constarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 1342968/1998 şi a procesului-verbal de punere în posesie
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 3520 din data de 30.04.2013
Dosar nr. 20881/318/2010* Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU, GORJ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3520/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: OTILIA CEZARINA POPESCU
Grefier: ELENA LILIANA PANAIT
Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 25.04.2013, cu privire la acțiunea formulată de reclamanții A.A., decedată, cu moștenitor A.N., R.A. și N.C., împotriva pârâtului D.C., și în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F. B., C.J.F.F. G., având ca obiect constarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1342968/1998 și a procesului-verbal de punere în posesie.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.04.2013, ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Deliberând, instanța pronunță următoarea sentință.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. 20881/318/2010, reclamanta A.D.A. a chemat în judecată pârâtul D.C. și a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimatele C.L. B. pentru aplicarea Legii 18/91 și C.J. G., să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 1342968/17.09.1998, emis pe numele intimatului D.C. pentru suprafața de 7990 m.p., obligarea celor două comisii să-i elibereze și să-i emită titlu de proprietate pentru suprafața de 3100 mp situată în punctul "Sub Cuca";, reprezentând diferența de suprafață dintre suprafața de 1812 mp pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 0010766/09.03.2006 și suprafața de aproximativ 5000 mp pentru care a fost validată prin anexa 43, poziția 4 și obligarea C. L. B. să o pună efectiv în posesie pe suprafața de 3100 mp, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza Legii 18/1991 a formulat cererea înregistrată sub nr. 3191/1991 la P.B., prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra a 1,59 ha teren, suprafață înscrisă în registrul agricol din perioada 1959 - 1961 pe numele său A.D.A. și din care face parte și suprafața de aproximativ 5000 mp teren arabil și pruni situată în punctul "Sub Cucă"; cu care a fost validată prin HCJ nr.50/1991, anexa 43, poziția 4.
A mai arătat reclamanta că din această suprafață de 5000 mp i s-a emis deja titlu de proprietate nr.0010766/09.03.2006 pentru suprafața de 1812 mp aflată în intravilanul și extravilanul comunei Bălești și care se învecinează în partea de sud, conform titlului de proprietate, cu pârâtul D.C., iar pentru restul de 3100 mp teren nu i s-a eliberat titlu de proprietate nici până în prezent și nu a fost pusă nici în posesie, motivul fiind acela că această suprafață de teren este cuprinsă în titlul de proprietate eliberat pe numele pârâtului.
A mai susținut reclamanta că, în ceea ce privește actele de proprietate emise intimatului D.C., acesta (sau autorul său) nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul înscris în titlul de proprietate și în procesul-verbal de punere în posesie a căror nulitate se solicită și nu deține hotărâre de validare în acest sens, astfel încât actele funciare emise pe numele acestuia, pentru suprafața de 7.990 mp, sunt nelegale, nefiind emise cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991 și de celelalte legi funciare, pretinsa "dovadă" de mână invocată de pârât, din data de 13.03.1980, încheiată între autorul său și vânzătorii U.V.C. și U.P., referindu-se la terenuri care nu se mai aflau în patrimoniul vânzătorilor la data încheierii înscrisului respectiv.
S-a mai arătat că într-o cauză care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, inițial înregistrată sub nr. 10772/318/2007, care a avut ca obiect plângerea intimatului D.C. împotriva HCJ Gorj nr.4707/2007, HCJ prin care acestuia i-a fost respinsă cererea de validare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,20 ha, aflată în continuarea suprafeței de 0,7990 ha (din titlul de proprietate nr. 1342968/17.09.1998), A.A. (prin procuratorul său A.N.), împreună cu alte persoane, au formulat cerere de intervenție în cauză, arătând că numitul D.C. nu este îndreptățit la reconstituirea proprietății pentru terenul respectiv, așa cum nu este îndreptățit nici la reconstituirea proprietății pentru terenul de 7.990 mp, din titlul de proprietate a cărui anulare o solicită.
Inițial, prin sentința civilă nr. 5205/30.06.2008 a Judecătoriei Tg-Jiu, pronunțată în dosarul nr. 10772/318/2007, a fost admisă plângerea lui D.C. și respinse toate cererile de intervenție formulate în cauză, dar, în urma recursurilor formulate atât de către intervenienții în nume propriu, cât și de cele două comisii de fond funciar, prin decizia civilă nr. 3802/06.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.10772/318/2007, s-a desființat sentința instanței de fond, trimițându-se cauza spre rejudecare la Judecătoria Tg-Jiu, unde s-a format dosarul nr. 351/318/2009, la care s-a conexat dosarul nr. 1807/318/2009 al Judecătoriei Tg-Jiu, care a avut ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 0010766/09.03.2006 (pentru suprafața de 768 mp) și a procesului-verbal de punere în posesie nr. 17774/15.05.2006 și adeverinței de proprietate emise pe numele lui N.C., cerere formulată de D.C..
Prin sentința civilă nr. 415/22.01.2010, Judecătoria Tg-Jiu a respins atât plângerea formulată de D.C. și cererile de intervenție ale intervenienților, cât și cererea de chemare în judecată formulată de D.C. (în dosarul conexat), reținându-se de către instanță, în considerentele sentinței, că D.C. nu este persoană îndreptățită la reconstituirea proprietății, deoarece "dovada" datată 13.03.1980 nu a produs efecte juridice, iar acest înscris sub semnătură privată "(...) nu dovedește calitatea reclamantului (din dosarul nr. 351/318/2009) de persoană îndreptățită, în baza Legii nr. 18/1991, la reconstituirea dreptului de proprietate", iar prin respectiva "dovadă" "(...) nu s-a transmis dreptul de proprietate pentru terenul din litigiu".
În recursul formulat de D.C. și de intervenienți, împotriva sentinței civile nr. 415/22.01.2010 a Judecătoriei Tg-Jiu, Tribunalul Gorj, în considerentele deciziei civile nr. 1348/07.06.2010 (dosar nr. 351/318/2009), a reținut că "Nu s-a făcut nici o dovadă certă, nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte că autorul U.I.V. a fost proprietarul acestei suprafețe de teren, cu individualizarea solicitată de reclamant", iar "Recurentul-reclamant nu a dovedit că a avut calitatea de membru cooperator care a adus pământ în CAP sau că i s-a preluat în vreun mod teren de către aceasta, că ar avea calitatea de moștenitor al persoanelor nominalizate în acest text sau că ar face parte din alte persoane anume stabilite de lege, care ar beneficia de prevederile legislației funciare", motiv pentru care a respins recursul formulat de D.C., respingând, în același timp, și recursurile formulate de intervenienți.
Între D.C. și unii din intervenienții din dosarul nr.351/318/2009 al Judecătoriei Tg-Jiu (respectiv T.G.), cu privire la terenul de 7.990 mp din titlul de proprietate al acestuia, au existat o serie de alte litigii, care, în mod surprinzător, s-au soluționat în favoarea actualului pârât, deși, așa cum am precizat anterior, acesta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, pentru terenul din titlul de proprietate nr. 1342968/17.09.1998, a cărui nulitate o solicit și nu deține hotărâre de validare pentru restituirea acestui teren.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri : titlul de proprietate nr. 0010766/09.03.2006, cererea de reconstituire formulată de petentă, HCJ nr. 50/18.11.1991 și anexa la aceasta, rolul agricol, titlul de proprietate nr.1342968/1998, procesul verbal de punere în posesie din 24.02.1991, o dovadă încheiată la data de 13.03.1980 , decizia nr. 3082/2008 a Tribunalului Gorj.
Intimatul D.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția autorității de lucru judecat.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că hotărârile judecătorești anterioare intrate în autoritatea lucrului judecat au stabilit în mod irevocabil amplasamentul și întinderea dreptului de proprietate al său pentru suprafața de 7990 mp, menționată în titlul de proprietate nr.1342968/17.09.1998, cuprinsă în dovada din 13.03.1980 în punctul "Siliște casă";.
Prin sentința civilă nr. 2329/2011 s-a respins excepția autorității de lucru judecat și cererea de chemare în judecată.
S-a reținut că, în dosarul nr. 3214/2005 al Judecătoriei Tg-Jiu, petentul T.G. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a aceluiași titlu de proprietate al pârâtului D.C. și a actelor primare ce au stat la baza emiterii acestui titlu de proprietate, iar prin s.civ. 4015/2005 a Judecătoriei Tîrgu Jiu, rămasă irevocabilă prin decizia 1249A/2005 a Curții de Apel Craiova, s-a respins acțiunea formulată cu motivarea că petentului TG. i s-a reconstituit dreptul de proprietate, a fost pus în posesie în data de 07.12.2004 și i s-a eliberat titlu de proprietate pentru suprafața de teren de 4,1935 ha, acesta necontestând nici suprafața validată și nici amplasamentele menționate în procesul verbal de punere în posesie și titlul de proprietate nr. 0010539, motiv pentru care acesta nu justifică un interes în promovarea acțiunii.
Că, deși în prezenta acțiune, reclamanta A.D.A. solicită același lucru, indicând chiar că terenul pârâtului din titlul de proprietate emis pentru o suprafață de 7990 mp se suprapune în parte cu terenul său, este de observat că nu există identitate de părți între cauza ce a făcut obiectul dosarului 3214/2005 al Judecătoriei Tg-Jiu și cauza ce face obiectul prezentului dosar, motiv pentru care, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C.
Pe fondul cauzei s-a reținut că prin titlul de proprietate nr. 1342968/17.09.1998 eliberat pârâtului D.C. i s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate asupra a 7990 mp teren pe raza comunei Bălești, extravilan tarlalele 98 și 99, parcelele 1023/12 și 1036/12 și intravilan tarlaua 21, parcela 759/12.
Că, la baza emiterii acestui proces verbal au stat actul sub semnătură privată intitulat "Dovadă"; din data de 13.03.1980 și procesul verbal de punere în posesie fără număr și dată (fila 23).
S-a mai reținut că, în raport de decizia civilă nr. 2316/24.09.2007 a Tribunalului Gorj, terenul în litigiu, asupra căruia i s-a reconstituit pârâtului dreptul de proprietate, a fost identificat prin expertiză ca făcând parte din terenul ce a făcut obiectul actului sub semnătură privată intitulat "Dovadă"; din data de 13.03.1980, încheiat între tatăl pârâtului și soții U.C. și P., terenul fiind înscris la registrul agricol pe anii 1959-1963 al numitului U.C., care nu era cooperatist, în punctul "Siliștea casei";.
Că, familia pârâtului D.C. a avut in posesie acest teren începând chiar cu anul 1980 (aspect reținut in considerentele deciziilor civile nr. 546/29.02.2008 si 2316/24.09.2007 a Tribunalului Gorj), deci de peste 30 de ani, posesia fiind una sub nume de proprietar, iar faptul ca la baza titlului de proprietate emis pe nume le pârâtului nu exista o cerere de reconstituire si o hotărâre de validare este explicat in considerentele deciziei civile nr. 2316/24.09.2007 a Tribunalului Gorj.
Astfel, dupa cum s-a aratat in aceasta hotarire, faptul ca la baza titlului atacat nu a existat o hotarire de validare este irelevant in raport de disp. art. 23 din Legea nr. 18/1991, intrucit pe acest teren piritul are casa de locuit, anexele gospodaresti, precum si curtea si gradina din jurul acestora, astfel ca, la data intrarii in vigoare a Legii 18/1991, terenul era si a ramas in proprietatea privata a detinatorului, conform prevederilor art. 8 din Decretul 42/1990.
Din cele expuse se poate observa, pe de o parte, ca titlul de proprietate a cărui anulare se solicita prin prezenta cerere a fost eliberat cu respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991, mai precis in baza art. 23 din acest act normativ.
Pe de alta parte, s-a reținut că reclamanta, conform registrului agricol pe anii 1959-1963, figura înscrisă cu o suprafață de 5000 mp. (doua bucăți in suprafață de 0,37 ha si 0,13 ha ) în punctul "Sub Cuca"; de pe raza comunei Balesti, insa in acest act nu erau specificate nici dimensiunile exacte (lățime si lungime) si nici vecinatatile terenului in suprafață de 5000 mp, astfel că nu a dovedit ca exista o suprapunere intre terenul sau din registrul agricol si terenul asupra caruia i s-a eliberat piritului titlu de proprietate, aceasta cu atit mai mult cu cit piritului i s-a eliberat titlul in baza unei conventii sub semnatura privata, conventie incheiata cu niste persoane necooperatiste si care aveau inscris terenul instrainat tot in registrul agricol, în punctul "Siliștea casei";, punct in care numitul U.C. figura inscris cu un teren in suprafata de 1,15 ha ( arabil si pasune - fila 58).
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia 1643/2011 s-a admis recursul, s-a casat sentința, iar cauza s-a trimis spre rejudecare, cu motivarea că, în rejudecare instanța va pune în discuția părților probele solicitate de acestea și va analiza hotărârile judecătorești anterioare prin prisma puterii de lucru judecat.
În rejudecare pârâtul a depus note de ședință însoțite de dovada de vânzare din anul 1980, registrul agricol al defunctului U.V., extras din legea 7/1996, chitanțe, extras din legea 1/2000, plan de situație, autorizația nr. 55/1991, sentința 4015/2005, decizia 1314/2006, rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, decizia 546/2008, încheierea 649/2008, decizia 2316/2007, sentința 7706/2007, decizia 450/2008, declarații judiciar, sentința 6385/2006, decizia 2532/2006, chitanțe, facturi, sentința 1402/2011 (filele 21-79).
Prin încheierea de ședință din data de 20.10.2011 s-a respins excepția autorității de lucru judecat și a fost încuviințată proba cu martorii U.D. și U.I.și expertiză solicitată de reclamantă, propunerile de obiective formulate de reclamantă fiind depuse la fila 86, iar cele formulate de pârât la fila 105.
Instanța a solicitat C.L. B. actele care au stat la baza titlului de proprietate contestat și relații cu privire la validarea dreptului de proprietate pe numele reclamantului.
Cu adresa nr. 10816/2011 (fila 91) s-a comunicat instanței faptul că pentru suprafața validată prin HCJ 50/1991 reclamantei nu i s-a emis în totalitate titlul de proprietate, respectiv pentru suprafața de 3100 mp, amplasată în continuarea titlului de proprietate nr. 0010766/2006.
S-a înaintat la dosar HCJ 50/1991, cererea nr. 3191/1991 formulată de reclamantă, registrul agricol, cerere de înscriere în CAP.
Prin încheierea de ședință din data de 08.03.2012 au fost stabilite obiectivele expertizei, lucrarea urmând a fi întocmită de expert C.C., care a fost înlocuit ulterior cu domnul expert V.G..
Prin acțiunea înregistrată pe rolul judecătoriei Tg-Jiu sub nr. 19112/318/2011, precizată la fila 146, reclamantele R.A. și N.C. au solicitat constatarea nulității absolute a aceluiași titlu de proprietate pentru suprafața de 3500mp, teren situat în punctul Siliștea casei și, respectiv, pentru suprafața de 500mp în punctul Cuca Iaz, arătând că au formulat cerere de reconstituire pentru aceste terenuri, iar organul local a validat dreptul de proprietate.
Prin încheierea de ședință din data de 22.3.2011, dată în dosarul nr.19112/318/2011 s-a dispus conexare a celor două cauze, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 164 c.p.c.
Reclamantele R.A. și N.C., prin procurator T.G., au depus la dosar, în copie: fila de registru agricol a autorului M.L., , declarație, adeverința nr. 3741/2006, dovada din anul 1980, , interogatoriu, decizia nr. 1996/2006, , acte de filiație, , adrese( filele 143-152), cererea de reconstituire formulată de T.G., declarații, proces verbal de constatare, s.p. nr. 5364/2001( filel e 164-177).
Instanța a solicitat relații cu privire la cererile de reconstituire formulate de reclamantele N.C. și R.A., iar cu adresa nr. 3259( fila 153), s-au înaintat la dosar: cererea de reconstituire formulată de N.C., registrul agricol al autorului M.L., HCJ nr. 50/1991, anexa de validare, cererea de reconstituire formulată de O.I., registrul agricol al autorului U.V.
Reclamantele N.C. și R.A. au solicitat administrarea probei cu martori, fiind audiați G.N. și U.D..
Prin cererea depusă la fila 201 reclamanta R.A. și-a precizat acțiunea în sensul că solicită constarea nulității titlului de proprietate eliberat pârâtului pentru suprafața de 3400mp, să se emită pe numele său titlul de proprietate pentru această suprafață, să fie obligată comisia locală să procedeze la punerea în posesie pentru terenul de 3400mp, situat în punctul Siliștea Casei. A susținut că a solicitat în baza Legii 18/1991 terenul în litigiu, care face parte din suprafața de 1ha situat în punctul Siliștea casei, teren care a aparținut bunicului său U.V., iar prin HCJ nr.50/1991 s-a validat suprafața de aproximativ 1ha, din care s-a emis titlul de proprietate nr. 0010794/2006 pentru suprafața de 6580mp, iar pentru diferența de aproximativ 3400mp nu s-a emis titlul de proprietate deoarece terenul este cuprins în titlul de proprietate emis pe numele pârâtului.
Că, pârâtul este persoană neîndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate deoarece nu a formulat cerere de reconstituire, nu deține o hotărâre de validare, iar prin s.c. nr. 415/2010 s-a reținut că pârâtul este persoană neândreptățită la reconstituire deoarece actul din anul 1980 nu a produs efecte juridice, în sensul că nu s-a transmis dreptul de proprietate și nu se dovedește calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire a pârâtului.
Prin încheierea de ședință din data de 10.5.2012 instanța a completat obiectivele expertizei și în ceea ce privește identificarea terenului solicitat de reclamantele R.A. și N.C..
Lucrarea de specialitate a fost depusă la fila 5 volumul 2, iar în cuprinsul acesteia s-a concluzionat că terenul solicitat de reclamanta A.A., în raport de planul parcelar, are suprafața de 734mp, în raport de vechiul amplasament al proprietăților expropriate pentru construcția căii ferate are suprafața de 2055mp, iar în raport de cele indicate de procurator A.N. are suprafața de 2816mă, teren care este situat în punctul Sub Cuca, face parte din suprafața de 5000mp validată prin HCJ nr.50/1991 și se suprapune în totalitate cu terenul cuprins în titlul de proprietate contestat, fiind dispus în continuarea terenului pentru care reclamantei A.A. i s-a emis titlul de proprietate nr. 0010766/2006.
S-a mai concluzionat că terenul figurează în registrul agricol al reclamantei A.A. și are destinația curți construcții, arabil și vie, pe acesta aflându-se casa de locuit a pârâtului, un pătul și o fântână.
În ceea ce privește actul din anul 1980 s-a arătat că terenul cuprins în acesta nu este identic cu terenul ce reprezintă proprietatea numiților U.C. și U.P..
Referitor la terenul reclamantei N.C. s-a arătat că are suprafața de 340mp și se suprapune în totalitate cu terenul pârâtului , pe acesta aflându-se un fânar, iar cu privire la terenul reclamantei R.A. s-a arătat că acesta are suprafața de 945mp în raport de planul de situație și de 1755mp în raport de proprietate lui M.C. și se suprapune în totalitate cu terenul pârâtului.
S-a mai concluzionat că terenurile sunt situate în pct. Siltea casei și Cuca au fost solicitate prin cererile de reconstituire și au validate prin HCJ nr. 50/1991, fiind amplasate până în calea ferată mică.
Că, terenul reclamantei R.A. se regăsește menționat în registrul agricol la poziția autorului U.V..
Pârâtul și reclamanții A.N., moștenitorul reclamantei A.A. și R.A. au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni care au fost încuviințate de instanță , răspunsul fiind depus la fila 149 din dosar.
Prin răspunsul depus la fila 149 s-a concluzionat că suprafața solicitată de reclamanta N.C. este de 152mp și pe acesta se află doar colțul fânarului pârâtului.
Instanța , analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarea stare de fapt:
Reclamanta A.A. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate ( fila 94), pentru suprafața de 1,59ha, teren situat în pct. Siștea casei, Sub cuca, figurând cu terenuri în aceste puncte potrivit registrului agricol depus la fila 95 din dosar, iar prin HCJ nr.50/1991 s-a validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,43ha( fila 93), din care suprafața de 5000mp în punctul Sub Cuca.
Reclamanta a fost pusă în posesie cu suprafața de 1812mp în punctul Sub Cuca, fiind emis titlul de proprietate nr. 0010766/2006 cu suprafața de 1812mp, diferența de până la 5000mp fiind cuprinsă în titlul de proprietate emis pârâtului.
Reclamnata N.C. a formulat cererea nr. 4094/1991( fila 154), prin care a solicitat terenurile ce au aparținut tatălui său M.L., acesta figurând în registrul agricol depus la fila 155 cu teren în punctul Cuca.
Prin HCJ nr. 50/1991( fila 157) s-a validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,18ha, nefiind pusă în posesie cu teren în punctul în litigiu întrucât s-a constatat, potrivit susținerilor organului local, confirmate prin raportul de expertiză, că terenul se suprapune parțial cu cel atribuit pârâtului.
U.I., moștenitorul lui U.V., a formulat cererea de reconstituire nr. 3390( fila 158), solicitând suprafața de 2ha, teren situat în pct.Siștea Casei, La cuca, în registrul agricol al autorului U.V., figurând teren în punct. Siștea Casei și La cuca.
Prin HCJ nr.50/1991( fila 161) s-a validat suprafața de1,95ha, fără să se procedeze la punerea în posesie până în prezent, ca urmare a suprapunerii terenului validat cu cel atribuit pârâtului.
Pârâtul D.C. a fost pus în posesie și i s-a emis titlul de proprietate nr.1342968/1998, pentru suprafața de 7990mp, teren cu destinația curți construcții și arabil, fără să formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și fără să existe hotărâre de validare.
La baza reconstituirii dreptului de proprietate a stat actul sub semnătură privată din anul 1980 încheiat între U.C. și U.P., prin care vând lui D.C., tatăl pârâtului, suprafața de teren situată între calea ferată mare până în marginea apei și din șoseaua națională până în calea forestieră.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul reconstituit pârâtului se suprapune cu terenurile solicitate de reclamante, pe terenul reclamantei A.A. aflându-se casa de locuit , pătulul și fântâna pârâtului, iar pe terenul lui N.C. aflându-se colțul fânarului, pe terenul solicitat de R.A. nefiind amplasate construcții.
Potrivit aceluiași raport terenul cuprins în actul din anul 1980 nu este amplasat în zona de litigiu, terenul suprapunându-se cu terenul solicitat de T.G. și care a făcut obiectul dosarului nr.1329/318/2006, unde s-a reținut că terenul se suprapune cu actul din anul 1980.
Se constată că, potrivit probelor administrate în cauză, titlul de proprietate emis pe numele pârâtului nu are la bază o cerere de reconstituire, o hotărâre de validare și nici un act de proprietate cu care să dovedească că terenul a intrat în proprietatea pârâtului .
Cu toate acestea, prin decizia nr. 2316/2007 pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a reținut, cu putere de lucru judecat , că terenul solicitat de T.G., reclamant în dosarul în care s-a pronunțat decizia, și cuprins în titlul de proprietate emis pârâtului, teren care făcea parte din actul din anul 1980, face parte din curtea și grădina din jurul acesteia, fiind irelevant, în raport de art.23 din Legea 18/1991, faptul că nu există cerere de reconstituire și hotărâre de validare.
Astfel, în ceea ce privește procedura de atribuire a terenului pârâtului D.C.,respectiv fără a se formula cerere de reconstituire, fără a exista hotărâre de validare și fără dovedirea proprietății asupra terenului, instanța reține că încălcarea dispozițiilor prevăzute de legea 18/1991 nu atrage nulitatea titlului de proprietate față de prevederile art.23 din Legea 18/1991. Terenurile aferente casei de locuit și anexele gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul cestora revin de drept în proprietatea actualilor deținători, iar emiterea titlului de proprietate se impune pentru dovedirea proprietății asupra acestora.
În speță, terenul solicitat de reclamantele A.A. și N.C. face parte din curtea casei, pe acesta fiind amplasate casa, pătulul, fântâna și o parte din fânarul pârâtului, astfel că pârâtul beneficiază de prevederile art.23 din Legea 18/1991, potrivit cu care,, Sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și gradina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
În anexele ce însoțesc raportul de expertiză se observă că terenul solicitat de reclamanta R.A. nu face parte din terenul aferent casei de locuit, curtea și grădina din jurul acesteia, astfel că pentru suprafața de 1775 mp, amplasată în tarlaua 21, parcela 760 pârâtul nu este îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate.
Pentru considerentele expuse, se va respinge acțiunea formulată de reclamantele Aninoiu Ana și N.C., privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pârâtului, acesta fiind persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în raport de art.23 din Legea 18/1991.
Se va admite acțiunea formulată de reclamanta R.A. și se va constata nulitatea absolută a titlului de proprietate și a procesului verbal de punere în posesie pentru suprafața de 1755mp, situată în tarlaua 21, parcela 760, teren care este reprezentat de S4 și S5 în anexa 3 la raportul de expertiză, pentru acest teren pârâtul fiind persoană neîndreptățită la reconstituire întrucât terenul nu face parte din categoria prevăzută la art. 23 din Legea 18/1991, putând fi reconstituit reclamnatei R.A..
Va fi obligată comisia locală Băleși să întocmească documentația pentru emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 1775mp pe numele reclamantei R.A., pentru acest teren reclamanta formulând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cerere care a fost validată prin HCJ nr.50/1991.
În temeiul art. 274 C.p.c. va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei R.A. suma de 1150lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta A.A., decedată, cu moștenitor A.N., domiciliat în ……...
Respinge acțiunea formulată de reclamanta N.C., domiciliată în ………..
Admite acțiunea formulată de reclamanta R.A., domiciliată în ……….,împotriva pârâtului D.C., domiciliat în …….. și în contradictoriu cu intimatele C.L.F.F. B., cu sediul în …….., C.J.F.F. G., cu sediul în ……….
Constată nulitatea absolută a TP nr. 1342968/1998 și a procesului verbal de punere în posesie pentru suprafață de 1755 mp, teren situat în parcela 760, tarlaua 21, reprezentată de S 4 și S 5 în anexa 3 la raportul de expertiză.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei R.A. suma de 1150 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2013.
Președinte,
OTILIA CEZARINA POPESCU
Grefier,
ELENA LILIANA PANAIT
Red. O.P./ tehnored. E.P. 22 Mai 2013/8ex
← obligaţie de a face. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală | contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|