Completarea hotărârii. Admitere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 459/R din 18 februarie 2013
Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2013. reclamanta M.M. a solicitat completarea deciziei civile nr. 4924/R din 26 noiembrie 2012. pronunţată de Curtea de Apel Cluj având în vedere faptul că instanţa de recurs a omis să se pronunţe cu privire la reclamanta recurentă.
În cuprinsul cererii de recurs înregistrată la data de 03.10.2012 figurează şi reclamanta în calitate de recurentă. însă în cuprinsul dispozitivului deciziei civile nr. 4924/R/2012 instanţa a omis să se pronunţe şi cu privire la pretenţiile acesteia.
Analizând cererea de completare a hotărârii, Curtea reţine următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 4924/26.11.2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 920/117/2012 s-a admis recursul declarat de reclamanţii M.I.S ş.a.. împotriva sentinţei civile nr. 8947 din 10 septembrie 2012. pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 920/117/2012. care a fost modificată în parte în sensul că s-au obligat pârâtele S.N.T.F.M.. S.N.T.F.M. SA - SUCURSALA TRANSILVANIA. să plătească fiecăruia dintre reclamanţii şi intervenienţii menţionaţi anterior 6 salarii de bază brute. sumă actualizată cu rata inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.
S-au obligat intimatele să plătească recurentei Jakab Lidia suma de 150 de lei. iar fiecăruia dintre ceilalţi recurenţi menţionaţi anterior suma de 200 de lei. cheltuieli de judecată la fond.
S-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.I. ş.a. împotriva aceleiaşi hotărâri.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Examinând Decizia civilă nr. 4924/26.11.2012. Curtea constată că deşi reclamanta M.M. a promovat recurs împotriva Sentinţei civile nr. nr. 8947 din 10.09.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj. instanţa de recurs a omis să se pronunţe cu privire la această recurentă-reclamantă. cererea de completare a hotărârii fiind astfel întemeiată în raport de dispoziţiile art. 2812 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat de reclamanta M.M.. Curtea reţine că prin Contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010 s-a stabilit la art. 80 alin. 1 că „la desfacerea contractului individual de muncă. din iniţiativa angajatorului. salariaţii să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată. şi de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate”. iar la alin. 2 lit. a s-a menţionat că „prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor motive ce nu ţin de persoana salariatului.”
În conformitate cu dispoziţiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii şi ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 (dispoziţii în vigoare la data la care s-a născut dreptul pretins prin acţiune). clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel. Prin urmare. acesta este aplicabil şi în cazul societăţii pârâte.
Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. muncii „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi”. iar conform alin. 2 „neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta”. principiul forţei
obligatorii a contractului colectiv fiind prevăzut şi de dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă.
Or, faţă de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a reţinut aplicabilitatea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010, în condiţiile în care acesta era în vigoare la data la care reclamanta a fost concediată.
Deşi reclamanta a beneficiat de măsurile de protecţie socială prevăzute de OG nr. 9/2010, inclusiv de plăţile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit menţiunilor din decizia de concediere depusă la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligaţiile impuse de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Nu poate fi primit raţionamentul societăţii pârâte, în contextul în care prin prevederile art. 67 din Codul muncii, legiuitorul a statuat expres că „Salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil’.
Din interpretarea textului legal evocat, rezultă fără echivoc intenţia clară a legiuitorului care permite cumularea compensaţiilor acordate în temeiul OG. nr. 9/2010 cu cele plătite de angajator în temeiul Contractului colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi.
Cum prin OG nr. 9/2010 sau alt act normativ special aplicabil nu s-a prevăzut un regim derogatoriu de la dispoziţiile art. 67 din Codul muncii, Curtea reţine că pârâtele aveau obligaţia să plătească reclamantei, din fondurile proprii, compensaţiile băneşti individuale astfel cum au fost negociate în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Dincolo de faptul că OG nr. 9/2010 nu este de natură să determine o modificare a contractului colectiv de muncă, o atare modificare fiind admisă de către legiuitor numai în condiţiile art. 31 al. 1 din legea nr. 130/1996, respectiv doar când părţile semnatare convin acest lucru, se mai reţine că instituirea măsurilor de protecţie nu fac inaplicabile dispoziţiile din Contractul colectiv de muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază ca hotărârea recurată este nelegală, astfel că în baza art. 2812 şi a art 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se va admite cererea de completare a hotărârii formulate de reclamanta M.M., conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, se vor obliga pârâtele, aflate în culpă procesuală, să plătească reclamantei M.M. suma de 200 de lei, cheltuieli de judecată la fond, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
| ← Decizie de soluţionare a notificării formulate în temeiul... | Decizie de concediere prin acordul părţilor. Acţiune în... → |
|---|
