contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 3645 din data de 09.05.2013
Dosar nr. 13282/318/2012 Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU, JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3645
Ședința publică din 09.05.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE : OTILIA CEZARINA POPESCU
Grefier : ELENA LILIANA PANAIT
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de contestatorul C.I.L.împotriva formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 6012/2008, în contradictoriu cu intimatele D.G.F.P. și A.F.P..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că intimatele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 c.p.c., iar intimata AFP a depus la dosar dovada soluționării irevocabile a cauzei înregistrate sub nr.14189/95 2007.
Nemaifiind alte cereri de soluționat și probe de administrat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a procedat la soluționare.
JUDECATA
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, sub nr. 13282/318/2012, contestatorul C.I.L. a contestat formele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 6012/2008 și a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimatele D.G.F.P. și A.F.P., să se dispună anularea acestora .
În motivarea contestației s-a arătat că la data de 11.7.2012 intimatele au întocmit procesul verbal de sechestru nr. 69485, prin care s-a procedat la sechestrarea unui apartament compus din trei camere de locuit, situat în ……...
Că, actul de executare s-a întocmit în dosarul de executare nr. 6012/2008, care a re la bază titlul executoriu reprezentat de sentința nr. 647/22.4.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 14189/95/2007.
Că ,actul de executare este abuziv, fiindu-i încălcat dreptul de proprietate, deoarece s-a făcut o eroare în sensul că la S.C. L.P.COM S.R.L. nu a avut niciodată calitatea de administrator, iar antrenarea răspunderii patrimoniale, se face numai administratorului și membrilor conducerii societății, în niciun caz membrilor familiei administratorului, în speță contestatorul fiind fiul administratorului S.C. L.P. COM S.R.L.
A mai susținut contestatorul că executarea silită este perimată întrucât de la emiterea procesului verbal de sechestru din dosarul nr. 6012/2008 nu s-a mai efectuat niciun act de executare silită timp de 6 luni.
În dovedirea contestației s-a depus la dosar procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile, extras din Registrul comerțului și copia cărții de identitate a contestatorului.
Contestația a fost legal timbrată, potrivit dovezii depuse la fila 43.
La data de 29.08.2012 intimata D.G.F.P. a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației.
S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Gorj , arătându-se că formele de executare au fost emise de AFP potrivit art. 136alin.5 C.p.f..
La data de 07.11.2012 intimata AFP a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației.
S- a susținut că titlurile executorii care au stat la baza formării dosarului de executare silită sunt reprezentate de sentința nr. 647/22.4.2008, pronunțată în dosarul nr. 14189/95/2007, prin care s-a antrenat răspunderea patrimonială a administratorului C.I.L., pentru suma de 73.431lei, și sentința nr. 1353/3.10.2008, pronunțată în dosarul nr. 4921/95/2008 prin care s-a antrenat răspunderea aceluiași administrator pentru suma de 28399lei.
Că, debitorul nu a contestat calitatea de administrator la cele două debitoare, SC L.P. Com SRL și SC P.I. SRL.
A mai arătat intimata că, potrivit investigațiilor fiscale efectuate de AFP ca organ fiscal competent privind administrarea obligațiilor fiscale ale debitorul C.I.L., s-a constatat că acesta nu figurează cu bunuri urmăribile la adresa de domiciliu, dar figurează ca proprietar de bunuri urmăribile în loc. …….., conform adresei OCPI, astfel că în temeiul art. 138 alin. 5 c. pr. fiscală , AFP a trimis dosarul de executare la AFP, în vederea continuării măsurilor de executare silită.
Că, în conformitate cu prevederile art. 154 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, organele de executare din cadrul AFP, în vederea recuperării creanței de 101.830 lei, au procedat la aplicarea sechestrului pe apartamentul compus din trei camere de locuit, situat în ………., ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 69485 din 11.07.2012, ce face obiectul prezentei contestații.
Intimata a depus la dosar dovezi de comunicare, , adrese, actul contestat, , extras de carte funciară, , sentința nr. 1353/2008, prin care s-a antrenat răspunderea contestatorului pentru suma de 28399, sentința nr. 647/2008, prin care s-a antrenat răspunderea pentru suma de 73431
Instanța a solicitat dosarul de executare nr.6012/2008, fiind înaintate la dosar: dovezi de comunicare și confirmare de primire, extras de carte funciară, procesul verbal de sechestru contestat, adrese , certificat, somație din data de 30.11.2008, titlul executoriu nr. 185060005398517/30.11.2008, somația din data de 10.7.2009, titlul executoriu nr. 185060009210187, situația analitică a debitului.
La data de 08.11.2012 contestatorul C.I.L. și-a precizat contestația, arătând că solicită anularea procesului verbal de sechestru nr.69488 din data de 11.7.2012 și decizia de instituire a acestei măsuri asigurătorii, decizie care nu i-a fost comunicată.
Că, procesul verbal de sechestru nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de lege.
În drept contestatorul a invocat prevederile art. 141, 148 pct.2 lit.b și pct.4 lit . b, art.152 pct.1 lit.a,b,e,f,g,l c.p.f, art. 172 și 173 C.p.f.
Prin cererea depusă la fila 74 contestatorul și-a precizat din nou contestația, arătând că înțelege să conteste numai suma de 73431lei, rezultată din sentința nr. 647/2008, despre existența căreia a luat cunoștință ulterior începerii executării.
Contestatorul a contestat calitatea de administrator la SC L.P. SRL și a susținut că a formulat plângere penală și a declarat recurs împotriva sentinței nr. 647/2008 la data de 15.11.2012, solicitând suspendarea judecății în temeiul art.244 C.p.c. până la soluționarea recursului .
S-a solicitat și suspendarea executării silite până al soluționarea contestației de față.
Contestatorul a depus la dosar dovada înregistrării plângerii penale, certificat de grefă, copia unei plângeri penale, , cerere de antrenare răspundere, cerere comunicare sentință.
Prin încheierea de ședință din data de 6.12.2012 instanța a respins cererea de suspendare a executării silite, reținând că nu s-a achitat cauțiunea de 105 stabilită de instanță, fiind suspendată judecarea cauzei în temeiul art.244 alin.1 C.p.c..
Cauza a fost repusă pe rol la cererea intimatei AFP, în urma respingerii recursului declarat împotriva sentinței nr. 647/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea stare de fapt.
Prin sentința nr.1353/2008 s-a antrenat răspunderea contestatorului, în calitate de administrator la SC P.I. SRL, pentru suma de 28399lei, iar prin sentinața nr.647/2008 s-a antrenat răspunderea contestatorului, în calitate de administrator la SC L.P. SRL pentru suma de 73431 lei.
Cele două titluri executorii au fost comunicate către AFP , în raza căreia debitorul avea domiciliul fiscal, pentru încasarea debitului, care a procedat la emiterea titlurilor executorii nr. 185060005398517, pentru suma de 73431lei, a somației de executare din data de 30.11.2008, pentru aceeași sumă, a titlului executoriu nr. 185060009210187 pentru suma de 28399lei și a somației din data de 10.7.2009 pentru aceeași sumă, comunicate contestatorului potrivit dovezilor depuse al filele 37 și 39..
Organul fiscal a constatat că debitorul nu figurează cu bunuri urmăribile la adresa de domiciliu, însă figurează cu bunuri pe raza municipiului Tg-Jiu, astfel că a fost sesizată AFP în vederea continuării procedurii de executare prin aplicarea sechestrului asupra bunului.
La data de 11.7.2012 s-a întocmit procesul verbal de situație , comunicat contestatorului la data de 17.7.2012, potrivit dovezii depuse la fila 30.
Prin contestația de față, așa cum a fost precizată la fila 74, contestatorul contestă procesul verbal de situație și decizia de instituire a măsurii asigurătorii, susținând că nu recunoaște debitul în cuantum 73431lei, că procesul verbal de cheltuieli nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de lege, că executarea silită este perimată, iar decizia de instituire a măsurii asigurătorii nu i-a fost comunicată.
Instanța constată că prezenta contestație este formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 173c.p.f., contestația fiind depusă la poștă la data de 1.8.2012, potrivit dovezii depuse la fila 12.
În ceea ce privește contestarea debitului, instanța constată că , potrivit art. 399 alin. 3 c.p.c. ,, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede o altă cale în acest scop";.
În speță, titlul executoriu pentru suma de 73431lei este reprezentat de sentința nr. 647/2008, astfel că nu se pot invoca apărăi de fond împotriva titlului executoriu.
Referitor la procesul verbal de sechestru, instanța reține că, potrivit art.154 alin.5 c.p.f. ,,executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 151 alin. (9) și (10) și ale art. 152 alin. (1) și (2) fiind aplicabile";.
Se constată că procesul verbal de sechestru cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute la art.152 alin.1 c.p.f, fiind comunicat debitorului potrivit alin.2 , astfel că nu există motive de anulare .
În ceea ce privește decizia de instituire a măsurii asigurătorii care ar fi stat la baza emiterii procesului verbal de sechestru și care nu a fost comunicată debitorului, instanța reține că , potrivit art.129c.p.f.,în procedura administrativă se pot lua măsuri asugurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrul asigurătoriu ,când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, iar odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
În speță aplicarea sechestrului asupra bunului proprietatea debitorului nu a fost făcută ca o măsură asigurătorie în procedura administrativă, ci ca o formă de executare silită imobiliară, prevăzută la art. 154 c.p.f,pentru încheierea procesului verbal de sechestru nefiind prevăzută emiterea unei decizii de instituire, executarea silită a debitului fiind de competența exclusivă a executorului fiscal .
În ceea ce privește data întocmirii procesului verbal de sechestru, în raport de care s-a invocat excepția perimării, instanța constată că , potrivit art.142 alin.4 c.p.f. ,, executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimă";.
Pentru considerentele expuse va fi respinsă contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimate AFP.
Va fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP, reținându-se că actele de executare au fost întocmite de executorii fiscali din cadrul AFP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP.
Respinge contestația formulată de contestatorul C.I.L., domiciliat în ……… în contradictoriu cu D.G.F.P. cu sediul în ………, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă
Respinge contestația formulată în contradictoriu cu AFP ., cu sediul în ……………, așa cum a fost precizată ulterior.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.05.2013, la Judecătoria Târgu-Jiu.
PREȘEDINTE :
OTILIA CEZARINA POPESCU
Grefier :
ELENA LILIANA PANAIT
Red. P.O./17.05.2013.
Thred. AB/Ex54.
← hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare | fond funciar . Jurisprudență Fondul funciar → |
---|