Despăgubiri solicitate de constructor, de la proprietarul terenului. Prescripţie
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1248 din 16 octombrie 2014
I. Prin acţiunea civilă formulată reclamanta F. Baia Mare a solicitat în contradictoriu pârâta C.A. obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 lei, reprezentând despăgubiri.
II. Prin cererea reconvenţională formulată pârâta a solicitat în contradictoriu cu reclamanta obligarea acesteia la plata sumei de 5.260, 14 Euro cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, pentru ultimii 3 ani anteriori formulării acţiunii.
III. Prin Sentinţa civilă nr. 207pronunţată la data de 21 martie 2013 de Judecătoria Târgu Lăpuş a fost respinsă cererea formulată de reclamanta F. Baia Mare în contradictoriu pârâta C.A., având ca obiect pretenţii şi a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de C.A., reclamanta F. Baia Mare fiind obligată la plata sumei de 4.091 euro, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a construcţiei „ magazin universal şi depozit ” situat în localitatea Suciu de Sus, nr. 821, edificată pe terenul înscris în CF nr. 1678 topo 352/1/1 şi la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că la data de 12 noiembrie 1964, dată la care i s-a transmis reclamantei folosinţa terenului ce a făcut obiectul celor două convenţii, construcţia în natură magazin mixt cu bufet cooperatist era deja edificată. Menţiune ulterioară în cuprinsul convenţiei din 25 martie 1968 referitoare la scopul încheierii sale nu face dovada contrară. Doar martorul S.G. a arătat că imobilul în litigiu a fost construit de către Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum reprezentată de Cooperativa de Consum Suciu de Sus, însă declaraţia sa fundamentată pe informaţiile dobândite în anul 1973 când, în calitate de revizor, a verificat existenţa documentaţiei privind realizarea magazinului, provenienţa fondurilor şi a terenului, şi modalitatea de aprobare a investiţiei, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Potrivit art. 1169 din Codul civil de la 1864, „cel ce face o propunere în fata judecăţii are obligaţia să o dovedească”, respectiv, în cauză, aceasta probă incumbă reclamantei. Cum reclamanta nu a făcut dovada calităţii de constructor al magazinului universal şi al depozitului situate în localitatea Suciu de Sus, nr. 821, edificate pe terenul înscris în CF nr. 1678 topo 352/1/1, instanţa a constatat că între reclamant şi titularul dreptului afirmat nu există identitate, astfel că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, şi a respins cererea formulată de către acesta, în contradictoriu cu pârâta C.A. ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate procesuală activă.
Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a făcut inutilă analizarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii introductive invocată de pârâtă pe considerentul că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă.
Analizând cererea reconvenţională dedusă judecăţii, prin prisma probaţiunii şi a dispoziţiilor legale în materie, prima instanţa a reţinut faptul că pârâta reclamantă reconvenţional a dobândit prin accesiune imobiliară proprietatea construcţiei „Magazin universal şi depozit”, situată în localitatea Suciu de Sus, nr. 821, jud. Maramureş, conform Sentinţei civile nr. 787/2006 pronunţată în dosarul .../2005 a Judecătoriei Tg. Lăpuş, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului. Acest complex imobiliar se află parţial (doar în ce priveşte suprafaţa utilă de 34,45 mp) în folosinţa reclamantei pârâtă reconvenţional, astfel cum rezultă din declaraţia tuturor martorilor audiaţi în cauză.
Prin urmare, deşi este proprietara terenului iar, potrivit prevederilor art. 480 şi următoarele din Codul civil, pârâta reclamantă reconvenţional este îndreptăţită să exercite toate prerogativele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosinţa şi dispoziţia, în speţă, în afară de dispoziţia juridică, aceasta nu poate exercita nici o altă prerogativă.
Potrivit art. 998 din Codul civil de la 1864, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara. Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu - prejudiciu care trebuie sa fie cert, adică sigur sub aspectul existentei sale şi al posibilităţilor de evaluare şi să nu fi fost reparat încă-, existenţa unei fapte ilicite- adică orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane-, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Instanţa a constatat că, în baza art. 1169 din Codul civil de la 1864, pârâta reclamantă reconvenţional a făcut doar în parte proba ce-i revenea, a îndeplinirii tuturor condiţiilor antrenării răspunderii civile delictuale în privinţa reclamantului pârât reconvenţional care a continuat să folosească magazinul şi depozitul în litigiu deşi acestea au fost dobândite de pârâtă prin accesiune imobiliară prin sentinţei civile nr. 787/2006 pronunţată în dosarul .../2005 a Judecătoriei Tg. Lăpuş, producându-i astfel proprietarului un prejudiciu constând în lipsa folosinţei bunului său. De asemenea, s-a reţinut că, prin aceeaşi hotărâre judecătorească, s-a dispus evacuarea reclamantei din acelaşi imobil însă dispoziţia instanţei nu a fost respectată.
Pretenţiile pârâtei reclamante reconvenţional au fost întemeiate doar în parte, respectiv în ce priveşte suma de 4.091 euro la care a fost evaluată lipsa de folosinţă a spaţiului de 32,47 mp, indicat de pârâtă (fila 9 verso) pentru ultimii 3 ani anterior formulării cererii reconvenţionale, prin raportul de expertiză întocmit de către experţii M.A., F.D si
B.R. (filele 139-167, 186-197 dosar).
Pe cale de consecinţă, instanţa a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta F. Baia Mare să plătească pârâtei reclamantă reconvenţional echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 4.091 euro.
In temeiul art. 274-277 Cod procedură civilă, instanţa a respins cererea reclamantei care se află în culpă procesuală de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei C.A. care, la rândul său se află parţial în culpă procesuală la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, raportat la procentul de 77,8% în care i fost admisă cererea reconvenţională.
IV. Prin decizia civilă nr. 190 din 07.05.2014 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosarul nr. .../2010 s-a admis apelul declarat de F. Baia Mare împotriva Sentinţei civile nr. 207 pronunţate la data de 21.03.2013 de Judecătoria Târgu Lăpuş în dosarul nr. .../2010, pe care a schimbat-o în parte în sensul:
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei F. Baia Mare.
S-a respins excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de chemare în judecată.
S-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
S-a admis cererea formulată de reclamanta F. Baia Mare în contradictoriu cu pârâta C.A., având ca obiect pretenţii.
A fost obligată pârâta C.A. să plătească reclamantei F. Baia Mare suma de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri.
A fost obligată pârâta C.A. să plătească reclamantei F. Baia Mare suma de 4011 lei cu titlu de cheltuieli de judecata la fond.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei.
A fost obligată intimata C.A. să plătească apelantei F. Baia Mare suma de 2005,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. .../2010 îl constituie solicitarea reclamantei de a o obliga pârâta-reclamantă reconvenţional C.A. la plata sumei de 120.000 lei sumă solicitată cu titlu de despăgubiri, având în vedere că imobilul „Magazin Universal şi Depozit” situate în Suciu de Sus nr. 821 a fost edificat de reclamantă, însă pârâta a obţinut dreptul de proprietate, prin accesiune asupra respectivului imobil. Suma solicitată reprezintă valoarea despăgubirilor solicitate pentru respectiva construcţie, o parte de 159 mp din construcţie fiind vândută încă din 1997 către Cooperativa de Credit Suciu de Sus.
Din probele administrate în cauză, atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei în apel, s-a reţinut că reclamanta F. Baia Mare, foloseşte o parte din imobilul situat în Suciu de Sus nr. 821, cealaltă poarte fiind folosită de pârâta C.A., acesta având amenajată în respectiva locaţie un magazin. Acest fapt a fost reţinut din declaraţiile martorelor P.L. (fila 30), respectiv M.V. (fila 29).
Din cuprinsul declaraţiilor martorilor S.G. (fila 35 din dosarul de fond), respectiv F.V. (fila 36), instanţa a constatat că imobilul situat în localitatea Suciu de Sus, imobil pentru care reclamanta-apelantă a solicitat acordarea de despăgubiri, a fost construit de către Cooperativa de Consum, în baza acordului dat de CAP, iar din anul 1973 şi până în 1995 F. a folosit în continuu respectiva construcţie.
Judecătoria Târgu Lăpuş a reţinut faptul că între persoana care este titularul dreptului la despăgubiri-pârâta intimată C.A. dobândind terenul şi în baza accesiunii imobiliare artificiale a dobândit şi dreptul asupra construcţiei edificate anterior- şi reclamantă nu există identitate, astfel că SCC F. nu are calitate procesuală activă în cauză.
S-a reţinut, fapt necontestat de niciuna dintre părţi, aspect de notorietate, că fostele magazine construite în diferite localităţi şi folosite de cooperativele de consum, au fost construite de aceste cooperative pe terenul primit şi cu acordul CAP-ului, entitate care la momentul respectiv era proprietarul terenului. Astfel, la momentul edificării construcţiei Cooperativa de Consum a avut acordul proprietarului terenului.
Mai mult decât atât, odată cu memoriul de apel, la fila 5 din prezentul dosar a fost depusă Autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 93 din data de 28 martie 1969, autorizaţie eliberată Uniunii Judeţene a Cooperativelor de Consum (UJCC)Baia Mare pentru construirea unui magazin tip P+E. Potrivit menţiunilor din autorizaţia arătată, imobilul era compusă din magazin, magazie, împrejmuire latina cu 2 cabine şi drum de acces.
S-a reţinut astfel că antecesoarea Societăţii Cooperative de Consum F. este persoana care a construit imobilul care a intrat în patrimoniul intimatei C.A. prin accesiune imobiliară.
Din acest punct de vedere s-a constatat, coroborând declaraţiile martorilor amintiţi anterior cu menţiunile din autorizaţia pentru executarea de lucrări depusă în dosarul din apel la fila 5 că între persoana care a construit (succesoarea în drepturi a fostei Uniuni Judeţene a Cooperativelor de Consum-UJCC) şi SCC F. există identitate, astfel că din acest punct de vedere reclamanta are calitate procesuală activă. Reţinând acest fapt s-a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei F. nu este întemeiată, astfel că sub acest aspect, instanţa a admis apelul declarat, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active astfel că au fost analizate, aşa cum s-a solicitat şi în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei de C.A., excepţiile inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
În privinţa acestor excepţii, instanţa a constatat că acestea nu sunt fondate, astfel că acestea au fost respinse. S-a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost invocată prin prisma faptului că reclamanta nu a realizat procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C.proc.civ. S-a constatat că această excepţie a fost invocată ulterior primei zile de înfăţişare şi, fiind o excepţie de ordine privată trebuia invocată într-un anumit termen. Pe de altă parte, s-a considerat că prezenta cauză nu are caracter comercial, astfel că prevederea art. 7201 C.proc.civ., se consideră că nu este aplicabil, astfel că excepţia invocată nu este fondată, sens în care acesta a fost respinsă.
În cauză a mai fost invocată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Pârâta-reclamantă reconvenţional a arătat că solicitarea de a se acorda despăgubiri trebuia formulată în termen de 3 ani de la invocarea dreptului de accesiune imobiliară.
Excepţia nu este fondată. Se constată că s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară prin Sentinţa civilă nr. 787 pronunţată de Judecătoria Târgu Lăpuş în dosarul nr. .../2005. Sentinţa arătată a fost menţinută prin Decizia nr. 114/A pronunţată la data de 26.04.2007 a Tribunalului Maramureş. Sentinţa a devenit irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 1755/R/17.09.2007, potrivit menţiunilor inserate pe Decizia nr. 114/A (f.201-202).Prezenta acţiune a fost promovată la data de 19 aprI. 2010, cu respectarea termenului de 3 ani de la momentul la care a devenit irevocabilă Sentinţa civilă nr. 787 din 09.11.2006 a Judecătoriei Târgu Lăpuş.
În privinţa fondului cererii, s-a reţinut că solicitarea reclamantei-apelante de a se dispune obligarea pârâtei-intimate la plata sumei de 120.000 lei este întemeiată.
S-a constatat, fapt reţinut anterior că antecesoarea SCC F. Baia Mare a construit respectivul imobil. Astfel, potrivit art. 494 C.civ., constructorul de bună-credinţă are dreptul să fie despăgubit pentru materiale şi muncă sau pentru sporul de valoare al terenului, în măsura în care proprietarul terenului intenţionează să păstreze construcţia.
Constructorul este considerat de bună-credinţă deoarece la momentul edificării construcţiei acesta a avut consimţământul titularului dreptului de proprietate, obţinând autorizaţia pentru executarea de lucrări.
Având în vedere acest aspect, instanţa a reţinut că în prezenta cauză, reclamanta, potrivit art. 494 C.civ., are dreptul la despăgubiri.
In faţa instanţei de fond s-a realizat şi expertiză tehnică în specialitatea construcţii stabilindu-se valoarea de circulaţie a întregului imobil la valoarea de 72946 lei-sporul de valoare a terenului - (fila 145 din dosarul Judecătoriei Târgu Lăpuş), iar valoarea materialelor şi a muncii la acest moment care reprezintă costul de reconstrucţie este la valoarea de 180.531 lei, astfel cum rezultă din cuprinsul Anexei nr. 1 a raportului de expertiză depus la fila 146 din dosar.
Instanţa nu a avut în vedere susţinerea că valoarea materialelor şi a muncii pentru construcţia în cauză este în valoare de 37.840 lei. S-a reţinut că valoarea arătată raportat la suprafaţa de 241,61 mp-complexul comercial, respectiv 277,20 mp suprafaţa magaziei, şi 6,85 mp suprafaţa celorlalte construcţii.
De asemenea s-a constatat că valoarea clădirii (materiale şi manoperă) este calculată ca fiind valoarea randamentului-valoarea terenului, ori prin prisma prevederilor art. 494 C.civ., valoarea arătată trebuie să fie raportată la materialele efectiv folosite la construcţie şi valoarea manoperei. Astfel s-a considerat că valoarea de reconstrucţie, astfel cum a fost indicată în Anexa nr.1-fila 146 este o valoare mai apropiată de noţiunea definită în cuprinsul art. 494 C.civ..
S-a constatat în prezenta cauză că reclamanta-apelantă a solicitat obligarea pârâtei-intimate la plata sumei de 120.000 lei, astfel că având în vedere şi principiul disponibilităţii, instanţa a admis apelul declarat şi a schimbat sentinţa atacată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi a dispus obligarea pârâtei C.A. la plata sumei de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei.
In privinţa soluţiei pronunţate asupra cererii reconvenţionale, instanţa a apreciat că motivele arătate în memoriul de apel nu sunt fondate. Faptul că s-a contestat valoarea prejudiciului nu poate duce la concluzia că cererea reconvenţională este nefondată. S-a reţinut, fapt confirmat şi în memoriul de apel că reclamanta a folosit suprafaţa de 34,45 mp. Nu a fost contestată menţiunea din considerentele hotărârii atacate potrivit cărora şi după ce instanţa de judecată a dispus evacuarea reclamantei din spaţiul respectiv, suprafaţa de 34,45 mp a fost folosită de acesta.
Din acest punct de vedere s-a apreciat că în mod corect s-a stabilit că sunt îndeplinite condiţiile art. 998-999 C.civ., astfel că reclamanta datorează despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei arătate, reţinând că potrivit hotărârii judecătoreşti acesta avea obligaţia de a elibera respectivul spaţiu. Faptul că nu s-a cerut efectiv nici o sumă de bani nu poate duce la respingerea cererii, în condiţiile în care între părţi a avut loc un litigiu având ca obiect evacuarea.
Având în vedere că a fost schimbată în parte soluţia primei instanţe, s-a considerat că şi soluţia dată capătului de cerere având ca obiect cheltuielile de judecată solicitate în faţa instanţei de fond a fost schimbată în sensul că au fost acordate cheltuieli pentru judecata în faţa Judecătoriei în sumă de 4011 lei, sumă ce reprezintă taxa judiciară de timbru.
Reţinând aspectele mai sus arătate, instanţa a considerat că în apel sunt îndeplinite condiţiile art. 274 C.proc.civ., coroB.t cu prevederile art. 298 C.proc.civ., astfel că intimata C.A. a fost obligată la plata sumei de 2005,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, suma reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate în cauză.
V. împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.A. solicitând modificarea în parte a deciziei civile nr. 190/2014 a Tribunalului Maramureş în sensul respingerii cererii reclamantului.
In motivare s-a arătat că hotărârea instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost soluţionată în mod greşit, din probele administrate neputându-se reţine calitatea de proprietar a reclamantei, neexistând acte certe sau alte probe prin care să se facă dovada edificării construcţiei sau a proprietăţii acesteia.
În mod nelegal a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, termenul de prescripţie începând să curgă de la data la care proprietarul terenului a ridicat pretenţii asupra construcţiei prin invocarea dreptului de accesiune imobiliară, respectiv luna mai 2005 când a fost înregistrată acţiunea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară.
S-a invocat în acest sens doctrina şi practica judiciară în materie, raportat la prevederile art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 arătându-se că dreptul de creanţă al reclamantei a fost un drept afectat de o condiţie suspensivă, respectiv de invocarea accesiunii imobiliare, eventualul drept de a obţine despăgubiri născându-se odată cu introducerea acţiunii.
Nu se poate reţine că termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 787/2006 pronunţată de Judecătoria Târgu-Lăpuş prin care s-a constatat dreptul de accesiune imobiliară artificială a pârâtei.
În consecinţă termenul de prescripţie s-a împlinit în luna mai 2008.
Pe fondul cauzei s-a arătat că prin reţinerea valorii de reconstrucţie stabilite prin expertiza efectuată în cauză ca fiind mai apropiată de noţiunea definită în cuprinsul art. 494 cod civil s-au încălcat dispoziţiile legale şi principiul disponibilităţii părţilor.
Deşi concluziile completării celui de-al doilea raport de expertiză au fost acceptate de către părţi, instanţa de apel s-a substituit voinţei părţilor, înlăturând concluzia a 3 experţi şi considerând că valoarea actuală a materialelor şi a manoperei este dată de valoarea de reconstrucţie regăsită în anexa nr. 1 a lucrării.
Instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a solicitat, şi anume valoarea de reconstrucţie, argumentând că ar reprezenta preţul materialelor şi manoperei, în acelaşi fel procedând şi în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C.pr.civ.
VI. În apărare, intimata SOCIETATEA COOPERATIVA DE CONSUM F. BAIA-MARE a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, motivele invocate neputând fi reţinute pentru modificarea hotărârii.
VII. La termenul de judecată din 09.10.2014 pârâta recurentă a depus la dosar note de şedinţă la care s-a anexat doctrină şi practică judiciară relevantă în cauză (fila 18 şi urm. dosar).
VIII. Analizând recursul declarat de pârâta C.A. împotriva deciziei civile nr. 190 din
07.05.2014 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosarul nr. .../2010, Curtea reţine următoarele:
1 .Prima critică din cererea de recurs priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, critică care de principiu poate fi considerată ca punând în discuţie legalitatea hotărârii atacate, condiţie de admisibilitate a recursului raportat la dispoziţiile art.304 C.pr.civ.
În cauză, se constată însă că ceea ce se contestă este modalitatea de interpretare a probaţiunii administrate referitor la calitatea de proprietar a reclamantei, pe baza acesteia fiind soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale active. În aceste condiţii se pune de fapt în discuţie temeinicia hotărârii atacate, iar nu legalitatea acesteia, temeinicia hotărârii nemaiputând fi analizată de către instanţa de recurs raportat la prevederile art. 304 C.pr.civ. în forma în vigoare aplicabilă în cauză.
2.Cea de-a două critică formulată la adresa deciziei pronunţate în apel priveşte modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Această critică este apreciată a fi întemeiată de către Curte, pentru următoarele considerente:
Esenţial pentru soluţionarea excepţiei este stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului la acţiune având ca obiect pretenţii derivând din invocarea dreptului de accesiune imobiliară.
Referitor la această problemă, instanţa de apel a apreciat în sensul că acest termen de prescripţie începe să curgă de la momentul la care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară prin sentinţa civilă nr. 787 pronunţată de Judecătoria Târgu-Lăpuş în dosarul nr. .../2005, sentinţă care a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1755/17.09.2007, considerând că raportat la momentul la care a devenit irevocabilă sentinţa, acţiunea care face obiectul dosarului a fost promovată în termenul de 3 ani prevăzut de lege.
Contrar celor susţinute de către instanţa de apel, Curtea apreciază corectă teza invocată de către pârâtă în cererea de recurs, apreciind că termenul de prescripţie de 3 ani, necontestat de către părţi, începe să curgă de la momentul la care pârâta şi-a manifestat intenţia de a prelua construcţia, prin introducerea acţiunii în accesiune imobiliară, respectiv de la data de 31.03.2005.
În acest sens este întreaga doctrină şi practică judiciară, invocată şi de către recurentă în mod pertinent, statuându-se că dreptul de creanţă al constructorului este unul afectat de o condiţie suspensivă, condiţie suspensivă constând în invocarea accesiunii imobiliare artificiale de către proprietarul terenului, invocare care se face prin formularea cererii de chemare în judecată având acest obiect, neprezentând relevanţă momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care este soluţionată această cerere.
Ţinând cont de aceste statuări, Curtea constată că dreptul la acţiune în despăgubiri al constructorului este prescris raportat la data introducerii acţiunii, 19.04.2010 în condiţiile în care acţiunea având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcţiei prin accesiune imobiliară a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Lăpuş la data de 31.03.2005.
Având în vedere că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este considerată întemeiată nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs care privesc fondul cauzei.
Prin urmare, în temeiul art.312 alin.3 C.pr.civ. va fi admis în parte recursul declarat de pârâta C.A. împotriva deciziei civile nr. 190 din 07.05.2014 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. .../2010 care va fi modificată în sensul că va fi admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi în consecinţă respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta F. BAIA-MARE în contradictoriu cu pârâta C.A..
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei, cu excepţia celei privind cheltuielile de judecată, cheltuieli de judecată care nu mai pot fi acordate reclamantei în condiţiile în care acţiunea formulată de către aceasta a fost respinsă.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ instanţa va obliga reclamanta să achite pârâtei suma de 2810,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să... | Masă succesorală. Partaj de ascendent. Confirmare de către... → |
|---|
