Acţiune în tăgada paternităţii. Prezumţia de paternitate. Recunoaşterea copilului de un alt bărbat. Efecte
| Comentarii |
|
Fiind vorba de o prezumţie relativă, prezumţia de paternitate poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, dacă este cu neputinţă ca fostul soţ al mamei să fie tatăl copilului, urmând a se înţelege prin această „neputinţă” nu numai imposibilitatea fizică ori biologică de a procrea, ci şi imposibilitatea care se poate datora unor cauze de ordin subiectiv, ce au dus la întreruperea convieţuirii, excluzând, aşadar, continuarea unor relaţii intime între cei doi soţi.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 10357 din 27 iunie 2012
Prin cererea înregistrată la data de 26.03.2012, reclamantul S.L.L. cheamă în judecată pe pârâta S.T., cauza având ca obiect tăgada paternităţii minorei S.G.A. şi obligaţia de a face. La data de 06.04.2012 a fost înregistrată cererea de intervenţie voluntară principală formulată de I.M., prin care se solicită să se constate că acesta este tatăl minorei S.G.A., născută la data de 11.09.2011, să se încuviinţeze ca aceasta să poarte numele său de familie şi să se dispună să se efectueze cuvenitele menţiuni în certificatul de naştere al copilului. Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine:
Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti
în dosarul nr. ( )/2011, a fost desfăcută căsătoria încheiată de părţi,
încetând de la data înregistrării cererii de desfacere a căsătoriei regimul matrimonial, respectiv la data de 28.04.2011, iar potrivit menţiunilor certificatului de naştere ataşat în copie certificată pentru conformitate
cu originalul, minorul S.G.A. s-a născut la data de 11.09.2011. In consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile art. 61 C. fam., ce reglementează prezumţia timpului legal al concepţiunii ca fiind cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi înainte de data naşterii copilului, minorul este un copil conceput în timpul căsătoriei reclamantului cu pârâta, beneficiind de prezumţia de paternitate, reglementată de dispoziţiile art. 53 alin. (1) şi (2) C. fam. Fiind vorba de o prezumţie ce are caracter relativ, aceasta poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă, dacă este cu neputinţă ca fostul soţ al mamei să fie tatăl copilului, urmând a se înţelege prin această „neputinţă” nu numai imposibilitatea fizică ori biologică de a procrea, ci şi imposibilitatea care se poate datora unor cauze de ordin subiectiv, ce au dus la întreruperea convieţuirii, excluzând, aşadar, continuarea unor relaţii intime între cei doi soţi.
Prezent în şedinţa publică de la data de 19.06.2012,1.M. a răspuns la întrebările adresate de instanţă, în sensul că locuieşte cu pârâta din septembrie 2007, că minora rezultată din această relaţie se numeşte S.G.A. şi este născută la data de 11.09.2011. Prin cererea de intervenţie formulată şi prin răspunsurile date de I.M. la întrebările adresate de instanţă, acesta a recunoscut că minora este copilul său. Aşadar, recunoaşterea paternităţii făcută de acesta prin răspunsul la interogatoriul luat în cadrul cererii de stabilire a paternităţii are valoarea unei recunoaşteri voluntare făcute prin înscris autentic, în sensul prevederilor art. 57 C. fam. Recunoaşterea de paternitate, fiind un act declarativ de filiaţie, produce efecte retroactive. Faţă de considerentele expuse, instanţa apreciază că prin probele administrate în cauză a fost răsturnată prezumţia de paternitate.
Notă. Simpla separaţie în fapt a soţilor nu înlătură, prin ea însăşi, prezumţia de paternitate (Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 884/1976, în C.D. 1976, p. 172), însă în funcţie de circumstanţele concrete ale speţei, poate fi înlăturată o asemenea prezumţie. Astfel, se impune a se verifica dacă separaţia faptică a fost temporară în intenţii şi acceptată de ambii soţi, ca tribut adus pregătirii sau ascensiunii profesionale sau, dimpotrivă, constituie consecinţa neînţelegerilor dintre aceştia, indicii care, coroborate cu alte elemente de fapt, pot răsturna prezumţia de paternitate. A se vedea, în acest sens, E. Florian, Dreptul familiei, ed. a 4-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 195-196.
Faptul că în perioada de concepţie a copilului soţii nu au coabitat este de natură a sugera că paternitatea soţului este improbabilă. Prezumţia de paternitate nu poate fi înlăturată numai în baza mărturisirii mamei, a recunoaşterii că soţul său nu este tatăl copilului, că, în perioada concepţiei copilului, aceasta a întreţinut relaţii sexuale cu alt bărbat. Luând act de mărturisirea mamei, instanţa are obligaţia de a continua probaţiunea, dispunând chiar din oficiu administrarea altor probe, chiar ştiinţifice. A se vedea, în acest sens, E. Florian, Dreptul familiei, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 320. Instanţa este, aşadar, obligată să administreze probe pentru a stabili imposibilitatea pârâtului de a fi tată al minorului, pentru a stabili dacă, în perioada separaţiei în fapt şi în timpul legal al concepţiei copilului, soţii au convieţuit sau nu.
Recunoaşterea paternităţii copilului în cadrul interogatoriului luat de instanţă intervine ulterior stabilirii de către instanţa de judecată a împrejurării că persoana prezumată ca tată nu poate fi tatăl biologic al copilului, deoarece numai astfel copilul devine copil din afara căsătoriei şi poate fi recunoscut.
Soluţia se menţine şi în condiţiile aplicabilităţii dispoziţiilor art. 429 şi art. 430 NCC.
| ← Tăgada paternităţii. Acţiune promovată de mama copilului | Tăgada paternităţii. începutul termenului de prescripţie → |
|---|
