Constatare nulitate act. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 189/2018 din data de 12.03.2018
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:004.000189
Cod operator 2442/2443
Dosar nr. ……….
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 189/2018
Ședința publică de la 12 Martie 2018
Completul compus din:
PREȘEDINTE …
Judecător ….
Grefier ……..
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta reclamantă U. L. împotriva sentinței civile nr. ………. pronunțată de Judecătoria ………. în dosarul nr. ,………….., în contradictoriu cu intimata pârâtă …………., în litigiul cu profesioniștii având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei au lipsit părțile.
La a doua strigare a cauzei a răspuns avocat …………. pentru apelanta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se la prima strigare a cauzei lipsa părților și depusă la dosarul cauzei prin serviciul registratură, de către apelanta reclamantă prin avocat G. F. la data de 09.03.2018, o precizare la clauzele din contract pe care le contestă nesolicitând judecarea în lipsă, după care;
Tribunalul, constată că, nu se solicită de nici o parte judecarea în lipsă, motiv pentru care va suspenda judecarea cauzei pe lipsa părților.
Reluându-se cauza, la a doua strigare la solicitarea avocat G. F., constatându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat s-a acordat cuvântul;
Avocat G. F., pentru apelanta reclamantă solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu precizările ulterioare, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față ;
Prin sentința civilă nr. 5653/2017 s-a respins cererea, ulterior precizată, formulată de reclamanta …….., în contradictoriu cu pârâta ………...
Pentru a pronunța această sentință a reținut instanța că, în speță nu sunt îndeplinite disp. art. 4 Legea 193/2000 întrucât, deși părțile au încheiat un contract preformulat în privința căruia există prezumția relativă a lipsei de negociere, clauzele considerate ca abuzive nu au creat un dezechilibru între prestațiile părților întrucât, comisioanele de administrare și de acordare reprezintă costul unor servicii furnizate de către pârâtă,m iar cu privire la clauza referitoare la riscul valutar nu există reaua credință a băncii fiind aplicabil totodată principiul nominalismului monetar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate cu motivarea că, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a disp. art. 4 Legea 193/2000 neavând în vedere faptul că, a fost afectat echilibrul contractual în defavoarea sa prin inserarea în contract a clauzelor privind comisioanele de acordare și de administrare în schimbul perceperii cărora banca nu a oferit o contraprestației precum și a clauzei de risc valutar. În privința acesteia din urmă instanța nu a avut în vedere omisiunea băncii de a informa consumatorul asupra riscului de supervalorizare a monedei elvețian, risc pe care banca îl cunoștea.
Analizând apelul, tribunalul îl apreciază ca fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de credit nr. …………../12.09.2007, obiectul contractului fiind împrumutarea reclamantul cu suma de 10.750 CHF.
Prin cauza dedusă judecății, reclamantul a solicitat să se constate caracterul abuziv și, în consecință și nulitatea clauzelor prevăzut de art. 4.1 referitor la comisionul de acordare și comisionul de administrare și art. 5.1 din contractul de credit, privind moneda creditului, înghețarea cursului de schimb valutar CHF/leu la cursul de la data încheierii contractului și restituirea sumelor plătite în plus față de cursul de la data încheierii contractului.
Astfel, clauza prevăzută de art. 5.1 din contractul de credit nr. ………………..12.09.2007, prevede că restituirea ratelor de credit se face în valuta în care a fost acord creditul. Rambursările se vor face lunar, în rate egale incluzând atât principalul cât și dobânda datorată, în conformitate cu graficul de rambursare și se va depune direct prin numerar în valuta creditului, în contul creditorului.
Referitor la aceste clauze Tribunalul observă că în baza prevederilor contractuale ratele au fost percepute de bancă prin raportare la cursul valutar CHF/LEU de la data plății efective a acestora, curs majorat față de cel existent la momentul încheierii contractului.
În principiu, nu a existat și nu există în prezent o limitare legală în privința monedei în care sistemul bancar român acordă credite consumatorilor ci doar limitări punctuale, impuse de politica fiecărui actor bancar din România, băncile fiind libere din acest punct de vedere să ofere creditării în orice monedă, națională sau străină, în virtutea economiei de piață libere.
În cauză, moneda contractului de credit nr. . ../12.09.2007, a fost stabilită în moneda CHF, la art. 5.1 din contract prevăzându-se că restituirea ratelor de credit se face în valuta în care a fost acord creditul. Rambursările se vor face lunar, în rate egale incluzând atât principalul cât și dobânda datorată, în conformitate cu graficul de rambursare și se va depune direct prin numerar în valuta creditului, în contul creditorului.
Ulterior încheierii contractului, moneda CHF a avut o constantă apreciere față moneda națională, LEU-ul, prin mecanismul schimbului valutar necesar plății creditului împrumutatul fiind pus în situația de a plăti în prezent o rată lunară într-un cuantum mai mult decât dublu față de data încheierii creditului.
Raportat la această stare de fapt, reclamantul solicită instanței a analiza conformitatea contractului de împrumut în raport cu dispozițiile dreptului consumatorului dar și a dreptului civil intern.
În opinia Tribunalului aceste dispoziții contractuale sunt abuzive în raport de dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 prin prisma faptului că, prin ele însăși și în lipsa altor prevederi contractuale, au creat în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Acest dezechilibru este dat de suportarea în întregime a riscului valutar de către reclamant, risc valutar care nu este reglementat în nici un fel în contract, obligația de a rambursa creditul în moneda CHF, indiferent de evoluția parității acestei monede străine cu moneda națională, ducând la un efort financiar consistent din partea acestuia, plătind o rată lunară ce reprezintă în lei mult mai mult față de data încheierii contractului de credit.
Raportând comportamentul reclamantului la noțiunea de consumator mediu și normal informat este mai mult decât evident faptul că acesta nu putea să prevadă o modificare radicală a cursului de schimb valutar pentru moneda CHF.
Această interpretare, instanța o consideră a fi în acord și cu practica Curții europene de Justiție care în mod constant a apreciat că sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că în ceea ce privește puterea de negociere și nivelul de informare al consumatorului, acesta se află într-o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C-484/08).
Având în vedere o astfel de situație de inferioritate, Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure că orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv.
În acest cadru, instanța națională trebuie să stabilească, ținând cont de criteriile prevăzute la articolul 3 aliniatul 1 și articolul 5 din Directiva 93/13 dacă, având în vedere împrejurările proprii ale speței, o astfel de clauză îndeplinește criteriile bunei-credințe, echilibrului și transparenței prevăzute de această directivă (Invitel, C-472/10, RWE Vertrieb, C-92/11).
Or, în speța de față, clauzele contestate nu îndeplinesc criteriile bunei credințe, echilibrului și transparenței deși în virtutea necesității existenței unui echilibru contractual și a executării convențiilor cu bună credință, banca avea obligația de a asigura o protecție adecvată consumatorului în oferirea acestui tip de contract de credit cu monedă CHF, sub aspectul modului în care este suportat riscul de credit eventual, obligația pe care a ignorat-o cu desăvârșire.
Pe de altă parte, deși o clauză contractuală privind riscul valutar intră în termenul "obiectul principal al contractului"; (contractele de credit indexate în funcție de monede străine-Kasler neputând fi asimilat contractelor de credit în monede străine, precum cel din litigiul de față), este de observat că atât articolului 4 aliniatul 2 din Directiva 93/13 cât și art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 prevăd că exceptarea examinării caracterului abuziv al unor clauze contractuale ce constituie obiectul principal al contractului se aplică doar în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, condiție care nu este însă îndeplinită în cauză de față, atâta timp cât cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât împrumutatul să poată să evalueze, în baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.
Analizând prin această prismă clauzele contestate și problema riscului valutar instanța constată că reclamantul nu a fost în nici un fel informată în cadrul negocierilor contractului că în viitor, costul creditului poate crește foarte mult din cauza evoluției pe piața valorilor mobiliare a cursului de schimb la vânzare și cursului de schimb valutar la cumpărare ale monedei străine CHF, și să poată astfel evalua consecințele economice, potențial semnificative, pentru el.
Inexistența informării este evidentă prin faptul că banca ca și profesionist nu a adus la cunoștință reclamantului evoluția cursului valutar al monedei CHF pe perioadele anterioare contractării creditului, iar o atare evoluție a acestei monede nu se putea cere a fi fost cunoscută de către reclamant, care era neprofesionist.
Or, este foarte clar că banca a avut cunoștință despre fluctuația mare a acestei monede străine în raport cu moneda națională, de caracterul ei valutar instabil, dar nu a informat reclamantul de posibilitatea revenirii acesteia la o valoare ca cea anterioară încheierii creditului cu consecința inevitabilă a creșterii costului creditului, deși contractul de credit trebuia să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și, dacă este cazul, relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât împrumutatul să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kásler și Káslerné Rábai, C 26/13, EU:C:2014:282, punctul 75, precum și Hotărârea din 23 aprilie 2015, Van Hove, C 96/14, EU:C:2015:262, punctul 50).
Chiar și din jurisprudența constantă a CJUE reiese că, pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță fundamentală. Acesta decide, în special pe baza respectivei informări, dacă dorește să se oblige potrivit condițiilor redactate în prealabil de către profesionist (Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C 92/11, EU:C:2013:180, punctul 44, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Gutiérrez Naranjo și alții, C 154/15, C 307/15 și C 308/15, EU:C:2016:980, punctul 50).
Or, în cauza de față, este de observat că împrumutatul nu a fost clar informat cu privire la faptul că, prin încheierea unui contract de împrumut într o monedă străină, se expune unui risc de schimb valutar pe care îi va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic să și l asume în cazul devalorizării monedei în care își primește veniturile, banca neprezentând posibilele variații ale cursurilor de schimb valutar și riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină, aceasta cu atât mai mult cu cât reclamantul nu își primea veniturile în respectiva monedă.
Mai mult, este de observat că, urmare a politicii sale bancare, pârâta a hotărât să acorde credite în CHF, monedă străină ce se afla la o paritate scăzută față de moneda națională, care avea antecedente în privința creșterii acestei parități, această politică bancară nereprezentând altceva decât un mecanism de captație a consumatorilor atrași de condițiile facile de creditare dar care în mod real nu ar fi contractat un atare credit dacă ar fi fost informați de instabilitatea valutară a acestei monede străine sau ar fi contractat un atare credit dacă în contract s-ar fi prevăzut că riscul valutar va fi suportat echitabil de ambele părți.
În speță, banca nici nu a informat reclamantul cu privire la instabilitatea valutară a CHF și nici nu a prevăzut în contract o clauză privind suportarea eventualului risc valutar de către ambele părți, fiind evident faptul că dacă banca și-a fi îndeplinit aceste obligații legale, reclamanta ar fi cunoscut consecințele economice ce le-ar suporta și ar fi putut cântări oferta în cunoștință de cauză, acest comportament al băncii putând fi considerat unul care nu respectă cerința bunei credințe și care a dat naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, acesta fiind nevoit să suporte un cuantum al ratelor aproape triplu față de cuantumul ratelor de la data contractării împrumutului.
Prin urmare, față de considerentele mai sus expuse Tribunalul apreciază că clauzele contractuale contestate, deși fac parte din obiectul principal al contractului, nu sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil (banca nu a furnizat împrumutatului informații suficiente pentru a-i permite să adopte decizii prudente și în cunoștință de cauză, acestea trebuind să includă cel puțin impactul pe care o depreciere severă a mijloacelor legale de plată ale statului membru în care își are domiciliul sau sediul împrumutatul și majorarea ratelor dobânzilor la împrumuturile în monedă străină îl au asupra ratelor împrumutului, în acest sens exprimându-se și Recomandarea A - Conștientizarea riscurilor de către împrumutați, punctul 1 din CERS/2011/1 din 21 septembrie 2011 a Comitetul european pentru risc sistemic), nu respectă principiul bunei credințe și au generat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului (fiind evident că banca, dacă ar fi acționat în mod corect și echitabil față de consumator, nu se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte asemenea clauze, care au dus la aproape triplarea ratelor datorate, în urma unei negocieri individuale - a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2013, Aziz, C 415/11, EU:C:2013:164, punctele 68 și 69).
Caracter abuziv prezintă și clauza prev. la art. 4.1 din contract referitoare la comisionul de acordare credit în cuantum de 2,5% din valoarea creditului întrucât, prin perceperea acestuia comision cu rea credință profesionistul a creat un dezechilibru contractual în defavoarea consumatorului, neoferind acestuia în schimbul comisionului perceput o contra prestație care să exceadă activității de administrare pentru care, a prevăzut în cuprinsul aceleiași clauze perceperea unui comision de administrare lunară a creditului de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului.
În privința acestui din urmă comision, tribunalul apreciază că el nu prezintă un caracter abuziv în condițiile în care face parte din costul creditului iar în schimbul perceperii lui banca, oferă consumatorului o contraprestație constând în activități de monitorizare a creditului.
Pentru aceste motive tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a disp. art. 4 Legea 193/2000 astfel încât urmează, ca în baza art. 480 CPC să admită apelul și să schimbe sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii precizate. Va fi constata caracterul abuziv al clauzelor prev la art. 4.1 referitor la comisionul de acordare și art. 5.1 din contract. Se va dispune stabilizarea cursului valutar CHF-Leu la valoarea CHF de la data încheirii contractului pe întreaga perioadă de derulare a acestuia cu obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei plătite cu titlu de comision de acordare precum și sumele încasate în plus față de cursul valutar de la data încheierii contractului.
Va fi respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, iar în baza art. 453 C.pr.civ va fi obligată pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta reclamantă reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă U.L, cu domiciliul în ……………., împotriva sentinței civile nr. ………. din ………. pronunțată de Judecătoria ……….. în dosarul nr. …………., în contradictoriu cu intimata pârâtă …………. în litigiul cu profesioniștii având ca obiect constatare nulitate act.
Schimbă sentința în sensul că admite în parte acțiunea precizată.
Constată caracterul abuziv al clauzelor prev. la art.4.1 referitor la comisionul de acordare și art. 5.1 din contract.
Dispune stabilizarea cursului valutar CHF- leu la valoarea CHF de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de derulare a acestuia.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma plătită cu titlu de comision de acordare precum și sumele încasate în plus față de cursul valutar de la data încheierii contractului.
Respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare.
Obligă pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta reclamantă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2018, la Tribunalul Gorj.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L.S L.S
GREFIER
L.S
| ← Pretenții. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni,... | Contestaţie act, contestaţie decizie asupra capacităţii de muncă. → |
|---|
