Suplinirea consimţământului părintelui la adopţie

Imposibilitatea aducerii mamei - singurul părinte al copilului, în condiţiile nestabilirii paternităţii -în faţa instanţei pentru a-şi exprima poziţia faţă de deschiderea procedurii adopţiei poate fi apreciată ca un refuz abuziv. Deschiderea procedurii adopţiei trebuie făcută cu celeritate, întrucât, odată cu trecerea timpului şi creşterea copilului, şansele de a fi adoptat se diminuează, pentru copiii de vârstă mare găsirea unei familii adoptatoare fiind mai dificilă.

C.A. Cluj, s. I civ., dec. nr. 1532/R din 4 mai 2011

Prin sentinţa civilă nr. 464/C/02.12.2010, pronunţată de Tribunalul Sălaj, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de D.G.A.S.P.C. Sălaj în contradictoriu cu R.L. privind deschiderea procedurii adopţiei interne pentru copilul R.M., născut la data de 13.03.2008, în localitatea Zalău, din mamă R.L., fară filiaţie stabilită faţă de tată.

împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta. Recursul declarat este fondat.

Reclamanta a solicitat deschiderea procedurii adopţiei interne a copilului R.M., născut la data de 13.03.2008, mamă R.L. şi paternitate nestabilită. Din starea de fapt reţinută de prima instanţă şi reiterată în cadrul motivelor de recurs, din data de 30.05.2008 şi până în prezent, copilul se află în plasament în regim de urgenţă în Centrul de Plasament în Regim de Urgenţă din cadrul Complexului de Servicii Comunitare C.S., mama şi rudele abandonându-1 total pe toată perioada plasamentului, copilul nefiind vizitat niciodată şi niciuna dintre persoanele din familie neluând legătura cu personalul centrului pentru a se interesa de copil.

Din procesul-verbal de executare a mandatului de aducere a pârâtei R.L., mama copilului, încheiat în faţa primei instanţe la 3.11.2010, reiese că acesta nu a putut fi executat, întrucât, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pârâta este plecată în Spania de 2 ani. Aceleaşi împrejurări rezultă şi din conţinutul procesului-verbal de executare a mandatului de aducere a pârâtei R.L., încheiat la data de 26.04.2011, mandat de aducere emis în vederea prezentării acesteia la instanţa de recurs. Totodată, reiese că familia pârâtei a înstrăinat imobilul în care locuia în urmă cu aproximativ un an, plecând în străinătate. Pârâta nu a mai fost văzută în localitatea R. de aproximativ 3 ani.

Reiese cu evidenţă din cele arătate că, în speţă, este incidenţă una dintre situaţiile în care, în mod obiectiv, părinţii naturali nu îşi pot da consimţământul la adopţie. Mama este plecată din ţară de aproximativ 3 ani, nemaifiind văzută în raza localităţii de domiciliu, iar procedura de citare prin afişare la uşa instanţei şi printr-un ziar răspândit, potrivit art. 95 alin. (2) CPC, nu a avut ca finalitate prezentarea acesteia în instanţă. Paternitatea copilului nu este stabilită.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 273/2004, în mod excepţional, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia dată în condiţiile art. 11 alin. (1) lit. b), cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă. Instanţa apreciază că imposibilitatea aducerii mamei -singurul părinte al copilului, în condiţiile paternităţii nestabilite - în faţa instanţei pentru a-şi exprima poziţia faţă de deschiderea procedurii adopţiei poate fi apreciată ca un refuz abuziv.

Apreciind în raport de actele de la dosar că adopţia este în interesul copilului R.M., instanţa a suplinit existenţa consimţământului, conform dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 273/2004, deoarece interesul superior al copilului este acela de a beneficia de o creştere şi educare în condiţiile unui mediu familial bazat pe afecţiune, sprijin material şi moral, interes care nu poate fi realizat în familia naturală. Deschiderea procedurii adopţiei trebuie făcută cu celeritate, întrucât, odată cu trecerea timpului şi creşterea copilului, şansele de a fi adoptat se diminuează, pentru copiii de vârstă mare găsirea unei familii adoptatoare fiind mai dificilă.

In conformitate cu art. 23 pct. 4 lit. a) din Legea nr. 273/2004, s-a suspendat exercitarea drepturilor părinteşti de către mama R.L. S-a delegat, în conformitate cu art. 23 pct. 4 lit. b) din Legea nr. 273/2004, exercitarea drepturilor părinteşti pe durata suspendării de către preşedintele Consiliului judeţean Sălaj.

Notă. Potrivit art. 8 din Legea nr. 273/2004, republicată în M. Of. nr. 259 din 19 aprilie 2012, instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să îşi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia dată în condiţiile legii, cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă. Se poate considera refuz abuziv de a consimţi la

adopţie şi situaţia în care, deşi legal citaţi, părinţii fireşti sau, după caz, tutorele nu se prezintă în mod repetat la termenele fixate pentru exprimarea consimţământului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suplinirea consimţământului părintelui la adopţie