Competenţă materială. Încuviinţarea executării silite. Competenţa judecătoriei, iar nu a tribunalului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, sentinţa civilă nr. 113 din 6 noiembrie 2014
Prin încheierea civilă nr. 6872/17.09.2014, dată de Judecătoria Bistriţa în camera de consiliu, în dosarul nr. ..., a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Bistriţa privind soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc M.M., privind pe creditorul D.R.C. şi pe debitorul B.V.D., pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. ... şi, în consecinţă, dosarul nr. ... a fost trimis la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Considerente
Prin cererea înregistrată sub nr. ..., Biroul executorului judecătoresc M.M. a solicitat să se încuviinţeze executarea silită, în baza Sentinţei civile nr. 8237/27.09.2011 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. ..., pentru recuperarea creanţei în cuantum de 6.171 lei, reprezentând debit stabilit prin titlu executoriu precum şi dobândă legală calculată la nivelul de referinţă comunicat de B.N.R. diminuat cu 20%, de la data punerii în întârziere (26.01.2009) până la data plăţii efective..
În temeiul art. 129, alin. 2, punctul 2 din Cod de procedură civilă, instanţa a invocat cu prioritate excepţia necompetenţei materiale.
Necesitatea clarificării competenţei materiale a judecătoriei la soluţionarea încuviinţării executării silite s-a ivit ca urmare a pronunţării, la data de 17 iunie 2014, a deciziei nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 529, fiind obligatorie de la acea dată, decizie prin care dispoziţiile articolului 650 alineatul (1) din codul de procedură civilă au fost declarate neconstituţionale. Mai exact, această decizie se referă la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) şi art. 713 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, act normativ care se aplică de la 15 februarie 2013.
Având în vedere decizia CCR amintită, prin care a fost declarat neconstituţional aliniatul 1 al art. 650 din Codul de Procedură Civilă, de la data de 16.07.2014, aplicabile în cazul cererilor privind încuviinţarea executării silite, şi luând în considerare că pe durata de 45 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept, instanţa reţine că, în prezent, legea nu mai prevede în mod expres care este instanţa de executare.
Prin decizia Curţii Constituţională a fost declarat neconstituţional singurul articol din codul de procedură civilă care definea instanţa de executare, atât în sens de competenţă materială, cât şi teritorială, deşi din considerentele deciziei reiese că a fost analizată constituţionalitatea articolului doar sub aspectul competenţei teritoriale a instanţei de executare.
Pentru soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială a judecătoriei Bistriţa la soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite trebuie clarificate două aspecte esenţiale, dacă considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 348/2014 pot reglementa competenţa materială a instanţei de executare şi dacă, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de executare, se pot folosi dispoziţii legale privitoare la alte situaţii asemănătoare.
Instanţa a reţinut că răspunsul la cele două aspecte anterior menţionate nu poate fi decât negativ, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Conform art. 126 alin. 2 din Constituţia României „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, or considerentele unei decizii ale Curţii Constituţionale nu sunt lege şi nu pot stabili competenţa instanţelor judecătoreşti.
Potrivit art. 5 alin. 3 din codul de procedură civilă, „în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii”.
Conform articolului anterior menţionat, instanţa reţine că se pot aplica dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare pentru stabilirea competenţei instanţei ce va încuviinţa executarea silită doar în situaţia în care codul de procedură civilă nu ar conţine dispoziţii în acest sens şi în lipsa uzanţelor.
Potrivit art. 95 Cod de procedură civilă, se instituie regula că tribunalele „judecă în primă instanţa toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe”.
Astfel, în baza legii, se poate determina competenţa instanţei ce va soluţiona încuviinţarea silită, respectiv tribunalul, cât timp cererea de încuviinţare a executării silite nu este dată prin vreo dispoziţie legală judecătoriei şi nu este permis a se aplica dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare cât timp art. 95 permite soluţionarea pricinii, în sens de stabilire a competenţei.
Deşi art. 713 alin 2 din cod procedură civilă face referire la posibilitatea introducerii contestaţiei la executare la instanţa de executare sau la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, instanţa reţine că textul nu este aplicabil în cauză pentru stabilirea competenţei instanţei ce va încuviinţa executarea silită, pentru că, deşi stabilirea competenţei pentru soluţionarea contestaţiei la executare este o situaţie asemănătoare cu stabilirea competenţei pentru încuviinţarea executării silite, art. 5 alin. 3 din cod procedură civilă interzice aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la situaţii asemănătoare cât timp există un articol de lege ce stabileşte competenţa instanţelor, respectiv art. 95 Cod de procedură civilă.
A doua declinare de competenţă, conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 1156 din 1.10.2014 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. ..., s-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa, constantându-se ivirea unui conflict negativ de competenţă şi dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj, pentru soluţionarea conflictului ivit.
Considerente
Este real că, prin decizia nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 650 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, au fost declarate ca fiind neconstituţionale, însă, pentru stabilirea instanţei competente să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite, trebuie avute în vedere prevederile art. 665 alin. 2 C. proc. civ., care reglementează procedura încuviinţării executării silite, potrivit cărora „cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează de instanţă în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie (...)”, context în care se constată că, în mod expres, competenţa materială de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite este conferită judecătoriilor.
Prin urmare, chiar şi în condiţiile în care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. 1 C. proc. civ. care defineau instanţa de executare, tribunalul a reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite se impune a fi soluţionată de judecătorie, conform art. 94 alin. 4 C. proc. civ., cauza fiind dată în mod expres prin lege în competenţa judecătoriei, nefiind incidente dispoziţiile art. 95 alin. 1 C. proc. civ., care instituie competenţa de drept comun a tribunalelor.
Faptul că judecătoria este competentă material să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite rezultă şi din considerentele decizie nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 650 din Codul de procedură civilă fiind examinată doar sub aspectul competenţei teritoriale a judecătoriei şi nu sub aspectul competenţei materiale a acestei instanţei, în paragraful 20 al deciziei arătându-se expres de către Curte că, revine legiuitorului sarcina ca pe viitor să reglementeze expres instanţa de executare competentă.., precum judecătoria în circumscripţia căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 132 noul Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc M.M., pentru executarea silită, în baza titlului executoriu-sentinţa civilă nr. nr. 8237/27.09.2011, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. ..., în favoarea Judecătoriei Bistriţa
Totodată, tribunalul a constatat că, potrivit art. 133 pct. 2 din Codul procedură, s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi, în temeiul art. 134 din acelaşi cod, a înaintat dosarul instanţei ură civilă competente să soluţioneze conflictul ivit care, conform art. 135 alin. 1 noul Cod procedură civilă, este Curtea de apel Cluj, aceasta fiind instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (4) Cod proc. civ., curtea apreciază că instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este Judecătoria Bistriţa, din considerentele reţinute de tribunal, respectiv pentru că, pe de o parte, textul art. 665 alin. 2 Cod proc. civ., reglementează expres competenţa materială a judecătoriei privind soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, iar, pe de altă parte, din considerentele deciziei Curţii Constituţionale, rezultă că dispoziţiile art. 650 alin. 1 Cod proc. civ. au fost declarate neconstituţionale numai în ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei, nu şi cea materială, nepunându-se, astfel, problema stabilirii instanţei competente în lipsa vreunui text de lege, respectiv a aplicării art. 95 pct. 1 Cod proc. civ., ce reglementează plenitudinea de competenţă a tribunalului.
Acţiune având ca obiect obligarea Inspectoratului Judeţean de Poliţie, la plata ajutoarelor cu ocazia pensionării. Agent şef principal de poliţie. Competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, sentinţa civilă nr. 131 din 11 decembrie 2014 Prin cererea formulată la data de 07.04.2014 reclamantul G.I.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Ministerul Administraţiei şi Internelor obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş la calculul şi plata ajutoarelor de care ar fi trebuit să beneficieze la pensionare, potrivit Anexei VII, Cap. II, Secţiunea a 3-a, art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea cadru nr. 284/2010, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală calculată începând cu data pensionării şi până la data plăţii efective şi obligarea Ministerului Administraţiei şi Internelor să aloce sumele necesare în calitate de ordonator principal de credite.
Prin sentinţa civilă nr. 3746/25.09.2014 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosar nr. .../100/2014, s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a a Tribunalului Maramureş, pentru soluţionarea acţiunii şi în consecinţă:
S-a declinat în favoarea Secţiei I din cadrul Tribunalului Maramureş competenţa funcţională pentru soluţionarea acţiunii formulate de reclamantul G.I.S., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.
În esenţă, s-a reţinut că potrivit înscrisului de la fila 5 reclamantul este beneficiarul unei pensii de asigurări sociale în baza Deciziei nr. 170480/13.02.2013, iar dispoziţiile legale invocate în acţiune, respectiv Legea nr. 47/1992, Legea nr.284/2010, Legea nr.285/2010 şi Legea nr.283/2011 nu reglementează în sfera jurisdicţională (de competenţă), situaţie în care rămân incidente prevederile art.269 din Legea nr.2/2013, respectiv Legea nr.304/2004 şi Hotărârea CSM nr.387/2005, care constituie dreptul comun în materia jurisdicţiei raporturilor de muncă (serviciu) şi asigurări sociale. Prevederile Legii nr.554/2004 nu au aplicare în condiţiile în care drepturile de natură financiară reclamate izvorăsc din raportul de serviciu şi nu au caracterul unui act de autoritate administrativ.
La data de 11.11.2014 prin sentinţa civilă nr. 1288, pronunţată în dosar nr. .../100/2013, Tribunalul Maramureş a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate reclamantul G.S., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, în favoarea Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, Tribunalul a avut în vedere că drepturile băneşti pretinse de reclamantul G.S. izvorăsc din raportul de serviciu al acestuia cu pârâtul angajator Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş în cadrul căruia a activat ca agent şef principal de poliţie.
Potrivit art. 1 al. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special şi, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice.
În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Astfel, poliţistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale.
În privinţa funcţionarilor publici există reglementări speciale referitoare la legislaţia muncii. Astfel, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 republicată privind Statutul funcţionarilor publici, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Reţinând că pretenţiile reclamantului din prezenta cauză izvorăsc din raportul său de serviciu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, instanţa a apreciat că, faţă de prevederile legale evocate, aparţine instanţei de contencios administrativ competenţa materială a soluţionării litigiului dedus judecăţii, iar potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere al Tribunalului Maramureş nr. 32 din 18.12.2013 completele de judecată specializate pentru soluţionarea litigiilor de contencios administrativ funcţionează în cadrul Secţiei a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Maramureş.
Ca urmare, în temeiul art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 136 alin.1 şi 4 din acelaşi act normativ, instanţa a admis excepţia de necompetenţă a completului de litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Secţiei I Civilă a Tribunalului Maramureş şi a declinat competenţa în favoarea secţiei Tribunalului Maramureş specializate în judecarea litigiilor de contencios administrativ, respectiv Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş.
Asupra conflictului negativ de competenţă, Curtea reţine următoarele:
Elementul esenţial în determinarea jurisdicţiei aplicabile acţiunii deduse judecăţii este stabilirea naturii ajutorului acordat în baza art.20 din anexa VII a Legii nr.284/2010.
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal susţine natura de ajutor social a sumelor acordate în baza normei juridice menţionată, spre deosebire de Secţia I-a civilă care priveşte ajutorul ca un beneficiu decurgând din executarea raporturilor de serviciu dintre părţi.
Curtea de Apel apreciază că această ultimă opinie este cea judicioasă, având în vedere că dispoziţia legală care constituie temeiul juridic al acţiunii, are ca ipoteză situaţia premisă a desfăşurării raporturilor de serviciu dintre funcţionarul public cu statut special şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Gheorghe P. de Băseşti” a judeţului Maramureş, în raport de care se naşte dreptul funcţionarului de a beneficia de ajutorul bănesc.
Aşadar, acordarea acestui drept bănesc cu ocazia trecerii în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie nu are decât semnificaţia momentului exigibilităţii dreptului, fără a influenţa natura sa care este indisolubil legată de executarea raporturilor de serviciu dintre părţi, fiind în cele din urmă un beneficiu pentru activitatea cu caracter de continuitate desfăşurată în cadrul unei funcţii ce implică o responsabilitate considerabilă.
De altfel, Curtea de Apel reţine că primele două situaţii ale normei în discuţie, respectiv „la trecerea în rezervă sau direct în retragere” nu sunt puse în legătură cu naşterea corespunzătoare a dreptului la pensie, cum este ipoteza încetării raporturilor de serviciu; or, fără îndoială că legiuitorul nu a intenţionat să trateze diferit acordarea ajutorului în funcţie de situaţia care a generat naşterea dreptului, deoarece în absenţa unei prevederi exprese nu poate fi acceptată o derogare de la unicitatea soluţiei legislative preconizate.
Prin urmare, toate cele trei situaţii în care funcţionarul public cu statut special beneficiază de ajutorul în discuţie trebuie tratate unitar sub aspectul calificării jurisdicţiei aplicabile, care este atrasă tocmai de executarea raporturilor de serviciu.
În fine, semnificaţia semantică a termenului de ajutor nu îl plasează exclusiv în jurisdicţia asigurărilor sociale, nefiind deloc străin de raporturile de muncă/serviciu în condiţiile în care pe de o parte ajutorul este acordat de fostul angajator, nicidecum de instituţia care administrează şi gestionează bugetul asigurărilor sociale de stat, iar pe de altă parte demersul reclamantului nu poate fi plasat în jurisdicţia de asigurări sociale care se realizează în cauzele anume indicate de art. 153 lit. a-j din Legea nr.263/2010.
Pentru considerentele expuse anterior Curtea de Apel în baza art. 136 NCPC, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş.
| ← Competenţă teritorială. Suspendare provizorie a executării... | Tribunal care funcţionează cu numai doi asistenţi judiciari.... → |
|---|
