Contencios administrativ şi fiscal. Acţiune având ca obiect obligarea Arhiepiscopiei Buzău şi Vrancei să delege un preot care să oficieze servicii religioase în cimitir privat. Calitatea de autoritate publică a pârâtei . Admisibilitatea acţiunii
| Comentarii |
|
Tribunalul BUZĂU Hotărâre nr. 2 din data de 08.10.2015
Contencios administrativ și fiscal. Acțiune având ca obiect obligarea Arhiepiscopiei Buzău și Vrancei să delege un preot care să oficieze servicii religioase în cimitir privat. Calitatea de autoritate publică a pârâtei . Admisibilitatea acțiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.11.2014 sub nr. Y/114/2014, reclamanta SC "C.E SRL a chemat în judecată pârâta Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să adopte o anumită conduită, respectiv să delege un preot care să asigure serviciile religioase, anularea actului reprezentat de răspunsul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, comunicat prin adresa nr. A/.2014, urmare solicitării formulate de societate prin adresa nr. B/.2014 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezenta cauză.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, în fapt, prin adresa nr. B/2014, a solicitat Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei delegarea unui preot care să asigure serviciile religioase ce se impun într-o capelă pentru asigurarea serviciilor funerare și obiceiurilor locului prin aducerea ultimului omagiu la locul de veci al decedatului. La această solicitare, intimata a răspuns prin adresa nr. A/2014 în sensul că nu se aprobă delegarea unui preot care să asigure serviciile religioase în Construcția capelă, corp administrativ, întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a interzis oficierea vreunei slujbe religioase în cimitire private.
A precizat reclamanta că terenul din localitatea Buzău,. a fost și este în proprietatea societății care funcționează din 2011 ca cimitir, astfel cum a fost constituită și înființată la Oficiul Registrului Comerțului având prevăzut cod - "Activități de pompe funebre și similar";. Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. X/.2012 a fost aprobat Planul urbanistic zonal "construire cimitir privat-capela, corp administrativ, parcare, împrejmuire și utilități - tarlaua 26, parcela 186, municipiul Buzău, județul Bazau, pentru terenul intravilan având categoria de folosință arabil, teren în suprafața de 28,14 ha (delimitat conform planului de situație anexat la certificatul de urbanism nr. 474/2011), care include și terenul în suprafață de 115.000 mp proprietate privată a SC C.E.SRL și Regulamentul local de urbanism aferent Planului urbanistic zonal.
In conformitate cu prevederile art. 2 al. 2 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, publicată în Monitorul Oficial nr. 520 din 11.07.2014, se precizează în mod imperativ faptul că " la stabilirea locului de veci și organizarea serviciilor funerare, persoanele în drept și prestatorii serviciilor funerare sunt obligate să colaboreze între ei, să țină cont de voința exprimată pe timpul vieții de către defunct sau în lipsa acesteia, vor ține seama de apartenența religioasă a defunctului." , iar în al. 1 al art. 2 se arată că " oricine are dreptul la o înmormântare decentă și la aducerea ultimului omagiu la locul de veci al decedatului."
Mai mult decât atât, conform art. 21 al. 4 din lege " serviciul religios oficiat de reprezentanții cultelor cu ocazia înmormântării nu se consideră prestare de servicii funerare"; potrivit prevederilor al. 1 al art. 21, de unde rezultă fără putință de tăgadă că intimata nu are niciun temei de drept prin care să îi interzică delegarea unui preot pentru a oficia ultimele obiceiuri creștinești.
A apreciat reclamanta că legea care guvernează funcționarea cimitirelor nu distinge între cimitire publice și private, dimpotrivă legiuitorul îndeamnă la o colaborare între persoanele în drept să ofere serviciile funerare în vederea asigurării ultimului act de voință al defunctului.
În art. 4 se precizează faptul că "cimitirul se poate afla în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale, a cultelor religioase legal recunoscute sau a unităților locale de cult/biserici în situația cimitirelor confesionale, în proprietatea operatorilor economici, asociațiilor sau fundațiilor, cât și în proprietatea unui alt stat, cu respectarea tratatelor la care România este parte."
Deci nu există nicio altă lege care să excludă posibilitatea agenților economici privați să dețină și să întrețină cimitire, atât timp cât Clasa CAEN - activități de pompe funebre și similar include: servicii de înhumare și incinerarea corpurilor umane, servicii conexe înhumării și incinerării, închirierea sau vânzarea locurilor de veci, întreținerea mormintelor și a mausoleelor.
Prin refuzul intimatei de efectuare a unei operațiuni administrative concretizată prin delegarea unui preot, sunt afectate drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice ce organizează și efectuează servicii funerare.
În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, cât și orice altă probă ce ar rezulta din dezbateri.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 al. 1 lit.a), c), i), j), o), art. 7 al. 3, art. 8, art. 10, art. 11 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile Funerare.
Pârâta Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, o astfel de cerere nefiind de competența instanțelor judecătorești sau, pe fond, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor pe care le vor face cu prezentul proces.
În motivarea excepției inadmisibilității cererii, pârâta a arătat că aceasta nu este de competența instanțelor judecătorești, organizarea Bisericii Ortodoxe Române neputând face obiectul unui litigiu de competența instanțelor judecătorești, aceasta fiind exclusiv de competența organelor interne a B.O.R., stabilite potrivit legii de organizare și funcționare, situație în care litigiul nu este de competența instanței sesizate în baza Legii nr.554/2004, legea contenciosului administrativ.
Astfel, subiectul de sezină, în accepțiunea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevăzut de art. 1 alin (1) și art. 2 alin (1) lit. b, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, nu poate avea calitatea de autoritate publică în accepțiunea legii.
În conformitate cu Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, conform art. 8 alin (1) se precizează: "Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice." Totodată, în art. 3 alin (2) din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin H.G. nr.53/2008, se prevede: "Biserica Ortodoxă Română se administrează în mod autonom prin organisme proprii reprezentative, constituite din clerici și mireni, potrivit Sfintelor Canoane, dispozițiilor prezentului Statut și a altor dispoziții ale autorității bisericești competente."
Astfel, din documentele depuse la dosar, rezultă că S.C. "C.E." S.R.L. nu a urmat nici procedura prevăzută de Legea 554/2004 contenciosului administrativ, în sensul că nu a solicitat anularea unui presupus act administrativ.
Solicitarea reclamantei privind organizarea serviciului religios nu poate face obiectul unei cereri care să fie soluționat de instanțele de judecată, această cerere putând fi soluționată numai de structurile interne ale B.O.R..
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a arătat că, în fapt, SC "C.E." SRL a solicitat prin adresa Y/2014, înregistrată la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, delegarea unui preot pentru servicii religioase la un cimitir privat.
La data de 13.05.2014, data adresei, Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, nu era publicată în Monitorul Oficial, fiind publicată în Monitorul Oficial 520, la data de 11 iulie 2014, cu mențiunea că intră în vigoare la 90 zile după publicare. Așadar, răspunsul primit ca urmare a corespondenței este temeinic, legal întemeiat pe legislația în vigoare la data întocmirii (O.M.S. nr. 261/1982 și H.G. nr.955/2004).
Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare face o distincție clară între serviciul religios și serviciul funerar. La art. 21 alin (4) se prevede: "Serviciul religios este oficiat de reprezentanții cultelor cu ocazia înmormântării și nu se consideră prestare de servicii funerare, potrivit prevederilor alin (1)". Astfel, serviciul funerar executat de SC "C. E." SRL, în accepțiunea Legii 102/2014 și care constă în primirea comenzii pentru înmormântare, transportul persoanei decedate, pregătirea pentru înmormântare și coborârea sicriului în mormânt, nu se intersectează cu serviciul religios efectuat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Este adevărat, cum susține și reclamanta, că la art. 2 (2) se precizează: "La stabilirea locului de veci și la organizarea serviciilor funerare, persoanele în drept și prestatorii serviciilor funerare sunt obligați să colaboreze între ei, să țină cont de voința exprimată pe timpul vieții de către defunct sau, în lipsa acesteia, vor ține seama de apartenența religioasă a defunctului." Aici se face referire la persoanele în drept și prestatorii de servicii funerare, ceea ce nu e cazul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, care asigură serviciul religios. Prin "persoanele în drept", din voința legiuitorului, se face referire la familia răposatului, singura în măsură să decidă asupra locului de veci și a serviciului funerar. Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, care asigură serviciul religios, nu are nici o calitate în a decide spre cele de urmare, cu privire la locul de veci al răposatului.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să implice și unitatea de cult, se menționau și date cu privire la serviciul religios, dar "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" - unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.
Totodată, cu apariția Legii nr. 102/2014, la art. 41 se precizează: "Prezenta lege se completează cu dispozițiile legale referitoare la cimitire cuprinse în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor".
În conformitate cu Legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, conform art. 28, alin(l), se precizează: "Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor cultului deținător".
În această situație, SC "C.E." SRL nu a făcut niciodată dovada că cimitirul în cauză ar aparține cultului ortodox. De altfel, în autorizația de construcție apare denumirea generică de "cimitir privat", fără a se menționa și cultul de care va aparține, așa cum este menționat în Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.
Mai mult, se autorizează construcția unei capele, fără a se face referire la apartenența cultului acestei capele. În cadrul Bisericii Ortodoxe Române, conform Statutului, la art. 181 se precizează: "O biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea și folosința unităților de cult din cadrul eparhiei cu tot terenul și clădirile aferente". Din actele prezentate, SC "C. E." SRL nu a intenționat niciodată să treacă în patrimoniul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei capela-biserică și terenul aferent, conform legislației în vigoare.
Totodată, în Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române se menționează că "cimitirul este un bun sacru și se află în proprietatea parohiilor sau a mănăstirilor".
A precizat pârâta că, în actuala Lege nr.102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și servicii funerare, la art. 11 se fac mențiuni referitoare la desființarea și schimbarea destinației unui cimitir, în sensul că: desființarea și schimbarea destinației unui cimitir se poate face numai după 30 de ani de la ultima înhumare și după strămutarea tuturor mormintelor, pentru motive temeinic justificate și cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte și al cultului respectiv. Desființarea cimitirelor înainte termen se face cu avizul autorităților de sănătate publică județene, inclusiv a municipiului București".
După cum se poate observa, aceste operațiuni cu privire la schimbarea destinației unui cimitir nu sunt caracteristice cultului creștin ortodox, în sensul că, după înmormântarea unui răposat, serviciul religios încheiat de preot se face cu "pecetluirea" mormântului, sigilarea mormântului până la a doua venire a Mântuitorului Hristos.
Așa cum astăzi ne stau mărturie cimitirele vechi, seculare, unde sunt înmormântați moșii si strămoșii noștri, eroii neamului, marii voievozi si ctitori ai neamului românesc, având ocazia să le aducem un pios omagiu și să ne reculegem la mormântul lor, tot așa dorim și pe viitor, ca celor repausați în Domnul Hristos să li se asigure "ex nunc" că nu li se vor scoate osemintele de către un operator privat care vrea să schimbe destinația unui cimitir cu un alt "bissnis".
În actuala Lege nr.102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, acțiunea de strămutare a osemintelor este o operațiune tehnică incertă, în sensul că nu se face nicio precizare la destinația lor, astfel nu mai există o certitudine cu privire la trecerea timpului și existența mormântului respectiv. Din punct de vedere canonic, mormântul, odată ce este "pecetluit"; de către preot, nu mai poate fi desfăcut.
Totodată, a menționat că, prin art. 123 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin H.G. 53/2008, se prevede: "numirea unui preot se face numai pe seama unui altar din cuprinsul unei eparhii". Altar, în cultul creștin ortodox, însemnând o parohie, o comunitate de oamenii, păstor al oamenilor vii, astfel se poate observa că numirea unui preot strict la un cimitir, nu numai că nu este legală, dar nici canonică, el neputând păstori peste repausați. Astfel, nici un altar nu se poate ridica fără binecuvântarea episcopului locului, ceea ce înseamnă că nici o biserică sau capelă nu poate fi ridicată fără această binecuvântare (can. 31 ap., Ant, 1 Cart.).
În cauză, capela din incinta cimitirului privat nu are "binecuvântarea episcopului locului"; conform dreptului canonic-ortodox.
În decursul timpului, autoritatea bisericească a adoptat norme referitoare la întreaga viață cultică, norme care se întemeiază pe rânduielile tradiționale cuprinse în canoanele pe care le-am menționat, precum și altele s-au păstrat în diferite scrieri istorice. De aceea, în scopul asigurării unității cultice a Bisericii, s-au întocmit, pe lângă rânduielile canonice și reguli tradiționale menționate, încă și alte rânduieli de tipic, practic o codificare dogmatică a rânduielilor privitoare la săvârșirea cultului divin.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205, alin. (2) m. Cod de procedură civilă, Legea 489/2006, Legea 102/2014 și pe Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin H.G. nr.53/2008.
În apărare, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii, instanța constată următoarele:
În motivarea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pârâta a invocat două aspecte: pe de o parte, faptul că solicitarea reclamantei privind organizarea serviciului religios în capela ridicată de aceasta nu poate face obiectul unei cereri care să fie soluționată de instanțele de judecată, această cerere putând fi soluționată numai de structurile interne ale B.O.R., iar pe de altă parte, faptul că Arhiepiscopia nu poate avea calitatea de autoritate publică în accepțiunea legii contenciosului administrativ și reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Tribunalul reține că potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin autoritate publică se înțelege "orice organ de stat sau al unităților administrativ - teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public", legea asimilând autorităților publice "persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public";.
Conform art. 8 alin (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, "Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.", iar potrivit art. 41 din Statutul de organizare și funcționare a B.O.R. ""Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protoieria, mănăstirea și parohia sunt persoane juridice de drept privat și de utilitate publică".
Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul apreciază că Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei poate avea calitatea de autoritate publică în accepțiunea Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Nici susținerea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu a urmat procedura prealabilă nu pot fi reținute întrucât, prin adresa nr. Y/2014, înregistrată la sediul pârâtei sub nr. X/.2014, reclamanta a solicitat delegarea unui preot care să asigure serviciile religioase ce se impun într-o capelă pentru asigurarea serviciilor religioase și obiceiurilor locului prin aducerea ultimului omagiu la locul de veci al decedatului. Prin adresa nr. X/.2014, pârâta a comunicat reclamantei că nu aprobă delegarea unui preot la cimitirul din Șoseaua Nordului, nr. 70 întrucât Sfântul Sinod a interzis oficierea vreunei slujbe religioase în cimitire private. Ulterior, societatea a solicitat pârâtei să pună la dispoziție înscrisul care atestă interzicerea oficierii slujbei religioase în cimitirele private, arătând că în cimitirele private înființate în țară există câte un preot delegat pentru satisfacerea acestui serviciu religios.
Prin adresa nr. X/2014, intimata i-a comunicat societății că înființarea cimitirelor private este ilegală, iar cei care slujesc in astfel de cimitire în țară nesocotesc prevederile legale ale Sfântului Sinod.
Prin adresa nr. 39 din 18.06.2014, înregistrată la sediul pârâtei sub nr. 3378 din 19.06.2014, societatea a arătat că cimitirul este înființat în mod legal, funcționează în legalitate conform sentinței nr. 3155 din 16.11.2012 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu Arhiepiscopia Buzăului si Vrancei, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea căii de atac la Curtea de Apel Ploiești. Întrucât la aceasta adresă pârâta nu a răspuns, prin adresa nr. Q/2014 înregistrată la sediul pârâtei sub nr. A/.2014, societatea reclamanta a adus la cunoștința că au trecut cele 30 de zile pentru a răspunde la adresa nr. B/2014. Nici la această adresă nu s-a primit niciun răspuns.
Referitor la primul aspect invocat în motivarea excepției inadmisibilității prezentei cereri de chemare în judecată, respectiv faptul că solicitarea reclamantei privind organizarea serviciului religios în capela ridicată de aceasta nu poate face obiectul unei cereri care să fie soluționată de instanțele de judecată, această cerere putând fi soluționată numai de structurile interne ale Bisericii Ortodoxe Române, tribunalul are în vedere prevederile art.10 alin.6 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, conform cărora "hotărârile organismelor centrale deliberative și executive sunt obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română"; și ale art.11 din același Statut care prevăd că "Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate.";
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin adresa nr.X/2014, a respins solicitarea reclamantei privind delegarea unui preot la cimitirul din Șoseaua Nordului, nr. 70 întrucât Sfântul Sinod a interzis oficierea vreunei slujbe religioase în cimitire private.
În acest context, neexistând posibilitatea atacării hotărârii Sfântului Sinod, care a stat la baza răspunsului dat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, la un organ ierarhic superior, iar cererea reclamantei a fost soluționată de structurile interne ale Bisericii Ortodoxe Române, în temeiul principiului constituțional al liberului acces la justiție, persoana interesată are deschisă calea contestației la instanțele civile.
Accesul liber la justiție este reglementat constituțional, ca un drept fundamental al fiecăruia. În acest sens, art.21 statuează în sensul că ";orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime";, iar "nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept";. Dreptul persoanei de a se adresa "unui tribunal independent și imparțial, instituit de lege"; este recunoscut și de art.6 paragraful 1 din Convenția europeană.
Pornind de la textul constituțional, conform căruia " justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege";, se poate afirma că orice alte organe, în afara celor menționate anterior, pot înfăptui justiția, dacă prin lege se prevede expres acest drept, însă hotărârile acestor organe sunt cenzurabile în fața instanțelor judecătorești.
Imposibilitatea atacării în justiție a hotărârilor organelor de jurisdicție bisericească reprezintă, în fapt, o suprimare a unei garanții relative la dreptul fundamental de acces la justiție.
Pentru toate aceste considerente, instanța va constata admisibilitatea unei astfel de acțiuni în baza principiului constituțional al liberului acces la justiție și prin aplicarea directă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern și va respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Examinând prezenta cauză prin prisma susținerilor părților, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată și reține următoarele:
Prin cererea pendinte judecății, reclamanta SC "C.E." SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei să se dispună obligarea pârâtei să adopte o anumită conduită, respectiv să delege un preot care să asigure serviciile religioase și anularea actului reprezentat de răspunsul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, comunicat prin adresa nr. Y/2014, urmare solicitării formulate de societate prin adresa nr. X/2014.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat, în esență, că terenul din localitatea Buzău, șoseaua Nordului, nr. 70, în suprafață de 115.000 mp. a fost și este în proprietatea societății care funcționează din 2011 ca cimitir, astfel cum a fost constituită și înființată la Oficiul Registrului Comerțului având prevăzut cod CAEN "Activități de pompe funebre și similar"; și că pârâta nu are nici un temei de drept pentru a adopta această conduită în condițiile în care legea care guvernează funcționarea cimitirelor nu distinge între cimitire publice și private, dimpotrivă legiuitorul îndeamnă la o colaborare între persoanele în drept și prestatorii serviciilor funerare în vederea asigurării ultimului act de voință al defunctului.
A apreciat reclamanta că, prin refuzul pârâtei de efectuare a unei operațiuni administrative concretizată prin delegarea unui preot, sunt afectate drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice ce organizează și efectuează servicii funerare.
Instanța reține în primul rând faptul că la data de 16.05.2014, data emiterii adresei contestate, Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, pe care își întemeiază reclamanta acțiunea nu era publicată în Monitorul Oficial, fiind publicată în Monitorul Oficial 520, la data de 11 iulie 2014, cu mențiunea că intră în vigoare la 90 zile după publicare. Așadar, adresa nr. Y/2014 este temeinic, legal întemeiată pe legislația în vigoare la data emiterii acesteia (O.M.S nr. 261/1982 și H.G. nr.955/2004).
Începând cu data de 09.10.2014, a intrat în vigoare Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare.
Legea nr.102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare face o distincție clară între serviciul religios și serviciul funerar.
Astfel, la art. 21 alin. (4) se precizează: "Serviciul religios este oficiat de reprezentanții cultelor cu ocazia înmormântării și nu se consideră prestare de servicii funerare, potrivit prevederilor alin (1)".
Rezultă că serviciul funerar este executat de SC "C.E." SRL și constă în primirea comenzii pentru înmormântare, transportul persoanei decedate, pregătirea pentru înmormântare și coborârea sicriului în mormânt, în timp ce serviciul religios este oficiat de reprezentanții cultelor cu ocazia înmormântării.
Într-adevăr, așa cum susține și reclamanta, la art. 2 alin. (2) se precizează: "La stabilirea locului de veci și la organizarea serviciilor funerare, persoanele în drept și prestatorii serviciilor funerare sunt obligați să colaboreze între ei, să țină cont de voința exprimată pe timpul vieții de către defunct sau, în lipsa acesteia, vor ține seama de apartenența religioasă a defunctului.", însă nu poate fi reținută interpretarea dată de reclamantă textului de lege în sensul că instituie o obligație pentru reprezentanții cultelor religioase întrucât legiuitorul a făcut referire la persoanele în drept, adică familia răposatului, singura în măsură să decidă asupra locului de veci și a serviciului funerar și prestatorii de servicii funerare, în speță reclamanta.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să implice și unitatea de cult, se menționau și date cu privire la serviciul religios, dar "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" - unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.
Totodată, instanța constată că prin art.41 alin.2 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și servicii funerare se precizează că "Prezenta lege se completează cu dispozițiile legale referitoare la cimitire, cuprinse în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor";.
În conformitate cu prevederile art. 8 alin.(l) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, "Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice";.
Biserica Ortodoxă Română este organizată și funcționează conform Statutului aprobat prin H.G. nr. 53/2008.
Prin art. 3 alin. (2) din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin H.G 53/2008, se prevede: "Biserica Ortodoxă Română se administrează în mod autonom prin organisme proprii reprezentative, constituite din clerici și mireni, potrivit Sfintelor Canoane, dispozițiilor prezentului Statut și altor dispoziții ale autorității bisericești competente";.
Potrivit art. 123 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin H.G. 53/2008, "numirea unui preot se face numai pe seama unui altar din cuprinsul unei eparhii", altar, în cultul creștin ortodox, însemnând o parohie, o comunitate de oameni vii, bine determinată și stabilită în jurul bisericii, a unui locaș de cult.
Art. 184 din Statut prevede că bisericile de orice categorie ( parohiale, de cimitir, fundaționale, paraclisele, etc.) se pot edifica numai cu aprobarea și binecuvântarea chiriarhului (episcopului) locului, iar potrivit Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirelor din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, "cimitirul este un bun sacru și se află în proprietatea parohiilor sau a mănăstirilor".
În speță, SC "C.E." SRL nu a făcut niciodată dovada că cimitirul pe care îl deține ar aparține cultului ortodox, iar în autorizația de construcție este menționată denumirea de cimitir privat, fără a se menționa și cultul de care va aparține. De asemenea, capela ridicată în incinta cimitirului privat nu are "aprobarea și binecuvântarea episcopului locului";, conform dreptului canonic-ortodox.
De asemenea, tribunalul reține că Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și servicii funerare stabilește drepturile și obligațiile în legătură cu activități funerare, cimitire și crematorii umane, astfel cum rezultă din prevederile art.1 alin.1, nu instituie nici o obligație pentru reprezentanții cultelor religioase în sensul delegării unui preot la un cimitir privat pentru a asigura eventualele servicii religioase.
Dimpotrivă, prin dispozițiile art.2 alin.3 se stabilește că "înmormântarea religioasă are loc cu respectarea canoanelor, obiceiurilor locului, tradițiilor și regulamentelor Cultului respectiv";, iar potrivit art.24, pe timpul desfășurării activităților sale specifice, prestatorul de servicii funerare este obligat să respecte, în cazul înmormântării religioase, canoanele bisericești.
Această reglementare oferă cultului respectiv libertatea legală de a impune, inclusiv deținătorilor de cimitire private, respectarea canoanelor și a regulamentelor cultului cu privire la desfășurarea înmormântării religioase și, totodată, constituie temeiul legal pentru a refuza săvârșirea înmormântării în cimitire private care nu respectă cerințele Bisericii.
Nu în ultimul rând, instanța are în vederea Hotărârea nr.11323/03.11.2014 a Sfântului Sinod care la punctul 2 prevede că " aprobă ca, în cazul credincioșilor care au achiziționat locuri de veci în cimitire particulare, preoții să oficieze slujbele ( înmormântare, parastase, pomeniri etc.), pentru cei răposați, doar la biserica sau capela parohială ( sau la domiciliul răposatului), fără a însoți, însă, cortegiul funerar la cimitir; în caz contrar, clericii respectivi vor fi sancționați pentru neascultare";, iar la punctul 3 prevede că " aprobă ca, pentru situații excepționale, temeinic motivate pastoral, chiriarhul să poată acorda, după o analiză serioasă, dispensă pentru oficierea slujbei înmormântării în cimitire private";.
Prin urmare, Hotărârea Sfântului Sinod are în vedere ca, în situații de excepție, temeinic motivate pastoral pentru fiecare caz în parte, episcopul locului să poată acorda, după o analiză serioasă, dispensă pentru oficierea slujbei înmormântării în cimitire private, ceea ce înseamnă că delegarea permanentă a unui preot care să asigure serviciile religioase la un cimitir privat este exclusă.
Pentru considerentele expuse anterior, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC "C.E." SRL în contradictoriu cu pârâta Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
| ← Contencios administrativ şi fiscal. Acţiune având ca obiect... | Contencios administrativ şi fiscal. Acţiune având ca obiect... → |
|---|
