Suspendare executare act emis de autoritățile locale
Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Sentinţă civilă nr. 1163/C din data de 07.11.2017
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul XX, cu
domiciliul ales la Cabinet avocat XX, cu sediul în XX în contradictoriu cu pârâta XX, cu sediul în XX, str. XX.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat XX, pentru pârâtă, cu împuternicire avocațială depusă la fila 22, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După referatul grefierului,
Instanța constată este competentă general, material, teritorial să soluționeze
cauza și acordă cuvântul pe probe.
Avocat XX, pentru pârâtă, arată că nu are alte probe de solicitat, doar înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza
în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat XX solicită respingerea cererii de suspendare a executării Hotărârii de Consiliu Local nr. XX, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu privire la condiția cazului bine justificat, reclamantul consideră că această condiție este îndeplinită, invocând faptul că nu a existat o propunere motivată a primarului sau a consilierilor locali, nerespectarea majorității calificată a numărului de voturi sau a procedurii convocării consilierilor locali iar cu privire la paguba iminentă, a invocat existența prejudiciului suferit. Arată pârâta că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții și, cu privire la condiția cazului bine justificat invocă dispozițiile deciziei nr. 442/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care instanța trebuie să se limiteze la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care produc o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a unui act administrativ, ca de exemplu necompetența autorității de a emite actul, lipsa temeiului legal, declararea neconstituțională a legii, modificarea parțială a actului administrativ de către autoritatea emitentă ori anularea parțială de către autoritatea ierarhic superioară, însă niciunul dintre aceste cazuri nu este aplicabil în prezenta cerere.
Mai arată că reclamantul urmărește soluționarea fondului întrucât aspectele invocate se regăsesc și în acțiunea privind anularea actului administrativ, cele două cereri sunt identice, simpla existență a unei îndoieli asupra legalității și temeiniciei actului administrativ nefiind de natură să conducă la suspendarea executării și trebuie analizată pe fondul cauzei. Precizează că, în cauză, convocarea ședinței s-a realizat conform legii, propunerea motivată de schimbare s-a făcut la propunerea unei treimi din numărul consilierilor locali, în fapt a 2/3, iar votul în favoarea schimbării din funcție a fost de 10 consilieri locali din totalul de 15.
Cu privire la condiția pagubei iminente, arată că această condiție trebuie dovedită.
Mai arată că a mai existat un litigiu pentru suspendare act, însă în acea cauză nu a fost indicat temeiul pentru schimbarea din funcție, această situație nefiind similară cu prezenta cauză.
S-au declarat dezbaterile închise, după care,
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul XX
reclamantul XX a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei XX suspendarea efectelor Hotărârii Consiliului Local nr. XX privind schimbarea sa din funcția de viceprimar.
În motivare, a arătat, în esență, că prin hotărârea atacată a fost schimbat din funcția de viceprimar, iar caracterul urgent al măsurii suspendării rezulta din faptul că prin eliberarea abuzivă din funcția deținută, i se cauzează un prejudiciu ce nu va putea fi reparat ulterior, prejudiciu ce constă într-o atingere adusă drepturilor sale civile, o atingere adusă integrității funcției, o atingere adusă imaginii sale, precum și activității și imaginii partidului din care face parte și instituției pe care a reprezentat-o în calitatea sa de viceprimar, față de cetățenii comunei XX, fiindu-i cauzat și un prejudiciu de ordin pecuniar.
În ceea ce privește cea de-a doua condiției a aparenței de nelegalitate a hotărârii atacate arat că, fără a intra în judecarea fondului, doar pipăind fondul cauzei, rezultă cu ușurința faptul că hotărârea nu cuprinde temeiul de drept corect în baza căruia s-a dispus eliberarea sau schimbarea din funcție, se realizează o greșita aplicare a ambelor instituții atât a eliberării cât și a schimbării din funcție, ceea ce atrage de asemenea nulitatea absolută, nefiind respectată procedura de adoptare a hotărârii.
Legislația specială în materie reglementează două ipoteze în care poate înceta
mandatul viceprimarului, respectiv prin schimbare (revocare) sau prin eliberarea din funcție. Dacă eliberarea din funcție intervine disciplinar ca urmare a săvârșirii unor abateri grave și repetate, schimbarea intervine ca urmare a exprimării voinței majorității membrilor consiliului local,în condițiile art. 57 al. 4 din Legea nr. 215/2001
Contrar prevederilor legale, în hotărârea atacată nu se face mențiunea nici despre propunerea motivată a primarului, nici despre propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor locali. Or, o asemenea propunere era nu doar esențială pentru a putea fi votată în cunoștință de cauză de către toți membri Consiliului local, dar mai ales reprezenta o condiție procedurală prealabilă de validitate a ședinței de Consiliu local și de validitate și legalitate a hotărârii adoptate.
Chiar dacă, în fapt și în mod fraudulos, o asemenea propunere motivată ar
putea fi întocmită pro causa pentru prezentul litigiu, ca și cum ar fi existat la data adoptării hotărârii, cerința nu este îndeplinită și nu poate fi considerată îndeplinită câtă vreme nu poartă un număr de înregistrare anterior hotărârii adoptate de consiliul local. Mai mult, recunoscând teoria generală a actului administrativ, trebuie reținut că prezumția de legalitate și de validitate a actelor administrative emise în regim de putere publică (precum este cazul Hotărârii Consiliului local contestate în speța pendinte) atrage per se obligația actului de a fi complet în producerea efectelor sale juridice, nefiind permisă completarea cu elemente (acte sau fapte juridice) extrinseci.
De asemenea, tot în raport de conținutul intrinsec al Hotărârii Consiliului local
- singurul apt a produce efecte juridice - invocă nerespectarea dispozițiilor art. 57 alin. 4 ind. 1 din Legea nr. 215/2001. Astfel, în cuprinsul Hotărârii este menționat că actul administrativ a fost adoptat cu 10 voturi pentru din 10 posibile, de unde rezultă că el nu și-a exercitat dreptul de vot (fiind evident că nu ar fi votat împotriva sa), la fel cum nici ceilalți consilieri locali nu au avut posibilitatea exprimării opțiunii lor personale. În plus, prin exprimarea numărului de voturi sub această formă, de "10 voturi pentru din 10 posibile" rezultă două concluzii contradictorii: fie s-a votat în unanimitate, fiind numai zece consilieri locali în funcție (ceea ce nu corespunde adevărului), fie o parte dintre consilierii locali a absentat de la respectiva ședință a Consiliului. Or, în lipsa unor precizări în acest sens, nu se poate face o verificare a respectării sau a nerespectării cerinței privitoare la majoritatea calificată (de două treimi) cu care se poate adopta o asemenea Hotărâre a Consiliului local.
Invocă nemotivarea hotărârii atacate.
Arată că este îndeplinită și cea de-a treia condiție, respectiv măsura are un
caracter vremelnic fiind aplicată până la soluționarea definitivă a cauzei.
În drept a invocat prevederile art. 14 al. 1 din Legea 544/2004, art. 36 al. 1, art. 57. Art. 130 Legii nr. 215/2001, art. 18 și art. 69 din Legea 393/2004.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat, în esență, că, prin aspectele relevate de către reclamant în cadrul cererii de suspendare, acesta antamează practic în soluționarea cererii de suspendare fondul cauzei dedusă judecății, în fapt, solicitând instanței de fond să depășească limitele impuse de natura specială a prezenței proceduri instituite de art. 14 din Legea 554/2004 în cadrul căreia instanța are posibilitatea să efectueze doar o cercetare sumară a aparenței dreptului.
Arată că motivele de nelegalitate ale actului administrativ invocate de către
reclamant prin prezenta cererea de chemare în judecată presupun o cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004. Acest aspect reiese și din faptul că motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată privind anularea HCL nr. 64 din 13.09.2017, ce formează dosarul XX, sunt identice cu cele din prezența cerere, aceste acțiuni fiind practic identice.
Cu privire la condiția cazului bine justificat, arată că reclamantul nu face
dovada îndeplinirii acesteia, deoarece în cadrul cererii introductive nu se regăsesc argumente juridice solide cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție, astfel încât apreciază că hotărârea contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Consideră că nu pot fi reținute împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,.
În acest sens, reclamantul, în mod total nefundamentat, susține că nu există
propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție. Astfel, expunerea de motive a proiectului de hotărâre privind schimbarea din funcție a viceprimarului sunt invocate dispozițiile art. 57, alin 4 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală (R): Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărârea adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție, în același timp fiind enumerate și motivele care au stat la baza deciziei de schimbare din funcție, decizie asumată de un număr de 10 consilieri locali din totalul de 15, practic 2/3.
În ceea ce privește procedura urmată de către Consiliul Local XX pentru
schimbarea din funcție a viceprimarului, pe care reclamantul, în susținerea cererii de suspendare, o contestă sub aspectul numărului de voturi exprimat, mai exact imposibilitatea verificării respectării cerinței referitoare la majoritatea calificată care trebuie întrunită în vederea schimbării din funcție a viceprimarului, dar și din punct de vedere al modalității de convocare a consilierilor locali pentru ședință, o consideră îndeplinită conform dispozițiilor legale.
Convocarea ședinței de consiliul local s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art.
39, alin 1 și ale art. 68, alin 1 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, respectiv primarul Comunei XX, XX, a emis dispoziția nr. 184 din 06.09.2017 prin care a fost convocat Consiliul Local al Comunei XX, în ședință ordinară, pentru data de 13.09.2017, ora 13.00.
Raportat la dispozițiile art. 39, alin. 3 din aceeași lege, anterior menționată,
convocarea consiliului local s-a făcut cu cel puțin 5 zile înainte de desfășurarea ședinței ordinare, programată pentru data de 13.09.2017. De asemenea, notificarea convocării către consilierii locali, atribuție ce revine secretarului unității administrativ-teritoriale s-a realizat la data de 06.09.2017, așa cum reiese din convocatorul înregistrat sub nr.XX. De asemenea, au fost respectate dispozițiile art. 57, alin 4 din Legea 215/2001 care prevăd că schimbarea viceprimarului se realizează la propunerea unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție, în situația de față 10 consilieri locali din totalul de 15, aspect care reiese din tabelul nominal al consilierilor care au inițiat proiectul de hotărâre privind schimbarea din funcție a viceprimarului.
Arată că nici condiția producerii unei pagube iminente nu este îndeplinită, reclamantul nu face dovada prejudiciului, limitându-se la simple afirmații.
În drept, au invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând cererea de suspendare a efectelor actului administrativ contestat din
perspectiva înscrisurilor depuse în probațiune și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. XX a Consiliului Local XX - fila 29 dosar, s-a hotărât schimbarea din funcție a viceprimarului comunei XX, respectiv a reclamantului.
Astfel cum rezultă din hotărârea de consiliu contestată, aceasta a fost emisă în temeiul art. 57 alin. 4 - 4 ind. 1 din Legea nr. 215/2001, în conformitate cu votul secret consemnat în procesul-verbal al comisie nr. XX, cu votul a unui număr de 10 consilieri locali.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Din conținutul art. 14 alin. 1 din legea nr. 554/2004, rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. 1 lit. ș din legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, instanța reține că, conform art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, prin cazuri bine justificate se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Astfel, suspendarea executării actului administrativ reprezintă o situație de
excepție, în considerarea trăsăturilor definitorii ale acestuia - legalitatea actului și executarea sa din oficiu - și tocmai de aceea se impune verificarea temeinică a întrunirii condițiilor legale.
Examinând sumar cauza, fără a fi posibilă antamarea fondului în aceasta etapă a procedurii,, instanța apreciază că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actului administrativ contestat.
Potrivit dispozițiilor art. 57 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție.
Hotărârea nr. XX a fost adoptată în ședința Consiliului Local XX, în baza art. 57 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, cu votul a unui număr de 10 consilieri (din totalul de 15 - nr. consilieri raportat la numărul locuitori), așadar cu majoritatea de 2/3 cerută de lege. Din preambulul hotărârii rezultă că votul a fost exprimat secret, fiind consemnat în procesul-verbal nr. 3192, iar din înscrisurile depuse de pârât rezultă modalitatea de convocare a ședinței consiliului local și inițiatorul propunerii de schimbare a viceprimarului. Susținerea reclamantului în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde temeiul de drept corect în baza căruia s-a dispus eliberarea sa schimbarea sa din funcție, nu este întemeiată, din cuprinsul hotărârii atacate rezultând în mod neechivoc că aceasta a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 57 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, iar cei 10 consilieri locali au votat schimbarea sa din funcție, nu eliberarea din funcție.
Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acesta vizează fondul actului, care se analizează în cadrul acțiunii în anulare. Reclamantul nu a dovedit existența unui caz bine justificat, susținerile privind nelegalitatea hotărârii atacate, emisă de pârâtă, urmând a fi analizate odată cu soluționarea pe fond a cauzei.
Cum, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a executării poate fi dispusă doar în cazul îndeplinirii cumulative a celor două condiții, neîndeplinirea primei condiții, cea a existenței cazului bine justificat face inutilă analiza criticilor reclamantei privind condiția pagubei iminente.
În consecință, nefiind îndeplinite cumulativ cele două cerințe impuse de lege, în temeiul dispozițiilor art.14 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul va respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Hotărârii Consiliului Local XX nr. XX.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul XX, cu domiciliul ales la
Cabinet avocat XX, cu sediul în XX în contradictoriu cu pârâta XX, cu sediul în XX, str. XX, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul XX - Secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
← Emiterea deciziei de impunere după reinserția debitorului în... | Contencios administrativ anulare proces verbal de contraventie → |
---|