Contestarea paternităţii copilului din căsătorie
| Comentarii |
|
Contestarea recunoaşterii de paternitate are ca obiect revocarea mărturisirii efectuate prin eroare de fapt vizată de dispoziţiile art. 1206 C. civ. 1864 [art. 349 NCPC], iar prin admiterea acţiunii se înlătură cu efect retroactiv filiaţia stabilită prin această recunoaştere.
Jud. Năsăud, sent. civ. nr. 2578 din 6 octombrie 2011,
Prin acţiunea civilă înregistrată, reclamanta P.F. l-a chemat în judecată pe pârâtul B.D., solicitând instanţei să constate că recunoaşterea de paternitate efectuată de către pârât nu corespunde adevărului, că pârâtul nu este tatăl minorului B.F.I., născut la data de 21 decembrie 2000, să se efectueze cuvenitele menţiuni în actul de naştere al minorului, să se dispună revenirea copilului la numele de familie purtat de către reclamantă înainte de căsătoria cu pârâtul, respectiv acela de C.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 14.01.1989 la Primăria comunei R., iar despărţirea în fapt a acestora a intervenit, în perioada mariajului, de mai multe ori, pe fondul
neînţelegerilor conjugale. In acest context, s-a reţinut că, în perioada 1999-2000, în timp ce pârâtul era plecat la muncă în Austria, reclamanta a revenit la domiciliul părinţilor săi din localitatea R., iar ulterior, părţile s-au împăcat, reluând convieţuirea. Totuşi în perioada de timp în care reclamanta a locuit la domiciliul părinţilor săi din R., aceasta a abordat o relaţie extraconjugală cu numitul P.V., actualul soţ, conform certificatului de căsătorie anexat. Prin prisma relaţiilor intime extraconjugale astfel stabilite, a rezultat minorul F.I., născut la data de 21.12.2000. Părţile, reluând convieţuirea, au continuat, practic, raporturile maritale, deşi pârâtul i-a imputat reclamantei că aceasta era însărcinată în momentul reîntoarcerii din străinătate şi, implicit, minorul astfel conceput nu este al pârâtului. Mai mult, acest aspect a constituit şi elementul de separare a părţilor şi temeiul pentru promovarea acţiunii de divorţ.
Concomitent, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 542/9.12.2009 a Judecătoriei Făget, judeţul Timiş, s-a admis acţiunea de divorţ şi respectiv s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părţi, din vina ambilor
soţi, reluarea numelui avut anterior căsătoriei de către reclamantă, acela de C., şi încredinţarea spre creştere şi educare a minorilor rezultaţi din mariaj, cu obligarea mamei la plata unei contribuţii lunare de întreţinere. Totuşi, în considerentele acestei acţiuni s-a evidenţiat că, în urma căsătoriei, au rezultat doi copii, dintre care unul minor (deci altul major), iar al treilea copil, practic, a rezultat dintr-o altă relaţie a reclamantei. Din probele administrate în cauză, s-a apreciat că este imposibil, în circumstanţele prezentate şi în absenţa efectivă a pârâtului de la domiciliu, cât şi a întreţinerii unor relaţii intime între reclamantă şi pârât în perioada concepţiei minorului (începutul anului 2000), ca acesta să fie tatăl minorului B.F.I., născut la data de 21.12.2000. Deoarece, în perioada de concepţie şi chiar în momentul naşterii minorului, pârâtul era încă soţul mamei, a operat prezumţia legală de paternitate a pârâtului, astfel încât şi în actul de stare civilă al minorului s-a consemnat la rubrica „tatăl” numele soţului mamei.
De asemenea, în speţă, sunt incidente şi dispoziţiile art. 225 CPC, prin raportare la interogatoriul formulat pentru pârât şi absenţa acestuia.
In mod corelativ, probele testimoniale au confirmat intervalul temporal în care reclamanta a abordat relaţia extraconjugală cu numitul P.V., cât şi imputaţia pârâtului în legătură cu paternitatea acestui minor şi circumstanţele obiective expuse. Raportat la această stare de fapt şi prin prisma dispoziţiilor art. 54, art. 55 C. fam., coroborat cu art. 44 lit. b) din Legea nr. 119/1996, ce vizează actele de stare civilă, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a admis prezenta acţiune.
Contestarea recunoaşterii de paternitate are ca obiect revocarea mărturisirii efectuate prin eroare de fapt vizată de dispoziţiile art. 1206
C. civ. 1864, iar prin admiterea acestei acţiuni se înlătură cu efect retroactiv filiaţia stabilită prin această recunoaştere. De asemenea, minorul dobândeşte situaţia unui copil din afara căsătoriei şi, prin raportare la prevederile art. 64 alin. (1) C. fam., se impune clarificarea numelui de familie, reţinându-se dobândirea acestui nume de familie de către minor prin corelare cu numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care si-a stabilit mai întâi filiaţia (în speţă, mama P.F., născută C.). Minorul poate fi recunoscut ulterior de către tatăl său natural, fie în mod voluntar, fie prin hotărâre judecătorească sau se poate determina filiaţia acestui minor prin introducerea de către mamă a unei acţiuni de stabilire a paternităţii în contradictoriu cu prezumtivul tată biologic.
Notă. Credem că, în speţă, este vorba de o veritabilă acţiune în tăgada paternităţii, promovată de mama copilului împotriva prezumtivului tată, în condiţiile în care instanţa reţine că părţile erau căsătorite din data de 14.01.1989, minorul s-a născut la data de 21.12.2000, iar căsătoria părţilor a încetat prin divorţ ulterior, conform sentinţei civile pronunţate la data de 9.12.2009. Nu suntem, aşadar, în situaţia contestării paternităţii copilului din căsătorie, la care se poate recurge numai atunci când se invocă neîndeplinirea condiţiilor de aplicare a prezumţiei de paternitate a unui copil născut din căsătorie.
Practic, acţiunea în contestarea paternităţii copilului din timpul căsătoriei poate viza neaplicarea prezumţiei de paternitate atunci când părinţii copilului nu au fost niciodată căsătoriţi, când copilul nu a fost nici conceput şi nici născut în timpul căsătoriei, copilul s-a născut anterior încheierii căsătoriei ori s-a născut după 300 de zile de la încetarea sau desfacerea căsătoriei. La această acţiune se recurge, aşadar, atunci când în mod greşit un copil a fost înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie, ceea ce a atras, în mod eronat, aplicarea prezumţiei de paternitate, nu şi atunci când copilul a fost corect înregistrat ca fiind născut din căsătorie, când persoana interesată are la dispoziţie acţiunea în tăgada paternităţii. Ipoteza vizează situaţia în care prezumţia de paternitate s-a aplicat din eroare sau prin fraudă.
în condiţiile în care instanţa de fond şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 54, art. 55 C. fam., ce reglementează tăgada paternităţii, considerentele referitoare la contestarea paternităţii nu se impuneau, fiind străine de natura pricinii.
Acţiunea în contestarea paternităţii copilului din căsătorie nu a fost legal reglementată sub imperiul Codului familiei, ea fiind însă unanim admisă de doctrină. în prezent, o asemenea acţiune este reglementată de art. 434 NCC.
| ← Tăgada paternităţii. Răsturnarea prezumţiei de paternitate | Tăgada paternităţii. Numele copilului → |
|---|
