Tăgada paternităţii. începutul termenului de prescripţie
| Comentarii |
|
Simplul fapt că reclamantul ar fi auzit de la intimată afirmaţii repetate că nu el ar fi tatăl copilului, pe fondul relaţiei tensionate dintre aceştia după desfacerea căsătoriei şi la peste 10 ani de la naşterea copilului, nu face să se modifice data de la care se socoteşte termenul de prescripţie în cazul acţiunii în tăgada paternităţii, aceasta fiind riguros prevăzută de legiuitor; termenul curge de la data la care soţul mamei a luat cunoştinţă de naşterea copilului, iar nu de la data la care a luat cunoştinţă de afirmaţiile mamei potrivit cărora nu el ar fi tatăl copilului.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ., dec. nr. 106/A din 5 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 7060/2012, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost respinsă ca fiind prescrisă acţiunea civilă formulată de reclamantul C.R. împotriva pârâţilor P.S.M. şi C.D., având ca obiect tăgadă paternitate.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul. Apelul declarat nu este fondat.
In cauză, practic, apelantul-reclamant, prin acţiunea formulată, a susţinut că nu este tatăl pârâtului-intimat, fiindcă pârâta-intimată a afirmat, după desfacerea căsătoriei părţilor, în mod repetat că nu apelantul ar fi tatăl pârâtului. Trebuie reliefat că pârâtul C.D.C. s-a născut la data de 25.02.1994 şi a fost născut în perioada în care apelantul era căsătorit cu pârâta-intimată, având situaţia unui copil din căsătorie, caz în care sunt aplicabile prevederile legale specifice, respectiv art. 54 C. fam., iar nu prevederile legale privind situaţia copiilor care nu au fost născuţi în timpul cât părinţii erau căsătoriţi. Aşadar, trebuie subliniat faptul că, doar în cazul copiilor concepuţi ori născuţi în afara căsătoriei, legiuitorul permite recunoaşterea acestora şi doar în aceste cazuri este admisibilă acţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate.
în speţă, pârâtul-intimat C.D.C. fiind născut în timpul căsătoriei ape-lantului-reclamant cu pârâta, legea prezumă automat pe apelant ca fiind tatăl, nefiind necesară recunoaşterea copilului de către soţul mamei, caz în care singura acţiune la îndemâna tatălui este cea în tăgăduirea paternităţii. Faţă de calificarea corectă a acţiunii deduse judecăţii de către reclamant ca fiind în tăgada paternităţii, iar nu o acţiune în contestarea recunoaşterii de paternitate, aşa cum eronat a susţinut apelantul, în mod evident că nu se poate reţine că această acţiune în tăgada paternităţii ar fi imprescriptibilă. Dimpotrivă, art. 55 C. fam., în reglementarea de la
data depunerii cererii, prevede expres faptul că acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat la cunoştinţă de naşterea copilului.
Având în vedere această prevedere legală imperativă, ţinând cont de data naşterii pârâtului C.D.C., 25.02.1994, dată la care apelantul şi intimata erau căsătoriţi, în consecinţă, în mod evident reclamantul a luat la cunoştinţă atunci de naşterea copilului, astfel că, în mod corect, a admis prima instanţă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată. Simplul fapt că reclamantul ar fi auzit de la intimată afirmaţii repetate că nu apelantul ar fi tatăl pârâtului, pe fondul relaţiei tensionate dintre aceştia după desfacerea căsătoriei şi la peste 10 ani de la naşterea intimatului, nu face să se modifice data de la care se socoteşte termenul de prescripţie în cazul acţiunii în tăgada paternităţii, aceasta fiind riguros prevăzută de legiuitor şi curge de la data la care apelantul a luat cunoştinţă de naşterea copilului, iar nu de la data la care a luat cunoştinţă de afirmaţiile intimatei potrivit cărora nu apelantul ar fi tatăl pârâtului.
Notă. Soluţia se menţine şi în condiţiile aplicabilităţii dispoziţiilor art. 429 şi art. 430 NCC.
Jurisprudenţă C.E.D.O. 1. Articolul 8 din Convenţia europeană a fost încălcat în situaţia în care tatăl reclamant nu a putut să conteste paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei prin intermediul unei a doua acţiuni, din cauza faptului că probele biologice au fost prelevate la mult timp după soluţionarea primei acţiuni, iar potrivit instanţelor naţionale, progresul ştiinţific nu reprezintă un caz de forţă majoră care să determine reluarea procesului (C.E.D.O., Tăvii c. Turciei, 9 noiembrie 2006
| ← Acţiune în tăgada paternităţii. Prezumţia de paternitate.... | Tăgada paternităţii. Prescripţie → |
|---|
