuat că "I) articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13/01:1" a Consiliului din 5 aprilie privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că termenii "obiectul principal al contractului" nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în moneda străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal. în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată ceea ce revine in sarcina instanței de trimitere să verifice, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual - că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează o astfel de clauză. în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti. în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul dc schimb la cumpărare al monedei străine, nu poate fi considerată ca cuprinzând o ..remunerație"" al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutat or să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. Articolul 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că. în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ea respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca, contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce-1 privește.

Așa cum rezultă din cele menționate la pct. 57, 58 din hotărâre. C.J.U.E, precizează că excluderea aprecierii caracterului abuziv al unei clauze se limitează la caracterul adecvat al prețului sau remunerației pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte și nu se aplică în cazul invocării unei asimetrii între cursul de schimb la vânzare al monedei străine utilizai pentru calcularea ratelor și cursul de schimb la cumpărare al valutei respective utilizai pentru calcularea sumei deblocate a împrumutului. Curtea stabilește că plata, în cadrul ratelor împrumutului, a sumelor care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare (utilizat pentru calcularea ratelor) și cursul de schimb la cumpărare al monedei străine (utilizat pentru deblocarea împrumutului nu poate fi considerată ea fiind o "remunerație" pentru serviciile băncii împrumutătoare.

Decizia C.JUE precizează că nu este suficient ca termenii în care se exprimă clauzele contractuale să fie inteligibile din punct de vedere gramatical, ci acestea trebuie să fie inteligibile din punct de vedere juridic, respectiv consumatorul trebuie să poată aprecia consecințele economice negative pe care le riscă prin încheierea contractului. Astfel, contractul trebuie să expună în mod transparent funcționalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei Străine, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din faptul semnării contractului.

Cu privire la art. 5 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive C.J.U.E, a statuat că pentru un consumator, informarea. înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale, și la consecințele respectivei încheieri este de o importanți fundamentală. Consumatorul trebuie să decidă, pe baza acestei informări, dacă dorește să se oblige contractual față de un vânzător sau furnizor prin aderarea la condițiile redactate în prealabil de acesta (Hotărârea RWF, Vertrieh EU:C:20i3: 180. pct.44), Cerința privind transparența clauzelor contractuale prevăzută de Directiva 93/E nu poate fi redusă, așadar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, deoarece consumatorul se află într-o poziție de inferioritate față de vânzător său furnizor. Așadar, cerința privind transparența trebuie înțeleasă în mod extensiv.

Cu privire la înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu la valoarea de la data încheierii și semnării convenției, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către cumpărători, se solicită a se dispune înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu. pentru efectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii și semnării convențiilor, calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și restituirea sumelor plătite în plus către apelanta. Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, se solicită să se dispună restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin înghețarea cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentul semnării contractului, astfel încât să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de plăti care să corespundă manifestării de voință în sensul angajării în acest raport juridic.

Contractul de credit nu are un caracter aleatoriu, fiind un contract comutativ, caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților, la momentul încheierii contractului, este determinată sau determinabilă, astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul, fiind exclusă expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig.

Se susține că având în vedere prevederile ari. 966-970 Cod civ. în vigoare la momentul încheierii contractelor dintre părți, din interpretarea cărora rezultă că părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligație, distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valorii CHF față de moneda națională, apare ca o soluție justă și echitabilă. Obligațiile părților trebuie să se întemeieze pe o cauză licită și morală, conform dispozițiilor art. 968 clin Codul Civil.

Întrucât s-au schimbat condițiile de contractare avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului și, pe cale de consecință, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele cu privire la care părțile au convenit. Achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută in Regulamentul valutar, astfel încât se consideră că executarea obligațiilor decurgând din acest contract trebuie să se facă în moneda națională,

Referitor la comisionul de administrare prevăzut de art.6 lit. b din contractul 25073277/21.06.2007 și art.5 lit. a din contractul nr. B 0021752/06/08/2008, se susține că în mod netemeinic si nejustificat instanța a respins capătul de cerere privind constatarea abuziva a clauzelor contractuale in ceea ce privește acest comision reținând în motivare faptul că aceste clauze nu se încadrează in prevederile dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000.

Raportând aceste clauze la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 reiese ca acest comision de administrare reprezintă o clauză abuzivă, fiind impusa în mod unilateral de creditoare prin intermediul unui contract preformulat redactat de către Bancă fără a se da posibilitatea împrumutaților să influențeze natura respectivei clauze. Valoarea comisionului nu este negociabila, iar justificarea perceperii acestuia nu este întemeiată buna credință fiind in mod flagrant și evident încălcată. Comisionul de administrare a fost menținut și după intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2010 act normativ ce transpune Directiva nr.2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele tip credit pentru consumatori. Cu toate că acest comision de administrare cuprins in art. 6 pct.6.3 in Contractul de credit îmbracă aparenta unui tip de comision permis de OUG nr.50/2010 în realitate suma perceputa sub titlul "de administrare" este menită să acopere un potențial risc al Băncii in cazul în care nu i se rambursează creditul cu toate că, în cazul de față nu se justifică luarea unor astfel de măsuri suplimentare.

Apelanții susțin că în ceea ce privește clauza prevăzuta in art. 6 din contractual B 0021752/06,08,2008, instanța constata că această clauza este abuziva, dispune înlăturarea ei din contract, însă nu dispune emiterea unui nou grafic de rambursare și nici modalitatea de calcul a noii dobânzi pe de o parte, iar pe de altă parte nu dispune restituirea sumelor încasate de către bancă în mod nelegal cu titlu de dobândă.

Apelanții arată că cu toate că prin cererea introductiva de instanța, reclamanții au solicitat instanței sa constate și caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art. 7 din contractual 25073277/21.06,2007, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere.

Din lecturarea clauzelor cuprinse in art. 6 din contactul de credit B 0021752/06.08.2008 si art. 7 din contractual 25073277/21.06.2007, rezulta faptul ca Banca prevede și calculează dobânda după doua variabile - una indicele de referința LIBOR variabil la 3 luni pe care nu o poale influenta si cealaltă variabila care este in totalitate la dispoziția sa, având in vedere prevederile de mai sus conform cărora marja poate fi modificata conform deciziei băncii.

Aceste clauze sunt abuzive conform pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr.193/2000, întrucât da dreptul băncii sa modifice unilateral dobânda, fără un motiv întemeiat specificat in contract. Prin necircumstanțierea în nici un mod a unor elemente sau criterii obiective care să-i permită băncii să modifice unilateral marja și implicit dobânda. Decizia sa este discreționara și imposibil de controlat de către consumator, acesta acționând de pe o poziție de forța asemenea formulare neîndeplinind exigentele de previzibilitate impuse de legislația menționata întrucât banca face distincție intre dobânda de referința variabilă și indicele de referința Euribor/ Robor.

În condițiile in care se permite in contract revizuirea ratei dobânzii curente fără ca o noua rata sa fie negociata cu consumatorul se creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor in detrimentul consumatorului si contrar cerinței bunei credințe deoarece lasă la libera apreciere modificarea unilaterală a nivelului dobânzii.

Se arată că este vorba de situația in care in loc ca eventualele creșteri a costurilor băncii cu creditul sa fie suportata de aceasta sau cel mult riscul să fie împărțit intre banca si consumator acesta din urma este obligat să suporte integral riscul

Se susține este vorba despre aplicarea unor texte de lege care țin de protejarea consumatorului prezumat neprofesioniști in raporturile sale cu un profesionist.

Astfel practica constanta a Curții de Justiție a Uniunii Europene și in mod special in cauza C-453/10, Curtea a statuat că o legislație naționala poate prevedea nulitatea unui contract încheiat intre un consumator si un comerciant care cuprinde o clauza abuzivă dacă astfel se asigura o mai buna protecție a consumatorului.

Apelanții susțin că prin clauzele de mai sus, se creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, evident in detrimentul consumatorului deoarece banca poate modifica unilateral dobânda aferenta creditului conform deciziei sale în orice moment fără consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobânda se aplică asupra soldului existent al creditului la data modificării acesteia.

Se arată că orice modificare a costurilor creditului este obligatoriu a fi acceptată de către client prin act adițional. Entitatea financiar bancară nu are dreptul să condiționeze acceptarea /neacceptarea modificării dobânzii de plata imediată a spezelor aferente contractului. Dacă împrumutatul ar avea banii care compun rata de credit, dobânzile si comisioanele în orice moment, nu s-ar mai împrumuta de la banca.

Banca se prevalează de clauza menționată mai sus. invitând împrumutatul să ramburseze suma datorată. Contrar prevederilor legale prin care sunt interzise inserarea de clauze contractuale ce dau dreptul băncii să modifice unilateral contractul fără a se încheia un act adițional, în care consumatorul să-și dea acceptul. Mai mult conform prevederilor legale menționate în aceste cazuri, neprimirea unui răspuns din partea consumatorului, într-un anumit termen de la primirea notificării nu este considerată acceptare tacită iar contractul trebuie să se deruleze cât dobânda nemajorată. Cu toate acestea banca a majorat marja după bunul său plac, fără a menționa în contract care sunt motivele care pot determina această creștere. Deși nu a fost de acord cu majorarea unilaterala a marjei și implicit a dobânzii, consumatorul a plătit in continuare o sumă mai mare neavând posibilitatea să restituie creditul dobânzile și comisioanele aferente. Este de remarcat faptul că deși indicii de referință au scăzut considerabil începând cu luna octombrie 2008, ajungând astăzi la o valoare apropiată de 0, banca nu a notificat consumatorul în sensul unor eventuale descreșteri ale ratei dobânzii, ci dimpotrivă a majorai dobânda prin mărirea marjei, fără consimțământul împrumutatului.

Raportat la cele reținute anterior, se concluzionează că în situația de față, clauzele contractuale menționate anterior, sunt abuzive, nefiind negociate cu consumatorul, datorita faptului ca acesta este un contract preformulat de adeziune si încalcă prevederile art. 1(3) raportat la art. 4 (1) si (2) din Legea nr. 193/2000 :

"(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă. prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei~credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negocíată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Se susține că în momentul Încheierii contractului,consumatorul a acționat de pe o poziție inegală de inferioritate, in raport cu comerciantul, atât in ceea ce privește puterea de negociere cat si nivelul de informare. Contractul fiind preformulat de adeziune, consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nici o clauza,ceea ce denota ca întregul act i-a fost impus in aceasta forma de către bancă.

Nu exista o negociere reală, o egalitate între părți, toate clauzele menționate suni interpretate doar in favoarea băncii, servind doar intereselor sale, fără a da posibilitatea consumatorului să verifice dacă dobânda este judicios dispusa și daca este proporțională scopului urmărit. Conform prevederilor legale, modificarea clauzelor fără acordul consumatorului, poate fi făcuta doar in situația în care există o motivație întemeiată.

Motivația întemeiata trebuie sa reprezinte o situație descrisă clar în contract, să fie previzibila, astfel încât să furnizeze consumatorilor posibilitatea să anticipeze consecințele ce s-ar produce in cazul intervenirii respectivei situații.

Apelanții susțin că în sistemul de protecție introdus prin Directiva Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, transpusa in Legea nr.193/2000, se pornește de la premisa ca din punct de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, consumatorii se află într-o poziție dezavantajoasa față de Bancă și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe fata de aceasta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de către comerciant, fără posibilitatea de a influenta conținutul acestora.

O clauză contractuala care nu s-a negociat individual cu clientul, se considera inechitabila daca provoacă un dezechilibru semnificativ contrar cerințelor bunei credințe .de care ar trebui să fie animat orice furnizor de servicii financiare.

Clauzele invocate ca fiind abuzive contrazic exigentele bunei credințe si cerinței de loialitate contractuala, de care trebuie să dea dovada intimata. Clauzele abuzive din contract, creează un avantaj semnificativ si injust operatorului economic, avantaj care nu are contrapartida pentru consumator.

În Contractul care face obiectul prezentei cauze, dezechilibrul creat în detrimentul clientului, există în momentul încheierii contractului sau survine pe parcursul executării acestuia.

Pentru considerentele sus menționate s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea in parte a sentinței atacate în sensul admiterii tuturor capetelor de cerere așa cum au fost formulate si precizate.

În subsidiar, s-a solicitat anularea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe întrucât hotărârea instanței de fond nu cuprinde toate cerințele imperative prevăzute de art. 425 C. proc. Civ. în sensul pronunțării asupra tuturor capetelor de cerere și nu s-au indicat motivele de fapt si de drept pe care instanța si-a întemeiat soluția.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor de la dosar și a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:

Prin contractul de credit bancar ipotecar nr. 25073277/21.06.2007, încheiat între Banca Românească SA în calitate de creditor pe de o parte și apelanții în calitate de împrumutați pe de altă parte, banca a acordat apelanților un credit bancar ipotecar pentru investiții imobiliare (construire locuință) în sumă de 71500 CHF pentru o perioadă de 300 luni, în temeiul legii nr. 190/1999.

La art. 1 pct. 2 din contract se prevede faptul că în situația de față, creditul va fi restituit în aceeași valută.

Prin contractul de credit bancar nr. 0021752/06.08.2008 încheiat între părți a fost acordat un împrumut de 76.000 CFH iar la art. 8 pct. 1 din contract se prevede faptul că orice plată efectuată de împrumutat în vederea rambursării creditului se va face în moneda în care a fost acordat creditul.

La data de 18.10.2010 a fost încheiat între părți contractul de credit bancar nr. 0037647/18.10.2010, în cuprinsul acestuia la art. 10 pct. 1 a fost înserată clauza potrivit căreia orice plată efectuată de împrumutat în vederea rambursării creditului se va face în moneda în care a fost acordat creditul.

Prin precizarea depusă la dosarul instanței de fond la data de 05.02.2015 (fila 40) reclamanții au solicitat, în cea ce privește contractele încheiate la data de 21.06.2007 și 06.08.2008, obligarea pârâtei la modificarea contractului în sensul achitării sumelor contractate în lei raportat la valoarea CFH în lei, la momentul încheierii celor două contracte, fără a se solicita însă constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 1 pct. 2, respectiv art. 8 pct. 1, apelanții susțin că instanța era obligată să pună în discuția părților analizarea acestor clauze, or potrivit dispozițiilor art. 9 Cod procedură civilă care consacră principiul disponibilității, părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința părților, obiectului și cauzei.

Pe de altă parte, reținem că în situația de față reclamanții au avut apărare calificată fiind asistați de un avocat și având în vedere și dispozițiile art. 9 al. 2 NCPC potrivit cărora obiectele și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților situație în care conform art. 22 al. 6 NCPC judecătorul trebuie să se pronunțe asupra ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele investirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, apărările apelanților în sensul că instanța de fond din oficiu trebuia să pună în discuția părților analizarea anumitor clauze contractuale, vor fi respinse.

În ceea ce privește clauza contractuală inserată la art. 10 pct. 1 din contractul încheiat în anul 2010, nici în privința acesteia nu s-a solicitat la prima instanță constatarea caracterului abuziv, respectiv constatarea nulității acesteia.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților în sensul de a fi obligată pârâta să modifice contractul în sensul achitării creditului în lei, raportat la valoarea CFH în lei la momentul încheierii celor două contracte reținem următoarele:

Dispozițiile art. 1271 din Codul Civil reglementează o instituție nou introdusă prin acest act normativ, respectiv instituția impreviziunii, cu aplicare în domeniul executării contractului.

Prin noile reglementări, în ceea ce privește actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate, ci și cu privire la regulile de interpretare a actului, efectele actului juridic, inclusiv cele produse după intrarea în vigoare a noii legi și încetarea actului juridic.

Această regulă se desprinde din dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora "contractul este supus dispozițiilor în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa";. Conform art. 6 alin. 2 C. civ. și art. 3 din Legea nr. 71/2011, legea în vigoare la data încheierii unui act juridic va reglementa atât efectele trecute cât și cele viitoare, adică produse după intrarea în vigoare a legii noi.

Referitor la impreviziune reglementată prin art. 1271 din C. civ., art. 107 din Legea nr. 71/2011 prevede că dispozițiile privind această instituție nou introdusă se aplică numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, respectiv data de 01.10 2011.

În aceste condiții instanța nu va putea dispune încetarea contractului în baza unor dispoziții legale ce nu îi sunt aplicabile.

Mai mult, raportat la argumentele dezvoltate mai sus, contractului îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864. Potrivit acestuia, obligațiile pecuniare sunt guvernate de principiul nominalismului monetar consacrat în art. 1578 C.civ, care dispune că "obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată.";

Prin urmare, împrumutul fiind contractat în franci elvețieni, el urmează să fie restituit în aceeași valută, cum de altfel s-au și obligat reclamanții prin contractele analizate, o readaptare a acestuia neputând avea loc decât prin acordul de voință al părților contractante.

Pe de altă parte reținem că nu se poate susține cu temei natura abuzivă a contractului dintre părți din perspectiva prezentată de către reclamanți, câtă vreme contractul încheiat conține clauze neechivoce potrivit cărora creditul va fi rambursat în aceeași monedă în care a fost contractat.

Fluctuațiile valutare constituie un fapt notoriu, cea ce face de notorietate și riscul pe care si-l sumă părțile unui contract de credit la încheierea contractului într-o monedă străină.

Pe de altă parte, în ceea ce privește decizia pronunțată de CJUE în cauza Andriciuc, decizie invocată de apelanți, reținem că CJUE a statuat că o clauză de risc valutar poate fi analizată din punct de vedere al caracterului abuziv dacă aceasta nu este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil. Mai precis, consumatorul trebuie să înțeleagă consecințele economice ca urmare a încheierii contractului de credit, banca având obligația de a-i oferi acestuia date și informații suficiente pentru ca împrumutatul să ia o decizie prudentă și în cunoștință de cauză.

Curtea constată că referitor la clauza în discuție (clauza de risc valutar), o astfel de clauză face parte din obiectul principal al contractului de împrumut, astfel încât caracterul abuziv al acesteia poate fi examinat în raport cu Directiva 93/13/CEE a consiliului din 05. 04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, numai în cazul în care nu au fost exprimate în mod clar și inteligibil.

Așadar, este o primă condiție pentru ca o clauză de risc valutar să fie abuzivă, și anume ca această clauză să nu fie exprimată în mod clar și inteligibil.

Curtea subliniază astfel că obligația de rambursare a unui credit într-o anumită monedă constituie un element esențial al contractului de împrumut dat fiind că nu privește o modalitate accesorie de plată, ci natura însăși a obligației debitorului. Adică, teoria nominalismului monetar rămâne de referință chiar și în cazul împrumuturilor contractate în valută.

În această privință trebuie să se observe că printr-un contract de credit împrumutătorul se angajează în principal să pună la dispoziția împrumutatului o anumită sumă, acesta din urmă angajându-se la rândul său în principal să ramburseze, în general cu dobândă această sumă, potrivit termenelor de scadență prevăzute. Principalele prestații ale unui astfel de contract se raportează așadar la o sumă care trebuie definită în raport cu moneda de plată și de rambursare stipulată. În consecință, după cum a arătat avocatul general la pct. 46 și următoarele din concluzii faptul că un credit trebuie să fie rambursat într-o anumită monedă, nu privește, în principiu, o modalitate accesorie de plată, ci natura însăși a obligației debitorului, constituind astfel un element principal al contractului de împrumut.

În ceea ce privește efectele concrete ale clauzei potrivit căreia împrumutul trebuie restituit în aceeași monedă străină în care a fost contractat, aceasta trebuie formulată în contract astfel încât să fie înțeleasă de consumator atât pe plan formal și gramatical, cât și în ceea ce privește efectele concrete ale acesteia, în sensul că un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat să poată nu numai să cunoască posibilitatea aprecierii sau a deprecierii monedei străine în care a fost contractat împrumutul, cât și să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, ale unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că instanța națională va lua în considerare elementele de fapt care au dus la încheierea acelui contract, iar șansele consumatorului de a dovedi reaua-credință a băncii stau în probele aduse de acesta în instanță, această probațiune nefiind făcută de reclamanți în prezentul dosar.

Astfel, se pune problema dacă în situația de față, banca putea prevedea aprecierea excesivă a unei valute dintr-un motiv survenit ulterior încheierii contractului și care dezechilibrează semnificativ obligațiile debitorului.

Astfel, dacă dezechilibru a avut loc datorită unor împrejurări de care banca la momentul încheierii contractului nu le cunoștea și nici nu le putea prevedea (de exemplu impactul crizei financiare asupra valorii francului elvețian, impunerea unui prag de variație pentru CFH față de euro de către B N E în 2011 sau faptul că la 15.01.2015 B N E va renunța la pragul fix euro/CHF).

În ceea ce privește cea de a doua critică formulată de apelanți reținem că aceasta vizează nemulțumirea acestora legată de modul de soluționare de către instanța de fond a demersului judiciar privind înlăturarea comisionului de administrare inserat la art.6 lit. b din contractual 25073277/21.06.2007 și art.5 lit. a din contractul nr. B 0021752/06/08/2008.

La art. 6 pct. 1 lit. b din Contractul nr. 25073277/21.06.2007 s-a prevăzut un comision de administrare de 1% calculat asupra sumei creditului contractat, acesta se achită din credit la data efectuării primei utilizări din credit.

La art. 5 pct. 1 lit. a din contractul nr. 0021752/06.08.2008 s-a prevăzut un comision de administrare a creditului de 2% calculat asupra sumei creditului contractat, acesta se achită din credit la data efectuării primei utilizări din credit.

OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost adoptata ca urmare a obligației României de transpunere în legislația națională a Directivei 20Q8/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23".04.2008 plivind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE și a avut ca scop asigurarea unui cadru unitar la nivelul Uniunii Europene in ceea ce privește creditele acordate consumatorilor și asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, în special prin transparență.

Perceperea acestui comision este expres reglementata de OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede la art. 36 alin. 1 din OUG 50/2010 ca: "Pentru creditul acordat, creditorul, poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru, servicii prestate la cererea consumatorilor", iar la alin. 3 prevede "comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/ rambursării creditului acordat consumatorului. In cazul în care acest comision se calculează ca procent acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Comisionul de administrare se percepe pentru administrarea contului de credit: el cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea clientului cu privire la modificările costurilor creditului. Nu se poate reține că orice prestație a băncii în favoarea clientului sau la solicitarea acestuia să fie gratuită, comisionul de administrare, fiind un cost determinat de activitatea de gestionare a creditului pe întreaga perioada de derulare a creditului fiind perceput pentru acoperirea unui cost al băncii, neputându-se considera că acesta ar genera un dezechilibru între prestațiile pârtilor.

A treia critică de nelegalitate a sentinței vizează modul de soluționare a cererii privind obligarea pârâtei B R SA de a reface graficul de rambursare ca urmare a constatării nulității clauzei inserate la art. 6 din contractul nr. B0021752/06.08.2008, respectiv modul în care instanța a soluționat cererea de restituire a sumei încasate de bancă în mod nelegal cu titlu de dobândă, în sensul respingerii acestora.

În acest sens reținem că la art. 6 din contractul nr. B0021752/06.08.2008 s/a reținut că pentru creditul pus la dispoziție de bancă, împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 5,9000 % pentru primele 6 luni în perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri după care va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din dobânda de referință la care se adaugă marja de 5,1550%, dobânda fiind revizuibilă în funcție de evoluția de referință a băncii, prima instanță constatând nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 6, respectiv a mențiunilor referitoare la stabilirea dobânzii în funcție de evoluția Dobânzii de referință a Băncii. Constatând caracterul abuziv al acestei dispoziții contractuale s-a dispus eliminarea din contract a dispoziției contractuale constatate ca fiind abuzivă.

Ca o consecință a înlăturării din contract a mențiunii referitoare la dobânda revizuibilă în funcție de dobânda de referință a băncii, se impunea și admiterea cererii subsidiare privind obligarea pârâtei de a reface graficul de rambursare pentru contractul de credit bancar nr. B0021752 din data de 06.08.2008 prin eliminarea dobânzii variabile, stabilită în funcție de evoluția dobânzii de referință a Băncii precum și a cererii privind restituirea sumei achitate cu acest titlu peste dobânda fixă de 5,9000%.

În ceea ce privește actele adiționale la contractul de credit bancar nr. B0021752 din data de 06.08.2008 și la contractul de credit bancar nr. 25073277 din 21.06.2007 reținem că prin înscrisurile depuse la filele 115-134 din dosarul instanței de apel, banca nu a făcut dovada primirii efective a acestora de către împrumutați.

Apelanții au susținut că cu toate că prin cererea introductiva de instanța, reclamanții au solicitat instanței sa constate și caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art. 7 din contractual 25073277/21.06,2007, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere.

Aceste susțineri vor fi înlăturate în condițiile în care în considerentele deciziei, la pag. 9 al. 4 s-a reținut că și clauza inserată la art. 7 din Contractul de credit nr. 25073277 din 21.06.2007 nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, la art. 7 din Contractul nr. 25073277/21.06.2007 s-a reținut că pentru creditul pus la dispoziție de bancă împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 4.5000% pentru primul an din perioada de creditare, perioadă care începe cu data primei trageri, după care va plăti o dobândă variabilă care este revizuibilă pe 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie, în funcție de indicele de referință LIBOR/EURIBOR/BUBOR la trei luni în funcție de moneda creditului, conform indicelui de referință valabil în data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie și 15 decembrie. Dacă banca decide să revizuiască nivelul ratei dobânzii, va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată și noua rată de dobândă aplicabilă.

În acest sens tribunalul va suplini motivarea instanței de fond, sens în care reține că la art. 7 din contract, clauza contestată de către apelanți este prevăzută în mod clar și inteligibil, se prevede că la expirarea perioadei de dobândă fixă, împrumutatul va plăti la soldul creditului utilizat și nerambursat o dobândă variabilă a băncii, adică o dobândă al cărei nivel va fi modificat succesiv la o dată precizată expres în contractul de credit (25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie) în funcție de indicele de referință LIBOR/EURIBOR/ BUBOR la trei luni (în funcție de moneda creditului) la datele stipulate în contractul de credit.

Astfel, modificarea nivelului dobânzii curente contractuale variabile nu poate fi reținută ca o modificare unilaterală, întrucât nu clauza de dobândă este modificată, în sensul în care dobânda la care s-a obligat împrumutatul a o plăti este dobânda variabilă. Ceea ce se modifică este nivelul ratei dobânzii variabile, dobânda variind în funcție de indici de referință ai pieței financiare clar stabiliți în contract (LIBOR la 3 luni) și nicidecum variabilitatea dobânzii nu este la discreția băncii.

Pentru considerentele sus menționate în baza art. 480 al. 2 Cod procedură civilă apelul va fi admis iar sentința va fi schimbată în parte, potrivit dispozitivului.

← Plângere contravenţională. reindividualizarea sancţiunii		Clauze abuzive. lipsa motivării hotărârii. greşita... →

Clauze abuzive. greşita aplicare a legii. Jurisprudență Abuzuri

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Clauze abuzive. greşita aplicare a legii. Jurisprudență Abuzuri