Tăgada paternităţii. Acţiune promovată de mama copilului
| Comentarii |
|
Este în interesul minorului să-şi stabilească adevărata paternitate, cu atât mai mult cu cât se bucură de afecţiune şi îngrijire din partea tatălui biologic, iar pârâtul este părintele lui doar în certificatul de naştere.
în condiţiile în care reclamanta a dovedit că este cu neputinţă ca pârâtul să fie tatăl minorului, întrucât de aproximativ 6 ani aceştia sunt despărţiţi în fapt, reclamanta intrând într-o relaţie de concubinaj notoriu cu fostul soţ, cu care a început să convieţuiască de la despărţirea în fapt, convieţuire care a fost neîntreruptă, şi cu care este şi în prezent, aspecte confirmate de ambii soţi şi de martor, în temeiul art. 54 C. fam., a fost admisă acţiunea. S-a avut în vedere recunoaşterea personală a pârâtului în faţa instanţei şi, implicit, împrejurarea că, în cauză, reclamanta a reuşit să răstoarne prezumţia legală de paternitate prevăzută de art. 53 alin. (2) C. fam.
Jud. Beclean, sent. civ. nr. 1314 din 17 octombrie 2012
Prin acţiunea înregistrată, reclamanta V.L. a chemat în judecată, în calitate de pârât, pe V.R., solicitând instanţei să constate că pârâtul nu este tatăl minorului V.A., născut la data de 4.09.2011, şi să se dispună radierea numelui şi prenumelui pârâtului din certificatul de naştere al minorului de la rubrica „tatăl”.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut faptul că, la data de 14.08.2006, s-a încheiat căsătoria dintre părţi în faţa delegatului de stare civilă al Primăriei comunei P.R., în prezent, aceştia fiind despărţiţi în fapt de mai mult timp, fără a fi desfăcută căsătoria prin divorţ. Minorul V.A. s-a născut la data de 4.09.2011 şi, fiind născut în timpul căsătoriei părţilor, în certificatul de naştere la rubrica „tatăl” a fost înscris numele şi prenumele pârâtului V.R., minorul purtând numele soţilor V.
Din declaraţia martorului audiat în cauză, reiese că părţile sunt despărţite în fapt de vreo 6 ani, de când nu au mai avut nicio legătură, întrucât reclamanta a intrat într-o relaţie de concubinaj cu martorul R.P, cu care locuieşte şi în prezent. Acesta a mai declarat că, anterior, el a fost căsătorit cu reclamanta (cu care mai are doi copii - R.L., născut la 7.05.2002, şi R.G.P., născut la 4.01.2004), dar au divorţat, aceasta s-a căsătorit cu pârâtul, însă, ulterior, ea s-a împăcat cu martorul, fostul ei soţ. Martorul a arătat că, de fapt, el este tatăl minorului pe care îl recunoaşte şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea lui. Prin înscrisul depus la dosar, semnat de pârât la 3.09.2012, acesta a recunoscut că nu el este tatăl minorului V.A., ci martorul R.P.
Cum reclamanta a dovedit că este cu neputinţă ca pârâtul să fie tatăl minorului, întrucât de aproximativ 6 ani aceştia sunt despărţiţi în fapt, reclamanta intrând într-o relaţie de concubinaj notoriu cu fostul soţ, martorul R.P., cu care a început să convieţuiască de la despărţirea în fapt, convieţuire care a fost neîntreruptă, şi cu care este şi în prezent, aspecte confirmate de ambii soţi şi de martor, în temeiul art. 54 C. fam., a fost admisă acţiunea. S-a avut în vedere recunoaşterea personală a pârâtului în faţa instanţei şi, implicit, împrejurarea că, în cauză, reclamanta a reuşit să răstoarne prezumţia legală de paternitate prevăzută de art. 53 alin. (2) C. fam.
De menţionat că minorul fiind născut anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, acţiunii îi sunt aplicabile prevederile Codului familiei,
întrucât, potrivit art. 47 din Legea nr. 71/2011, stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor noului cod civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare.
La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere şi faptul că prin Decizia nr. 349 din 19.12.2001, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) C. fam., astfel că şi mama, şi copilul pot promova acţiunea în tăgada paternităţii, drept cunoscut anterior doar tatălui prezumtiv (pentru introducerea acţiunii nu se prevede un anumit termen legal de prescripţie). Pe de altă parte, este în interesul minorului să-şi stabilească adevărata paternitate, cu atât mai mult cu cât se bucură de afecţiune şi îngrijire din partea tatălui biologic, iar pârâtul este părintele lui doar în certificatul de naştere. Având în vedere poziţia exprimată de pârât, cum în cauză s-a dovedit că pârâtul nu este tatăl minorului, întrucât cu aproximativ 5 ani înainte de naşterea lui, soţii s-au despărţit în fapt, reclamanta intrând într-o relaţie de concubinaj cu fostul soţ, R.P., instanţa, în temeiul art. 54 C. fam., a admis acţiunea astfel cum a fost formulată. Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că pârâtul nu este tatăl minorului V.A., născut la data de 4.09.2011, în Dej, judeţul Cluj şi, implicit, a dispus radierea numelui şi prenumelui acestuia din certificatul de naştere al minorului de la rubrica „tatăl”. S-a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în certificatul de naştere al minorului şi în exemplarele I şi II din registrului de stare civilă Dej.
Notă. Simpla separaţie în fapt a soţilor nu înlătură, prin ea însăşi, prezumţia de paternitate (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 884/1976, în C.D. 1976, p. 172), însă, în funcţie de circumstanţele concrete ale speţei, poate fi înlăturată o asemenea prezumţie. Astfel, se impune a se verifica dacă separaţia faptică a fost temporară în intenţii şi acceptată de ambii soţi, ca tribut adus pregătirii sau ascensiunii profesionale sau, dimpotrivă, constituie consecinţa neînţelegerilor dintre aceştia, indicii care, coroborate cu alte elemente de fapt, pot răsturna prezumţia de paternitate. A se vedea, în acest sens, E. Florian, Dreptul familiei, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 195-196.
în ipoteza convieţuirii soţilor în timpul legal al concepţiei copilului, infidelitatea mamei, care, în acest interval de timp, a avut relaţii şi cu alţi bărbaţi, chiar mărturisită în faţa instanţei de judecată, nu poate constitui decât un simplu element, care trebuie coroborat cu alte probe, inclusiv ştiinţifice, în scopul stabilirii adevărului şi prevenirii modificării statutului civil al copilului pe baza conivenţei soţilor. A se vedea, în acest sens, Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1016/1984, în C.D. 1984, p. 166; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 237/1977, în C.D. 1977, p. 112.
Faptul că, în perioada de concepţie a copilului, soţii nu au coabitat este de natură a sugera că paternitatea soţului este improbabilă. Prezumţia de paternitate nu poate fi înlăturată numai în baza mărturisirii mamei, a recunoaşterii că soţul său nu este tatăl copilului, că, în perioada concepţiei copilului, aceasta a întreţinut relaţii sexuale cu alt bărbat. Luând act de mărturisirea mamei, instanţa are obligaţia de a continua probaţiunea, dispunând chiar din oficiu administrarea altor probe, chiar ştiinţifice. A se vedea, în acest sens, E. Florian, Dreptul familiei, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 320.
Soluţia se menţine şi în condiţiile aplicabilităţii dispoziţiilor noului Cod civil.
Jurisprudenţă C.E.D.O. 1. Pentru formarea unor legături de familie legale între copil şi tatăl său natural, trebuie să se recunoască şi dreptul mamei copilului de a promova acţiunea în tăgăduirea paternităţii. La originea litigiului stă cererea adresată Comisiei de cetăţeni olandezi care se plâng că nu pot obţine recunoaşterea paternităţii asupra unui copil născut din relaţia extraconjugală a mamei sale şi că un bărbat căsătorit poate tăgădui paternitatea sa asupra unui copil născut în timpul căsătoriei, în timp ce o femeie căsătorită nu poate acţiona în acest fel, deducând din aceasta o încălcare a art. 8 din Convenţie, luat singur sau combinat cu art. 14. Curtea a statuat că noţiunea de „viată de familie” vizată de art. 8 din Convenţie nu se limitează numai la relaţiile bazate pe căsătorie şi poate include şi alte „legături de familie” de facto, atunci când persoanele convieţuiesc în afara căsătoriei. Cu toate că o convieţuire, ca regulă generală, poate constitui o condiţie a unei asemenea relaţii, în mod excepţional şi alţi factori pot servi pentru a demonstra că o relaţie are suficientă constanţă pentru a crea „legături de familie” de facto, iar un copil rezultat dintr-o asemenea relaţie se înscrie de plin drept în această „celulă de familie”. Curtea a constatat că o soluţie care nu autorizează un tată să creeze o legătură legală cu un copil cu care are deja o viaţă de familie, decât dacă el se însoară cu mama acestui copil, nu poate trece drept compatibilă cu noţiunea de „respect” al vieţii de familie. „Respectul” faţă de „viaţa de familie” cere ca realitatea biologică şi socială să prevaleze asupra unei prezumţii legale care loveşte frontal atât faptele stabilite, cât şi dorinţele persoanelor în cauză, fără a aduce beneficii reale cuiva. Chiar având în vedere marja de apreciere de care se bucură, Olanda a omis să garanteze petiţionarilor „respectul faţă de viaţa de familie” şi prin aceasta a încălcat art. 8 din Convenţie (C.E.D.O., Kroon şi alţii c. Olandei, 27 octombrie 1994)
| ← Tăgada paternităţii. Numele copilului | Acţiune în tăgada paternităţii. Prezumţia de paternitate.... → |
|---|
