contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 3577 din data de 08.05.2013
Dosar nr. 3185/318/2013 Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3577
Ședința publică din 08 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE : ALEXANDRU BOGDAN POPESCU
GREFIER : ANDREEA BURTEA
Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de către contestatoarea S.A., în contradictoriu cu intimații S.D. și Biroul Executorului Judecătoresc T.E.C..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat P.D. pentru contestatoare, a răspuns intimatul S.D. și mandatara L.C., lipsă fiind B.E.J. T.E.C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost depus raportul de expertiză tehnică judiciară la data de 24.04.2013, după care instanța interpelează părțile cu privire la eventuale obiecțiuni la raportul de expertiză.
Avocat P.D. pentru contestatoare formulează obiecțiuni în sensul că din raportul de expertiză nu reiese suprafața totală eliberată prin stabilirea punctelor de reper în procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C., astfel că nu se poate stabili dacă prin acest proces-verbal se respectă dispozitivul titlului executoriu.
În deliberare, instanța respinge obiecțiunile contestatoarei la raportul de expertiză, întrucât prin acest raport se răspunde la obiectivul stabilit de către instanță, care este tocmai acela de a se preciza dacă punerea în posesie prin procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. s-a realizat conform dispozitivului titlului executoriu sentința civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009.
Din oficiu, instanța invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. T.E.C. și acordă cuvântul părților asupra acestei excepții.
Avocat P.D. pentru contestatoare arată că lasă soluția asupra excepției la aprecierea instanței.
Intimatul S.D. și mandatara L.C. arată că lasă soluția asupra excepției la aprecierea instanței.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Avocat P.D., pentru contestatoare, solicită admiterea cererii formulate și precizate și anularea procesului-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C., din conținutul căruia nu reies aspectele vizând cele două capete ale dispozitivului titlului executoriu, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul S.D. și mandatara L.C. solicită respingerea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată, precizând că titlul executoriu constând în sentință civilă nu a fost atacat, iar punerea în posesie conform procesului-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. prin trasarea punctelor 1 și 9 respectă dispozitivul titlului executoriu.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2013, sub nr. 3185/318/2013, contestatoare S.A., în contradictoriu cu intimații S.D. și Biroul Executorului Judecătoresc T.E.C., a formulat contestație împotriva executării silite a sentinței civile nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, prin care s-a anulat procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/13.03.2012 al B.E.J. T.E.C., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că se pune în executare o sentință civilă care nu a fost investită cu formulă executorie și prin care instanța nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ci a fost admisă în parte o contestație la executare, constatându-se că nu a fost respectat dispozitivul unui titlu executoriu.
A mai susținut contestatoarea că dosarul de executare nr. 201/E/2011 al B.E.J. T.E.C. s-a întocmit pentru punerea în executare a titlului executoriu sentința civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009.
Prin cerere precizatoare, contestatoarea a arătat că punerea în posesie prin procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. nu respectă dispozitivul titlului executoriu sentința civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009, așa încât înțelege să solicite anularea acestui proces-verbal în cadrul prezentei cereri.
A mai precizat că prin punctele de reper stabilite prin procesul-verbal menționat nu s-a eliberat suprafața de teren de 15 mp menționată în dispozitivul titlului executoriu, ci doar s-a menționat că se are în vedere sentința civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, prin care a fost anulat procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/13.03.2012, fără a se arăta în ce mod trebuie efectuată executarea.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 399-402 și art. 404 Cod pr. civ.
În dovedire, contestatoarea a solicitat instanței încuviințarea probei cu expertiză și a probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/13.03.2013 al B.E.J. T.E.C., sentința civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009, raport de expertiză tehnică judiciară, sentința civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu (filele 4-13).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 194 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar (fila 14).
În cauză, intimatul S.D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată, iar în motivare a arătat că prin sentința civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu a fost anulat procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/13.03.2012 al B.E.J. T.E.C., însă nu îi poate fi imputată întocmirea greșită a formelor de executare de către executorul judecătoresc.
A mai susținut intimatul că prin titlul executoriu sentința civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009 a fost obligată contestatoarea să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 15 mp teren și să-și ridice gardul despărțitor construit pe terenul în litigiu, pe care aceasta l-a ocupat fără drept.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 115-118 Cod pr. civ.
În dovedire, intimatul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, iar în susținere a depus la dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C..
În vederea justei soluționări a cauzei, instanța a dispus înaintarea dosarului de executare nr. 201/E/2011 al B.E.J. T.E.C., precum și efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie, cu obiectivul de a se preciza dacă punerea în posesie prin procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. s-a realizat conform dispozitivului titlului executoriu sentința civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009, avându-se în vedere și sentința civilă nr. 14510/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 4186/318/2012.
Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:
În conformitate cu art. 137 alin. 1 Cod pr. civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond invocate în cauză, și anume asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. T.E.C..
În privința acestei excepții, invocată din oficiu de către instanță, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.
Astfel, reținându-se că, potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, așa încât nu pot avea calitatea de parte într-o contestație la executare în care raporturile juridice sunt stabilite între creditor și debitor, excepția invocată din oficiu va fi admisă, în consecință urmând a fi respinsă contestația față de B.E.J. T.E.C., ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, arată instanța că, potrivit art. 399 alin. 1, 2 Cod pr. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar nerespectarea dispozițiilor privind executarea silită însăși sau efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Prin cererea de față, contestatoarea a solicitat instanței anularea procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C., susținând că acesta nu respectă dispozitivul titlului executoriu sentința civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009.
Astfel, observă instanța că prin acest titlu executoriu a fost obligată contestatoarea să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie intimatului diferența de teren în suprafață de 15 mp ce face parte din suprafața de 24,30 mp identificată în raportul de expertiză întocmit de către expert I.D. în dosarul penal 614/P/2007, ce nu a făcut obiectul sentinței civile nr. 12714/29.11.2001 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 10752/2001 și să-și ridice gardul despărțitor construit pe terenul în litigiu pe aliniamentul stabilit în raportul de expertiză antemenționat.
Pentru punerea în executare a titlului executoriu, a fost întocmit dosarul de executare nr. 201/E/2011 al B.E.J. T.E.C., iar prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/13.03.2012 executorul judecătoresc a procedat la trasarea suprafeței de teren prin marcarea punctelor de reper necesare transpunerii în practică a titlului executoriu, însă acest proces-verbal a fost anulat prin sentința civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, constatându-se că nu respectă dispozitivul titlului executoriu, punctul 9 fiind eronat marcat.
Ulterior, în vederea punerii în executare a titlului executoriu, având în vedere și sentința civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de punere în posesie nr. 201/14.02.2013, act de executare a cărui anulare se solicită prin cererea de față.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie efectuat în cauză de către expert N.P. s-a răspuns la obiectivul stabilit de către instanță, în urma măsurătorilor efectuate în teren constatându-se că punerea în posesie prin procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. s-a realizat conform dispozitivului titlului executoriu sentința civilă nr. 2389/30.03.2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul nr. 16351/318/2009, așa încât trasarea în teren a punctelor 1 și 9 s-a executat corect, având în vedere și faptul că prin sentința civilă nr. 14510/20.11.2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu a fost anulat procesul-verbal nr. 201/13.03.2013, întrucât nu fusese respectată poziția punctului 9.
În consecință, având în vedere constatările tehnice din raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța reține că punerea în posesie a intimatului prin procesul-verbal nr. 201/14.02.2013 al B.E.J. T.E.C. s-a realizat conform dispozitivului titlului executoriu menționat mai sus, așa încât nu pot fi reținute susținerile contestatoarei în sens contrar, impunându-se respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod pr. civ., instanța va obliga contestatoarea căzută în pretenții să plătească intimatului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. T.E.C., cu sediul în …invocată din oficiu de către instanță, și respinge contestația față de acesta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către P.D. Daniela, cu sediul în Târgu-Jiu, … în contradictoriu cu intimatul S.D., cu domiciliul în ….
Obligă contestatoarea să plătească intimatului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.05.2013, la Judecătoria Târgu-Jiu.
Președinte,
ALEXANDRU BOGDAN POPESCU
Grefier,
ANDREEA BURTEA
Red. PAB/ex. 5
Tehn. AB 14 Mai 2013
← fond funciar . Jurisprudență Fondul funciar | obligaţie de a face. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală → |
---|