Completare dispozitiv. Jurisprudență Cereri
Comentarii |
|
Judecătoria SLATINA Sentinţă civilă nr. 7556 din data de 12.10.2015
Data publicare portal: 03.03.2017
Prin Sentinta civila nr.7556/12.10.2015 pronuntata in cauza nr. 5684/311/2013, Judecatoria Slatina a respins, ca neintemeiată, cererea formulata de pârâta formulată de B.C.R. SA, in contradictoriu cu reclamanții C.M. și C.A.C., precum si în contradictoriu cu intervenientul fortat SC S.C. SRL, privind completarea Sentinței nr. 4446/29.05.2015 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul nr. 5684/311/2013.
Ia act ca reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată, iar pârâta BCR SA isi rezerva dreptul de a solicita aceste sume pe cale separată.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 12.10.2015 în cadrul dosarului nr. 5684/311/2013, pârâta B.C.R. SA în temeiul dispozițiilor art. 444 NCPC, a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 4446/29.05.2015 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 5684/311/2013 în sensul inserării în dispozitivul sentinței a mențiunii privind respingerea cererii reclamanților de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.11 din Condițiile Generale de Creditare din ambele contracte de credit (Contract de credit nr. 200856072/15.02.2008 și nr. 200878868/19.02.2008) și înlăturarea acesteia.
În motivarea cererii arată că prin precizarea la acțiune formulată de reclamanți în cauză, aceștia au solicitat instanței și constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 4.11 din Condițiile Generale de creditare din ambele contracte de credit nr. 200856072/15.02.2008 și nr. 200878868/19.02.2008, precum și înlăturarea acesteia din contracte.
Prin Sentința pronunțată instanța de fond a admis în parte acțiunea modificată de
reclamanți în sensul constatării nulității absolute ca urmare a existenței clauzelor abuzive
prevăzute la art. 5 teza finală - privind dobânda variabilă, art. 9 lit. a, b și c din contractul de
credit nr. 200856072/15.02.2008, art. 5 teza finală - privind dobânda variabilă, art. 6 - privind
mențiunea referitoare la comisionul de urmărire riscuri, art. 9 lit. a, b, c și f din contractul de
credit nr. 200878868/19.02.2008 și obligării pârâtei la restituirea sumelor încasate în temeiul
clauzelor contestate, fără a arăta însă în mod explicit în dispozitivul sentinței și soluția
dată asupra capătului de cerere referitor la art. 4.11 din Condițiile Generale de
creditare cu care a fost investită prin precizarea la acțiune.
Omisiunea instanței de a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere. Dispozitiv incomplet
(3) Potrivit art. 444 NCPC:
" (1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe
asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire
la drepturile lor."
În cuprinsul hotărârii deși instanța a analizat toate capetele de cerere cu care a fost investită, inclusiv cel referitor la art. 4.11 din Condițiile Generale de creditare din cele două contracte de credit, reținând în mod corect și legal că "art. 4.11 din Condițiile Generale de creditare nu poate fi considerat ca fiind abuziv, întrucât reprezintă o consecință firească a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate în baza contractelor de credit" (paragraful 2 și ultimul paragraf pag. 30 din sentință), a omis a se pronunța și a menționa în mod expres în dispozitivul sentinței soluția de respingere a acestui capăt de cerere.
Or, potrivit art. 425 alin. 1 lit. c NCPC, "hotărârea va cuprinde: c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților
ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală,
numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor
juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumului
cheltuielilor de judecată acordate."
În aceste împrejurări, în prezența unui dispozitiv incomplet, apreciază că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 444 NCPC supra-citat, înțelegând astfel să formuleze prezenta cerere de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 4446/29.05.2015, solicitând să se dispună respingerea capătului de cerere menționat mai sus, conform motivării arătate de către instanță în cuprinsul considerentelor hotărârii.
Temeiuri de drept: art. 444 NCPC, art. 425 alin. 1 lit. c NCPC.
Analizand cererea formulata, prin prisma dispoz. art. 444 NC.pr.civ., aplicabil in speta prin prisma art. 25 NC.pr.civ. si art. 3 din Legea nr. 76/2012, instanta retine ca cererea paratei nu este intemeiata, urmand a fi respinsa cu aceasta motivare, pentru motivele ce vor fi expuse in cele ce succed.
Conform art. 444 alin. 1 NC.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Prin Sentinta nr. 4446//29.05.2015 pronuntata de Judecatoria Slatina in dosarul de fond, s-a respins, ca neintemeiata, exceptia autoritatii de lucru judecat, invocata de reclamanti prin precizarile de la fila 82 dosar, Vol. II, in raport de Decizia ÎCCJ pronuntata la data de 13.03.2014 in dosarul nr. 8989/62/2009*.
A fost admisa in parte cererea de chemare in judecata, formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA prin Sucursala O și intervenientul fortat SC S.C. SRL, astfel cum a fost precizata ulterior, in contradictoriu cu parata BCR SA si intervenientul fortat S.C. SRL.
In privinta Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200856072/15.02.2008:
A constatat ca fiind abuziva clauza stipulata la art. 5 din Conditiile speciale ale conventiei in partea finala, care vizeaza mentiunea "…Dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR…";.
S-a constatat nulitatea absoluta partiala a clauzei contractuale stipulate la art. 5 din Conditiile speciale ale conventiei in partea finala, care vizeaza mentiunea "…Dupa aceasta data, dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR…";.
S-au constatat ca fiind abuzive clauzele stipulate la art. 9 lit. a), b) si c) din Conditiile speciale ale conventiei, in privinta retinerii comisioanelor de rambursare anticipata, de acordare credit si de administrare.
S-a constatat nulitatea absoluta a clauzelor contractuale stipulate la art. 9 lit. a), b) si c) din Conditiile speciale ale conventiei.
In privinta Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200878868/19.02.2008:
A fost constatata ca fiind abuziva clauza stipulata la art. 5 din Conditiile speciale ale conventiei in partea finala, care vizeaza mentiunea "…Dobanda curenta este formata din dobanda de referinta administrata, care se afiseaza la sediile BCR…";.
S-a constatat nulitatea absoluta partiala a clauzei contractuale stipulate la art. 5 din Conditiile speciale ale conventiei in partea finala, care vizeaza mentiunea "…Dobanda curenta este formata din dobanda de referinta administrata, care se afiseaza la sediile BCR…";.
S-a constatat ca fiind abuziva clauza stipulata la art. 6 din Conditiile speciale ale conventiei, in ceea ce priveste includerea comisionului de urmarire riscuri in DAE.
A fost constatata nulitatea absoluta partiala a clauzei contractuale stipulate la art. 6 din Conditiile speciale ale conventiei, privind comisionul de urmarire riscuri.
S-au constatat ca fiind abuzive clauzele stipulate la art. 9 lit. a), b), c) si f) din Conditiile speciale ale conventiei, in privinta retinerii comisioanelor de rambursare anticipata, de acordare credit, de administrare si de urmarire riscuri.
A fost constatata nulitatea absoluta a clauzelor contractuale stipulate la art. 9 lit. a), b), c) si f) din Conditiile speciale ale conventiei, privind comisioanele de rambursare anticipata, de acordare credit, de administrare si de urmarire riscuri.
A fost obligata parata BCR SA si intervenientul fortat S.C. SRL sa remita reclamantilor urmatoarele sume percepute in baza clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive:
In privinta Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200878868/19.02.2008: 491,06 lei, reprezentand comision de urmarire riscuri, 285 lei, reprezentand comision de acordare credit, precum si 1524,94 lei, reprezentand comision de administrare, cu dobanda legala aferenta acestora de la data incasarii sumelor si pana la data platii efective.
In privinta Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 200856072/15.02.2008: 940 Eur, reprezentand comision de acordare credit si 488,8 Eur, reprezentand comision de administrare, cu dobanda legala aferenta acestora de la data incasarii sumelor si pana la data platii efective.
A fost obligata parata BCR SA si intervenientul fortat S.C. SRL sa remita reclamantilor sumele incasate cu titlu de diferenta de dobanda, in baza clauzelor stipulate la art. 5 din Conditiile speciale ale conventiei nr. 200856072/15.02.2008, incepand cu a 13-a luna de la data primei trageri, peste nivelul de 7,4%, incepand cu data retinerii dobanzii de referinta variabilă anulată, precum si a sumelor retinute cu titlu de dobanda majorata, conform art. 8, in care a fost inclusa dobanda de referinta variabilă anulată.
A fost obligata parata BCR SA si intervenientul fortat S.C. SRL sa remita reclamantilor sumele incasate cu titlu de diferenta de dobanda, in baza clauzelor stipulate la art. 5 din Conditiile speciale ale conventiei nr. 200878868/19.02.2008, peste nivelul de 13,05% pe an, incepand cu data retinerii dobanzii de referinta administrata anulată, precum si a sumelor retinute cu titlu de dobanda majorata, conform art. 8, in care a fost inclusa dobanda de referinta administrata anulată.
A fost obligata parata BCR SA si intervenientul fortat S.C. SRL sa achite reclamantilor suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu expert contabil.
S-a respins, ca neintemeiata, cererea paratei BCR SA de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
A invocat parata in cuprinsul cererii de completare a hotararii ca reclamantii prin cererea initiala au solicitat și constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 4.11 din Condițiile Generale de creditare din ambele contracte de credit nr. 200856072/15.02.2008 și nr. 200878868/19.02.2008, precum și înlăturarea acesteia din contracte, fără a arăta însă în mod explicit în dispozitivul sentinței și soluția dată asupra capătului de cerere referitor la art. 4.11 din Condițiile Generale de creditare cu care a fost investită prin precizarea la acțiune, sens in care, conform art. 425 alin. 1 lit. c) NC.pr.civ., se impune ca instanta sa dea o solutie expresa in dispozitiv si acestui petit al cererii reclamantilor.
Din dispozițiile art. 425 alin. (1) NC.pr.civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.
În acest sens lit. c) a textului legal sus evocat se referă la necesitatea ca dispozitivul sa cuprinda soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.
Sub acest aspect, instanta retine ca motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut și, de altfel, ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, din perspectiva celor expuse, este de observat că hotărârea instanței de fond, conform art. 430 alin. 2, 4 NC.pr.civ., prezinta autoritate de lucru judecat provizorie, iar aceasta privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Astfel fiind, instanta a dat o solutie concreta pretentiilor reclamantilor, in sensul ca a admis in parte cererea de chemare in judecata si nu a retinut ca fiind intemeiat petitul de la art. 4.11 din conditiile generale ale conventiei de credit, contestata de reclamanti, in privinta ambelor contracte, care stipuleaza ca, daca, in termen de 30 de zile de la data scadentei, imprumutatul si/sau coplatitorii/garantii nu achita rata totala de rambursat, intregul credit si toate celelalte obligatii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este indreptatita sa procedeze la recuperarea creantelor sale pe calea executarii silite, prin valorificarea garantiilor asiguratorii sau a oricaror alte bunuri aflate in proprietatea imprumutatului si/sau coplatitorilor/garantilor, nu poate fi considerat ca fiind abuziv, intrucat reprezinta o consecinta fireasca a neindeplinirii obligatiilor contractuale asumate in baza contractului de credit, neavand nici un efect contrar legii.
Instanta a motivat solutia data acestui petit, iar dispozitivul cuprinde doar solutia concreta data celor admise, in vederea punerii in executare silita, in contextul in care aceasta ar deveni definitiva, fiind superflua retinerea in dispozitiv a respingerii petitului indicat de parata in cuprinsul cererii care face obiectul acestei discutii in acest punct al litigiului, avand in vedere si imprejurarea ca in mod indirect s-a dat o solutie si acestui petit al cererii principale, textul de lege invocat de parata neimpunand ca instanta sa mentioneze in mod direct solutia.
Fata de cele ce preced, instanta constata ca cererea de completare a dispozitivului nu este intemeiata, urmand a fi respinsa, iar, conform art. 447 NC.pr.civ., cheltuielile de judecata ocazionate de aceasta procedura vor fi in sarcina paratei, in conditiile dreptului comun, sens in care va lua act ca reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată, iar pârâta BCR SA isi rezerva dreptul de a solicita aceste sume pe cale separată.
← Pretentii. Jurisprudență Prejudicii, daune | Prejudicii, daune. Jurisprudență Prejudicii, daune → |
---|