Instituirea tutelei şi încetarea măsurii plasamentului. Competeţa judecătoriei, iar nu a tribunalului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, sentinţa civilă nr. 126 din 8 decembrie 2014
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj -Napoca la data de 1.09.2014, reclamanta M.I.P. a solicitat, in calitate de matusa a minorului R.I.M.C., tutela minorului si incetarea masurii de protectie speciala de plasament care s-a instituit prin Sentinta Civila nr.263/2010 la Centrul de primire a copilului in regim de urgenta “G.”.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Prin sentinţa civilă nr.10491/ 14 octombrie 2014 a Judec[toriei Cluj Napoca, pronunţată în dosarul nr..../2014, s-a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Cluj-Napoca şi, în consecinţă, s-a declina competenta de solutionare a cauzei înaintată de reclamanta M.I.P. în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-Napoca, în favoarea TRIBUNALULUI CLUJ.
Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut că reclamanta a solicitat tutela minorului si incetarea masurii de protectie speciala de plasament care s-a instituit prin Sentinta Civila nr.263/2010 la Centrul de primire a copilului in regim de urgenta “G.”.
Potrivit art. 24 din Legea nr.272/2004 dispunerea, inlocuirea sau incetarea masurii protectiei speciale a plasamentului copilului aflat in dificultate sunt de competenţa tribunalului în primă instanţă.
Astfel, raportat la obiectul principal al cauzei: incetarea masurii de protectie speciala de plasament prevazuta in Sentinta Civila nr.263/2010 la Centrul de primire a copilului in regim de urgenta “G.”(f.7), instanţa constată că excepţia invocată este întemeiată.
In masura in care se va considera de instanta competenta ca se impune incetarea sau inlocuirea masurii protectiei speciale a plasamentului copilului la o persoana, potrivit art.62 din Legea nr.272/2004, se va dispune si delegarea exercitarii drepturilor parintesti.
Faţă de aceste considerente, instanţa, în baza art. 132 C.pr.civ. si a dispozitiilor Legii nr.272/2004, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către Tribunalul Cluj.
Prin sentinţa civilă nr. 537/11 Noiembrie 2014 a Tribunalui Cluj, pronunţată în dosarul nr..../2014, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect instituirea tutelei formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Cluj, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
S-a constatat conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului Curţii de Apel Cluj în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, la termenul de judecată din data de 11.11.2014 tribunalul, după disjungerea celor două cereri principale şi formarea unui nou dosar având ca obiect plasament, a invocat, raportat la cererea din prezentul dosar, privind tutela minorului, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj-Secţia Civilă, excepţie pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta M.I.P. a solicitat tutela minorului având în vedere faptul că prin Sentinta Civila nr.263/2010 s-a instituit măsura de protectie speciala de plasament la Centrul de primire a copilului in regim de urgenta “G.”.
Potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 1 N.C.Pr.Civ., „judecătoriile judecă în primă instanţă cererile date de Codul Civil în competenţa instanţei de tutelă şi famI., în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel „.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art.119 NCC numirea tutorelui se face de către instanţa de tutelă , în camera de consiliu, prin hotărare definitivă.
Din coroB.rea acestor prevederi legale rezultă aşadar, că judecătoria, ca instanţă de tutelă, este competentă să soluţioneze în primă instanţă cererile privitoare la instituirea tutelei.
Este adevărat că există anumite litigii care sunt date prin lege specială, în competenţa de primă instanţă a tribunalelor , cum ar fi cele prevăzute de Legea nr.272/2004, însă acestea referă strict la cauzele avand ca obiect stabilirea măsurilor de protecţie specială prevăzute de acest act normativ, ceea ce nu este cazul în speţă.
Aşa fiind, raportat la considerentele mai sus arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 129 al.2 pct.2, art. 130 al.2 NCPC coroB.t cu art,119 N.C.Civ., tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea prezentului litigiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de instituire a tutelei formulată de reclamanta M.I.a în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Cluj, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus în temeiul art.135 NCPC înaintarea dosarului Curţii de Apel Cluj în vederea soluţionării acestuia.
Pe rolul Curţii de Apel Cluj, cauza s-a înregistrat la data de 03.12.2014 sub nr. 1596/33/2014.
Curtea de Apel Cluj sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă ivit între Tribunalul Cluj şi Judecătoria Cluj Napoca instanţe care se află în raza de competenţă a Curţii, în temeiul art.135 alin.4 C.pr.civ., reţine următoarele:
Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 1.09.2014, reclamanta M.I.P. a solicitat, in calitate de matusa a minorului R.I.M.C., tutela minorului si incetarea masurii de protectie speciala de plasament care s-a instituit prin Sentinta Civila nr.263/2010 la Centrul de primire a copilului in regim de urgenta “G.”. Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În şedinţa publică din 11.11.2014, tribunalul, în temeiul art.99 C.pr.civ., a apreciat că în prezenta cauză este vorba de două capete de cerere principale, sens în care a disjuns cererea privind tutela minorului, de cererea privind încetarea plasamentului, urmând a se forma un dosar nou în ceea ce priveşte cererea privind încetarea plasamentului.
Conform art. 94 alin. 1 C.pr.civ., „Judecătoriile judecă: 1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de famI., în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;”
Art.76 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă stabileşte că „Până la organizarea instanţelor de tutelă şi famI., judecătoriile sau după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi famI. vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi famI., având competenţa stabilită potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art.119 C.civ., numirea tutorelui se face de către instanţa de tutelă, în camera de consiliu, prin hotărâre definitivă.
Din coroB.rea acestor prevederi legale rezultă aşadar, că judecătoria, ca instanţă de tutelă, este competentă să soluţioneze în primă instanţă cererile privitoare la instituirea tutelei.
Este adevărat că art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 cuprins în Cap. X intitulat „Reguli speciale de procedură” stabileşte următoarele: “Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului”.
În opinia Curţii, norma juridică de competenţă materială mai sus arătată este de strictă interpretare şi se referă doar la cauzele privind stabilirea măsurilor de protecţie specială prevăzute de lege care sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului.
În condiţiile în care măsurile de protecţie specială a copilului sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 59 din Legea nr. 272/2004 ca fiind: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată, iar tribunalul a disjuns cele două cereri principale ale reclamantei şi a constatat propria sa competenţă materială cu privire la încetarea masurii de protectie speciala a plasamentului minorului, cererea privind instituirea tutelei pe seama reclamantei nu se circumscrie cazurilor la care face referire art. 59, pentru a atrage competenţa tribunalului prevăzută la art. 133 alin.1 din Legea nr. 272/2004.
Prin urmare, cererea reclamantei având ca obiect instituirea tutelei minorului R.I.M.C. este de competenţa instanţei de tutelă care, în speţă, este judecătoria fiind incidente dispoziţiile art. 94 alin. 1 pct.1 lit. a C.pr.civ. coroB.t cu cele ale art. 76 din Legea nr.76/2012 şi art. 119 C.civ.
Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea, în temeiul art.135 alin.4 C.pr.civ., stabileşte competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI CLUJ, în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.
| ← Tribunal care funcţionează cu numai doi asistenţi judiciari.... | Acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să... → |
|---|
