Contencios administrativ anulare proces verbal de contraventie
Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Decizie nr. 1339/2017 din data de 02.11.2017
CONTENCIOS ADMINISTRATIV
ANULARE PROCES VERBAL DE CONTRAVENTIE
Cod ECLI ECLI:RO:TBNMT:2017:018.001339
Dosar nr. XX - anulare proces-verbal de contravenție -
COD OPERATOR 3074 - CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
R O M Â N I A
TRIBUNALUL XX
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1339/2017
Ședința publică din 02.11.2017
Instanța compusă din:
Președinte: XX - judecător
XX - judecător
Grefier - XX
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-petentă XX, cu sediul în XX, împotriva sentinței civile nr. XX din 21.02.2017 pronunțată de Judecătoria XX în dosarul nr. XX, în contradictoriu cu intimatul-intimat XX, cu sediul în XX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la primul termen de judecată;
- obiectul cauzei este anulare proces-verbal de contravenție;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- în urma verificării efectuate în programul ECRIS, s-a constatat că nu mai există pe rolul Tribunalului XX alte dosare formate ca urmare a unor cereri formulate de aceleași persoane și având același obiect.
Instanța constată că apelul este la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termenul legal și este legal timbrat (fila 16 dosar apel).
Instanța constată terminată cercetarea dosarului, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. XX din 21.02.2017 pronunțată de Judecătoria XX în dosarul nr. XX, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. XX din 21.02.2017 Judecătoria XX a respins plângerea contravențională formulată de către petenta XX în contradictoriu cu intimatul XX.
Pentru soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut în motivare următoarele:
În fapt, prin procesul verbal XX din data de 24.03.2016, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională de 10.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 16 alin.(1) coroborat cu art. 260 alin. (1) lit.e din Legea 53/2003 privind Codul muncii, reținându-se că petenta a primit la muncă, fără a-i încheia în formă scrisă contract individual de muncă, pe numitul XX care a desfășurat activitate ca șofer de autocamion pe autovehiculul înmatriculat cu nr. XX în perioada 23.11.2015 - 01.12.2015 așa cum rezultă din fișele de parcurs, card tahograf, scrisori de transport din perioada noiembrie 2015 - decembrie 2015, din adresa înregistrată la XX cu nr. XX/29.02.2016, din datele transmise de către angajator în registrul general de evidență a salariaților și din procesul verbal de control nr. XX din 24.03.2016 .
Petenta a formulat plângere împotriva procesului verbal XX din data de 24.03.2016 la data de 25.04.2016, plângerea fiind formulată în termenul legal de 15 zile.
Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prin raportare la situația de fapt descrisă în procesul verbal, instanța de fond a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute indicate de dispozițiile art.17 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că petenta a fost sancționată potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. e din Codul muncii conform cărora " Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: [... ] e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată."
A mai reținut instanța de fond că, prin plângerea formulată, petenta nu contestă situația de fapt reținută prin procesul verbal de contravenție, însă susține că numitul XX a întârziat cu fișa medicală, făcând astfel imposibilă încheierea contractului de muncă. Or, instanța de fond a apreciat că aceste susțineri nu pot înlătura răspunderea contravențională a petentei în condițiile în care contravenția menționată nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condițiile art.16 alin.(1) din Codul muncii, ci primirea la muncă, folosirea muncii, fără existența unui astfel de contract, iar pe de altă parte petenta nu a dovedit prin probele administrate în cauză aspectele prezentate în cuprinsul plângerii.
De asemenea, situația de fapt reținută prin procesul verbal de contravenție este susținută de înscrisurile depuse la dosar respectiv fișele de parcurs, card tahograf, scrisori de transport din perioada noiembrie 2015 - decembrie 2015, înscrisuri din care rezultă că numitul XX a lucrat la petentă în perioada noiembrie 2015 - decembrie 2015, iar potrivit mențiunilor din contractul individual de muncă în formă scrisă persoana în cauză urmând să înceapă activitatea la data de 02.12.2015.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că situația de fapt reținută de către inspectorul de muncă prin procesul verbal de contravenție XX din data de 24.03.2016 corespunde realității, fapta de a primi la muncă o persoană fără a încheia acesteia un contract individual de muncă întrunind elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicată petentului, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor "sancțiunea stabilita trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite";, iar conform art. 21 alin 3 din același act normativ prevede că "sancțiunea (…)trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise in procesul-verbal.";
Instanța de fond a apreciat că sancțiunea cu amenda de 10.000 lei aplicată pentru primirea la lucru a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă este proporțională față de împrejurările în care a fost săvârșită, în condițiile în care această amendă reprezintă minimul legal, circumstanțele săvârșirii faptei relevând un grad ridicat de pericol social al faptei, care exclude înlocuirea amenzii cu avertisment.
Astfel, încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă are efecte majore pe plan social. Din momentul încheierii contractului angajatului îi sunt recunoscute o serie de drepturi vitale - asigurare de sănătate, asigurare pentru accidente de muncă, asigurare pentru pensie, asigurare de șomaj, salariu, vechime în muncă, concediu de odihnă, dreptul la servicii de sănătate și securitate în muncă, accesul la servicii de medicina muncii .
Neîncheierea contractului în formă scrisă îl privează automat pe angajat de toate drepturile enumerate mai sus, fapt ce nu poate fi primit într-o societate democratică de drept.
De asemenea, prin neîncheierea contractului de muncă în formă scrisă angajatorul săvârșește practic și frauda fiscală întrucât nu plătește impozitele și restul contribuțiilor datorate statului.
S-a mai reținut că gravitatea pe care statul român o recunoaște faptelor de tipul celei săvârșite de petentă transpare în mod evident și din continua înăsprire legislativă în domeniul muncii, legiuitorul modificând succesiv, în sensul majorării limitelor de sancțiune, prevederile legale ce stabilesc contravențiile în domeniul muncii.
Pentru toate elementele de mai sus, instanța de fond a constatat că faptei săvârșite de petentă - neîncheierea contractului de muncă în formă scrisă - nu îi poate fi reținută o gravitate redusă și nici un grad de pericol social scăzut pentru a putea beneficia de posibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă și a menținut procesul verbal de contravenție XX din data de 24.03.2016 întocmit de către intimat.
Petenta XX a declarat apel împotriva sentinței civile, pe care o consideră netemeinică.
În motivare, arată că în perioada 17.03 - 24.03.2016 la sediul societății a fost efectuat de către inspectorii XX XX un control tematic privind verificarea respectării legislației muncii în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, în urma căruia s-a constatat:
1 "Angajatorul nu respectă dispozițiile art. 119 din Legea nr. 53/2003 referitoare la obligația de a ține evidența reală a orelor prestate de fiecare salariat";,
2 "Angajatorul nu face dovada plății drepturilor salariale pentru perioada noiembrie 2015 - februarie 2016 către toți salariații îndreptățiți prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative";, fiind încălcate, potrivit agenților constatatori, dispozițiile art. 168 din Legea nr. 53/2003.
3 "Angajatorul nu respectă dispozițiile legale referitoare la primirea la muncă a unei persoane numai în baza unui contract individual de muncă în formă scrisă";, fiind încălcate, potrivit agenților constatatori, dispozițiile art. 16 alin. 1-2 coroborat cu art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
Pentru constatările de la punctele 1 și 2 s-a apreciat că faptele nu au produs urmări grave și s-au dispus măsuri pentru remedierea neregulilor, iar pentru fapta constatată la punctul 3 din procesul-verbal, în temeiul prevederilor art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei.
Petenta arată că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și o eronată apreciere a probelor administrate, ignorând argumentele invocate de către petentă. Societatea efectuează comerț cu furaje, respectiv importuri de mărfuri din Republica Moldova, care ulterior sunt comercializate către societăți din România, Ungaria, etc. Numitul XX s-a prezentat la sediul societății în luna noiembrie 2015 cu intenția de a ocupa postul de șofer de camion disponibil la acea dată. Acestuia i-au fost comunicate condițiile în care urma să-și desfășoare activitatea, precum și înscrisurile necesare pentru încheierea contractului de muncă.
Întrucât XX și-a exprimat opțiunea de a încheia contractul de muncă, societatea nu a mai procedat la intervievarea altor persoane pentru postul disponibil. Deși administratorul societății i-a comunicat că avea nevoie urgent de șofer pe unul din camioane pentru un transport, acesta a întârziat cu fișa medicală, făcând imposibilă încheierea contractului de muncă.
Petenta arată că, la solicitarea numitului XX, a amânat încheierea contractului de muncă, iar în perioada 23.11.2015 - 30.11.2015 societatea trebuia să efectueze un transport pentru care nu a putut asigura alt conducător dintre ceilalți angajați, astfel că numitul XX a prestat activitate în calitate de șofer camion în acea perioadă, iar, imediat ce acesta a adus la societate fișa medicală, a fost încheiat contractul de muncă. Așadar, numitul XX a beneficiat de toate drepturile salariale din prima zi de muncă și nu a fost prejudiciat în nici un fel. Ulterior controlului efectuat de XX, toate deficiențele constatate au fost remediate în termenul stabilit de către inspectorii de muncă.
Petenta invocă hotărârea CEDO Anghel împotriva Româniri (4.10.2007), prin care s-a statuat că soluționarea plângerii contravenționale este asimilată unei proceduri penale. Astfel, sarcina probațiunii incumbă părții care a aplicat sancțiunea contravențională, contravenientul bucurându-se de prezumția de nevinovăție, care nu poate fi răsturnată în lipsa unor probe certe de vinovăție. Mențiunile agentului constatator, inserate în procesul-verbal, nu constituie singure o probă, ci dimpotrivă acestuia îi revine sarcina de a dovedi temeinicia și legalitatea procesului-verbal.
Petenta a amintit și Decizia nr. 70/21.02.2013 în care Curtea Constituțională a României a subliniat faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii adevărului.
Față de toate acestea, apreciază petenta că situația de fapt a fost reținută greșit de inspectorii de muncă și solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii plângerii. În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, motivat de faptul că amenda aplicată reprezintă o sumă împovărătoare pentru societate. Reiterează faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este necesar ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
Având în vedere dispozițiile art. 260 alin. 3 din Legea nr. 53/2003 R, apreciază că în cauză pot fi incidente dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 modificată, iar instanța poate face o nouă individualizare a sancțiunii aplicate raportat la pericolul social minim al faptei săvârșite, înlocuind sancțiunea amenzii cu cea prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. 2 lit. 2 din O.G. nr. 2/2001, ce prevede ca primă sancțiune avertismentul.
Intimatul XX a formulat întâmpinare, prin care a cerut respingerea apelului, cu motivarea că fapta contravențională are un grad ridicat de pericol social, ce constă în insecuritatea raporturilor de muncă, astfel că nu se justifică înlocuirea cu avertisment a amenzii contravenționale.
Analizând apelul de față în raport cu motivele invocate și probele administrate, tribunalul constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În motivarea apelului, petenta a invocat prezumția de nevinovăție asupra căreia CEDO a făcut statuări în cauza Anghel contra României, iar Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 70/21.02.2013 și s-a referit în acest sens la greșita reținere a situației de fapt care a determinat săvârșirea contravenției.
Or, în condițiile în care petenta a recunoscut lipsa contractului de muncă pentru perioada 23.11.2015 - 01.12.2015, fapt dovedit, de altfel, cu sesizarea angajatului XX, contractul de muncă încheiat începând cu data de 02.12.2015 și actele depuse de intimat, despre care s-a făcut vorbire în hotărârea apelată, tribunalul constată că soluționarea cauzei la fond s-a făcut cu respectarea acestei prezumții, situația de fapt invocată de apelantă în apărare urmând să fie analizată și în această cale de atac.
Astfel, petenta susține că a avut raporturi de muncă, în perioada mai sus arătată, cu angajatul XX, fără încheierea contractului de muncă, cauza fiind lipsa fișei medicale a angajatului. Or, tribunalul constată că această situație de fapt nu justifică lipsa contractului de muncă, după cum nu este justificată nici lipsa de personal pe efectuarea transporturilor care intră în obiectul de activitate al petentei. Cu privire la acest ultim aspect, tribunalul constată că petenta a optat pentru interesul personal în detrimentul interesului prioritar al angajatului ale cărui drepturi sunt protejate de Codul muncii. Nerespectarea acestor drepturi are un grad ridicat de pericol social, aceasta rezultând chiar din actele normative care o incriminează - în speță art. 260 alin. 1 lit. c Codul muncii - în scopul evident de responsabilizare a entității căreia i se adresează. Gradul ridicat de pericol social derivă din valoarea socială protejată, respectiv integritatea fizică și psihică a angajatului, drepturile materiale ce decurg din raporturile de muncă, astfel că, în lipsa contractului de muncă, nu se poate vorbi de o protecție efectivă.
Văzând și prevederile art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 actualizată, conform cărora avertismentul se aplică în cazul faptelor contravenționale de gravitate redusă, tribunalul va constata că nu sunt fondate cererea de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertisment și argumentele invocate în sprijinul acestuia.
Față de cele arătate, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de petenta XX (XX, CIF RO XX), cu sediul în XX, împotriva sentinței civile nr.XX din data de 21.02.2017 pronunțată de Judecătoria XX, în contradictoriu cu intimatul-intimat XX, cu sediul în XX.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi:02.11.2017.
Președinte, Judecător, Grefier,
XX XX XX
Red. XX. - 24.11.2017
Tehnored. XX. - 12.12.2017
4 ex.
Fond: XX
← Suspendare executare act emis de autoritățile locale | Drept civil. Ridicare construcție. accesiune imobiliară.... → |
---|