Decizie de concediere prin acordul părţilor. Acţiune în anulare. Termen de prescripţie
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 463/R din 18 februarie 2013
Prin sentinţa civilă nr.5030 din 08.10.2012, pronunţată de Tribunalul Sălaj a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie invocată de pârâta Agenţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare Bucureşti, şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea formulată reclamanţii M.N.M., N.V., E.C. şi S.I., , în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare Bucureşti, şi Agenţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare Bucureşti - Filiala Judeţeană Sălaj privind anularea deciziei nr. 26/21.12.2011 a reclamantului M.N.M., decizia nr. 22/21.12.2011 a reclamantei N.V., decizia nr. 27/21.12.2011 a reclamantului E.C., decizia nr. 24/21.12.2011 a reclamantei S.I:, încetarea contractelor individuale de muncă ale reclamanţilor în temeiul art. 65-68 din Codul Muncii începând cu data de 29.12.2011, obligarea pârâtelor la plata a 7 salarii compensatorii în temeiul contractului colectiv de muncă, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data de 21.12.2011 şi până la data plăţii efective şi plata cheltuielilor de judecată, ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au fost angajaţi cu contract individual de muncă pe o durată nedeterminată în cadrul Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare R.A. - Sucursala Teritorială Tisa-Someş.
La data de 21.12.2011 au fost emise Deciziile nr. 26/21.12.2011 - pentru M.N.M., nr. 22/21.12.2011 pentru N.V., nr. 27/21.12.2011 pentru E.C. şi nr. 24/21.12.2011 pentru S.I. prin care se constata încetarea contractelor individuale de muncă a reclamanţilor, în temeiul art. 55 lit. (b) din Codul muncii, începând cu data de 22.12.2011.
Aceste decizii sunt considerate nelegale de reclamanţi, aceştia contestând acordarea acordurilor lor la încetarea raporturilor de muncă.
Pârâta nu a făcut dovada existenţei acestui acord.
Actul juridic prin care părţile pun capăt raportului de muncă, trebuie să îndeplinească condiţiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricărui act juridic şi mai cu seamă este necesar ca ele să-şi materializeze acordul de voinţă, printr-un consimţământ care să întrunească cerinţele dreptului comun. Într-o atare situaţie, pentru a proceda la încetarea contractului în baza art. 55 lit. (b) din Codul muncii, angajatul trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere ori altă manifestare neîndoielnică din care să rezulte intenţia clară a salariatului de a părăsi unitatea.
În lipsa unei astfel de manifestări de voinţă din partea reclamanţilor, deciziile contestate reflectă manifestarea unilaterală de voinţă a angajatorului de încetare a raporturilor de muncă, concretizată prin emiterea deciziilor contestate.
Potrivit prevederilor art. 211, lit. a) din Legea nr. 62/2011, măsurile unilaterale de încetare a contractului individual de muncă de 45 de zile calendaristice, de la data la care cel interesat a luat la cunoştinţă de măsura dispusă.
Conform semnăturii de primire de pe deciziile contestate rezultă că, acestea i-au fost comunicate la data de 21.12.2011 (f.36, 40, 44, 48) iar prezenta acţiune a fost introdusă la data de
04.07.2012, deci cu depăşirea termenului prevăzut expres de lege.
Prin urmare, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie invocată de pârâtă şi a respins contestaţia reclamantei împotriva deciziilor nr. 26/21.12.2011 - pentru Mureşan Mircea Nicolae, nr. 22/21.12.2011 - pentru Nicolae Viorica, nr. 27/21.12.2011 - pentru Ember Cornel şi nr. 24/21.12.2011 pentru Sarkozi Ileana, ca prescrisă.
Celelalte capete de cerere fiind accesorii contestării deciziei de încetare a raporturilor de muncă au fost respinse în consecinţă.
împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat recurs prin care au solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În motivarea recursului s-a susţinut că deciziile contestate nu au caracter unilateral, fiind emise în baza art.55 Codul muncii, care reglementează încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art.268 alin.1 Codul muncii, ci ale art.268 alin.2 Codul muncii care instituie un termen de prescripţie de 3 ani.
Pârâta Agenţia Naţională de îmbunătăţiri Funciare a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele motive:
Deciziile nr.26/21.11.2011, nr.22/21.12.2011, 27/21.11.2012 şi nr.24/21.12.2011 emise de pârâtă în temeiul art.55 lit. b Codul muncii se bucură de prezumţia de legalitate şi valabilitate până la proba contrarie.
Cum aceste decizii atestă încetarea contractului de muncă prin acordul părţilor, trebuie examinate în raport de prevederile art.55 lit. b Codul muncii, fiind o împrejurare de fapt exprimarea acordului salariatului sau lipsa consimţământului său.
Curtea apreciază că, potrivit art. 77 Codul muncii, numai decizia de concediere ca act unilateral de voinţa al angajatorului trebuie comunicată salariatului, pentru ca de la momentul comunicării să curgă termenul de contestare a sa, producând efecte juridice.
Această concluzie rezultă clar din interpretarea dispoziţiilor art.268 alin.1 lit. a şi b Codul muncii. Astfel, aceste dispoziţii legale se referă la contestarea în termen de 30 de zile de la comunicare a deciziilor unilaterale ale angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă sau a deciziei de sancţionare disciplinară.
Decizia bazată pe art. 55 lit. b Codul muncii nu este un act unilateral al angajatorului, chiar dacă este provine de la acesta, deoarece decizia nu poate fi disociată de convenţia părţilor privind
desfacerea contractului de muncă. ci dimpotrivă se întemeiază pe acest acord. care îi conferă. prin urmare. caracter bilateral.
În atare situaţie. cererea privind anularea deciziei emise în baza art. 55 lit. b Codul muncii. nu cade sub incidenţa ipotezelor prev. de art.268 alin.1 lit. a şi b C.M (30 de zile de la comunicare). ci a ipotezei prev. de art.268 alin.2 Codul muncii potrivit căreia în toate situaţiile. altele decât cele prevăzute la alin.1 termenul este de 3 ani de la naşterea dreptului.
Aşadar. termenul pentru anularea deciziei care ar atesta greşit acordul de voinţă. chiar şi în situaţia în care se invocă lipsa consimţământului. nu este de 30 de zile de la comunicare. ci de 3 ani de la data naşterii dreptului.
Având în vedere. prin urmare. că termenul de prescripţie incident în cauză este cel de 3 ani şi nu cel de 30 de zile/45 de zile (conform art. 211 alin. 1 lit. a din Legea nr. 62/2011). Curtea de Apel va admite recursul în temeiul art.312 alin.5 C.pr.civ.. va casa hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe. care va examina pe fond cauza dedusă judecăţii.
Notă. În acelaşi sens. Curtea de Apel Cluj. Secţia I-a civilă. decizia civilă nr. 462/R din 18 februarie 2013
| ← Completarea hotărârii. Admitere | Concediere colectivă. Decizie ce nu prevede individualizarea... → |
|---|
