obligaţie de a face. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă civilă nr. 3541 din data de 30.04.2013
Operator 2445
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU, JUDEȚUL GORJ
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3541
Ședința publică din 30 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE : LILIANA-MARIA CRUCERU
GREFIER : MIHAELA SIRBU
Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 29 aprilie 2013, în cauza civilă privind pe reclamanții BC, BME și SC … S.R., în contradictoriu cu pârâții DCN, NC și S.C …. S.R.L, având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 29.04.2013, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 30.04.2012.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată depuse la dosar în 29.04.2013 concluzii scrise de către pârâtă, în data de 30.04.2013 concluzii scrise de către reclamanți prin avocat, prin e-mail și fax, precum și de către pârâtul DCN după care, instanța deliberând pronunță următoarea sentință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu-Jiu sub nr. 19646/318/2012, reclamanții BC, BME și SC … SRL au chemat în judecată pe pârâții IV, NC și S.C … S.R.L, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună în temeiul dispozițiilor art. 30 alin. (8) din Constituția României, republicată, coroborate cu cele ale art. 1349 și urm. din Codul Civil, obligarea în solidar a pârâților la prezentarea de scuze față de reclamanți, printr-o scrisoare publică, publicată în ziarul editat de pârâți, respectiv "…", în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, publicarea hotărârii care urmează a fi pronunțată în cauză, pe cheltuiala pârâților, în publicația editată de pârâți, respectiv "…", intr-un un ziar local de largă circulație în Târgu Jiu și într-un ziar central de largă circulație, în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, obligarea la plata către reclamanți a sumei de 400.000 lei reprezentând daune morale și prejudiciu de imagine, cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În fapt se arată că reclamantul BC are calitatea de funcționar public și deține funcția de Expert Evaluare Examinare în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, activând în domeniul turismului pe parcursul întregii cariere de aproape 40 de ani de activitate, că reclamanta BME nu are și nu a avut calitatea de funcționar public, nu a deținut niciodată o funcție publică, fiind o persoană privată, că la data de 24 aprilie 2012, pârâtul IV publicat pe prima pagină a publicației "…" un articol intitulat "Turismul din Gorj controlat de un inspector guvernamental corupt, incompatibil și în conflict de interese. Jaf în raiul de la …., pe sute de mii de euro";, că astfel cum este anticipat și din titlu, întregul articol reprezintă o înșiruire de afirmații intenționat calomnioase și defăimătoare la adresa reclamanților, neprobate și, mai grav, neverificate în nici un mod, că, anterior publicării articolului, niciunul dintre pârâți nu a încercat măcar să ia legătura cu reclamanții pentru a oferi posibilitatea de a își prezenta punctul de vedere cu privire la proiectul de articol intenționat a fi publicat, aceasta mai ales în contextul în care calitatea de funcționar public a reclamantului BC este însoțită de caracterul public al datelor de contact (inclusiv telefonul mobil) ale acestuia, rezultând un material extrem de subiectiv, vădit nereal și evident publicat cu intenția de a induce în eroare publicul, că cititorilor acestei publicații li s-au servit concluziile pe care pârâții au dorit să le transmită.
Se arată că în titlu se menționează faptul că reclamantul CB ar fi un funcționar corupt, însă chiar pârâții demonstrează faptul că nu se poate vorbi despre nicio faptă de corupție atât timp cât articolul nu menționează care anume ar fi faptele de corupție săvârșite de către CB, când ar fi fost săvârșite, cine a fost prejudiciat prin asemenea fapte de corupție, însă nu s-a menționat care ar fi pretinsa persoană sau pretinsele persoane care l-au corupt pe subsemnatul CB, tot din titlu reieșind faptul că reclamantul CB ar fi incompatibil, însă nici cu privire la această afirmație nu se menționează în ce anume ar consta această incompatibilitate. Se menționează că intenția de a induce în eroare și de a aduce cât mai multe acuzații calomnioase și neprobate este și mai evidentă dacă se are în vedere faptul că reclamanții au publicat extrase din declarația de avere a reclamantului CB, însă au omis în mod deliberat să se refere și la declarația privind conflictul de interese, aflată în același document ca și declarația de avere și care ar fi făcut dovada faptului că acesta nu se află în niciun conflict de interese, că proiectul de renovare a clădirii a fost reverificat în mod constant, neconstatându-se niciodată nicio deturnare ori delapidare de fonduri așa cum se susține în articol. Se mai arată în articol că reclamantul CB ar face parte din "cercuri mafiote, ce au deposedat sute de persoane din P, de terenuri și păduri ce li se cuveneau de drept";, însă din nou nu se face nicio mențiune cu privire la care ar fi cercurile mafiote, care sunt persoanele care ar face parte alături de reclamant din aceste "cercuri mafiote", ori la cum s-a ajuns la o asemenea concluzie, că o minimă deontologie jurnalistică ar fi impus (alături de contactarea reclamanților) verificarea acestei afirmații la autoritățile publice cu atribuții în acest sens, respectiv Primăria și Consiliul Local P, Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară etc., că procedând în acest mod, pârâții ar fi aflat cu ușurință că, atât terenul deținut de reclamanta … SRL, cât și numeroase alte terenuri din zonă au fost expropriate în anii 1970-1980 de către Statul român pentru realizarea lucrărilor aferente Hidrocentralei P, că proprietarii anteriori au primit despăgubiri în urma acestor exproprieri, că nu există niciun litigiu cu privire la această suprafață de teren (de altfel acest lucru poate fi verificat extrem de simplu, prin cercetarea portalului instanțelor de judecată și unde nu sunt înregistrate nici un fel de litigii între reclamanți și terțe părți cu privire la această parcelă de teren), că nu există vreun "amărăștean din zonă"; care să fi fost "pus în posesie, la mișto, pentru cinci minute" și care să fi vândut ceva reclamantei BME, fie direct, fie indirect prin … S.R.L.
Mai precizează reclamanții că toate tranzacțiile imobiliare realizate de aceștia se regăsesc în declarația de avere a reclamantului CB, publicată în facsimil și, fără îndoială, avută în vedere de către pârâți, iar din declarația de avere, rezultă cu prisosință faptul că nu există niciun act de donație, există un singur act de înstrăinare, cu privire la o singură parcelă de teren, că nu există niciun act juridic de înstrăinare de terenuri cu niciuna dintre persoanele fizice menționate în articol și nici cu alte persoane fizice, ci doar cu o singură persoană juridică. În același mod calomnios precizează reclamanții că se vorbește despre reclamant cum a ajuns în 1999, în condiții neclare, proprietar pe o construcție ce a aparținut Oficiului Județean de Turism, situată chiar lângă barajul de la …, într-o zonă cu potențial turistic imens, fără să solicite în ce bază s-a intrat în posesia acelor imobile, inducând cititorilor impresia că reclamanții nu ar face nimic altceva decât un lung șir de ilegalități. Despre reclamantă, fără să verifice, s-a arătat că este o "obscură profesoară de
limba română la un liceu din .." fără să caute pe Internet și să afle că reclamanta BM este un profesor de limba română apreciat, deopotrivă, de colegi și de elevi, este autoare a mai multor lucrări în acest domeniu și formator a câtorva zeci de generații de elevi, iar cu privire la pretinsa dezinformare a Ministerului Turismului (în fapt Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului) cu privire la structurile de cazare existente în Popasul Turistic …, potrivit normelor deontologice care guvernează exercitarea profesiei de ziarist, pârâții ar fi trebuit să verifice informațiile culese de pe internet anterior publicării, că procedând în acest mod, ar fi aflat faptul că Popasul Turistic … a fost declasificat chiar de către reclamantul CB în anul 2011 la doar o stea, adică minimul prevăzut de legislația în vigoare.
Se mai menționează de către reclamanți că, în ceea ce privește pretinsa calitate de "societate fantomă"; a reclamantei … S.R.L, pârâții ar fi putut consulta aceste informații de la Registrul Comerțului și ar fi aflat că societatea este în funcțiune, nu este dizolvată și nu poate fi considerată drept o societate fantomă, că pârâții ar fi putut efectua verificări cu privire la reclamanta …. S.R.L. și pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, acolo unde ar fi aflat că această societate există în mod legal și plătește la zi taxele și contribuțiile datorate bugetelor de stat.
Cu privire la prejudiciul moral și de imagine, reclamanții arată că numai reclamantul BC este persoană publică, că reclamantul CB este un funcționar public respectat atât de către colegi, cât și de către agenții economici,că reclamanta BM este un profesor apreciat și respectat de cei din jur, colegi, elevi, părinți, iar scopul articolului este unul exclusiv defăimător și calomnios, cu intenția de a știrbi reputația profesională și probitatea reclamanților în fața (după caz) agenților economici controlați, a elevilor și profesorilor, ori a partenerilor contractuali, încălcându-se codul deontologic prin faptul că pârâții nu numai că nu au verificat informațiile pe care intenționau să le publice, dar nici nu i-au contactat pe reclamanți și, mai mult, au distorsionat în mod voit informațiile publice avute la îndemână în scopul creării unei aparențe de ilegalitate, că se află, fără niciun fel de dubii, în fața unui act intenționat, premeditat și care nu are nimic de-a face cu jurnalismul. Se mai invocă jurisprudența CEDO precizând că, în cauza de față, pârâții au acționat cu vădită rea-credință prezentând drept informații opinii personale, nereale și neverificate.
În drept își întemeiază cererea pe prevederile art. 82 și urm. din Codul de Procedură Civilă, art. 30 alin. (8) din Constituția României, republicată, art. 1349 și urm. din Codul Civil, art. 1, 2, 3 și 9 din Codul Deontologic al Ziaristului.
În probațiune, reclamanții înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâților, urmând ca, în cazul în care din dezbateri va rezulta necesitatea extinderii probatoriului să se solicite și alte mijloace de probă în condițiile prevederilor art. 138 alin. (1) pct. 2 din Codul de Procedură Civila".
În cauză, pârâta SC …. SRL depune întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, precizând că SC … SRL îndeplinește calitatea de editor al săptămânalului "…";, că în ceea ce privește speța de față, autor al articolului menționat în cererea de chemare în judecată promovată de reclamanți, este redactorul ce semna sub pseudonimul de IV, în prezent această persoană ne mai având calitatea de salariat al SC … SRL, că fapta nu există întrucât potrivit jurisprudenței CEDO este un articol ce prezintă informații de interes public ce poate fi mai agresiv cu atât mai mult cu cât nu se indică numele vreunei persoane fizice sau juridice , că titlul nu a fost publicat cu intenția de a denigra pe cineva ci viza o zonă turistică de o mare frumusețe și interes public deosebit. Mai precizează că autorul articolului a verificat în limita posibilităților sale firești de ziarist informațiile înainte de publicare , baza factuală fiind extrase de pe portalul instanțelor de judecată, înscrisuri oficiale , bază de date electronice informative ale unor instituții de stat , precum și diferite surse umane proprii de informare, că acest articol nu a fost scris cu rea credință întrucât s-a încercat contactarea reclamanților la un număr oficial unde nu răspundea nimeni, iar la fața locului nu a găsit pe nimeni, considerând pârâta că s-a efectuat o verificare rezonabilă având în vedere că informația este un bun perisabil , că fotografiile întăresc afirmațiile făcute de ziarist cu privire la conținutul articolului, iar fotografia nu vizează viața privată a vreunei persoane, că nu se folosesc cuvinte sau expresii jignitoare, denigratoare, ofensatoare , că s-a avut în vedere calitatea de funcționar public a reclamantului, fiind relatate faptele acestuia cu suspiciuni de fraudă, enumerând conflictul de interese în formă penală prevăzut de Legea 278/2006, Legea 188/1999, Legea 161/2003, Legea 176/2010, cu precizarea că reclamantul și-a favorizat soția conform situației oficiale de la Ministerul Turismului, declarațiilor de interese și de avere. Se mai susține că admiterea acțiunii ar crea prejudicii concrete fiind inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare, decât cu îndeplinirea condiției veridicității, că nu s-a apelat la dreptul la replică și s-a formulat direct acțiunea așa cum prevede Legea 3/1974 în vigoare la data formulării acțiunii , iar o hotărâre care să permită acoperirea prejudiciului de două ori ar fi o îmbogățire fără just temei, opiniile persoanele ale oamenilor neputând fi invocate drept fapte prejudiciabile. Mai amintește pârâta că judecătorul acordă prioritate încurajării discuțiilor deschise asupra unor chestiuni de interes public , iar condamnarea unui ziarist trebuie să fie necesară într-o societate democratică, invocând art. 115 și urm. c. pr. Civ., art. 6 și art. 10 CEDO.
La solicitarea instanței, pârâta indică numele autorului articolului ca fiind DCN, motiv pentru care prin încheierea de ședință din 11.03.2013 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IV.
Reclamanții răspund la întâmpinare susținând că în articol se face referire concretă la aceștia, menținându-și susținerile din acțiunea ce face obiectul acestui dosar.
Pârâta SC … SRL depune opis cu înscrisuri ce au fost avute în vedere la momentul întocmirii articolului, existente la filele 72 - 119 din dosar.
Reclamanții depun înscrisuri în susținerea acțiunii de la filele 165 - 184, iar pârâtul D.C. N. depune un set de 11 fotografii și înscrisuri de la filele 135 - 164. Instanța administrează proba cu interogatoriul părților, interogatorii existente dosar la filele 185 - 197. Se depun concluzii scrise de către reclamanți prin avocat prin e-mail și fax, precum și de către pârâtul DCN
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul BC este funcționar public în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului de peste 40 de ani, fiind angajat în funcția de inspector superior la Direcția Generală Autorizare, ulterior deținând funcția de expert evaluare examinare la Direcția control verificare și monitorizare în turism. Reclamanta BME este angajată ca profesoară de limba română la liceul de arte plastice Marin Sorescu din ... Aceasta este și administratorul societății reclamante SC … SRL. În anul 2001, s-a încheiat contractul de asistență financiară între societate și Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare 4 Sud-Vest Oltenia, obiectul contractului fiind de acordare a asistenței financiare în scopul implementării proiectului ,, Lansarea în circuitul turistic a popasului .."; iar valoarea contractului a fost de 62.500 euro. În 30 octombrie 2009, SC … SRL încheie cu SC … SA un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 6454 la BNP … prin care achiziționează un teren în suprafață de 9382,6 mp situat în … Gorj, tarlaua 106, parcela 2717 cu număr cadastral 1014, intabulat în cartea funciară nr.35279 (710). Despre acest teren nu există date care să ateste că ar fi făcut obiectul unor litigii în revendicare sau reconstituire a dreptului de proprietate, dimpotrivă, acest teren a intrat în patrimoniul vânzătoarei potrivit certificatului seria M08 nr.1248/2008 eliberat de Ministerul pentru IMM, Comerț, Turism și Profesii Liberale. Pentru pensiunea turistică …, în baza certificatului de clasificare eliberat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului sub nr. 6933/5524/15.06.2011, s-a acordat o margaretă iar pentru popas turistic …, în baza certificatului de clasificare eliberat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului sub nr. 6850/5525/15.06.2011, s-a acordat o stea, situație care se regăsește și pe site-ul ministerului.
În data de 18.08.2011 a avut loc un control format dintr-o echipă de agenți constatatori din cadrul ministerului la popasul și pensiunea .., echipă din care a făcut parte și reclamantul BC, în calitate de expert evaluare examinare. Întrucât s-au constatat unele nereguli, respectiv, prosoape insuficiente, lipsă covoare antiderapante și salteluțe de protecție, lipsă firmă exterioară care să prezinte gradul de clasificare, s-au încheiat procesele verbale de contravenție nr. 0002534 și 0000415 fiind aplicate ca sancțiuni, avertisment.
La solicitarea reclamantei SC … SRL, la data de 12.01.2013, expertul evaluator ANEVAR VE, întocmește un raport de evaluare a imobilizărilor corporale privind cabana P+1, căsuțe camping de lemn, cabane din lemn și fundație din beton iar acest raport este înaintat Primăriei P. la 14.01.2013 pentru a fi avut în vedere la calcularea impozitelor pe anul 2012.
Conform fotografiilor depuse la dosar, în prezent acest complex este închis iar căsuțele sunt în stare de degradare. Aceasta este starea de fapt susținută cu înscrisuri oficiale depuse la dosar.
În numărul 344 (441) din perioada 24 aprilie-30 aprilie 2012, pârâta SC … SRL publică în săptămânalul .. un articol semnat sub pseudonimul IV intitulat ,, Jaf în raiul de la .., pe sute de mii de euro";. Tot acest articol este scris cu litere diferite, astfel: titlul este scris cu litere mari și culoare diferită, apoi urmează un paragraf care este scris cu litere mai mari decât restul articolului, autorul subliniind pe scurt esența acestui articol și anume despre ,, jaful de la … pe sute de mii de euro"; de care are cunoștință inspectorul guvernamental BC ce se învârte în cercuri mafiote și care a beneficiat de favorurile acestora intrând în posesia unor terenuri pentru care localnicii se luptă de ani de zile să și le recupereze, același inspector guvernamental fiind suspectat de delapidarea a sute de mii de euro destinați unei pensiuni administrate de firma soției. Se mai vorbește de faptul că soția funcționarului public, "o obscură profesoară de limba română la un liceu din ..";, deține o firmă controlată de soț iar averea acestora nu se poate justifica. Despre societatea deținută de reclamantă se arată că aceasta a intrat în dizolvare de mai multe ori, fiind o societate fantomă, încercând să se evidențieze faptul că este greu de explicat cum o astfel de firmă ajunge să administreze un complex într-o zonă atât de frumoasă. Retoric, autorul articolului își mai pune problema când prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, domnul … se va împăca cu unul din colegii săi, procurorul …, astfel încât să-și facă timp să verifice cum s-au cheltuit sute de mii de euro pe o pensiune turistică de numai o stea. Se mai arată în articol că reclamantul este inspectorul lui ,, pește prăjit"; trebuind să se ,, dumirească,, cititorii că acesta nu mai are ce să caute în minister.
Deși inițial, pârâta SC … SRL. a arătat că nu poate divulga numele autorului articolului, la solicitarea instanței, se indică faptul că numele real al ziaristului este DN acesta fiind citat în cauză în calitate de pârât, motiv pentru care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IV, urmând să fie respinsă acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pârâtul DCN, la interogatoriu și în concluziile scrise depuse la dosar , susține că prin publicarea acestui articol a avut intenția de a atrage atenția despre degradarea complexului turistic situat într-una din cele mai frumoase zone din țară, însă se constată că nimeni nu a preluat acest subiect, neavând nici un efect asupra opiniei publice. Cu toate acestea, articolul subliniază altceva și anume, denigrarea reclamantului BC care, după părerea jurnalistului, este suspectat de delapidarea a sute de mii de euro, este inspectorul lui ,,pește prăjit"; și persoană care se învârte în cercuri mafiote care a acaparat terenul unor localnici ce nu și-l pot revendica. Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanții au fost supuși unor cercetări penale, că ar fi fost verificați de Agenția Națională de Integritate și nici că au existat litigii cu privire la acest teren cumpărat de către SC …. SRL. De altfel, din interogatoriu solicitat de pârât reclamanților, se constată că întrebările s-au canalizat pe modul cum reclamanții au dobândit averea și nicidecum să se dovedească despre ce s-a susținut în articol, legat de complexul de la ….
Instanța reține că acest articol nu are temei factual, jurnalistul nefăcând suficiente verificări astfel încât să poată susține în judecată cele publicate. Însuși pârâtul DCN precizează că s-a documentat timp de aproximativ două săptămâni de pe site-uri oficiale, respectiv, declarații de avere, portalul instanțelor de judecată și de la localnici. Acesta nu a solicitat în scris ministerului un punct de vedere cu privire la activitatea depusă de reclamant în calitate de funcționar public, dacă este în conflict de interese, dacă este verificat de ANI sau dacă este cercetat penal astfel încât să se justifice exagerarea jurnalistului în a-l suspecta pe reclamant de delapidare. Pârâtul nu a solicitat informații nici de la Primăria … cu privire la acel teren pentru a aduce la cunoștința publicului modalitatea de preluare a terenului de la .. iar faptul că jurnalistul nu se înțelege cu primarul nu este o scuză. În baza Legii 544/2001 privind informațiile de interes public, acesta putea să solicite documente referitoare la acel teren . Se mai are în vedere și faptul că deși pârâtul a declarat la interogatoriu că a sunat la minister pe un telefon fix însă nu i s-a răspuns, situație ce s-a repetat și în cazul contactării societății reclamante, la solicitarea instanței, pârâtul arată că la acel moment a folosit o cartelă telefonică însă nu mai știe numărul, instanța fiind în imposibilitatea verificării celor susținute.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului confirmă principiul conform căruia articolul 10 "protejează dreptul jurnaliștilor de a comunica informații cu privire la chestiuni de interes general, dacă ei acționează cu bună credință, pe baza unor fapte exacte și furnizează informații "fiabile și exacte", respectând etica jurnalistică";.
În cauza Stoll contra Elveției, Curtea a reținut că așezarea în pagină a articolelor în litigiu, cu titluri care să facă senzație, nu pare demnă de un subiect atât de important și serios, precum cel al fondurilor fără moștenitori, articolele reclamantului dovedindu-se imprecise și totodată susceptibile a induce în eroare cititorii. Așa cum s-a arătat anterior, și în cauza de față titlul și primul paragraf sunt scrise cu litere mai mari care dau aparența esenței articolului, subliniind aspecte nedovedite și inexacte. Tot în cauza Stoll contra Elveției, Curtea a mai reținut că jurnalistul respectiv a intenționat nu atât să informeze publicul asupra unei probleme de interes general, ci să facă din raportul ambasadorului un subiect de scandal inutil având ca urmare demiterea ambasadorului. Forma trunchiată și simplistă a articolelor în cauză, care era de natură să inducă în eroare cititorii asupra personalității și aptitudinilor ambasadorului, a redus în mod considerabil importanța contribuției acestor articole la dezbaterea publică protejată de art. 10. Această situație se aplică și litigiului de față întrucât nici un alt jurnalist nu a mai supus dezbaterii publice subiectul în cauză, rolul articolului fiind calomnierea reclamantului BC, aspect întărit de pârâtul jurnalist prin atitudinea sa la interogatoriu, arătând că va face plângere penală împotriva reclamantului, transformând subiectul de interes general considerat inițial de pârât, într-un subiect personal .
Instanța amintește de Cauza RUMYANA IVANOVA împotriva Bulgariei în care Curtea a reținut că ambele părți au fost de acord cu faptul că pedeapsa aplicată reclamantei (jurnalistă) pentru calomnie a constituit o imixtiune în dreptul său la libertatea de expresie și a fost "prevăzută de lege". Examinând dacă această imixtiune a fost "necesară într-o societate democratică" și dacă a corespuns unei "nevoi sociale presante", Curtea a reiterat rolul vital al presei de "câine de pază" și datoria sa într-o societate democratică de a furniza informații în toate chestiunile de interes public. Articolul în discuție relata o chestiune de un considerabil interes public: candidatura unui foarte bine cunoscut politician pentru postul de ministru adjunct în Ministerul de Finanțe, reținându-se că, în plus, ca politician și candidat pentru o funcție publică, acesta trebuia să fie deschis, în mod inevitabil și cu bună-știință, cercetării publice, în special în ceea ce privește integritatea sa din punct de vedere financiar.
S-a reținut că totuși, art. 10 nu garantează libertatea de expresie fără restricții. Declarația cuprinsă în articolul reclamantei, prin care politicianul era menționat în lista debitorilor ca proprietar a trei companii anume, era în mod clar o afirmație faptică și, prin urmare, susceptibilă de a fi dovedită. Intr-adevăr, cu cât era mai serioasă afirmația, ca în speța de față, cu atât trebuiau aduse probe mai solide, în special deoarece afirmațiile erau publicate într-un cotidian de largă audiență. Curtea nu a văzut nici un motiv pentru a pune la îndoială constatările făcute de instanțele interne referitoare la faptul că reclamanta (jurnalistă) nu a furnizat suficiente probe din care să rezulte că declarația sa nu a fost calomnioasă și, în fapt, că a publicat fapte despre care cunoștea sau trebuia să cunoască că nu sunt sigure. Mai mult, și-a formulat afirmația într-un mod care nu lăsa nici un dubiu că îi aparținea ei și nu membrilor parlamentului care i-o furnizaseră. Afirmația implica și faptul că informația era întemeiată pe lista oficială și nu pe vreo altă publicație. Reclamanta a prezentat afirmația ca și cum îi aparținea și prin urmare răspundea pentru exactitatea ei. în plus, nu a existat nici un motiv special pentru a o exonera de obligația de a verifica acuratețea afirmației sale. Evident că celelalte publicații s-au bazat pe reclamantă, care nu reprezenta o sursă oficială, iar declarațiile informale ale celor doi membri ai parlamentului făcute în holul Adunării Naționale nu puteau fi preluate fără rezerve. Deși articolul contestat a fost amendat și a fost urmat de cuvântul în replică al politicianului, articolul original a fost citit între timp pe scară largă iar prejudicierea reputației sale fusese deja cauzată. In concluzie, motivele invocate de instanțele bulgare pentru condamnarea reclamantei au fost relevante și suficiente iar maniera în care cauza fost examinată a arătat deplina recunoaștere a contradicției dintre dreptul la informare, pe de o parte, și protecția reputației sau a drepturilor altora, pe de altă parte. În plus, dată fiind relativa gravitate a pedepsei, prin renunțarea la răspunderea penală în favoarea unei amenzi administrative minime, autoritățile interne nu au depășit marja de apreciere. Aceleași concluzii se rețin și în cauza de față, pârâtul DCN nefăcând verificări suficiente astfel încât să dovedească cele scrise în articol și, chiar dacă era vorba despre un funcționar public ce poate fi supus unor exagerări jurnalistice, nu se justifică lipsa temeiului factual, subliniind fără susținere că acest funcționar se învârte în cercuri mafiote, este inspectorul lui ,,pește prăjit"; și este suspectat de delapidare a sute de mii de euro.
Este adevărat că limitele criticii admisibile sunt mai ample față de un funcționar public decât față de un simplu particular : spre deosebire de al doilea, primul se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale atât din partea ziariștilor cât și din partea masei de cetățeni și deci trebuie să arate o toleranță mai mare, totuși, trebuie făcută distincția între fapte și judecăți de valoare. Dacă faptele se pot dovedi, judecățile de valoare nu-și pot demonstra exactitatea. Pentru judecățile de valoare, această cerință este irealizabilă și aduce atingere libertății de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cauza Petrina împotriva României a reținut Curtea că faptul de a acuza anumite persoane implică obligația de a furniza o bază reală suficientă și că inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală. A mai reținut Curtea că dacă în baza rolului ce-i este atribuit, presa are efectiv datoria de a alerta publicul atunci când este informată asupra presupuselor abuzuri din partea aleșilor locali și funcționarilor publici, fapta de a acuza direct anumite persoane, indicându-le numele și funcțiile, implică pentru ziariștii în speță obligația de a furniza o bază reală suficientă .Prin urmare, Curtea nu a crezut că se poate vedea în asta recurgerea la « doza de exagerare » sau de « provocare » a cărei folosire este permisă în cadrul exercitării libertății jurnalistice, fiind de părere că în speță afirmațiile celor doi ziariști au depășit limitele acceptabile și chiar dacă s-ar admite că afirmațiile în cauză ar putea fi considerate drept judecăți de valoare, Curtea a considerat că sunt lipsite de orice bază reală neexistând niciun indiciu că reclamantul ar fi lucrat în calitate de agent de Securitate .
În cauza de față, instanța consideră că nu există un raport de proporționalitate rezonabil între interesele concurente implicate, fiind încălcat art. 8 din Convenție, respectiv, dreptul la viață privată, prin acest articol aducându-i-se atingere demnității și onoarei reclamantului, neavând relevanță faptul că reclamantul nu locuiește în Tg-Jiu unde este publicat ziarul, deoarece această publicație apare și online. Pentru a se bucura de protecția art.10 din CEDO, trebuie să existe o verificare corespunzătoare realizată de către ziarist înaintea redactării materialului, să existe fapte reale pe care s-au bazat acuzațiile aduse de acesta, să existe buna credință a ziaristului și acesta să respecte regulile de etică jurnalistică ( cauza Gaudio c. Italiei). Textul articolului conține referiri la persoane, el nu cuprinde date cu caracter general ci cuprinde referințe concrete la persoanele reclamanților .
Instanța califică ca fiind subiectivă atitudinea pârâtului DCN în raport cu judecata de valoare cât și cu scopul demersului jurnalistic respectiv. Chiar dacă materialul publicat în paginile 4 și 5 ale ziarului ".."; din săptămâna 24-28 aprilie 2012 și pe site-ul "www ….ro"; a fost furnizat de către o persoană necunoscută inițial, semnând sub pseudonimul IV, responsabilitatea publicării acestuia în paginile ziarului și, implicit, pe site, incumbă managerului acestuia și societății însăși, acesta fiind cel care gestionează prin funcția sa aparițiile din ziar, alături de autorul articolului, pârâtul DCN. În jurisprudența sa, Curtea E.D.O. a decis cu valoare de principiu,(vz. Cauza Őztü c. Turquie din 28.09.1999, Recueil 1999-VI, parag.49 și Leempoel și S.A. ED. Cine Revue c/Belgique, parag.66, nepublicată, citate de C.B. în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, ediția 2, pag. 813, paragraf.68) că dacă este adevărat că editorul nu se asociază întotdeauna, în mod obligatoriu, opiniilor exprimate în lucrarea sau articolul publicat, nu mai puțin, prin punerea la dispoziția autorului a suportului publicării unui text, el participă la exercițiul libertății de exprimare, astfel că indirect, redactorul șef și în acord cu autorul articolului sau managerul publicației, este ținut de aceleași îndatoriri și responsabilități pe care însuși autorul și le asumă prin difuzarea opiniilor sale publicului.
Se mai are în vedere faptul că acest articol nu a fost improvizat spontan, nu au avut loc discuții ținute în direct și greu de retractat ( a se vedea, a contrario, Fuentes Bobo împotriva Spaniei, nr. 39293/98, pct. 46, 29 februarie 2000), ci articolul a fost întocmit de un jurnalist cu experiență care, la interogatoriu, își afirmă singur notorietatea. Pârâtul, în calitate de ziarist, a încălcat regulile de etică profesională, manifestând agresivitate și intenție de culpabilizare, fără probe și fără a păstra o proporție între afirmațiile făcute si realitatea neconfirmată privind apartenența reclamantului la cercuri mafiote, inspectorul lui ,,pește prăjit";, care este suspectat de delapidarea a sute de mii de euro iar terenul unde se află complexul turistic .. ,,este în litigiu, adevărații proprietari fiind târâți prin instanțele judecătorești";, aspecte redate în articol cu fermă convingere, afirmații ce se circumscriu în noțiunea de informații și nu de opinii, prezentând publicului unele informații neadevărate sub forma unor adevăruri incontestabile. Prin urmare, demersul jurnalistic al pârâtului relevă faptul că acesta a prezentat publicului informații, fără o verificare prealabila și fără a avea o bază factuală, informații de natură a aduce prejudicii de imagine reclamantului, fapt ce determină instanța să tragă concluzia că pârâtul nu a acționat cu bună-credință.
Instanța consideră că afirmațiile contestate de reclamant au depășit limita acceptabilă, fiind obligată instanța să mențină un just echilibru între apărarea dreptului reclamantului la reputație și libertatea de exprimare protejată prin art. 10 din Convenție.
Astfel, pentru egalitate de tratament, ținând cont de codul deontologic al jurnalistului, instanța urmează să oblige pârâții să prezinte scuze față de reclamant printr-o scrisoare publică în publicația ,, …,, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești și totodată vor fi obligați pârâții să publice hotărârea pronunțată în cauză pe cheltuiala lor în publicația ,, …,, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești.
Având în vedere cele arătate mai sus, pentru a garanta dreptul reclamantului la reputația sa și la respectarea vieții sale private în conformitate cu art. 8 din Convenție, instanța apreciază că reclamantul a suferit în mod incontestabil un prejudiciu moral pe care simpla constatare a încălcării nu ar reuși să-l repare. Ținând seama de circumstanțele cauzei și pronunțându-se în echitate, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăție, instanța în baza art.1349 și 1357 și următoarele cod civil, instanța va obliga pârâții la plata sumei de 5000 lei către reclamant reprezentând despăgubiri civile- prejudiciu moral.
Instanța va respinge capetele de cerere privind plata daunelor cominatorii, publicarea hotărârii într-un ziar local de largă circulație în Târgu-Jiu și într-un ziar central de largă circulație și plata cheltuielilor de judecată, din următoarele considerente:
Daunele cominatorii reprezintă o sancțiune, un mijloc legal prin intermediul căruia un creditor îl poate determina pe debitorul său, să execute obligația de care acesta este ținut. Acestea reprezintă constrângerea debitorului la executarea obligației respective iar acordarea acestora de către instanța de judecată nu este condiționată de dovada vreunui prejudiciu, fiind admisibile pentru obligația de a face sau a nu face (art.1516, 1528, 1529 cod civil). Instanța apreciază că obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii le-ar crea un sentiment că ar fi persoane de rea credință ce nu înțeleg și nu se supun unei hotărâri judecătorești rămasă irevocabilă devenită astfel, lege pentru părți. Cu privire la publicarea hotărârii într-un ziar local de largă circulație în Tg-Jiu și într-un ziar central de largă circulație, având în vedere egalitatea de arme, respectiv, faptul că articolul a apărut doar în ziarul ,,…,, iar reclamantul nu a publicat un drept la replică față de acest articol, instanța apreciază că publicarea hotărârii în același jurnal este echitabil atât pentru pârâtul jurnalist cât și pentru cititorii acestei publicații. Referitor la plata cheltuielilor de judecată solicitate prin acțiune, instanța urmează să respingă această cerere întrucât reclamantul nu a făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli, la dosar neexistând nicio chitanță în acest sens.
Cu privire la acțiunea formulată de reclamanta BM, instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată întrucât pârâtul nu a adus atingere demnității acesteia chiar dacă a folosit expresia ,, obscură profesoară,, subiectul articolului fiind despre jaful de la VM, așa cum opinează autorul acestuia, cu atac direct la persoana reclamantului BC în calitatea sa de inspector guvernamental. Nici acțiunea formulată de reclamanta … nu este întemeiată urmând să fie respinsă întrucât despre această firmă s-au cules date reale de pe portalul instanțelor de judecată nedovedindu-se aducerea vreunei atingeri raporturilor private ale acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanți față de pârâtul IV ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite în parte acțiunea cu precizarea ulterioară formulată de reclamantul BC domiciliat în … în contradictoriu cu pârâții SC … SRL cu sediul în …, CN citat la locul de muncă de la … și DCN domiciliat în …
Obligă pârâții să prezinte scuze față de reclamant printr-o scrisoare publică în publicația ,,…"; în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești.
Obligă pârâții să publice hotărârea pronunțată în cauză pe cheltuiala lor în publicația ,,Scandal de Gorj"; în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești.
Obligă pârâții la plata sumei de 5000 lei către reclamant reprezentând despăgubiri civile.
Respinge capetele de cerere privind plata daunelor cominatorii, publicarea hotărârii într-un ziar local de largă circulație în Tg-Jiu și într-un ziar central de largă circulație și plata cheltuielilor de judecată.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții BME domiciliată în … și SC … cu sediul în …., ca neîntemeiată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2013, la Judecătoria Târgu-Jiu.
PREȘEDINTE
LILIANA-MARIA CRUCERU
GREFIER
MIHAELA SIRBU
← contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | constarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr.... → |
---|